Conferință dedicată stării de sănătate a satului românesc

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a avut loc, în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), vineri, 21 iunie, Conferința „Credință și sănătate în satul românesc”, organizată de Patriarhia Română în parteneriat cu ANTIBIOTICE SA Iași.   În deschiderea evenimentului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvântul […]

Credință și sănătate în satul românesc

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la deschiderea Conferinței „Credință şi sănătate în satul românesc”, Palatul Patriarhiei, Bucureşti, vineri, 21 iunie 2019   În această săptămână luminată de bucuria Pogorârii Duhului Sfânt și de pregătirea pentru Duminica Tuturor Sfinților, întreaga Biserică Ortodoxă trăiește rodirea binefăcătoare a semințelor harului în pământul cel bun al credinței […]

Întâlnire pentru îmbunătățirea legislației bisericești

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a prezidat în zilele de 12 şi 13 iunie lucrările Comisiei pentru statut și regulamente a Sfântului Sinod. Au fost discutate proiectele de texte ale Regulamentelor organismelor centrale ale Bisericii Ortodoxe Române  și ale Regulamentului administrării bunurilor bisericești.   La ședința prezidată de Patriarhul României au participat Înaltpreasfințitul […]

Sfântul Sinod s-a întrunit în şedinţă de lucru

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit miercuri, 19 iunie 2019, în şedinţă de lucru, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Lucrările Sfântului Sinod au debutat cu slujba de Te Deum, oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Reşedinţei Patriarhale de Prea­sfinţitul Părinte Atanasie de […]

Patriarhul României, sărbătorit la 68 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit luni, 22 iulie 2019, vârsta de 68 de ani. La ceas aniversar, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, Preafericirea Sa, împreună cu ierarhi, preoți, consilieri patriarhali și eparhiali, autorități ale statului, a participat la o slujbă de Te Deum săvârșită de Preasfințitul […]

Conferință dedicată artei creștine a satului la Palatul Patriarhiei

Palatul Patriarhiei a găzduit în perioada 9-13 iunie Conferința națională „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, ediția a VII-a, cu tema: „Satul românesc, izvor de artă creștină, tradiție și continuitate etnică”. Lucrările au fost deschise luni, 10 iunie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a rostit cuvântul intitulat […]

Satul românesc – creator şi păstrător de artă creştină populară

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la sesiunea de deschidere a Conferinței Naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească“, ediția a VII-a, Palatul Patriarhiei, luni, 10 iunie 2019   Ne întrunim astăzi, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, pentru lucrările celei de-a VII-a ediții a Conferinței Naționale „Unitate dogmatică […]

Recunoștință pentru promovarea Anului Centenar

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit vineri, 21 iunie 2019, Diploma omagială a Anului Centenar cu medalie mai multor persoane care au ajutat în mod deosebit la promovarea Centenarului Marii Uniri, precum şi la evenimentul sfinţirii Altarului Catedralei Mântuirii Neamului din data de 25 noiembrie 2018. Momentul festiv a avut loc în […]

Raportul dintre Stat şi organizaţiile religioase în Uniunea Europeană, dezbătut la Palatul Patriarhiei

Palatul Patriarhiei a găzduit, în zilele de 6-7 iunie 2019, Conferința internațională „Dimensiunea pozitivă a libertății religioase: cum pot guvernele să sprijine organizațiile religioase”, organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, în același edificiu s-a desfășurat, în perioada 6-9 iunie, Conferința internațională „Relațiile dintre Stat […]

Simona Halep a primit Ordinul „Crucea Patriarhală”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a oferit joi, 18 iulie 2019, campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, în semn de apreciere a realizărilor sale în domeniul tenisului feminin de performanță și a credinței sale creștin-ortodoxe, pe care o mărturisește public prin semnul Sfintei Cruci. […]

Centrul de Presă BASILICA şi-a sărbătorit hramul

Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române şi-a sărbătorit luni, 17 iunie 2019, hramul, cu prilejul marelui praznic al Sfintei Treimi. Înființat în anul 2007, la inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Centrul de Presă BASILICA are cinci componente: Radio TRINITAS, Televiziunea TRINITAS TV, Publicațiile „Lumina“, Agenția de știri BASILICA şi Biroul de […]

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat promoţia 2019 a Facultăţii de Teologie din Bucureşti

Promoția 2019 a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a depus luni, 24 iunie, jurământul de credință în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un cuvânt de binecuvântare şi de încurajare, în care a subliniat că adevăratul teolog nu este […]

Conferință la Centrul de Studii al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad

Centrul de Studii Teologice-Isto­rice și de Prognoză Pasto­ral-Misionară al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul unui proiect desfășurat în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultură Arad, a găzduit, pe 3 iunie, o nouă conferință teologică pusă sub genericul „Patriarhul Iustin Moisescu, promotor al dialogului ecumenic”. […]

Episcopia Devei și Hunedoarei a sărbătorit 10 ani de la înființare

Vineri, 21 iunie, Epis­copia Devei și Hunedoarei a sărbătorit într-un cadru festiv 10 ani de la înființare. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu Prea­sfin­țitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Din sobor […]

Masterclass-ul de cânt bizantin la Iaşi – ediţia 2019

În perioada 15-19 iulie 2019, municipiul Iaşi a devenit pentru a XII-a oară gazda celui mai mare eveniment din ţară dedicat exclusiv artei psaltice – Masterclass-ul de cânt bizantin de la Iaşi. Festivitatea de deschidere a avut loc luni, 15 iulie, în Sala „Achim Stoia” a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” Iaşi. Evenimentul, organizat […]

Satul românesc, păstrător al valorilor noastre spirituale, ne cheamă să-l ajutăm!

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat cu prilejul Dumi­nicii migranţilor români (18 august 2019)   Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca An omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi An comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti. Prin […]

Punerea pietrei de temelie a viitoarei biserici din Sögel, Germania

Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a pus duminică, 9 iunie, piatra de temelie a viitoarei biserici din lemn cu hramurile „Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului” și „Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina”, din Sögel, un oraș situat în nord-vestul Germaniei, informează mitropolia-ro.de. Slujba a fost precedată de Sfânta […]

Piatra de temelie pentru biserica mănăstirii românești din Allegan, SUA

Luni, 17 iunie, la praznicul Sfintei Treimi, Înalt­prea­sfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor Două Americi, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Allegan, statul Michigan, SUA. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte ieromonahul Atanasie Popescu, duhovnicul mănăstirii, și diaconul Aurel Pâra. După […]

Pomenirea eroilor români din cimitirul Soultzmatt, Franța

Praznicul Cincizecimii a fost și anul acesta prilej de pelerinaj la locul de odihnă al celor 687 de soldați români din cimitirul alsacian de la Soultzmatt, Franța, pentru ierarhi și credincioși români din diasporă, printre care membri ai celor două asociații de tineret, ATORG (Germania) și NEPSIS (Franța), se arată pe site-ul mitro­polia-ro.de. IPS Părinte […]

Punerea pietrei de temelie a bisericii închinate Sfântului Ștefan cel Mare din Montreuil

Parohia ortodoxă română cu hramul „Înăl­ța­rea Domnului, Sfân­­tul Proroc Ioan Botezătorul și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Montreuil (Île de France), păstorită de părintele Valeriu Jornea, a achiziționat de curând un teren de 1.056 mp pentru construirea unei biserici și a unui centru cultural-misionar sub ocrotirea Sfântului Voievod Ște­fan cel Mare. Slujba punerii pietrei […]

Raclă cu un fragment din moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu a fost donată bisericii ctitorite de el în Istanbul

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la solicitarea părintelui Sergiu Vlad, parohul comu­nității ortodoxe române din Istanbul, Turcia, Patriarhia Română a oferit acestei comunităţi o raclă cu un fragment din moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Racla, confecționată la Atelierele Patriarhiei Române, a fost depusă miercuri, 14 august 2019, în Biserica „Sfânta […]

Sfințirea catapetesmei bisericii din Valmontone, Italia

Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vizitat duminică, 7 iulie, Parohia ortodoxă românească „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Valmontone, Italia. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit iconostasul bisericii parohiale. Din soborul de slujitori a făcut parte și părintele Răzvan Gască, cel care a pictat icoanele de pe […]

Lavra Poceaev a serbat opt secole de existență

Anul acesta, între 9-17 iunie, mii de creștini ortodocși au participat la zilele dedicate sărbătoririi a 800 de ani de existență a Lavrei „Adormirea Maicii Domnului” din Poceaev, Ucraina. Aici, la 9 iunie, a fost sfințită noua biserică închinată Icoanei Maicii Domnului „Ivirița” („Portărița”), ocazie cu care Înaltpreasfințitul Serghie, Mitropolit de Ternopil și Kremeneț, secondat […]

Conferinţă despre ecologie la Istanbul

În perioada 31 mai – 4 iunie 2019, Patriarhia Ecumenică a organizat conferinţa intitulată „Theological Formation and Ecological Awareness” (Halki Summit III). Subiectele dezbătute în cadrul evenimentului desfăşurat la Instanbul au fost prezentate pe parcursul a opt sesiuni de discuţii, desfăşurate pe parcursul zilelor de sâmbătă, 1 iunie 2019, şi luni, 3 iunie 2019. La […]

Congres interortodox la Veria, Grecia

Începând din anul 1994, Mitropolia de Veria – străve­chiul oraș Beroia – din Grecia organizează un congres interortodox închinat vieţii şi activităţii Sfântului Apostol Pavel, ajuns la a 25-a ediție. Prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Pan­telimon de Veria, Nausa şi Kampania, în acest an a fost organizat îndătinatul Congres „Pavleia”, care a […]

Secularizarea, dezbătută de teologi ortodocși și luterani

La Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman, s-a desfăşurat în perioada 29 iulie – 1 august 2019 cea de a XV-a întrunire de dialog teologic bilateral dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică din Germania. Anul acesta, dezbaterile s-au axat pe o problemă actuală care fră­mântă societatea, şi anume secularizarea, tema întrunirii fiind […]

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Catedrala Patriarhală, 6 iunie 2019     Duminică, 2 iunie A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Formarea tinerei generații pentru păstrarea și promovarea tradițiilor strămoșești”, cu prilejul Zilei […]

Vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc la Patriarhia Română

La invitația Președintelui României, a autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc a întreprins o vizită în țara noastră, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, prilej cu care a vizitat şi Patriarhia Română. Programul vizitei Papei Francisc la Patriarhia Română a cuprins o întrevedere în Palatul Patriarhiei cu […]

Sfințirea Marelui Mir în Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit joi, 25 aprilie, Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare unită cu Vecernia în Catedrala Patriarhală din București, împreună cu un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul slujbei a fost sfințit, pentru a 22-a oară în istoria Bisericii […]

Sărbătoarea Luminii la Catedrala Patriarhală

„Învierea Domnului Hristos nu este o simplă revenire la viaţa pământească, muritoare, la viaţa amestecată cu moartea, ci este trecerea la o altă existenţă, la viaţa veşnică, cerească”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia Învierii Domnului.   Sărbătoarea Paştelui a adunat mii de credincioşi la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Aceștia […]

Hramul istoric al Catedralei Patriarhale

Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi-a sărbătorit marţi, 21 mai 2019, hramul istoric, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Sfinţii Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, au fost cinstiţi cu multă evlavie de credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei […]

„Vă primim ca pelerin în această catedrală nouă”

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit în Catedrala Naţională, cu prilejul vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc, 31 mai 2019 (Titlul aparține redacției)   Sanctitatea Voastră, Vă adresăm salutul pascal „Hristos a înviat!” şi vă primim astăzi în această nouă Catedrală a Bisericii Ortodoxe Române, pe care Sanctitatea Voastră a dorit personal să o viziteze. […]

Delegație a Institutului de Teologie Ortodoxă din München la Patriarhia Română

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit vineri, 10 mai, vizita unei delegații a Institutului de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ludwig-Maximilian” din München. Prof. dr. Konstantin Nikolakopoulos, prof. dr. Athanasios Vletsis și pr. prof. dr. Daniel Benga au fost conduși de pr. consilier patriarhal Remus Marian în Muzeul Patriarhilor, în Paraclisul istoric […]

Întâlnirea anuală a Societății Bibliștilor Ortodocși Români la Alba Iulia

În perioada 13-14 mai, la Alba Iulia s-a desfășurat întâlnirea anuală a Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR), aflată la a patra ediție. Întrunirea, desfășurată sub genericul „Dumnezeu Tatăl în Sfânta Scriptură”, se află la cea de-a patra ediție, reunind profesorii de Vechiul și Noul Testament de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din București, Iași, Sibiu, […]

Întâlnire a bibliştilor la Mănăstirea Caraiman

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu sprijinul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, al Secretariatului de Stat pentru Culte și al Eastern European Liaison Committee (EELC) din cadrul Studiorum Novi Testamenti Societas (SNTS), în perioada 26-31 mai, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman a avut loc cel de-al VIII-lea […]

Sfânta Scriptură, izvor de lumină și de comuniune între popoare și generații

Mesajul transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la Simpozionul Internațional al Bibliștilor din Europa de Est și de Vest, ediția a VIII-a, desfăşurat în perioada 26-31 mai 2019 la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce“ al Mănăstirii Caraiman   Hristos a înviat! Simpozionul Internațional al Bibliștilor din Europa de Est și de Vest, ediția a VIII-a, […]

Situația pelerinilor care au participat la sfințirea Catedralei Naționale

Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a centralizat situația credin­cioșilor care au fost prezenți la evenimentul sfințirii Catedralei Naționale, cu precizarea parohiilor din care aceștia au venit și a preoților care au coordonat grupurile de pelerini. Astfel, numărul pelerinilor care s-au închinat în Altarul Catedralei Naționale în perioada 25 noiembrie – 2 decembrie 2018 […]

Stadiul lucrărilor pe șantierul Catedralei Naționale în prima jumătate a anului 2019

Pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, lucrările se desfășoară cu un efectiv de 400 de muncitori zilnic. Stadiul lucrărilor ne-a fost prezentat de ing. Petre Chiuță, consilier patriarhal la Sectorul monumente și construcții bisericești: „Lucrările de structură sunt în proporție de 99% finalizate. Vineri, 24 mai, a fost turnat ultimul beton la cupola turlei principale. În […]

Procesiunea „Icoana – fereastră spre Dumnezeu“

Pentru al 12-lea an consecutiv, la Biserica Icoanei din Capitală a avut loc duminică, 17 martie 2019, procesiunea „Icoana – fereastră spre Dumnezeu”.   În fruntea procesiunii care s-a desfășurat de la Biserica Icoanei spre parcul din apropiere s-a aflat anul acesta Icoana Maicii Domnului „Iordănița”, adusă spre bucuria și folosul duhovnicesc al credincioșilor din […]

Procesiune cu ramuri de finic și salcie în Capitală

În ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, numeroși credincioși și clerici din București și Ilfov, dar și din zonele limitrofe au participat la tradiționalul Pelerinaj de Florii din Capitală.   Înainte de începerea pelerinajului, Preasfințitul Părinte 
Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Vecerniei la […]

