Noi lăcaşuri de cult ortodoxe pentru românii din Italia
Comunitatea românească „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” din oraşul italian Piacenza a îmbrăcat haine de sărbătoare luni, 1 noiembrie, cu ocazia slujbei de sfinţire a lăcaşului parohiei, săvârşită de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Parohia românească închinată Sfântului Daniil Sihastrul din Piacenza, Italia, a achiziționat o biserică pentru nevoile comunității în urmă cu şase ani. Lăcașul a fost sfințit de către Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Românești a Italiei, care a oficiat și Sfânta Liturghie, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificaţia sfințirii unei biserici şi a anunțat un nou hram al comunității: „Dat fiind faptul că acest mare eveniment din viața parohiei are loc la prăznuirea Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, am găsit de cuviință să-i numim pe acești sfinți ca ocrotitori ai comunității din Piacenza”.
La momentul rânduit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania l-a hirotonit întru diacon, pe seama bisericii parohiei, pe teologul Teodor Ursachi, absolvent al Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Iurie Ursachi a fost distins cu „Crucea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru clerici”, iar prezbitera Veronica Ursachi a primit „Crucea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru mireni”. De asemenea, Preasfinția Sa a acordat distincţii eparhiale Consiliului și Comitetului parohial și tuturor credincioșilor, ostenitorilor și donatorilor care au contribuit la frumoasa dezvoltare a comunității.
Bucuria acestei sărbători a fost dublată de dăruirea din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a unor fragmente din cinstitele moaşte ale Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, noii ocrotitori ai bisericii parohiale, pomeniţi în ziua sfințirii, care vor rămâne în patrimoniul sacru al parohiei, urmând a fi aşezate spre închinare credincioşilor şi pelerinilor.
Inaugurarea bisericii din Orbassano
Credincioșii Parohiei „Sfântul Mucenic Emilian din Durostor” din Orbassano, Italia, au trăit momente înălțătoare sâmbătă, 13 noiembrie 2021, când a avut loc inaugurarea noii lor biserici. Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania a oficiat slujba de Te Deum și a binecuvântat lucrările săvârșite până în prezent la sfântul lăcaş, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.
La final, ierarhul a vorbit despre lucrarea de mântuire la care este chemată comunitatea: „Ne bucurăm pentru faptul că avem o nouă biserică românească ridicată pe pământ italian. De multe ori când ajungem la momentul acesta al împlinirii, al bucuriei, al trăirii unui vis, credem că am ajuns la final, că am terminat ceea ce aveam de făcut. Însă, de acum înainte, se începe o lucrare mai mare de formare a parohiei, de zidire duhovnicească a comunității, de a-i ajuta pe creștini să crească în calea cunoașterii lui Hristos”.
Pentru activitatea pastorală şi eforturile depuse în edificarea noii biserici româneşti, părintele paroh Eugen Bînzari a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.