Proclamarea Anului omagial şi comemorativ 2022 la Catedrala Patriarhală
În prima zi a lunii ianuarie, la Catedrala Patriarhală a avut loc proclamarea solemnă a anului 2022 în Patriarhia Română ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reliefat înțelesurile duhovnicești ale evenimentului Tăierii-împrejur după trup a Pruncului Iisus Hristos. De asemenea, în cuvântul rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit și despre personalitatea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, care s-a evidențiat prin cultura vastă, credința și opera sa filantropică.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit slujba de Te Deum la Anul Nou, la finalul căreia a avut loc proclamarea solemnă a anului 2022 drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. Actul oficial de proclamare a fost citit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt legat de proclamarea Anului omagial și comemorativ și a prezentat cele două icoane emblematice ale acestui an: Maica Domnului „Rugătoarea” și icoana în care sunt zugrăviți cei trei sfinți isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
Proclamarea solemnă a noului An omagial și comemorativ în Patriarhia Română s-a încheiat cu intonarea de către Grupul psaltic „Tronos” a condacului „Apărătoare Doamnă”, a troparelor celor trei sfinți isihaști și cu o cântare intitulată „Imnul rugăciunii isihaste”, compusă special de părintele Cristian Alexandru.