Conferinţa pastoral-misionară de primăvară, la Palatul Patriarhiei

În Aula Magna „Teoctist ­Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a avut loc luni, 13 mai, prima sesiune de la Bucureşti a Conferinţei pastoral-misionare de primăvară, organizată sub titulatura „2019 – Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”. La conferinţa prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au participat clericii din protopopiatele din Capitală […]

Satul românesc trebuie ajutat mai mult de către locuitorii oraşelor

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare semestriale de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor, Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, Bucureşti, 13-14 mai 2019   I. Spiritualitatea satului ­românesc „Pentru istoria noastră – aprecia etnograful şi sociologul Ernest Bernea (1905-1990) –, satul românesc tradiţional a fost microcosmosul material […]

Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei la Reşedinţa Patriarhală

Membrii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-au întâlnit luni, 20 mai 2019, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţă de lucru, la Reşedinţa Patriarhală. Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a fost deschis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a prezentat principalele subiecte pe ordinea de zi. „Vom […]

Conferință despre Patriarhul Nicodim Munteanu la Arad

În Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad a avut loc marți, 9 aprilie, o conferință națională intitulată: „Patriarhul Nicodim Munteanu și memoria istorică a interbelicului românesc”.   Părintele profesor dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a deschis manifestarea, evidențiind bucuria comunității academice arădene de a găzdui, în […]

Radio Renașterea la 20 de ani de activitate

În Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat joi, 2 mai, o slujbă de Te Deum cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate pentru Radio Renașterea.   La eveniment au fost prezenți, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului […]

Spiritualitatea rurală românească evocată la Alba Iulia

În perioada 6-7 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a avut loc cea de-a 18-a ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă. Evenimentul, desfășurat sub genericul „Satul și spiritualitatea rurală – între tradiție și modernitate”, se înscrie în tematica anului 2019, declarat de Patriarhia Română ca „An omagial al satului […]

Simpozion dedicat Anului omagial 2019 la Galaţi

În perioada 28-29 mai, la Galaţi s-a desfăşurat un simpozion teologic internaţional dedicat Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari). Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos prin Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Simpozionul a reunit academicieni, cercetători […]

Dezbateri despre contribuţia traducătorilor de cărţi bisericeşti la cultura românească

Miercuri, 29 mai 2019, a debutat la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii „Valahia” din Târgovişte simpozionul științific internaţional intitulat „Teologie și tradiție, spiritualitate și modernitate. Contribuția patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și a traducătorilor de cărți bisericești la spiritualitatea și cultura românească”, desfăşurat pe parcursul a trei zile. La manifestare au luat parte […]

Părintele Nicolae Achimescu – un profesor erudit, un om onest şi un teolog mărturisitor

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a părintelui Nicolae Achimescu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi preot îmbisericit la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal, din Bucureşti, joi, 30 mai 2019 Cu discreția, eleganța și demnitatea care i-au caracte­rizat întreaga viață, bogata […]

Un nou locaș de rugăciune pentru românii din Germania

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a participat sâmbătă, 16 martie, la o întâlnire cu reprezentanţii Bisericii Catolice din Landul Thüringen (centrul Germaniei), pentru achiziționarea Bisericii „Christ Königs Kirche” din Gotha pentru comunitatea românească din acest land, se arată pe site-ul mitroopolia-ro.de. Ierarhul, însoțit de către dr. Rudolf Maternik, ing. Marius […]

O voce inteligentă a Ortodoxiei de astăzi – părintele Jean Boboc (1943-2019)

Am primit cu profundă durere vestea trecerii din această viață a părintelui Jean Boboc, decanul Centrului 
Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” de la Paris, în seara de joi, 4 aprilie 2019. Doctor în medicină și în teologie, părintele Jean Boboc s-a născut în localitatea Neuilly-sur-Seine, la 21 ianuarie 1943. Francez, născut din mamă […]

Asociația Tinerilor Ortodocși din Ungaria la ceas aniversar

Asociația Tinerilor Ortodocși din Ungaria, formată din tineri aparținând celor 5 jurisdicții ortodoxe care sunt în această țară, a împlinit 15 ani de existență și a marcat acest eveniment printr-o confe­rință și o întâlnire a membrilor ei, ce a avut loc sâmbătă, 6 aprilie 2019, la Colegiul numit „Tekelianum”, din Budapesta, aparținând Eparhiei Ortodoxe Sârbe […]

Hram și sfințire la biserica românească din Panciova, Serbia

Praznicul Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată a fost prilej de bucurie pentru credin­cioșii parohiei românești din Panciova (Pancevo), din Serbia, care și-au sărbătorit cel de-a doilea hram și au participat la resfințirea bisericii lor, în urma unor lucrări de restaurare la locașul de cult care au fost efectuate anul trecut (2018). Slujba de sfințire a […]

Slujire patriarhală la biserica românească „Sfântul Gheorghe” din Ierusalim

La biserica din Ierusalim a Reprezentanței Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a fost sărbătorit miercuri, 8 mai, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cu strălucire și slujire patriarhală, prin Sfânta Liturghie săvârșită de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu patru mitropoliți din Sfântul Sinod al acestei Patriarhii și un sobor de clerici greci și […]

Adunare eparhială în Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului

În zilele de 10 și 11 mai au avut loc, la sediul din Nürnberg al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, două evenimente importante pentru clerul și parohiile românești din Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Vineri seara, după ce ierarhii eparhiei s-au întâlnit în ședință de lucru cu protopopii, s-a desfă­șurat […]

Jurnaliști creștini la instituțiile europene de la Bruxelles

O delegație de jurnaliști din cadrul Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române s-a aflat în perioada 6-8 martie 2019 la Bruxelles pentru a vizita parohii ortodoxe românești din Belgia și pentru un tur de prezentare a Centrului media al Parlamentului European. În acest context a avut loc o întâlnire cu părintele conf. dr. Sorin […]

Un nou rector pentru Institutul Ortodox de la Chambesy

Institutul de Studii Superioare în Teologie Ortodoxă de la Chambesy (Elveția) are de la începutul acestui an un nou rector în persoana Înaltpreasfințitului Părinte Iov (Getcha), Arhiepiscop de Telmessos, profesor de teologie liturgică și teologie dogmatică din 2009 al institutului și totodată reprezentant permanent din 2015 al Patriarhiei Ecumenice în Consiliul Mondial al Bisericilor, informează […]

Colaborare între Școlile Doctorale de Teologie din Alba Iulia și Sofia

În perioada 18-22 martie, la Universitatea „Sfântul Clement al Ohridei” din Sofia (Bulgaria), s-a desfășurat un program Erasmus pentru formare științifică. La această manifestare academică, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a fost reprezentată de părintele prof. dr. Mihai Himcinschi, decanul instituției, și de diac. asist. dr. Răzvan Brudiu, care au inițiat, cu acest […]

Noi arhierei în Biserica Greciei

În cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene, desfăşurată în perioada 18-21 martie, au fost aleşi mai mulţi arhierei şi reconfigurată componenţa Secretariatului Sfântului Sinod, anunţă Romfea.gr. Astfel, preacuviosul părinte arhimandrit Atanasios Gianousas a fost ales Mitropolit de Siatistis, Preasfinţitul Părinte vicar Antonie de Salona a fost ales Mitropolit de Glyphada, iar Preasfinţitul Părinte […]

Biserica Ortodoxă din Cipru va construi cămine pentru studenţii nevoiaşi

În urma întâlnirii din data de 15 martie a Preafericitului Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, cu Kosta Hampiaouri, ministrul educaţiei din Cipru, Întâi­stătătorul Ciprului a anunţat că Biserica doreşte să construiască mai multe cămine pentru studenţii care nu-şi permit să plătească cazarea pe timpul studiilor la facultate, anunţă Romfea.gr. „Am răspuns imediat solicitării domnului ministru şi […]

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Ţigăneşti, duminică, 3 martie   Vineri, 1 martie A primit, la Reşedinţa Patriarhală, pe domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte.   Duminică, 3 martie A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Mănăstirea Ţigăneşti din Arhiepiscopia Bucureştilor. A adresat un mesaj de condoleanţe, […]

Proclamarea Anului omagial şi comemorativ 2019 în Patriarhia Română

Document citit în Catedrala Patriarhală, marţi, 1 ianuarie 2019   În şedinţele sale de lucru din 4-5 iulie 2017 şi 25 octombrie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât: Declară anul 2019, în Patriarhia Română, drept „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim […]

2019 – Anul satului românesc și al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu

În prima zi a anului calendaristic, marți, 1 ianuarie 2019, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și Prea­sfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de soborul de preoți și diaconi. După rostirea Sfintei Evanghelii (Luca […]

Ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești

În Palatul Patriarhiei din București a avut loc miercuri, 20 februarie, ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. După lucrările comisiilor per­manente, au fost prezentate în ședință plenară referatele asupra Raportului general anual al Consiliului Național Bisericesc pe anul 2018, privind activitatea din Biserica Ortodoxă […]

Catedrală Naţională şi lucrare socială

Raportul general anual al Consiliului Național Bisericesc pe anul 2018 privind activitatea din Biserica Ortodoxă Română (sinteză) Activitatea internă şi externă a Bisericii Ortodoxe Române în anul 2018, proclamat în Patriarhia Română drept „Anul omagial al unității de credință și de neam“ şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918“, este sintetizată şi prezentată […]

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod

În ziua de 21 februarie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.   Au fost apreciate acțiunile bogate și multiple realizate în Patriarhia Română în Anul Centenar 2018, care au culminat cu evenimentul sfințirii Altarului Catedralei […]

Ziua Culturii Naționale, la Ateneul Român

Academia Română a organizat marți, 15 ianuarie 2019, în Sala Mare a Ateneului Român, sesiunea festivă „Ziua Culturii Naționale”, dedicată lui Mihai Eminescu. La eveniment au participat președintele României, Klaus Iohannis, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi oficialităţi ale statului, academicieni, oameni de cultură din ţară şi din străinătate, studenţi şi elevi. […]

Biserica a plămădit şi promovat cultura poporului român

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la Ziua Culturii Naționale, marți, 15 ianuarie 2019, Ateneul Român   Biserica Ortodoxă Română a avut o con­tri­bu­ție majoră la formarea şi promovarea culturii neamului românesc. Odată cu primele încercări de organizare statală, rolul Bisericii în dezvoltarea culturii şi civilizației românești a urmat modelul bizantin; o seamă […]

Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Patriarhia Română

La împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, joi, 24 ianuarie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a săvârșit slujba de Te Deum în Catedrala Patriarhală, în prezența Președintelui României, Klaus Werner Iohannis. În continuare au avut loc depunerea unor coroane de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și sesiunea de comunicări […]

Unirea Principatelor Române – bază a Statului Român modern

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în deschiderea sesiunii solemne de comunicări științifice organizate de Academia Română și Patriarhia Română cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, Palatul Patriarhiei, joi, 24 ianuarie 2019   Desfășurarea sesiunii solemne de comunicări științifice, organizată de Academia Română și Patriarhia Română, cu […]

Delegații bisericești în vizită la Patriarhia Română

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit luni, 28 ianuarie 2019, la Re­șe­dința Patriarhală, delegațiile Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU), Comisiei Conferințelor Episcopale Romano-Catolice din Uniunea Europeană (COMECE) și Con­fe­rin­ței Bisericilor Europene (CEC), prezente la București în contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene (UE) de către România la 1 […]

Ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor

În Sala Sfântului Sinod din Reședința Patriarhală a avut loc sâmbătă, 9 februarie, ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucu­reștilor. Lucrările au fost precedate de slujba de Te Deum oficiată în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Epis­cop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Preafericitul Părinte […]

Unitate națională și dinamică pastorală

Raportul-sinteză privind activi­tățile desfășurate în Arhiepiscopia Bucureștilor în anul 2018   Anul 2018, Anul Cen­tenar pentru Ro­mânia, a fost pro­cla­mat de Sfântul Sinod „Anul omagial al unității de credință și de neam“ și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918“ pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. În consecință, activitățile mai importante ale Arhiepiscopiei Bucureștilor în […]

Conferință internațională despre unitatea panortodoxă şi sinodalitate la Iași

La Iași au debutat miercuri, 9 ianuarie, lucrările Conferinței teologice internaționale „Unitatea panortodoxă şi sinodalitatea”. Evenimentul organizat de Asociația Teologică Ortodoxă Internațională a reunit peste 300 de participanți, din 34 de țări, în 25 de grupuri tematice, cu 75 de sesiuni de lucru.   În cadrul ceremoniei inaugurale de la Teatrul Național, Înalt­preasfințitul Părinte Teofan, […]

Unitatea Bisericii este dar al lui Dumnezeu şi coresponsabilitate a clerului şi credincioşilor laici

Cuvântul transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la Confe­rința teologică internațională „Unitatea panortodoxă şi sinodalitatea”, Iaşi, 9-12 ianuarie 2019   În societatea contemporană, caracterizată prin secularizare accentuată, adică prin relativizarea valorilor religioase şi morale, este tot mai necesară o reînnoire a teologiei ortodoxe actuale, printr-o prezentare a legăturii profunde dintre adevărurile de credinţă, viața […]

Simpozion internațional despre implicaţiile eclesiale şi sociale ale dogmei trinitare la Cluj-Napoca

Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul Universitar „Sophia” din Loppiano – Italia, a organizat, în perioada 11-13 februarie, Simpozionul internațional de teologie „Treime, Biserică, Societate: Implicațiile dogmei trinitare în structura și dinamica societății contemporane”.   Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc marți, 12 februarie, în Sala „Vasile […]

O nouă parohie românească în Austria

Credincioșii români din orașul balnear Zell am See, Austria, și împrejurimi și-au înființat la finalul anului trecut o parohie, informează mitropolia-ro.de. Noua parohie din Zell am See se află sub ocrotirea Maicii Domnului „Prodromița” și a Sfinților Mărturisitori Ardeleni care au pătimit în închisoarea imperială din Kufstein, oraș situat în vecinătatea noii parohii. Astfel, în […]

Hramul mănăstirii românești din Budapesta

Așezământul monahal românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual în Duminica după Botezul Domnului, la 13 ianuarie 2019. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Mănăstirea românească din capitala Ungariei a fost înființată în 15 […]

Un nou locaș de cult pentru românii din Franța

Românii ortodocşi din Trappes, Franţa, au propriul locaş de rugăciune. Slujba de sfinţire a bisericii a fost săvârşită sâmbătă, 23 februarie 2019, de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, împreună cu un sobor de preoţi români şi francezi. Trappes este o localitate cu aproximativ 30.000 de locuitori, situată în apropierea […]

Patriarhul Ecumenic, la o întâlnire dedicată sclaviei moderne

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a participat la lucrările Forumului despre sclavia modernă, care s-a desfășurat la Istanbul, Turcia, în perioada 5-8 ianuarie 2019, informează basilica.ro. Așa cum arată și titlul întâlnirii, „Conștientizare, acțiune și impact”, evenimentul a fost un îndemn pentru cunoașterea și eradicarea diferitelor forme ale sclaviei moderne. Sanctitatea Sa Bartolomeu a rostit un cuvânt […]

