Sinod mitropolitan la Nürnberg
Marți, 2 ianuarie, a avut loc și prima ședință a Sinodului mitropolitan din anul 2024, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Pe ordinea de zi s-au aflat probleme de ordin administrativ, despre posibilitățile de impulsionare a vieții duhovnicești în parohiile românești prin cateheză, activitățile cu tinerii, cursuri de pastorație și duhovnicie pentru clerici.
În aceeași zi, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Serafim de Sarov.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Nürnberg, Germania, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și cu Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, se arată pe mitropolia-ro.de.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Macarie a vorbit despre viața și virtuțile Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim i-a mulțumit ierarhului pentru omilie, precum și tuturor credincioșilor pentru dragostea exprimată prin participarea la Sfânta Liturghie și i-a îndemnat la asumarea autentică a credinței ortodoxe în viața de zi cu zi, se arată pe site-ul amintit.