Părintele profesor Ioan Ică senior a fost înmormântat la Sibiu cu onoruri militare
Slujba Înmormântării părintelui profesor Ioan Ică senior (1932-2021) a fost oficiată miercuri, 14 aprilie, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi s-au rugat pentru odihna veşnică a părintelui Ioan Ică senior, care a fost înmormântat în cimitirul municipal vechi din Sibiu, cu onoruri militare. La finalul slujbei a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Române, intitulat „Părintele Ioan Ică senior (1932-2021). Un preot erudit şi un profesor dinamic”. Părintele profesor Ioan Ică senior a trecut la Domnul luni, 12 aprilie 2021.
Conducerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, cadre didactice universitare de la mai multe universităţi, consilieri eparhiali, protopopi, preoţi şi teologi, precum şi apropiaţi ai familiei au venit să-şi ia rămas-bun de la marele profesor de teologie dogmatică şi simbolică de la şcolile teologice universitare din Sibiu şi Cluj-Napoca. Slujba Înmormântării a fost oficiată de un sobor de arhierei, din care au făcut parte Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
„Ne-a fost nouă, tuturor, model”
În cuvântul rostit la finalul slujbei de înmormântare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat calităţile remarcabile de pedagog, profesor de teologie şi slujitor al Bisericii, virtuţi cultivate de părintele profesor Ioan Ică senior.
„Părintele profesor Ioan Ică senior a fost un slujitor cu multă vocaţie, cu multă devoţiune. Şi-a împlinit cele trei misiuni ale sale cu mult devotament. Întâi de toate, a avut misiunea academică, şi părintele profesor avea o vorbă şi le spunea studenţilor că trebuie să ai încărcătură de aur, adică atât de mult să agoniseşti, încât să poţi să dai şi celorlalţi din prisosul bogăţiei tale intelectuale şi spirituale. A onorat o catedră grea şi esenţială, de bază, a teologiei, adică acea care se ocupă de învăţătura de credinţă a Bisericii noastre, temelia vieţii noastre spirituale. A doua slujire, legată de cea a propovăduirii de la catedră, a fost cea a slujirii de la Altar, şi îmi amintesc de câte ori ne punea şi pe noi la probe de examen, la un chestionar liturgic. A treia slujire a fost o binecuvântare de la Dumnezeu, este vorba de slujirea familiei. Ne-a fost nouă, tuturor, model. A slujit în familie împreună cu doamna preoteasă ca nimeni altul. Fiind colegi de facultate, L-au slujit împreună pe Hristos, dar s-au ajutat unul pe altul şi împreună au reuşit să lase Bisericii noastre două familii de slujitori: prima a fiului, care i-a devenit urmaş la catedră, cu mare cinste şi demnitate, familia părintelui profesor Ioan Ică junior, iar familia celuilalt fiu, Teodor, un inginer, un laic atât de devotat Bisericii, un dreptcredincios care este pilduitor pentru mulţi dintre slujitorii Bisericii noastre”, a subliniat ierarhul.
Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost citit de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Mesajul Facultăţii de Teologie din Sibiu şi cuvântul de evocare a personalităţii părintelui profesor Ioan Ică senior au fost citite de către decanul instituţiei, pr. conf. univ. dr. Daniel Buda.
„Vreme de mai multe decenii, teologia sistematică predată la Sibiu, şi nu numai, a fost identificată cu personalitatea părintelui Ioan Ică senior. (…) Maniera unică de predare, modul de a explica studenţilor dogmele, energia şi pasiunea molipsitoare emanate la cursuri au rămas profund întipărite în memoria a peste 40 de generaţii de studenţi sibieni”, a spus părintele decan.
A fost prezent şi rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. Sorin Radu, care a rostit un mesaj de condoleanţe şi de evocare a părintelui Ioan Ică senior.
„Conducem pe ultimul drum din această lume un mentor care a format zeci de generaţii de studenţi teologi, un pedagog cunoscut pentru pasiunea predării şi acrivia ascultării, un cercetător pasionat, autor de studii valoroase publicate în ţară şi în străinătate”, a spus prof. univ. dr. Sorin Radu.
La final, ceilalţi ierarhi au transmis mesaje de evocare şi de condoleanţe, iar mai apoi au fost citite mesajele primite de la ierarhii din ţară şi din diaspora românească.
Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost scos din catedrală cu onoruri militare şi dus la cimitirul municipal din Sibiu, unde s-a oficiat slujba înhumării, iar Garda militară prezentă a tras trei salve de puşcă.
* * *
Părintele profesor s-a născut în Sibiu, la 9 septembrie 1932. În perioada 1944-1951 a urmat studiile medii la Sibiu, apoi a studiat la Institutul Teologic din Sibiu (1951-1955). A urmat cursuri de doctorat în Teologie Dogmatică şi Simbolică la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1958-1961), iar în 1974 şi-a susţinut teza de doctorat. În perioada 1961-1968 a ocupat un post administrativ la Institutul Teologic din Sibiu, iar mai apoi a fost numit lector pentru limbile engleză şi germană (1968-1973), lector şi apoi conferenţiar (1974-1976) pentru îndrumări misionare. Din 1976 şi până în 1994 a fost profesor titular la Catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică la acelaşi institut. În 1994 s-a transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, unde a fost decan în perioada 1996-2000. A fost hirotonit diacon în 1971, preot în 1972, iar în 1977 a fost hirotesit iconom stavrofor. A fost delegat al Bisericii Ortodoxe Române la mai multe întruniri ecumenice internaţionale, a fost membru în Comisia ortodoxă română pentru dialogul cu Biserica luterană. A participat la diferite sesiuni ale Conferinţei creştine pentru pace, iar în perioada 1978-1992 a fost redactor responsabil al revistei „Mitropolia Ardealului”.
Părintele Ioan Ică senior a scris numeroase studii de specialitate în reviste teologice precum „Mitropolia Ardealului”, „Ortodoxia”, „Studii Teologice”, „Glasul Bisericii”, „Revista Teologică”. A tradus din opera teologului grec Nikos Nissiotis, precum şi lucrările „Dialoguri la Athos: Între cer şi pământ. Teologia rugăciunii minţii” (Alba Iulia, 1994), „Patericul sinaitic” (Alba Iulia, 1994), Arhimandrit Vasilios, „Intrarea în împărăţie. Elemente de trăire liturgică a tainei unităţii în Biserica Ortodoxă” (Sibiu, 1996), Alexandros Kalomiros, „Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul omului şi cosmosului” (Sibiu, 1998).