Biserica Ortodoxă Bulgară se exprimă pe teme bioetice

În prima parte a lunii decembrie a anului trecut, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare și-a exprimat poziția față de problema transplantului și a donării de organe. Aceste probleme bioetice sunt considerate de Biserica Ortodoxă Bulgară o expresie a iubirii și a grijii pentru aproapele, informează www.dobrotoliubie.com.   „Este necesar ca Biserica să protejeze instituția […]

Conferință despre dialogul interreligios în Iran

În orașul Mashhad din Iran a avut loc, în perioada 30-31 ianuarie 2019, o conferință dedicată dialogului interreligios, care a reunit peste 200 de participanți din Asia, Africa și Europa (Vatican, Malta, Grecia, Germania, România etc.) reprezentând Biserici, culte, instituții religioase, centre de dialog interreligios, mass-media, precum și diplomați sau oficiali acreditați în Iran din […]

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit slujba Aghesmei celei Mari, duminică, 6 ianuarie     Marţi, 1 ianuarie În ziua de 1 ianuarie 2019, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură, cu ocazia celor două sărbători bisericeşti: prăznuirea „Tăierii împrejur cea după […]

Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar

Ziua de 25 noiembrie 2018 este înscrisă în cartea de aur a istoriei Bisericii și neamului românesc datorită consacrării noii Catedrale Patriarhale, singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite. Slujba de sfințire a Catedralei Naționale, cu hra­mu­rile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”, a fost săvârșită de Patriar­hul Ecumenic al Constantino­polului împreună cu Patriarhul României […]

Evenimentul principal al Anului Centenar în paginile Vestitorului Ortodoxiei

Pe tot parcursul anului 2018, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918, în Biserica Ortodoxă Română au avut loc mai multe evenimente care au încununat Anul Centenar. Dintre acestea, cel mai important, ca o cunună a acestui răstimp aniversar, a fost cu siguranță sfințirea Catedralei Naţionale, în data de […]

Catedrala Națională – o necesitate liturgică practică și un simbol al cinstirii eroilor români

Vechea Catedrală Patriarhală de pe Dea­lul Mitropoliei din București a fost construită ca biserică de mănăstire, între anii 1656 și 1658, de către domnitorul Constantin Șerban Basarab. În anul 1658, la sfin­ți­rea bisericii mănăstirii cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, săvârșită de către Patriarhul Antiohiei, Macarie al III-lea Zaim1, Ţara Românească avea doar trei […]

Act de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului

Cu vrerea Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, în Anul Centenar 2018, a fost sfințit Altarul Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedrala Națio­nală, cu hramurile Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) și Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.     Necesitatea construirii unei Catedrale Naționale în București s-a resimțit mai ales după Războiul […]

„Dealul Arsenalului s-a transformat în Dealul păcii și al sfințeniei”

Cuvântul rostit de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, la finalul Sfintei Liturghii din Catedrala Națională, duminică, 25 noiembrie 2018   Acum, după ce ne-am înălțat pe culmile trăirilor duhovnicești prilejuite de săvârșirea slujbei de sfințire a acestei Catedrale Patriarhale și a Sfintei Taine a Dumnezeieștii Liturghii, încă o dată, din inimă dăm slavă lui Dumnezeu […]

Cinstire adusă Apostolului românilor la Catedrala Națională

La Catedrala Mântuirii Neamului s-a sărbătorit vineri, 30 noiembrie, pentru prima dată, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu acest prilej de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurați de […]

Act solemn comemorativ

Proclamat vineri, 30 noiembrie 2018, la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite la Catedrala Mântuirii Neamului     Preaiubitului cler, cuviosului cin monahal și drept­credincioșilor creștini din cuprinsul Patriarhiei Române, Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări! Biserica Ortodoxă Română a iubit și a slujit întotdeauna poporul român, a binecuvântat aspirațiile […]

Delegațiile Patriarhiei Ecumenice și a Mitropoliei de Patra, întâmpinate în Catedrala Patriarhală

Vineri, 23 noiembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a întâmpinat în mod solemn pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în Catedrala Patriarhală, precum și pe Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, Grecia, care a adus racla cu mâna dreaptă a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Primirea oficială a delegațiilor Patriarhiei […]

Împreună-slujire în proclamarea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu

Cuvântul de bun venit al Preaferi­ci­tului Părinte ­Daniel, Patriarhul ­României, la primirea delega­țiilor străine în Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați ­Constantin și Elena”, București, ­23 noiembrie 2018   Sanctitatea Voastră Bartolomeu, Arhiepiscop al 
Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, Înaltpreasfinția Voastră Hrisostom, Mitropolit de Patra, În numele membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, al clerului și […]

Patriarhul Ecumenic s-a întâlnit cu președintele României

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a primit sâmbătă, 24 noiembrie, la Palatul Cotroceni din Capitală, pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă, Patriarhul Ecumenic, și pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. După ce a semnat în cartea de onoare, Sanctitatea Sa Bartolomeu i-a prezentat preșe­dintelui României pe membrii delegației Patriarhiei Ecumenice, prezenți […]

Patriarhul Ecumenic la ședința Sfântului Sinod de la București

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit sâmbătă, 24 noiembrie 2018, în ședință solemnă, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală. La eveniment au participat și Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, precum și membrii delegațiilor Patriarhiei Ecumenice și Bisericii Ortodoxe a Greciei. Ședința solemnă a Sfântului Sinod a fost […]

Comuniune izvorâtă din simțul libertății redobândite

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, la ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sala Sinodală, Reședința Patriarhală din București, 24 noiembrie 2018   Sanctitatea Voastră, În numele membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, vă urăm Bine ați venit! la această ședință solemnă a Sfântului Sinod […]

Patriarhul Ierusalimului în România

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine, a sosit joi, 29 noiembrie 2018, în București, cu prilejul celui de-al doilea hram al Catedralei Mântuirii Neamului, Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului a fost întâmpinat în Catedrala Patriarhală istorică de Prea­fericitul Părinte Daniel, Patriarhul […]

Prilej de sfântă comuniune și de cooperare misionară

Cuvântul de bun venit rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la primirea Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine, în Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, București, 29 noiembrie 2018   Preafericirea Voastră Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine, În numele membrilor Sfântului Sinod al Bisericii […]

Simbol al identității ortodoxe și al unității poporului român

Scrisoare de mulțumire a Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, adresată Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pentru bucuria de a fi participat la sfințirea Catedralei Naționale   Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, preaiubit și mult dorit frate în Hristos Dumnezeu și împreună liturghisitor cu […]

O mărturie a Patriarhiei Române și un simbol al libertății și al unității neamului românesc

Scrisoare de mulțumire a Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pentru bucuria de a fi participat la prăznuirea primului hram al Catedralei Naționale   Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei, Mitropolitul Ungrovlahiei și Arhiepiscopul Bucureștilor, Iubit frate în Hristos și împreună […]

Catedrala Mântuirii Neamului – un simbol național care a traversat istoria

Simbolurile naţionale, în general, rămân constante în timp, de multe ori pentru secole întregi. Acest adevăr se aplică și Catedralei Mântuirii Neamului. Istoria acestui proiect, cu o vechime de aproape 140 de ani, păstrează în sine actualitatea simbolului.   Construirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost închinată dintru început Eroilor Români, mai întâi celor care s-au […]

Catedrala Națională, coroana recunoștinței și a demnității

Când se construiește o biserică, se deschide o nouă poartă a cerului și pământul întâlnește iarăși veșnicia. Un proiect ctitoricesc vechi de peste 130 de ani a devenit acum realitate pe Dealul Arsenalului din București. S-au construit multe biserici în perioada care a trecut de la proclamarea Independenței Statului Român, în 1877, dar timpul Catedralei […]

# Catedrala

Suntem dinaintea unui ceas astral. În marea vieții românești, Biserica Ortodoxă Română își așterne, la An Centenar de Unire națională, în apele tulburi ale istoriei contemporane, Nava Amiral, Catedrala. Suntem dinaintea unei provocări la etica lumii urbanizate în care trăim, care și-a uitat satele și țăranii care și-au răstignit familiile și viitorul în țărâna unei […]

O seamă de înțelesuri

Catedrala Mântuirii Neamului trebuie receptată în două chei interpretative. Una, ima­nent istorică: la un veac de la formarea României Mari, dorul regelui Ferdinand, suspendat printre vremuri vrăjmașe, capătă corp. Catedrala Reîntregirii, unde suveranul Unirii depline s-a reîncoronat, se mută dinspre transilvana Alba Iulia în capitala țării, la București. Elitele și poporul au visat o mare […]

Catedrala Națională, ocrotire divină și cinstire a eroilor

Ca locaș de cult, biserica exprimă prin arhitectura ei semnificații neîntâlnite la alte edificii ridicate de mâna omului. Fiindcă ea reprezintă un spațiu sacru. Catedrala Națională din București, o construcție care răspunde necesităților pragmatice ale timpului nostru, afirmă academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, concentrează în sine o multitudine de simboluri, de la demnitatea creștin-ortodoxă a României la […]

Sfințirea catedralei – apogeul unei viziuni istorice și teologice de lungă durată

Cu bucurie nemărginită vă scriem Preafericirii Voastre pentru a vă transmite felicitări călduroase din partea Institutului pentru studii creștin-ortodoxe Cambridge, cu prilejul evenimentului istoric de sfințire a noii Catedrale Naționale din București. Sfințirea catedralei, prin harul Sfântului Duh, reprezintă atât apogeul unei viziuni istorice și teologice de lungă durată, cât și răspunsul la persistența în […]

Pelerinii Luminii, la sfințirea Catedralei Naționale

„Ziarul Lumina”  împreună cu Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române au răsplătit duminică, 25 noiembrie, eforturile a 100 de cititori ai ziarului care au câștigat concursul „Pelerinii Luminii – 100 pentru Catedrala Națională”. Pelerinii au avut prilejul să participe în catedrală la slujba de sfințire a locașului de închinăciune și la Sfânta Liturghie săvârșite de Sanctitatea […]

Slujbă de pomenire a Eroilor neamului românesc în Catedrala Națională

Sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 17:00, în Catedrala Națională a avut loc slujba de pomenire a tuturor Eroilor neamului românesc, săvârșită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu numeroși ierarhi, înconjurați de un sobor de arhimandriți, protosingheli, preoți profesori de teologie, membri ai permanențelor Consiliului Național Bisericesc și ai Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei […]

Pomenirea Eroilor neamului este în același timp un act de cult și de cultivare a comuniunii între generații

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la slujba de pomenire a Eroilor, săvârșită la Catedrala Mântuirii Neamului sâmbătă, 24 noiembrie 2018     În acest an, 2018, al Centenarului Marii Uniri, când suntem chemați să cultivăm gesturi de comemorare și recunoștință față de eroii și luptătorii români care, de-a lungul istoriei, s-au jertfit pentru […]

Atmosferă mărturisitoare prin vers la „Uniți prin Centenar”

La Sala Palatului din București a avut loc duminică, 25 noiembrie, de la ora 18:30, concertul extraordinar „Uniți prin Centenar”, organizat de Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române, cu participarea Grupului psaltic „Tronos”, a Orchestrei reprezentative a Armatei Române și a Orchestrei Naționale „Lăutarii din Chișinău”. La eveniment au fost prezenți Sanctitatea Sa Bartolomeu, […]

Sărbătoarea Centenarului în orașul Marii Uniri

Alba Iulia a fost de 1 decembrie locul unde mulțimi de români din toate colțurile țării au venit pentru a se ruga împreună și a sărbători împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire.        Binecuvântarea adusă în seara din ajunul sărbătorii de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al întregii […]

Să apărăm și să cultivăm libertatea și unitatea națională ca manifestări ale demnității poporului român

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, cu prilejul comemorării făuritorilor Marii Uniri din 1918, sâmbătă, 1 Decembrie 2018, Ziua Națională a României   Marea Unire de la Alba Iulia, de la înfăptuirea căreia serbăm astăzi, 1 Decembrie 2018, împlinirea a 100 de ani, este sărbătoarea libertății, unității și […]

Rugăciune de mulțumire la Catedrala Națională

În locașurile de cult din întreaga țară, de Ziua Națională a României, sâmbătă, 1 decembrie, a fost săvârșită slujba de Te Deum. La Catedrala Națională, această rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darul unității naționale a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Te Deum-ul la Ziua României Mari a fost săvârșit […]

Creații literare dedicate unității de credință și neam

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a premiat pe câști­gătorii concursului de creație literară „100 de ani în 1.000 de cuvinte”, adresat elevilor de gimnaziu și liceu din întreaga țară. Evenimentul festiv a avut loc marți, 4 decembrie, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei. 
Organizatorul concursului a fost Radio TRINITAS. Radio TRINITAS a organizat în acest […]

Patriarhul României și-a sărbătorit sfântul protector

În ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, luni 17 decembrie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a sărbătorit ziua onomastică prin rugăciune. Cu acest prilej, în Catedrala Patriarhală au fost săvârșite Sfânta Litur­ghie și slujba de Te Deum, ca recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru ocrotirea și ajutorul dăruit Patriarhului României în slujirea Bisericii Ortodoxe Române și […]

Catedrala Națională, un mare dar pentru poporul român

Preafericirea Voastră, Vă dorim multă sănătate, putere de muncă și un sincer La mulți ani! cu ocazia sărbătoririi zilei Sfântului Proroc Daniel. În urmă cu mai puțin de o lună, Biserica Ortodoxă Română și-a primit darul așteptat de mai bine de 140 de ani: o Catedrală Patriarhală nouă, ce corespunde nu doar dimensiunii activității spirituale, […]

Conferință despre satul românesc la Palatul Patriarhiei

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a avut loc luni, 12 noiembrie, Conferința „Spațiul socio-economic rural. Identitate și unitate națională”. Evenimentul a fost organizat de Patriarhia Română și Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” din București (ASAS).   În deschidere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvântul intitulat „Satul românesc astăzi: […]

Satul românesc astăzi: între suferinţă şi speranţă

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în deschiderea Conferinţei „Spaţiul socio-economic rural. Identitate şi unitate naţională”, organizată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” din Bucureşti (ASAS) şi Patriarhia Română, la Palatul Patriarhiei, luni, 12 noiembrie 2018   În discursul său de recepţie la Academia Română, din 5 iunie 1937, intitulat […]

Concert de colinde „Răsăritul cel de Sus”, la Patriarhie

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București a avut loc luni, 17 decembrie, tradițio­nalul concert de colinde „Răsăritul cel de Sus”. Vestea cea bună a Nașterii Domnului a fost cântată de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. La final, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe […]

Colindele – expresie a unității de credință și de neam

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus” al Patriarhiei Române, Palatul Patriarhiei, luni, 17 decembrie 2018   Această ediție a concertului tradițional de colinde al Patriarhiei Române, „Răsăritul cel de Sus”, are loc în Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ […]

Simpozion de omiletică la Facultatea „Justinian Patriarhul”

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, preoţi, profesori români şi străini, scriitori, oameni de cultură din România, precum şi studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti au participat în perioada 12-14 noiembrie la simpozionul internaţional dedicat unuia dintre cei mai iluştri predicatori, profesori, teologi şi duhovnici ai poporului român, părintele Constantin […]

Părintele profesor Constantin Galeriu – mărturisitor jertfelnic al Evangheliei şi al idealurilor poporului român

