Credincioșii români din Germania şi Austria au primit binecuvântarea sfinților
Credincioşii români din mai multe localităţi din Germania s-au închinat cinstitelor moaşte ale Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, în cadrul unui pelerinaj organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 20-23 mai. Gazda evenimentului a fost Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului.
Delegaţia română care a însoţit racla cu moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, condusă de părintele protosinghel Vasile Pîrjol, stareţul mănăstirii ilfovene Cernica, a fost întâmpinată la noul Așezământ Românesc din München, vineri, 20 mai, de Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul dimpreună cu slujitorii Centrului bisericesc și preoți din preajma capitalei bavareze. În aceeaşi seară a fost săvârşită şi Taina Sfântului Maslu în biserica aşezământului, se arată pe site-ul mitropolia-ro.de.
În ziua de pomenire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Preasfinţia Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi români şi străini, slujba continuând cu serviciul religios pentru deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din München afiliată Universității „Ludwig-Maximilian” din capitala Bavariei.
Sâmbătă seara, delegația cernicană a poposit în orășelul Hersbruck, cinstitele moaște fiind întâmpinate de părintele Arsenie Bejan și credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani”, precum și numeroși pelerini din regiunea Nürnberg. Programul liturgic al zilei s-a încheiat prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu.
În Duminica Samarinencei, Preasfințitul Părinte Sofian Braşoveanul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei româneşti din Hersbruck, în cadrul căreia l-a hirotonit întru diacon pe teologul Alexandru Cezar Aldea pe seama acesteia. După slujbă, Ansamblul folcloric de cântece și dansuri „Romanima” din Nürnberg a susţinut un program artistic.
În seara aceleiaşi zile, cinstitele moaşte au fost aduse la Centrul Mitropolitan din Nürnberg, unde au fost întâmpinate de soborul de maici, şi au rămas spre închinare credincioşilor şi pelerinilor şi în ziua de luni, 23 mai.
La final, Preasfinţia Sa a adresat un mesaj de recunoştinţă Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru acordarea binecuvântării în vederea desfăşurării pelerinajului, precum şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului duhovnicesc.
Pelerinaj cu sfinte moaşte în trei parohii românești din Austria
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, și a Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în perioada 20-22 mai au fost aduse în pelerinaj de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București, în trei parohii românești din Austria, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și icoane încrustate cu părticele din cinstitele moaște ale Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Icoanele au fost dăruite celor două parohii din Austria aflate sub ocrotirea Sfinților Martiri Brâncoveni. Delegația bucureșteană a fost condusă de părintele Emil Cărămizaru, parohul lăcașului de rugăciune din Capitală.
Vineri, 20 mai, sfintele moaște au fost întâmpinate de credincioșii Parohiei „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, în frunte cu părintele paroh Emanuel Nuțu. În continuare, slujitorii au săvârșit Taina Sfântului Maslu în prezența a sute de enoriași. Sâmbătă, delegația bucureșteană s-a deplasat în localitatea Baden bei Wien, fiind săvârșită aceeași Sfântă Taină și fiind oferită comunității icoana relicvar cu moaștele voievodului martir. A urmat susținerea conferinței „Sfinții Martiri Brâncoveni, modele ale demnității și jertfelniciei creștine”. Duminică, 22 mai, cinstitele moaște au fost aduse în parohia ocrotită de Sfinții Brâncoveni din Sankt Pölten. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți, iar cea de-a doua icoană cu părticele din cinstitele moaște a fost oferită comunității parohiale.
În toate cele trei zile, credincioșii evlavioși s-au apropiat cu fior sfânt și în număr mare de sfintele moaște, cerând ajutorul sfinților, ocrotire, sănătate și pace, mai ales în aceste vremuri provocatoare atât pentru viața familiilor creștine, cât și pentru stabilitatea bătrânului continent european, se arată pe site-ul mitropolia-ro.de.