Mesajul transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la Simpozionul Internațional „Părintele profesor Constantin Galeriu – predicator harismatic şi preot misionar. Evocare la împlinirea a 100 de ani de la naștere“ (12-14 noiembrie 2018, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București)   Simpozionul dedicat comemorării unui secol de la naşterea părintelui profesor […]

Conferința clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei au avut loc lucrările Conferinței pastoral-misionare de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, pe parcursul zilelor de 6 şi 7 noiembrie.. La evenimentul ce a avut drept tematică „2018 – Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri”, preoții și diaconii din protopopiatele Capitalei și din județul Ilfov, preoții […]

2018 – Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918

Cuvântul rostit de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în cadrul Conferinței pastoral-misionare de toamnă de la București, 6-7 noiembrie 2018, Palatul Patriarhiei   Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 drept Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Biserica Ortodoxă […]

Sfințire în ostrovul Mănăstirii Cernica

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din ostrovul Mănăstirii Cernica a fost sfințită duminică, 2 decembrie 2018, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, împreună cu […]

Biserica Mănăstirii Techirghiol a fost sfințită

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit duminică, 9 decembrie, slujba de sfințire a bisericii noi a Mănăstirii „Sfânta Maria”-Techirghiol, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfântul Cuvios Teoctist” și „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”. Sărbă­toa­rea așezământului monahal a avut loc în Anul Centena­rului Marii Uniri și la împlinirea a 90 de ani de la […]

Sfințirea sediului administrativ al Eparhiei Bucureștilor

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit vineri, 21 decembrie, sediul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a fost recent consolidat, restaurat și înfrumusețat. La slujbă au fost prezenți Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și ostenitorii din cadrul Administrației eparhiale.   Sediul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost construit în 1926 […]

Manifestări dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Șaguna la Sibiu

În preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, ocrotitor al Catedralei Mitropolitane, au loc în fiecare an la Sibiu și în mai multe orașe din Arhiepiscopia Sibiului manifestări duhovnicești, culturale și academice grupate sub genericul „Zilele Șaguniene”. Evenimentele sunt organizate de Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul cultural, în parteneriat cu mai multe instituții şi anul acesta s-au […]

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Galaţi

Sărbătorirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a început în mod solemn la Galați cu tradiționala procesiune „Călători pe cărările sfinţilor”, miercuri, 28 noiembrie.   Cu binecuvântarea Înaltprea­sfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au fost aduse la Galaţi, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, moaştele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, de către o […]

A fost sfințită noua catedrală de la Curtea de Argeș

Noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, cu hramurile „Sfânta Muceniță Filofteia” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost târnosită vineri, 7 decembrie. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi, în prezența rugătoare a numeroși […]

Sfințirea picturii Catedralei Arhiepiscopale din Arad

Pictura Catedralei „Sfânta Treime” din Arad a fost sfințită duminică, 9 decembrie, de către un sobor de ierarhi în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Cu această ocazie a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis la acest eveniment, intitulat „Catedrala «Sfânta Treime» din Arad – o bucurie pentru Centenarul […]

Dialog pentru sprijinirea românilor din Valea Timocului

Situația românilor din Valea Timocului, cuprinși în Episcopia Daciei Felix a Patriarhiei Române, ce își desfășoară pastorația pe teritoriul canonic al Patriarhiei Sârbe, a fost tema unei întâlniri între un ierarh român și doi ierarhi sârbi   Din luna august 2017, pe lângă păstorirea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, Preasfin­țitul Părinte Episcop Siluan are în […]

Gala „100 pentru Centenar”, la Berlin

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, alături de alte personalități românești din Germania, a primit Premiul Galei „100 pentru Centenar”, în semn de apreciere pentru contribuția la promovarea valorilor și identității românești, se arată pe site-ul mitropolia-ro.de. Evenimentul festiv a avut loc marți, 30 octombrie, la sediul Ambasadei […]

Nepsis Italia la 10 ani de activitate

Congresul Nepsis Italia, dedicat împlinirii a 10 ani de existență a Frăției Tinerilor Ortodocși Români din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a avut loc sâmbătă, 8 decembrie, la Roma, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it. Evenimentul, dedicat tinerilor orto­docși români din toată Italia, s-a desfășurat în incinta Complexului Seraphicum din Roma și a debutat cu slujba […]

Sfințirea unei biserici românești din Lyon

Românii ortodocși din Lyon, Franța, au trăit duminică, 16 decembrie, momente de bucurie duhovnicească la sfințirea bisericii românești. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meri­dionale, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Prea­sfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Ro­mâne […]

Conferință internațională despre Ortodoxia românească

La München, Germania, a avut loc în perioada 22-23 noiembrie 2018 conferința internațională „Teologie ortodoxă în context european. Contribuția Ortodoxiei românești la identitatea creștină a Europei și la dialogul intercreștin”, organizată de Institutul de Teologie Ortodoxă al Universi­tății Ludwig-Maximilian. Evenimentul a fost moderat de pr. prof. dr. Daniel Benga, profesor în cadrul institutului german, și […]

Ortodoxia românească – punte de legătură între Orient și Occident

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, transmis la conferința interna­țională „Teologie ortodoxă în context european. Contribuția Ortodoxiei româ­nești la identitatea creștină a Europei și la dialogul intercreștin“, organizată de Institutul de Teologie Ortodoxă al Univer­sității Ludwig-Maximilian din München, Germania, 22-23 noiembrie 2018.   Am luat act cu mare bucurie de informarea trimisă de pr. prof. […]

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Joi, 1 noiembrie A participat la sesiunea aniversară a Academiei Române, cu prilejul sărbătoririi academicianului Dan Berindei, preşedinte de onoare al Secției de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de felicitare, intitulat: „Binecuvântare pentru aniversare”, şi a oferit domnului […]

Sfătuire pentru educația ancorată în valorile credinței

Profesorii de religie de la unităţile de învăţământ din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor s-au întrunit miercuri, 17 octombrie 2018, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Consfătuirea cadrelor didactice a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit cuvântul intitulat „Predarea religiei în contextul social de azi necesită permanentă pregătire, […]

Sărbătorirea Ocrotitorului Bucureștilor

În acest an, la sărbătorirea Ocrotitorului Bucureștilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost cinstit în mod special și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Moaștele celor doi sfinți au fost purtate joi, 25 octombrie, în tradiționala procesiune „Calea Sfinților”, pe străzi din apropierea Catedralei Patriarhale. „O sărbătorire profundă și completă a Centenarului Marii Uniri […]

Comuniunea sfinţilor este izvor de unitate românească în cuget şi simţiri

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, către pelerinii veniţi la hramul Catedralei Patriarhale, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, 2018   Iubiţi pelerini,   Trăim astăzi momente de binecuvântare şi bucurie duhovnicească deosebite pe care Duhul Sfânt, pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ni le dăruiește prin prezența moaștelor Sfântului […]

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de 25 octombrie 2018, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost luate următoarele hotărâri. A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitro­poliei Basarabiei de canonizare a Episcopului Dionisie Erhan al […]

Ședință solemnă a Sfântului Sinod

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit vineri, 26 octombrie, în ședința solemnă dedicată Anului omagial al unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. În cadrul ședinței prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a avut loc prezentarea rapor­tului-sinteză […]

2018 – Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918

Preafericite Părinte Patriarh, Preasfințit Sinod, Distinși participanți, La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2018 să fie proclamat, în Patriarhia Română, „Anul omagial al unității de credință și de neam”, respectiv „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”1. Împreună cu cele două teme, omagială și […]

Ediția a XI-a a Festivalului-concurs „Lăudaţi pe Domnul!”

Etapa finală a celei de-a XI-a ediții a Festivalului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!” s-a desfășurat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sâmbătă, 27 octombrie. Spre deosebire de edițiile precedente, secțiunea Interpretare a festivalului-concurs a fost necompetitivă. Astfel, au fost invitate coruri reprezentative la nivel național și internațional, din zone istorice […]

Bucuria comuniunii frățești prin muzica bisericească

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la etapa finală a Festivalului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”, 27 octombrie 2018   Festivalul-concurs naţional de muzică bisericească Lăudaţi pe Domnul!, ediția a XI-a, este organizat de către Patriarhia Română, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, în perioada 11 iunie – 27 […]

Crucea Patriarhală pentru părintele profesor Ștefan Buchiu

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a acordat marţi, 2 octombrie, în Salonul Sfinților Români al Reședinței Patriarhale, Crucea Patriarhală părintelui profesor universitar Ștefan Buchiu. Cea mai înaltă distincție acordată clericilor a fost conferită în prezența membrilor Permanenței Consiliului Național Bisericesc. Totodată, Preafericirea Sa a anunțat că Permanența Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a […]

Al VIII-lea Congres Național al Facultăților de Teologie Ortodoxă, la Oradea

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universităţii din Oradea, a organizat, în perioada 8-10 octombrie, cel de-al VIII-lea Congres Naţional al ­Facultăţilor de Teologie Ortodoxă din ­Patriarhia Română. Congresul a avut ca temă „Contribuția Bisericii și a teologiei ortodoxe pentru unitatea de credință și neam”, iar la lucrări au participat decani […]

Teologia ortodoxă academică trebuie să susțină mai intens lucrarea misionară a Bisericii în societate

Mesajul transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la cel de-al VIII-lea Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, 8-10 octombrie 2018   Congresul Facultă­ților de Teologie Ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române, organizat în contextul Anului omagial al unităţii de credinţă și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din […]

Lucrări avansate pe șantierul Catedralei Naționale

Lucrările de construire a Catedralei Naționale s-au intensificat pe măsura apropierii de ziua sfinţirii, urmând ca în ziua de 25 noiembrie Sfântul Altar să fie pregătit pentru primirea veșmântului harului. Sute de oameni au contribuit la ridicarea edificiului reprezentativ al Centenarului Marii Uniri.   Ing. Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului monumente și construcții […]

Ședință de lucru a Consiliului Consultativ al Cultelor din România

În Sala Conventus din Palatul Patriarhiei a avut loc marţi, 2 octombrie, ședința de lucru a Consiliului Consultativ al Cultelor din România. La eveniment a participat și Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte. Secretariatul consiliului a fost alcătuit din pr. Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, și arhid. George Grigo­riță, consilier patriarhal.   După cuvântul […]

Întâlnirea consilierilor sociali din Patriarhia Română

În Aula „Iustin Patriarhul” a Centrului național de formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a avut loc miercuri, 10 octombrie, întâlnirea consilierilor eparhiali ai sectoarelor social-filantropice din cuprinsul Patriarhiei Române. Cele două sesiuni de dezbateri au fost moderate de părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal coordonator al Sectorului social-filantropic din cadrul Administrației Patriarhale.   Întâlnirea […]

Noi membri în Federația Filantropia

Membrii Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române s-au întrunit joi, 11 octombrie, în cadrul ședinței Adunării Generale. Cu acest prilej, la Federația Filantropia au aderat încă două organizații filantropice din Episcopia Maramu­re­șului și Sătmarului. Întrunirea Adunării Generale a Federaţiei Filantropia a fost precedată de şedinţa Consiliului Director al organizației.   Sesiunile de lucru la care au […]

Un succes nedeplin ne cheamă la mai multă speranţă şi lucrare

În urma invalidării referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei, Patriarhia Română îndeamnă la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a familiei binecuvântate de Dumnezeu. Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română şi-a împlinit misiunea ei civică şi morală în spațiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană […]

Predarea religiei în contextul social de azi necesită permanentă pregătire, conştiinţă misionară şi multă dăruire de sine

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în deschiderea Consfătuirii profesorilor de religie din Arhiepiscopia Bucureştilor, 17 octombrie 2018 În societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de tendințe ideologice individualiste și secularizante, este necesară intensificarea cooperării dintre Familie, Biserică și Școală, pentru a promova valorile permanente și modelele autentice, care […]

Prăznuirea Cuvioasei Parascheva la Iaşi

Peste 150.000 de pelerini s-au închinat anul acesta la raclele ce adăpostesc sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina.   La primele ore ale dimineții joi, 11 octombrie 2018, soborul de slujitori ai Cate­dralei Mitropolitane ieșene, condus de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepisco­piei Iașilor, a purtat în procesiune […]

Prin cinstirea moaștelor sfinților participăm la sfințenia şi harul lor

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat pelerinilor cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, 2018   De ziua serbării sale, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași îi adună în rugăciune şi mărturisire comună pe toți cei care Îl iubesc şi Îl caută pe Dumnezeu. Tineri şi vârstnici, oameni din toate […]

Conferință Internațională de Teologie Ortodoxă la Timișoara

La începutul lunii octombrie a anului în care România sărbătorește 100 de ani de la formarea României mo­der­ne, la Universitatea de Vest din Timişoara, s-a des­fă­şurat conferinţa inter­na­ţională cu tema: „România Mare – Grădina Maicii Domnului şi «Patriarhul» Teologiei şi Spiritualităţii româneşti, Dumitru Stăniloae”. Evenimentul a avut scopul de a celebra viața și opera părintelui […]

Sfințirea noii catapetesme a Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc

Luni, 1 octombrie, în ziua prăznuirii Acoperământului Maicii Domnului, hramul Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc, la invitația Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, șapte ierarhi ai Sfântului Sinod au săvârșit sfințirea noii catapetesme poleite și au binecuvântat lucrările de reînnoire a bisericii. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și […]

Proiecte educaționale și culturale la Roma

Inaugurată în luna septembrie a anului 2017, extensia de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și-a redeschis porțile, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, pentru cei care vor să studieze teologia și care locuiesc în Italia sau în alte țări occidentale. Ceremonia de deschidere a debutat cu Sfânta Liturghie și slujba […]

Întâlniri ale tinerilor ortodocși în Germania și Austria

Europa: un dar al Creștinismului Tineri români din Germania, Austria, Luxemburg, Franța, Marea Britanie și România au participat în perioada 5-7 octombrie, la Nürnberg, la întâlnirea anuală a membrilor și sus­ținătorilor Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG). Întâlnirea a fost deschisă vineri, 5 octombrie, de IPS Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei […]

Patriarhia Română a dăruit Mănăstirii Vatoped fragmente din moaștele a doi sfinți români

Miercuri, 17 octombrie, părintele Mihai Muşat, de la Biroul de protocol al Patriarhiei Române, delegat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a ajuns la Mănăstirea Vatoped, oferind o raclă cu fragmente din moaștele a doi sfinţi români așezământului monahal, informează basilica.ro. ­Patriarhia Română a răspuns afirmativ solicitării Mănăstirii Vatoped de a-i dărui fragmente din moaștele […]

Academia Ortodoxă din Creta, la ceas aniversar

Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de existență, Academia Ortodoxă din Creta, Grecia, a organizat mai multe manifes­tări aniversare în perioada 2-4 octombrie 2018. La aceste evenimente ce s-au desfășurat în Kolimbari au participat întâistătători și delegați de-ai Bisericilor Ortodoxe surori. Din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. La […]

Coeziune în societatea europeană

Reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe pe lângă instituţiile europene s-au întrunit la Sofia, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, în perioada 5-7 octombrie, în clădirea Reprezentanţei Comisiei Europene (CROCEU). La întrunire au participat delegaţi ai Patriarhiei Constantinopolului, Patriarhiei României, Patriarhiei Bulgariei şi ai Arhiepiscopiei Ciprului, discutând despre „Factorii intensificării coeziunii în societatea europeană”. Biserica […]

Premierul Boiko Borisov a discutat cu arhiereii bulgari despre noua lege a cultelor

La Palatul Sinodal din Sofia a avut loc pe 4 octombrie întâlnirea prim-ministrului Bulgariei, Boiko Borisov, cu Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, şi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, anunţă Bg-patriarshia.bg. Întâlnirea a fost stabilită pe baza discuţiilor pe marginea proiectului noii legi a cultelor, aflat în dezbatere în Parlamentul bulgar. La întâlnire au […]

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a votat în cadrul Referendumului pentru redefinirea căsătoriei în Constituţia României, 6 octombrie     Luni, 1 octombrie A adresat un mesaj de binecuvântare, cu titlul: „Bucuria comuniunii între generaţii în Anul Centenar”, tuturor studenţilor, profesorilor şi ostenitorilor universităţilor din România, cu ocazia începutului anului universitar 2018-2019.   Marţi, 2 octombrie […]

Şedință de lucru a noii Adunări Naționale Bisericești

Membrii Adunării Naționale Bisericești (ANB) s-au întru­nit sâmbătă, 29 septembrie, la Palatul Patriarhiei, în șe­dință de lucru, aceasta fiind prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Înaintea desfășurării lucră­rilor, a avut loc ședința de constituire a noii ANB pentru perioada 2018-2022, prilej cu care a fost aprobat Apelul Adunării Naționale Bisericești pentru participarea […]

Clopotele Catedralei Naţionale au fost sfinţite

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit luni, 3 septembrie 2018, cele şase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului, înainte de ridicarea lor în turnul-clopotniţă. La slujbă au participat Preasfinţiţii Părinţi Episcopi-vicari Varlaam Ploieşteanul şi Timotei Prahoveanul, membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, membrii Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, slujitorii de la Paraclisul Catedralei […]

Apelul Adunării Naţionale Bisericeşti pentru participarea la referendum în 6-7 octombrie 2018

Adunarea Naţională Bisericească, compusă din toţi ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române, întrunită în şedinţa din 29 septembrie 2018, îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocși români să participe la referendum şi să spună DA clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, adică înlocuirea expresiei confuze: „uniunea […]

Preafericitul Părinte Daniel a sărbătorit 11 ani de la întronizarea ca Patriarh al României

Duminică, 30 septem­brie, s-au împlinit 11 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, în Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Patriarhul României, înconjurat de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod.   După rostirea Sfintei Evanghelii de la Sfântul Evanghelist Luca […]

Patriarhul Daniel slujind unitatea naţională în duhul înaintaşilor

Cuvântul de felicitare rostit de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, cu prilejul împlinirii a 11 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române   „Păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3)   Dacă ieri, 29 septembrie, la Palatul Patriarhiei de pe Colina Bucuriei a avut loc […]

Biserică a eroilor români pe platoul munţilor Bucegi

În An Centenar, când ne rugăm mai mult decât de obicei pentru ostaşii români ce şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă, dar şi la 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de la Caraiman, pe platoul Bucegilor va fi construită o biserică a eroilor români. Un proiect amplu, menit să dăinuiască peste […]

Slujbă de pomenire pentru Patriarhii Iustin și Teoctist

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit sâmbătă, 28 iulie, o slujbă de pomenire pentru adormiții întru fericire Patriarhi ai României Iustin Moisescu (†31 iulie 1986) și Teoctist Arăpașu (†30 iulie 2007). Rugăciunea a fost oficiată în Catedrala Patriarhală, în pronaosul căreia se află mormintele celor doi Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.   Credincioși […]

Simpozion internaţional de Drept bisericesc la Palatul Patriarhiei

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti a organizat în perioada 20-21 septembrie 2018, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Simpozionul Internaţional de Drept Bisericesc „Ius ecclesiasticum în viaţa Bisericii: 130 de ani de Teologie canonică în Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti”. Evenimentul s-a desfăşurat în Sala „Consilium” a Palatului Patriarhiei […]

130 de ani de Drept bisericesc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, transmis la Simpozionul Internațional de Drept bisericesc „Ius ecclesiasticum în viața Bisericii: 130 de ani de Teologie canonică în Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universi­tății din București”   Încă de la înființarea sa în anul 1881, Facultatea de Teologie din București avea prevăzută în programa de studii disciplina Drept […]

Congresul „Hristos împărtăşit copiilor”, la Mănăstirea Caraiman

Lucrările Congresului Naţional „Hristos împărtăşit copiilor” s-au desfăşurat, în zilele de 18 şi 19 septembrie, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman. În urma întâlnirii reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale, a Fundaţiei World Vision România, a inspectorilor de la eparhiile din ţară şi din străinătate care răspund de lucrarea catehetică, precum şi a inspectorilor […]

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) la Sibiu

Cetatea Sibiului s-a transformat, în perioada 6-9 septembrie, în capitala tineretului ortodox din întreaga lume. La Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) care a avut loc la Sibiu, au participat peste 3.000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din România și din alte țări, între care Republica Moldova, Grecia, Serbia, […]

Credinţa în Dumnezeu şi dragostea de neam au susţinut lupta pentru unitate națională

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel rostit la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, 6 septembrie 2018, Sibiu   Dragi tineri, Cu multă bucurie ­duhovnicească vă adre­săm un cuvânt de binecuvântare vouă, tinerilor participanți la Sibiu, în centrul României, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO). Evenimentul acesta este organizat în ­perioada 6-9 septembrie 2018 de Arhiepiscopia […]

Sinod mitropolitan la Reședința Patriarhală

Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit marţi, 4 septembrie 2018, în şedinţă de lucru, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul şedinţei, ierarhii au analizat şi completat proiectul broşurii „Familia binecuvântată”, au aprobat hotărârile Consistoriului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi […]

Continuarea unei moșteniri a Patriarhului Justinian

  Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat vineri, 7 septembrie, Centrul social-pastoral „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Călimănești-Căciulata, județul Vâlcea. Așezământul aparține de Sectorul stavropighii patriarhale și centre sociale din cadrul Administrației Patriarhale.   La momentul de rugăciune de la Centrul social-pastoral „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Călimănești-Căciulata a participat și IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. […]

Hotărâri ale Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

În ziua de 11 septembrie 2018, la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi s-a întrunit, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Au participat: IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, PS Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al […]

Sinaxă monahală în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei

La Aşezământul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, din localitatea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a avut loc luni, 24 septembrie, Sinaxa stareţilor şi stareţelor aşezămintelor monahale din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul a fost precedat de săvârşirea Sfintei Liturghii şi slujba de […]

Biserica Mănăstirii Măxineni a fost sfințită

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit marţi, 25 septembrie, biserica Mănăstirii Măxineni din judeţul Brăila. Locaşul de cult, stăreţia şi zidul de incintă au fost refăcute din temelii începând cu anul 2008. Slujba de târnosire a ctitoriei voievodului Matei Basarab de la confluenţa râurilor Buzău şi Siret a fost precedată de Sfânta […]

Ceremonii locale ale proclamării canonizărilor Sfinţilor Iosif cel Milostiv şi Gheorghe Pelerinul

După ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, şi a Sfântului Gheorghe Pelerinul, din 25 martie 2018, în Catedrala Mitropolitană din Iași, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu paisprezece ierarhi români, cei doi sfinţi au avut parte şi de ceremonii locale ale canonizării lor.   Proclamarea locală […]

Protocol de colaborare între Patriarhia Română și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni

Patriarhia Română și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni au semnat marți, 17 iulie 2018, un nou protocol de colaborare. Reprezentanții celor două instituții au fost Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și doamna Natalia Elena Intotero, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni. Protocolul de colaborare are în vedere o serie de proiecte, programe și acțiuni […]

Unitate de credință și unitate de neam în Anul Centenar

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români, 19 august 2018 Prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost dedicată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25-26 februarie 2009, tuturor românilor migranți. Această duminică reprezintă un bun prilej de a adresa un cuvânt […]

Congrese eparhiale în SUA și Canada

Clerici și credincioși din parohiile Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii s-au întrunit în perioada 29 iunie – 1 iulie la Chicago, SUA, în cadrul celei de-a 82-a ediții a Congresului arhiepiscopiei. Invitat a fost IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. În aceeași perioadă, s-au desfășurat la Windsor, Canada, lucrările celei de-a doua […]

Comuniune frățească ortodoxă la Giula

Credincioși din România și Ungaria au participat duminică, 22 iulie, la Catedrala Episcopală din Giula, unde Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, au săvârșit Sfânta Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, au fost rostite ectenii și rugăciuni de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru […]

Sfințirea bisericii Parohiei „Sfânta Maria” din Sydney

Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, a sfințit duminică, 19 august 2018, pictura bisericii primei parohii ortodoxe româneşti din Sydney, Australia, informează basilica.ro. Cu această ocazie, biserica a primit ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. În această zi, ierarhul a săvârșit și Sfânta Liturghie și […]

Universitatea de vară MOREOM

În perioada 22-26 august, la Centrul de studii și rugăciune „Sfânta Cruce” din Lieu-dit Sainte-Croix, regiunea Dordogne, Franța, a avut loc o nouă ediție a Universității de vară a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Tema întâlnirii din acest an a fost „Omul și trupul său”.   Aflată la a 10-a ediție, Universitatea […]

Hramul Centrului Bisericesc Ortodox Român din München

Centrul Bisericesc Ortodox Român din München și-a serbat duminică, 23 septembrie, hramul, Sfânta Liturghie fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofian Brașo­veanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, înconjurați de un sobor de clerici. La slujbă au […]

„Cantus Domini”, ambasador cultural în Rusia

Corul bărbătesc „Cantus Domini” a obținut trei medalii de aur în cadrul celei de-a 16-a ediții a Concursului-festival internațional „The Singing World”, organizat în perioada 3-8 august la Sankt Petersburg, Rusia. Cele trei medalii de aur au fost obținute, cu cel mai mare punctaj, la secțiunile „Muzică sacră”, „Coruri de cameră” și „Coruri pe voci […]

AGENDA PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Paraclisul „Învierea Domnului“ al Catedralei Mântuirii Neamului, duminică, 1 iulie   Duminică, 1 iulie A participat la Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură în Paraclisul „Învierea Domnului“ al Catedralei Mântuirii Neamului.   Luni, 2 iulie A lecturat și avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanența Consiliului eparhial al 
Arhiepiscopiei Bucureștilor.   Miercuri, […]

Un nou episcop pentru românii din Basarabia

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, l-a hirotonit întru arhiereu sâmbătă, 26 mai, la Catedrala Patriarhală din București, pe părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, care a devenit Episcop al Eparhiei Basarabiei de Sud din Republica Modova. La finalul Sfintei Liturghii, noul episcop a primit însemnele arhierești episcopale.   Înainte […]

Patriarhul României a vizitat șantierul Catedralei Naționale

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vizitat vineri, 4 mai 2018, șantierul Catedralei Mântuirii Neamului. 
Preafericirea Sa a fost însoțit de arhim. Nectarie Șofelea, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, și de ing. Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal la Sectorul monumente și construcții bisericești al Patriarhiei Române, informează basilica.ro. Mai multe detalii despre […]

Hramul istoric al Catedralei Patriarhale

Catedrala Patriarhală din București și-a sărbătorit luni, 21 mai 2018, în ziua Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, hramul istoric. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară de lângă catedrală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii […]

Ședință de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Sfântul Sinod al Bisericii ­Ortodoxe Române, întrunit joi, 24 mai 2018, în ședință de ­lucru la Reședința Patriarhală din București, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a făcut alegeri de ierarhi pentru eparhii din țară și ­Republica Moldova. Înainte de începerea lucrărilor Sfântului Sinod, ierarhii au participat la o slujbă de Te Deum, oficiată de […]

Congres național de teologie la Palatul Patriarhiei

Congresul Național de Teologie a fost organizat în perioada 20-24 mai 2018, la Palatul Patriarhiei din București. S-au prezentat referate în cadrul cărora s-au evidențiat importanța Bisericii Ortodoxe Române în realizarea Marii Uniri din 1918, rolul limbii române în păstrarea unității religioase și naționale, semnificația Imnului național „Deșteaptă-te, române!”, ca simbol al identității și unității  […]

Unitatea națională – un dar sfânt și o responsabilitate comună

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la Congresul Național de Teologie Unitate eclesială și unitate națională. Aspecte istorice și teologice, 22 mai 2018, Palatul Patriarhiei din București   Hristos S-a înălțat!   Congresul Național de Teologie Unitate eclesială și unitate națională. Aspecte istorice și teologice, organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, în […]

Pomenirea eroilor români de sărbătoarea Înălțării Domnului

De sărbătoarea Înălțării Domnului și Ziua Eroilor, joi, 17 mai, după Sfânta Liturghie, au fost oficiate slujbe de pomenire pentru eroii neamului românesc în catedrale, biserici, mănăstiri, la cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora din țară și străinătate. La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie și slujba de pomenire au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte ­Varlaam Ploieșteanul, […]

Conferință națională despre patrimoniul bisericesc

Palatul Patriarhiei din București a găzduit, în perioada 28-31 mai, cea de-a 6-a ediție a Conferinței naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, cu tema: „Patrimoniul național bisericesc: Mărturie vie a unității de credință și de neam”. Marți, 29 mai, în sesiunea de deschidere din Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, Preafericitul 
Părinte Daniel, Patriarhul […]

Arta bisericească, un tezaur cultural național care trebuie conservat, îmbogățit și evidențiat

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Patriarh la Conferința națională Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească, ediția a 6-a, marți, 29 mai 2018, Palatul Patriarhiei din București   În anul 2018, se împlinește un secol de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, când peste o sută de mii de români participanți la Marea […]

Sărbătoarea jurnaliștilor Patriarhiei Române

În ziua praznicului Sfintei Treimi, luni, 28 mai, Centrul de Presă BASILICA al ­Patriarhiei Române și-a sărbătorit hramul. Ostenitorii celor cinci componente de presă au participat la Sfânta Liturghie și la slujba de Te Deum săvârșite în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. În Sala „Europa […]

Centrul de Presă BASILICA – Misiune pentru cultivarea unității de credință și de neam a românilor

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la sărbătoarea Preasfintei Treimi, hramul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, luni, 28 mai 2018   Sărbătoarea Preasfintei Treimi este prima sărbătoare ocrotitoare sau patronală a Centrului de Presă 
BASILICA al Patriarhiei Române, deoarece, cronologic, prima componentă a acestuia a fost Radio TRINITAS, înființat în anul 1998, […]

Colegiul Decanilor – responsabilitate academică în comuniune

La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia s-a organizat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, întrunirea de primăvară a Colegiului Decanilor de la facultățile și departamentele de teologie ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române.   Evenimentul academic s-a desfășurat în zilele de 14-15 mai 2018 și a […]

Întâlnirea preoților militari din cadrul forțelor terestre

La Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a avut loc în perioada 9-11 mai convocarea anuală a preoților militari din cadrul Statului Major al Forțelor Terestre din România. Întâlnirea preoților militari cu Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a avut loc joi, 10 mai, în aula academiei sibiene și a debutat cu un Te Deum […]

Reglementări juridice privind disidențele apărute în cadrul cultelor religioase oficial recunoscute

Adeseori, aceia care doresc să promoveze învățături străine de cele ale Bisericii încearcă să folosească pârghiile statale fie pentru a-și impune opinia, fie pentru a împiedica luarea unor măsuri de către organismele statutare ale comunității. Este cunoscut că, după Sfântul și Marele Sinod din Creta, în România, un mic grup contestă vocal hotărârile adoptate. Între […]

Noua Adunare eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor

În Sala Sinodală din Reședința Patriarhală s-a desfășurat marți, 29 mai 2018, ședința constitutivă a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturghie și de slujba Te Deum-ului săvârșite în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La slujba de Te […]

Conferință preoțească la Palatul Patriarhiei

Clericii din cele șase protopopiate ale Capitalei și din județul Ilfov, preoții de caritate, din instituțiile de învățământ, de la cimitire și din cadrul MAI și MApN au participat luni, 14 mai, la Conferința pastoral-misionară de primăvară cu tema „2018 – Anul omagial al unității de credință și de neam”. Întâlnirea desfășurată în Aula „Teoctist […]

2018 – Anul omagial al unității de credință și de neam

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, București – luni, 14 mai 2018   Celebrarea Anului omagial al unității de credință și de neam reprezintă, pentru Biserica Ortodoxă Română, expresia comuniunii și mărturisirii sale de credință rămase neschimbate în decursul istoriei. Sfântul Sinod al […]

Patriarhul României a resfințit biserica Mănăstirii Dealu

Mii de credincioși au participat duminică, 10 iunie, la sărbătoarea Mănăstirii Dealu din județul Dâmbovița. După ample lucrări de consolidare și restaurare a bisericii și a întregului complex arhitectonic, începute în anul 2010, pelerini din întreaga țară au dorit să participe la slujba de sfințire a locașului în care a fost așezat, în anul 1603, […]

Hirotonia Arhiereului-vicar Timotei Sătmăreanul

Mii de credincioși din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au participat duminică, 24 iunie, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită la Mănăstirea Scărișoara Nouă, județul Satu Mare, de un impresionant sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul slujbei, arhimandritul Timotei Bel a fost hirotonit întru arhiereu, devenind Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramu­reșului și Sătmarului, cu titulatura […]

Sfântul Irodion, sărbătorit la Mănăstirea Lainici

Prăznuirea Sfântului Cuvios Irodion a adunat în duh de rugăciune la Mănăstirea Lainici din județul Gorj mii de creștini din toată țara.   Au trecut șapte ani de la trecerea în rândul sfinților a Cuviosului Părinte Irodion, starețul Mănăstirii Lainici. Spre amintirea acestui binecuvântat moment istoric, dar și spre bucuria duhovnicească a prezenței și lucrării […]

Nouă ierarhi au târnosit un nou locaș de cult în Oradea

Un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române a târnosit, în Duminica a doua după Rusalii, a Sfinților Români, 10 iunie, biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Duminica Sfinților Români” din Oradea. Slujba a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României la […]

„Zilele credinței și culturii” la Deva – ediția a V-a

În perioada 25-29 iunie s-a desfășurat seria de manifestări cultural-religioase sub egida „Zilele credinței și culturii” la Deva – ediția a V-a. Manifestările, prilejuite de prăznuirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai orașului Deva, au fost organizate de Episcopia Devei și Hunedoarei.   Luni, 25 iunie, în prezența Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și […]

Un nou arhiereu-vicar pentru românii din Italia

Ierarhi, preoți, diaconi și credincioși ortodocși români din eparhii din țară și diasporă au participat la Roma, Italia, marți, 1 mai, la slujba de hirotonie întru arhiereu a părintelui arhimandrit Atanasie Rusnac, ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu titulatura „de Bogdania”.   Acest […]

Binecuvântări și felicitări pentru trei rodnice aniversări

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, transmis la Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, Paris, 10-13 mai 2018   Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Cuvioși monahi și monahii, Iubiți credincioși și credincioase, participanți la Congres, Hristos a înviat!   Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, care […]

Simpozion academic organizat la Oslo, în Norvegia

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord a organizat, la împlinirea a 10 ani de la înființare, un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri. Evenimentul a avut loc la Oslo, în Norvegia, și a fost precedat de Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, marți, 1 mai, în biserica parohială românească. La evenimentele liturgice […]

Sfinte moaște oferite Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit în ziua de miercuri, 2 mai 2018, Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Românești, și un fragment din moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, precum și un veșmânt care a acoperit moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Acestea […]

Hramul Așezământului Românesc de la Ierusalim

Biserica Așezământului Românesc de la Ierusalim, al Reprezentanței Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, și-a serbat duminică, 6 mai, ocrotitorul. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost sărbătorit conform calendarului ierusalimitean, iar Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Mitropolit de Elenopolis, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În Duminica a 5-a […]

Târnosirea bisericii românești din Sân-Ianăș, Serbia

Biserica de zid din Sân-Ianăș (Barițe), Serbia, a fost târnosită duminică, 6 mai, de Preasfin­țitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria și locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, înconjurat de preoți și diaconi din Serbia, România și Ungaria. La slujbă au fost prezenți: Goran Donevski, locțiitor al președintelui comunei Plandiște, Endre Szábó, președintele Adunării Comunale Plandiște, […]

Reuniune a Conferinței Bisericilor Europene

Cea de-a 15-a Adunare Generală a Conferinței Bisericilor Europene (CEC) a avut loc în perioada 31 mai – 6 iunie 2018, la Novi Sad, în Serbia. Delegația Bisericii Ortodoxe Române la acest eveniment a fost alcătuită din Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, pr. conf. univ. dr. Sorin Șelaru, pr. […]

Întâlnire a dogmatiștilor ortodocși la Balamand, Liban

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ioan Damaschinul” din cadrul Universității din Balamand, Liban, în colaborare cu Asociația Internațională a Dogmatiștilor Ortodocși (IAODT), a găzduit, în ­perioada 7-9 iunie, Simpozionul „The Eschatological Vision of Orthodox Theology” (Eshatologia în viziunea ­teologiei ortodoxe). Evenimentul de […]

Congresul Internațioanal de Teologie „Pavlia”

  A 24-a ediție a Congresului Inter­na­țional de Teologie „Pavlia”, organizat anual de Mitropolia de Veria, Nausa și Kampania, a început marți, 26 iunie 2018, la Veria, în Grecia. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acest eveniment este Preasfin­țitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, care a transmis mesajul Preafericirii Sale: […]

Sfântul Apostol Pavel – model actual de misiune creștină

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat partici­panților la Congresul cu tema „Binevestirea Sfintei Evanghelii (Evanghelizare) și misiune, după Sfântul Apostol Pavel”, Veria, Grecia, 26-29 iunie 2018   Cu multă bucurie, am primit invitația de a participa la cea de-a 24-a ediție a Congresului Internațional de Teologie „Pavlia” și la manifestările liturgice care sunt organizate […]

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

  Marţi, 1 mai A adresat un mesaj de felicitare, intitulat: „Un ierarh dinamic şi misionar”, Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la întronizare. A adresat un mesaj de binecuvântare, cu titlul: „Misiune binecuvântată pentru unitatea de credință și de neam”, la lucrările simpozionului cu tema: […]

Proclamarea canonizării Sfinţilor Iosif cel Milostiv și Gheorghe Pelerinul

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a făcut o vizită în capitala Moldovei, cu prilejul proclamării canonizării Sfinţilor Iosif, Mitropolitul Moldovei, și Gheorghe Pelerinul. Primirea oficială a Patriarhului României a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, sâmbătă, 24 martie.   La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost așteptat de […]

Sfânta Lumină de la Ierusalim adusă în România

Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost întâmpinată la Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Împreună cu Patriarhul României, la Catedrala Patriarhală au întâmpinat Sfânta Lumină Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, preoţi slujitori ai catedralei, precum şi credincioşi. Întâistătătorul Bisericii noastre a spus […]

Evenimente dedicate Unirii Basarabiei cu România

Sesiune omagială 
la Academia Română Academia Română, prin Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu”, a organizat luni, 26 martie, o sesiune omagială dedicată Centenarului Unirii Basarabiei cu România, intitulată „România şi Republica Moldova. Ieri, Azi şi Mâine”. La evenimentul desfășurat în Aula Academiei Române au participat Preafericitul Părinte 
Daniel, Patriarhul Bisericii […]

Unirea Basarabiei cu România -un act de dreptate istorică şi de demnitate patriotică

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, transmis la slujba Te Deum-ului cu prilejul aniversării Unirii Basarabiei cu România, marţi, 27 martie 2018   Astăzi, 27 martie 2018, sărbătorim Unirea Basarabiei cu România, eveniment care a avut loc în urmă cu o sută de ani. Primii care, după mai bine de 100 de ani, reveneau la […]

Simpozion despre istoria Dealului Mitropoliei din București

Ierarhi și preoți consilieri din Administrația Patriarhală și Administrația eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor, profesori de teologie, de istorie și personalități ale vieții culturale bucureștene au participat marți, 17 aprilie, la Simpozionul „Dealul Mitropoliei din București în istoria poporului român”. Evenimentul, care a avut loc în Aula „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, a fost precedat de […]

De la Dealul Podgorenilor la Colina Patriarhiei

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la Simpozionul „Dealul Mitropoliei din Bucureşti în istoria poporului român”, marţi, 17 aprilie 2018, Palatul Patriarhiei   Simpozionul „Dealul Mitropoliei din Bucureşti în istoria poporului român” este în acelaşi timp un eveniment cultural şi patriotic, bazat pe necesitatea cu­noaș­terii mai profunde a unui trecut istoric şi a unui […]

Marșul pentru viață în București

Sâmbătă, 24 martie, peste 5.000 de persoane au înfruntat frigul din București pentru a participa la Marșul pentru viață 2018 – „O lume pentru viață”. Evenimentul a fost organizat de Asociația Studenți pentru Viață și se înscrie în activitățile de promovare a valorilor familiei tradiționale și de sprijinire a femeilor însărcinate și a familiilor cu […]

Adunarea Generală a Federaţiei „Filantropia“

La Centrul Naţional pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae”, de lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, a avut loc joi, 19 aprilie 2018, şedinţa Adunării Generale a Federaţiei „Filantropia“. Evenimentul a fost deschis de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vi­car patriarhal. Membrii 
Fe­deraţiei „Filantropia“ au fost primiţi de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Salonul Sfinţilor […]

Reprezentanții Conferinței Bisericilor Europene la Patriarhia Română

În ziua de 15 martie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit în audiență pe Episcopul Christopher Hill, președintele Conferinței Bisericilor Europene, pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Emmanuel de Franța, vicepreședinte, și pe părintele Heikki Huttunen, secretar general în cadrul aceleiași instituții. În timpul discuțiilor s-a făcut o scurtă evaluare a colaborării dintre Biserica Ortodoxă Română […]

Unitatea de credinţă şi de neam se întărește prin lumina şi rugăciunile sfinţilor

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, și a Sfântului Gheorghe Pelerinul, Catedrala Mitropolitană din Iaşi, 25 martie 2018                  „Căci am auzit despre credinţa voastră în Hristos Iisus şi despre dragostea ce aveți către toţi sfinţii” 
(Coloseni 1, 4)   Sfântul […]

Pelerinajul de Florii, o mărturisire a Învierii Domnului

Numeroși credincioși din orașe și localități din întreaga țară au participat sâmbătă, 31 martie, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, la pelerinajul de Florii, pentru a mărturisi iubirea lui Dumnezeu și credința în Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. În Capitală, la tradiționalul pelerinaj de Florii au participat aproape 1.000 de clerici îmbrăcați în veșminte […]

Solidaritate sistematică pe termen lung

Membrii Adunării Generale a Asociației Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clerului şi salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Bucureştilor s-au întrunit joi, 19 aprilie, în Sala „Colloquium” a Palatului Patriarhiei. Din această asociație fac parte și clerici, şi salariaţi bisericești din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului și Episcopia Giurgiului. La finalul întrunirii, membrii Adunării Generale au fost […]

A VII-a ediţie a Colocviului Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă, la Iaşi

Discursul de bun venit din partea organizatorilor a fost susţinut de către părintele prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie din Iaşi, în Sala „Sinaxar” din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iaşi. Totodată, în cadrul sesiunii introductive a vorbit şi Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. „Urăm bun venit la cea de-a […]

Cea de a X-a ediţie a Simpozionului Naţional Studenţesc de la Tismana

Ierarhi români de la eparhii din țară și diasporă, precum și numeroși preoți și credincioși ortodocși români din Episcopia Spaniei și Portugaliei au participat sâmbătă, 14 aprilie, la Catedrala ortodoxă română din Madrid, după săvârșirea Vecerniei, la slujba ipopsifierii sau chemării la treapta arhieriei a candidatului ales de Sfântul Sinod pentru scaunul vacant de Arhiereu-vicar […]

Un nou Arhiereu-vicar pentru Spania și Portugalia

Duminică, 15 aprilie, la Catedrala Episcopală din Madrid a avut loc hirotonia întru arhiereu a părintelui arhimandrit Teofil Roman, ales Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 15 februarie 2018. Preasfinția Sa a primit titulatura „de Iberia”.   Ierarhi români de […]

Binecuvântare la aşezământul din München

Credincioși și clerici ortodocși români din Germania au participat sâmbătă, 21 aprilie, la binecuvântarea lucrărilor la noua biserică a Așeză­mântului bisericesc românesc din München. Cu această ocazie, în peretele Altarului viitoarei biserici care va avea hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” a fost așe­zată piatra de temelie a loca­șului, care […]

A fost sfințită o nouă biserică românească în Spania

Duminică, 22 aprilie 2018, în ziua închinată femeilor mi­ronosițe, a fost târnosită biserica de zid cu hramul „Botezul Domnului”, a Parohiei Roquetas de Mar, provincia Almeria, Spania. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înalt­preasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox […]

Seminar despre patrimoniul cultural creștin al Europei

Parlamentul European a găzduit la sediul din Bruxelles marți, 6 martie, un seminar despre importanța protejării patrimoniului cultural creștin european. Evenimentul a fost organizat de Comitetul Repre­zentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) în colaborare cu Grupul de lucru pentru activități interculturale și dialog interreligios al Partidului Popular European. La masa rotundă au participat […]

Conferință teologică la Arusha, în Tanzania

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, delegația Bisericii Ortodoxe Române la acest eveniment a fost formată din: pr. dr. Michael Tița, consilier patriarhal, pr. prof. dr. Aurel Pavel (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu), pr. prof. dr. Mihai Himcinschi (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia), pr. conf. dr. Radu Petre Mureșan și pr. conf. […]

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Joi, 1 martie A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita Excelenţei Sale Domnul Oleksandr Bankov, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în România.   Duminică, 4 martie A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din ­Reşedinţa Patriarhală.   Luni, 5 martie A lecturat şi avizat rapoartele […]

Proclamarea solemnă a noului an omagial și comemorativ în Patriarhia Română

La Catedrala Patriarhală din București, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit, luni, 1 ianuarie, Sfânta Liturghie, împreună cu PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La finalul slujbei de Te Deum a avut loc proclamarea solemnă a anului 2018 ca „An omagial al unității […]

Vestitorul Ortodoxiei în haină nouă: sinteze și selecții de calitate din actualitatea bisericească

După șaptesprezece ani de apariție în format clasic de ziar, Vestitorul Ortodoxiei, buletinul de informație bisericească al Patriarhiei Române, intra într-o nouă vârstă. Cu primul număr din anul 2008, care anunța înființarea Centrului de Presă BASILICA, era adoptat un nou format, de tip revistă ilustrată policrom, în care mesajul transmis prin imagini era mai intens […]

Întrunirile anuale ale organismelor centrale bisericești

Consiliul Național Bisericesc reunit în ședință de lucru În Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale a avut loc marți, 13 februarie, ședința de lucru a Consiliului Național Bisericesc, organism central executiv al Sfântului Sinod și al Adunării Naționale Bisericești. În cadrul ședinței prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost aprobat Raportul general […]

„Lumina sfintelor icoane și jertfa apărătorilor Ortodoxiei” – Sinteza activităților Bisericii Ortodoxe Române în anul 2017

Activitatea internă și externă a Bisericii Ortodoxe Române în anul 2017, proclamat în Patriarhia Română drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor biseri­cești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comu­nismului, este sintetizată și prezentată din punct de vede­re pastoral-liturgic și administrativ, cultural-misionar și social-filantropic.    I. […]

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit în ședință de lucru

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit în ședință de lucru joi, 15 februarie, la Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Lucrările au fost precedate de o slujbă de Te Deum săvârșită de Preasfin­țitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința […]

Precizare privind filmările în locașurile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române

Hotărârea din 15 februarie 2018 a Sfântului Sinod care stabilește că „filmările în locașurile de cult vor fi realizate doar cu acordul centrelor eparhiale și numai în cazurile în care se dorește evidențierea patrimoniului liturgic și arhitectural-istoric al respectivelor biserici” nu privește înregistrările audio-video făcute de persoane private cu ocazia unor evenimente religioase importante din […]

Eveniment dedicat Unirii Principatelor Române pe Colina Bucuriei

Academia Română și Patriarhia Română au organizat miercuri, 24 ianuarie, sesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918”, cu prilejul împlinirii a 159 de ani de la acest eveniment istoric important. Au participat reprezentanți ai instituțiilor de stat, academicieni, ierarhi, preoți și personalități ale culturii românești. Sesiunea festivă a […]

Clădirea în care s-a decis Unirea

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, cu ocazia sărbătoririi a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, Palatul Patriarhiei, miercuri, 24 ianuarie 2018.   Astăzi, la sărbătorirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, în acest Palat al Patriarhiei ne aflăm de fapt pe locul unde a fost vechea clădire […]

Lucrările continuă la șantierul Catedralei Naționale

La începutul anului 2018, pe șantierul Catedralei Naționale lucrează aproximativ 600 de muncitori, în două schimburi. Lucrările sunt concentrate în zona turlei Pantocrator, care este drumul critic al proiectului. La turla principală, lucrările se desfășoară la înălțimea de 62 de metri, iar turla-clopotniță atinge în prezent cota de 48 de metri.   La începutul Anului […]

Unitatea Bisericii, darul lui Dumnezeu

Ultima întâlnire din cadrul Octavei de rugăciune din acest an a avut loc la Biserica Zlătari din București. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a arătat că unitatea Bisericii este dar al Duhului Sfânt și trebuie să-l cerem de la Dumnezeu. În acest an, Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor […]

Distincții pentru promovarea Ortodoxiei

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit miercuri, 17 ianuarie, Diploma și medalia comemorativă „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” unor personalități ale vieții culturale, dar și unor jurnaliști TVR, jurnaliști Radio România, respectiv Realitatea TV, pentru implicarea majoră în promovarea în mass-media a apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, comemorați de-a […]

Ședință de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei

Ierarhii membri ai Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-au întrunit marți, 6 februarie, în ședință. Lucrările au fost prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și au avut loc în Reședința Patriarhală.   Ședința de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a avut loc în Sala „Teoctist Patriarhul”, din Reședința Patriarhală. […]

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor

Membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureș­tilor s-au întrunit sâmbătă, 27 ianuarie, în ședință de lucru la Reședința Patriarhală. Lucrările au fost prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ședința de lucru a fost precedată de slujba de Te Deum, săvârșită în Catedrala Patriarhală de PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În […]

Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei s-a întrunit la început de an

În ziua de 23 ianuarie 2018, la Reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit, în ședință de lucru, sub președinția IPS Părinte Mitropolit Teofan, Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, la care au participat IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, […]

Bucurii duhovnicești pentru românii ortodocși din München

În perioada 12-14 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, s-a aflat într-o vizită pastorală la München. Vineri, 12 ianuarie, a participat la recepția oficială oferită de prim-ministrul Bavariei, domnul dr. Horst Seehofer, cu ocazia Anului Nou, iar sâmbătă și duminică a oficiat Taina Sfântului Maslu, respectiv Sfânta Liturghie, în Parohia […]

Un nou locaș de cult pentru românii din Norvegia

Comunitatea românilor ortodocși din Haugesund, Norvegia, ocrotită de Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul, are un locaș de închinăciune propriu, binecuvântarea lucrărilor fiind săvârșită sâmbătă, 20 ianuarie, informează episcopiascandinavia.se. Slujba de sfințire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și a avut loc după ce spațiul […]

„Biserica este o şcoală necesară a binelui şi iubirii”

Interviu oferit în exclusivitate Agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române de către Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, în urma vizitei sale la București în anul 2017, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Preafericirea Sa vorbește despre cum a regăsit Ortodoxia românească, despre familie ca „mică biserică”, despre rolul […]

Conferință pe temele dialogului interreligios la Viena

În zilele de 26-27 februarie a avut loc la Viena Conferința internațională „Interreligious dialogue for peace. Promoting peaceful coexistence and common citizenship”.   Conferința a fost organizată de KAICIID (Centrul Regele Abdullah pentru Dialog Interreligios și Intercultural). Au participat conducători religioși: ortodocși, catolici, protestanți, musulmani, budiști, dar și reprezentanți ai diplomației de la: ONU, Spania, […]

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminică, 1 ianuarie În prima zi a Anului Nou 2018, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură. Împreună cu Preafericirea Sa, […]

Sărbătoarea Ocrotitorului Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor

La fel ca în anii trecuți, cu prilejul sărbătorii Ocrotitorului Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor, au fost săvârșite slujbe bisericești pe Dealul Patriarhiei și au fost organizate manifestări sărbătorești. Toate acestea au avut în centru procesiunea Calea Sfinților (desfășurată joi, 26 octombrie) și prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (vineri, 27 octombrie).   Sărbătoarea Sfântului […]

Sărbătorirea primului deceniu de slujire patriarhală al Preafericitului Părinte Daniel

Preafericitul Părinte Daniel a sărbătorit 10 ani de slujire în tronul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în trei momente distincte: joi, 28 septembrie 2017, aniversarea a fost celebrată împreună cu toți membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Reședința Patriarhală și apoi la Centrul cultural-misionar „Familia” din […]

Un deceniu de patriarhat al Preafericitului Părinte Daniel celebrat împreună cu membrii Permanențelor Consiliului Națio­nal Bisericesc și ai Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Preafericitul Părinte Daniel a sărbătorit 10 ani de slujire în tronul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în trei momente distincte: joi, 28 septembrie 2017, aniversarea a fost celebrată împreună cu toți membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Reședința Patriarhală și apoi la Centrul cultural-misionar „Familia” din […]

Liturghie și Te Deum în ziua împlinirii a 10 ani de la întronizare

În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei, sâmbătă, 30 septembrie, paraclisul nou din cadrul Reședinței Patriarhale și-a sărbătorit hramul principal. Ziua de prăznuire a ocrotitorului acestui sfânt locaș de rugăciune a fost și zi de sărbătoare pentru ctitorul său, Preafericitul Părinte Pa­triarh Daniel, care a celebrat 10 ani de la întronizarea în demnitatea […]

Te Deum aniversar în Catedrala Patriarhală

Sâmbătă, 28 octombrie, după săvârșirea Sfintei Liturghii de către soborul Catedralei Patriarhale, Înalt­preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba de Te Deum înaintea ședinței solemne a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.   La slujbă au participat Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe […]

Un Patriarh neobosit pentru Biserica și neamul său

Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit în Catedrala Patriarhală, sâmbătă, 28 octombrie 2017, după slujba de Te Deum la 10 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române   Împlinirea a 10 ani de slujire patriarhală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel reprezintă un bun prilej de a […]

Continuitate în lucrare, înnoire în viața spirituală și cooperare în misiunea socială

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la finalul slujbei de Te Deum, săvârșită în Catedrala Patriarhală, la împlinirea unui deceniu de slujire patriarhală al Preafericirii Sale, sâmbătă, 28 octombrie 2017   Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat asupra Bisericii noastre în acești 10 ani care au trecut. Mulțumim […]

Mesaje ale întâistătătorilor ortodocși

Cu prilejul împlinirii a 10 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a Preafericitului Părinte Daniel, întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe surori au transmis mesaje de felicitare   Preafericirea Voastră, Iubit frate întru Hristos și coliturghisitor, Vă felicit cordial cu ocazia celei de-a 10-a sărbătoriri a întronizării patriarhale. Conducând Biserica Ortodoxă Română, care […]

Serbarea onomasticii Patriarhului României

Biserica Ortodoxă l-a pomenit duminică, 17 decembrie, pe Sfântul Proroc Daniel. Prăznuirea Sfântului Proroc Daniel, ocrotitorul spiritual al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a început cu Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de 13 ierarhi, preoți și diaconi. În soborul ierarhilor slujitori au fost IPS Părinte Laurențiu, […]

Slujirea Bisericii – jertfelnicie şi bucurie

Interviu-document, la împlinirea a 10 ani de slujire patriarhală, acordat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Televiziunii Române, realizat de jurnalistul Andrei Victor Dochia și difuzat în cadrul emisiunii Universul credinței – 24 decembrie 2017. Textul a fost revăzut de autor în ianuarie 2018.   Binecuvântați, Preafericite Părinte Patriarh. Vă mulțumesc pentru onoarea […]

Act solemn comemorativ

Proclamat vineri, 27 octombrie 2017, la sfârșitul Sfintei Liturghii, la Catedrala Patriarhală din București   Preaiubitului cler, cuviosului cin monahal și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Patriarhiei Române, Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări! Cinstirea sfinților, a eroilor neamului, a ierarhilor, clericilor, monahilor și a tuturor celor care au […]

Ședința solemnăa Sfântului Sinod dedicată mărturisirii credinței în timpul regimului comunist

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei s-a desfășurat sâmbătă, 28 octombrie, ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial și comemorativ 2017. La evenimentul prezidat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au participat membrii Sfântului Sinod al Bisericii noastre, precum și Întâistătătorii și delegații Bisericilor Ortodoxe surori, […]

Congres internațional despre Bisericile Ortodoxe în perioada comunistă, la Palatul Patriarhiei

La Palatul Patriarhiei din București s-a desfășurat, în perioada 23-29 octombrie 2017, Congresul Internațional de Teologie, intitulat „Viața Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuție, rezistență și mărturisire”, organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, în cooperare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și […]

Mărturisirea credinței ortodoxe în timp de prigoană a Bisericii

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Congresul Internațional de Teologie „Viața Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuție, rezistență și mărturisire”, 23-29 octombrie 2017, Palatul Patriarhiei din București   Congresul Internațional de Teologie Viața Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuție, rezistență și mărturisire, organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, în […]

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de 18 decembrie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost luate mai multe hotărâri: Au fost desemnați cei trei ierarhi eparhioți care anual se vor adăuga la membrii de […]

Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a trecut la cele veșnice

Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a trecut la cele veșnice marți, 5 decembrie 2017, la reședința din Elveția. Sâmbătă, 16 decembrie, au avut loc slujba de prohodire în interiorul Catedralei Patriarhale din București și îngroparea Majestății Sale în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală dinCurtea de Argeș. În această perioadă, în toate bisericile din […]

Regele Mihai – un simbol al suferinței și speranței poporului român

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit la slujba Înmormântării Regelui Mihai I al României, oficiată în Catedrala Patriarhală din București, sâmbătă, 16 decembrie 2017 „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, […]

Te Deum de Ziua Națională în Catedrala Patriarhală

De Ziua Națională a României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit slujba de Te Deum în Catedrala Patriarhală. În cuvântul de învățătură rostit la final, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că românii sărbătoresc ziua unității naționale la o zi după sărbătoarea unității de credință, a pomenirii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României: „Cele două […]

Președintele Republicii Croația în vizită la Patriarhia Română

Marți, 3 octombrie 2017, la Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit pe Excelența Sa doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Președintele Republicii Croația, cu prilejul vizitei oficiale efectuate în România. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit cu bucurie vizita Excelenței Sale și și-a exprimat speranța că aceasta va contribui la intensificarea bunelor relații existente între România […]

Parteneriat pentru proiecte social-filantropice

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit miercuri, 18 octombrie, la Reședința Patriarhală, pe Altețele Lor Regale Principesa Moșteni­toare Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu. În timpul întrevederii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au discutat despre dezvoltarea […]

Expoziție și simpozion la Palatul Patriarhiei

În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei a avut loc marți, 14 noiembrie, vernisajul expoziției „Tem­ple și sinagogi din România. Patrimoniul evreiesc, național și universal”, a Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic (FCER-CM). În cadrul ace­luiași eveniment, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” s-a desfășurat Simpozionul „Temple și sinagogi din România: sinagoga ca loc […]

Nouă misiune de reînhumare a osemintelor ostașilor români din regiunea Stalingrad

În zilele de 28 și 29 septembrie 2017 a avut loc un ceremonial pentru reînhumarea osemintelor militarilor români căzuți pe câmpul de luptă din regiunea Stalingrad (actual Volgograd, în Federația Rusă) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la misiunea de reînhumare a participat preotul militar […]

Conferință pastoral-misionară la Palatul Patriarhiei

Lucrările Conferinței pastoral-misionare de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor au debutat luni, 6 noiembrie. Slujitorii din protoieriile Capitalei și ale județului Ilfov, preoții  de caritate, din învățământ, de cimitir și din cadrul MAI și MApN s-au reunit în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei la eveni­mentul ce a avut drept te­matică „Anul comemorativ […]

Sinaxă monahală în Arhiepiscopia Bucureștilor

În Sala Conventus a Palatului Patriarhiei a avut loc marți, 7 noiembrie, Sinaxa monahală a stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Evenimentul s-a desfășurat sub tema Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și a Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și a fost […]

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, Iași, 2017

Peste 6.000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani au fost prezenți, în perioada 1-4 septembrie, la Iași, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, ediția 2017. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în seara zilei de 2 septembrie, în Grădina Palas, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe […]

Numai Iisus Hristos oferă omului libertate deplină

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, Iași, 1-4 septembrie 2017   „Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei” (Galateni 5, 1) Tema generală a întâlnirii ITO de la Iași (2017), Tânărul în căutarea libertății, este de […]

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – pelerinaj și trăire profundă a Ortodoxiei la Iași

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, adună anual la Iași pelerini din întreaga lume. Racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană marți, 10 octombrie, în procesiune, apoi a fost depusă pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare. Aici a rămas până ce toți cei sosiți de […]

Viața sfinților este lumină pentru viața noastră

Mesajul către pelerini al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, 2017   Viața creștină este un pelerinaj duhovnicesc spre Împărăția lui Dumnezeu, după îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos, Care spune: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6, 33) și „Împărăția Mea nu este […]

Rugăciune și cinstire pentru ocrotitorul Banatului

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, patronul spiritual al Catedralei Mitropolitane din Timișoara și ocrotitorul Banatului, a reunit și în acest an în rugăciune, în orașul de pe Bega, mii de credincioși din întreg cuprinsul Patriarhiei Române, Patriarhiei Alexandriei și Patriarhiei Serbiei. Programul slujbelor dedicate cinstirii ocrotitorului spiritual al Banatului a debutat joi, […]

A fost întronizat noul Episcop al Hușilor

Preasfințitul Părinte Ignatie Mure­șeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a fost ales prin vot secret ca Episcop al Hușilor (cu 39 de voturi din 48 valid exprimate), de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru de joi, 5 octombrie 2017. Candidații propuși de către Sinodul mitropolitan al […]

Zilele Șaguniene 2017, la Sibiu

În perioada 22 noiembrie – 5 decembrie, la Sibiu s-au desfășurat numeroase manifestări cultural-religioase sub egida Zilelor șaguniene 2017.   Evenimente culturale 
de excepție Studenții de la universitățile sibiene au avut posibilitatea să-l întâlnească miercuri, 22 noiembrie, în Aula Magna a Universității „Lucian Blaga”, pe actorul Dorel Vișan în cadrul conferinței intitulate „Omul și taina […]

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Galați

Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat mai multe evenimente dedicate sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, șirul acestora culminând în ziua de prăznuire a sfântului. Ierarhii prezenți s-au închinat la moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, aduse la Galați de o delegație a Arhiepiscopiei Râmnicului, în tradiționala procesiune „Călători pe calea sfinților”, dar și la moaștele […]

Moment aniversar la Catedrala română din Paris

Catedrala Mitropolitană „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris a îmbrăcat duminică, 5 noiembrie, haine de sărbătoare cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la sfințirea acestui locaș în 1892 de către Episcopul Inochentie Plo­ie­ște­anul.   Momentele aniversare ale Catedralei ortodoxe române din Paris au culminat prin să­vâr­șirea Sfintei Liturghii de către un […]

Un simbol al credinței românilor din Europa Occidentală – Catedrala Mitropolitană din Paris

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, transmis cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la sfințirea Bisericii române din Paris, Catedrala Mitropolitană „Sfinții Arhangheli ­Mihail, Gavriil și Rafail”, duminică, 5 noiembrie 2017   Comunitatea ortodoxă română din Paris, din Franța și din Europa Occidentală, în centrul căreia s-a aflat întotdeauna Biserica română din Paris, […]

Aniversare în parohia românească din Würzburg

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg, Germania, a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului, dar și cu prilejul împlinirii a 20 de ani de existență. Momentul a fost marcat prin rugăciune, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, săvârșind Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor […]

Două decenii de misiune ortodoxă

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat la împlinirea a 20 de ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Românești „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg, Germania, 2 decembrie 2017.   Cu deosebită bucurie, ne adresăm tuturor credincioșilor ortodocși români din Würzburg, Germania, la împlinirea a 20 de ani de existență a parohiei ortodoxe române din această […]

Întâlnire a tinerilor ortodocși români din Germania

A zecea reuniune anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) a avut loc la Freiburg, Germania, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie. Invitatul din acest an a fost părintele diacon dr. Sorin Mihalache (Universitatea din Iași), care a susținut o conferință despre creația lui Dumnezeu, științele moderne și modul în care cercetarea […]

Patriarhul României la centenarul restabilirii instituției patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă

În perioada 2-5 decembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat o vizită la Moscova pentru a participa la evenimentele dedicate centenarului restabilirii instituției patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă. Preafericirea Sa a fost însoțit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, pr. Michael Tița, consilier patriarhal, pr. Ștefan Ababei, consilier […]

Reuniune a membrilor CROCEU la Moscova

În perioada 6-8 octombrie 2017 a avut loc, la Moscova, întâlnirea anuală a Comitetului Repre­zentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Instituțiile Europene (CROCEU). Reuniunea a fost găzduită de Departamentul pentru Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, la invitația Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii. Tema principală a fost „Manifestarea solidarității Bisericii Ortodoxe și […]

Participare românească la Festivalul internațional de muzică din Cairo

În perioada 20-27 septembrie 2017, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Corul bărbătesc Cantus Domini, condus de arhid. Răzvan-Constantin Ștefan, a participat la ediția a X-a a „Samaa International Festival for Spiritual Music and Chanting”. Festivalul a fost organizat în orașul Cairo, Republica Arabă Egipt, cu sprijinul Ministerului Culturii și Turismului din Egipt și […]

Institutul Ortodox din Cambridge, după două decenii

Ideea unui institut ortodox în Marea Britanie a apărut pe fondul unui interes sporit față de contribuția ortodoxă în lumea academică, după acordarea unui doctorat onorific de către Universitatea din Cambridge, în 1996, Înaltpreasfințitului Mitropolit Antonie de Suroj, de vrednică pomenire. Începând din 2010, IOCS a func­țio­nat cu aprobarea și binecuvântarea Adunării Episcopale Panor­todoxe a […]

Semnale editoriale la împlinirea a 10 ani de slujire patriarhală ai Preafericitului Părinte Daniel

Patriarhia Română. Istoric, Organizare, Activități interne și externe 2007-2017, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2017     Fidelitate eclezială și misiune socială. Un deceniu de slujire a Bisericii Ortodoxe Române. Album aniversar, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2017     Transparență administrativă și dinamism pastoral. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, 10 ani de slujire ca Arhiepiscop […]

Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Vineri, 1 septembrie A participat la festivitatea de deschidere a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO), organizată la Iași, în perioada 1-4 septembrie 2017. Cu acest prilej, Patriarhul României a adresat tinerilor prezenți un cuvânt de binecuvântare, intitulat: „Numai Iisus Hristos oferă omului libertate deplină”. Tema generală a întâlnirii ITO de la Iași (2017) a […]

Bucuria comuniunii fraterne inspiră conlucrare în activitatea Bisericii / The Joy of Brotherly Communion inspires Cooperation within the Church

Interviu cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române   Se împlinesc 10 ani de la întronizarea Preafericirii Voastre ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007). Cronica acestui prim deceniu de Patriarhat se regăsește în albumele omagiale, în presa bisericească sau în mărturiile audiovizuale. Totuși, într-o caracterizare pe scurt, care considerați că sunt […]

Împlinirile unui deceniu, la ceas aniversar / Celebrating a decade of achievements

La 30 septembrie 2017 se împlinesc 10 ani de când Pronia Dumnezeiască a adus în fruntea Bisericii Ortodoxe Române un ierarh cu o netăgăduită pregătire teologică și intelectuală, cu o impresionantă experiență internațională, încercat în lucrarea pastorală și misionară vreme de 18 ani în fruntea celei mai mari eparhii din țară, ca număr de parohii […]

Alegerea și întronizarea celui de-al șaselea Patriarh al românilor / The election and enthronement of the sixth Patriarch of the Romanians

Preafericitul Părinte Daniel a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române de către Colegiul Electoral Bisericesc întrunit în Aula Palatului Patriarhiei Române în ziua de 12 septembrie 2007.   Bunul Dumnezeu, prin glasul Sfântului Sinod și prin votul exprimat de Măritul Colegiu Electoral Bisericesc, ne-a chemat să slujim Biserica Ortodoxă Română în calitatea de Întâistătător […]

Dinamică şi înnoire eparhială în cei 10 ani de Patriarhat / The dynamic and renewal of eparchies in 10 years of Patriarchate

Patriarhia Română cuprinde eparhii (arhiepiscopii şi episcopii) grupate în mitropolii, precum şi alte unităţi în interiorul sau în afara graniţelor României.   I. MITROPOLIA MUNTENIEI ȘI DOBROGEI 1. Arhiepiscopia Bucureștilor 2. Arhiepiscopia Tomisului 3. Arhiepiscopia Târgoviştei 4. Arhiepiscopia Argeşului și Muscelului 5. Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei 6. Arhiepiscopia Dunării de Jos 7. Episcopia Sloboziei și […]

Comuniune și conlucrare frățească în viața Bisericii și în misiunea socială / Brotherly communion and cooperation in the life of the Church and in its social mission

  Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce acordat Patriarhului României, Palatul Cotroceni, 30 septembrie 2007 / The National Order of „The Star of Romania“, the rank of Grand Cross, awarded to the Patriarch of Romania at the Cotroceni Palace, 30 September 2007   Ne punem nădejdea în rugăciunile, sfatul bun și ajutorul […]

Anii omagiali şi comemorativi – iniţiativă cu impact misionar major pentru Biserică şi societate / Jubilee and commemorative years – initiative with a significant missionary impact for Church and society

Proclamarea Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi a Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, Catedrala Patriarhală, 1 ianuarie 2016 / The proclamation of the Jubilee Year of Religious Education for the Orthodox Youth and the Commemorative Year of Saint Antim of Iveria, Hierarch and Martyr, […]

În moaştele sfinţilor se simte prezenţa harului lui Dumnezeu / The presence of God’s grace is felt in the relics of saints

Întâmpinarea moaştelor Sfântului Arhidiacon Ştefan, 22 octombrie 2016 / The presentation of the holy relics of Saint Archdeacon Stephen, 22 October 2016   Aducerea de cinstite moaște ale sfinților şi de odoare sfinte, ca şi prezenţa la hramurile catedralei din București a unor înalţi ierarhi, ca delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe surori, a devenit, în timpul […]

Pelerinajul – şcoală a credinţei şi expresie a vieţii îndreptate către Dumnezeu / Pilgrimage – a school of faith and an expression of life turned to God

  Calea Sfinţilor are o valoare de simbol cu profund înţeles duhovnicesc. Calea Sfinţilor este calea dreptei credinţe pe care trebuie să o mărturisim împreună în vreme de bucurie şi în vreme de încercare. Calea Sfinţilor este calea vieţii sfinte, viaţă de rugăciune şi fapte bune. Calea Sfinţilor este calea bucuriei şi a mântuirii, calea […]

30 de sfinţi români în calendar în 10 ani de Patriarhat / 30 Romanian saints in the calendar in 10 years of Patriarchate

Proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iachint, a Sfântului Voievod NEAGOE Basarab și a Sfântului DIONISIE Exiguul, București, 26 octombrie 2008 / The proclamation of the canonisation of Saint Iachint the Hierarch, of Saint NEAGOE Basarab the Voivode and of Saint DIONYSIUS Exiguus, Bucharest, 26 October 2008   În cei 10 ani de Patriarhat ai Preafericitului Părinte […]

Activitate amplă, intensă şi bogată în plan pastoral-litur­gic şi administrativ / An ample, intense and rich activity in the pastoral-liturgical and administrative fields

Perioada 2007-2017 s-a dovedit a fi una amplă, intensă şi bogată în planul pastoral-litur­gic şi administra­tiv, cu creşterea numărului membrilor Sfântului Sinod, cu alegeri, hirotoniri, întronizări de arhierei, înfiinţări de noi eparhii în ţară şi în diasporă, ridicări în rang ale unor eparhii şi arhierei, sfinţiri de biserici, vizite canonice ale Preafericitului Părinte Daniel, prilejuite de […]

Călăuză spirituală pentru identitatea, demnitatea și afirmarea românilor / A spiritual guide for the Romanians’ identity, dignity and self-affirmation

Festivitate dedicată împlinirii a 150 de ani deactivitate ai Academiei Române, 4 aprilie 2016 / Celebration devoted to the anniversary of 150 years of activity of the Romanian Academy, 4 April 2016     În cei 10 ani de Patriarhat, Preafericitul Părinte Daniel a participat activ la viața cultural-spirituală a românilor, susținând prelegeri și fiind […]

Cărturar al Ortodoxiei de azi / A scholar of today’s Orthodoxy

  Doctor Honoris Causa al Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 29 noiembrie 2008 / Doctor Honoris Causa of the „Lucian Blaga“ University, Sibiu, 29 November 2008   Diploma de Protector al Fundației „Pro Oriente” În data de 15 iunie 2009, Fundația „Pro Oriente“ a organizat la Viena un moment festiv în onoarea Bisericii Ortodoxe Române și […]

Catedrala Mântuirii Neamului – inima spirituală a României / The Cathedral of National Salvation – the spiritual heart of Romania

La inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, între anii 2007 și 2010 au fost parcurse toate etapele necesare pentru pregătirea documentației ridicării locașului. În 2010 s-a organizat un concurs pentru atribuirea lucrărilor, iar în toamna acelui an au început primele lucrări pregătitoare (execuția pereților mulați și a excavațiilor). Lucrările efective la Catedrala Mântuirii […]

Centrul de Presă Basilica, un deceniu de misiune mediatică în Patriarhia Română /The BASILICA Press Centre, a Decade of Mission through Media in the Romanian Patriarchate

Inaugurarea studiourilor TRINITAS TV, București, 27 octombrie 2007 / The inauguration of the TRINITAS TV studios, Bucharest, 27th October 2007   Biserica Ortodoxă Română a înțeles necesitatea extinderii misiunii sale în societate prin mijloacele moderne de comunicare. Nevoia intensificării misiunii spirituale a Bisericii „dincolo de zidurile Bisericii” prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă a […]

Educația creștină a tinerilor pentru cultivarea credinței ca lumină a vieții / Educating Christian youth to cultivate faith as light of life

Una din prioritățile slujirii patriarhale a Preafericitului Părinte Daniel este aceea a educației și formării tinerilor în spiritul tradiției creștin-ortodoxe strămoșești. În legătură cu aceasta, Preafericirea Sa a inițiat și binecuvântat programe de catehizare, proiecte legate de predarea religiei în școlile publice, semnate alături de instituții ale Statului, proiecte de susținere a copiilor nevoiași, a […]

Să nu despărţim Liturghia de filantropie şi filantropia de Liturghie / Liturgy should not be detached from Philanthropy, nor Philanthropy from Liturgy

Cooperare în domeniul social-filantropic La Palatul Patriarhiei a avut loc marți, 8 ianuarie 2008, întrunirea primei şedinţe de lucru din acest an a Comisiei Mixte Guvern-Patriarhie, formată din reprezentanţi ai Guvernului României şi ai Bisericii Ortodoxe Române. Şedinţa a fost co-prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei […]

Binecuvântare și alinare pentru cei în suferinţă / Blessing and comfort for the suffering

În 15 august 2014 și în 10 ianuarie 2016, Patriarhul României a vizitat Așe­zământul social pentru persoane vârstnice aflat în grija Mănăstirii Christiana.   Atât în anul 2012, cât și în anul 2015, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a vizitat în Ajunul Crăciunului pe bolnavii internaţi în Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preafericirea Sa […]