Sărbătoarea Ocrotitorului Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor

La fel ca în anii trecuți, cu prilejul sărbătorii Ocrotitorului Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor, au fost săvârșite slujbe bisericești pe Dealul Patriarhiei și au fost organizate manifestări sărbătorești. Toate acestea au avut în centru procesiunea Calea Sfinților (desfășurată joi, 26 octombrie) și prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (vineri, 27 octombrie).

 

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

Privegherea în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâ­torul de Mir, a fost săvârșită miercuri seară, 25 octombrie, de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori, în Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală. Tot aici, joi, 26 octombrie, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Vahtang, Episcop de Nikortsmind (Patriarhia Georgiei), înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Împreună cu Preasfințitul Părinte Vahtang, Episcop de Nikortsmind, au mai slujit Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Epis­cop-vi­car al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

 

Procesiunea Calea Sfinților – comuniune a sfinților și popoarelor ortodoxe

Joi, 26 octombrie, mii de pelerini au participat la procesiunea Calea Sfinților. Au fost purtate în procesiune de la baldachinul de lângă Catedrala Patriarhală icoana și sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, pe bulevardul Regina Maria, până la baza Colinei Patriarhiei. Alaiul clericilor și cre­dincioșilor a fost condus de Preas­fințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor. În același timp, de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, au fost purtate în procesiune racla cu un fragment din Lemnul Sfintei Cruci, adusă de la biserica Parohiei „Sfântul Vasile”-Victoria, icoana și sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, precum și icoana Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, pe traseul Calea Șerban Vodă, strada Bibescu Vodă, până la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei. Alaiul clericilor și credin­cioșilor a fost condus de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Epis­cop-vicar patriarhal. Din acest loc, cele două procesiuni au înaintat împreună până la Catedrala Patriarhală, iar odoarele duhovnicești au fost depuse din nou spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei.

Oaspetele de seamă al Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la sărbătoarea din acest an, Sfântul Cuvios Serafim din Sarov, a sosit la acest moment în România. Racla cu un fragment din sfintele sale moaște a fost adusă de Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii. Primirea odorului duhovnicesc și așezarea sa spre închinarea pelerinilor au avut loc la finalul procesiunii „Calea Sfinților”.

Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Serafim din Sarov a fost așezată în Altarul de vară în prezența celor doi Întâistătători, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a ierarhilor străini și români, a stareților, starețelor, monahilor, monahiilor, clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și a pelerinilor, fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, o slujbă specială.

La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de bun-venit, intitulat „Sfinții lui Dumnezeu adună în comuniune Bisericile și popoarele ortodoxe”, mulțumind Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, pentru prezență și pentru aducerea unui fragment din moaștele Sfântului Cuvios Serafim din Sarov la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucu­reștilor. „Astăzi, prin voia lui Dumnezeu, avem bucuria de a întâmpina pe Colina Patriarhiei, alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, și moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, aduse prin bunăvoința Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, un mare cinstitor al moaștelor sfinților”, a spus în cuvânt Preafericirea Sa. De asemenea, Patriarhul României a adăugat: „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, deși au trăit în epoci și țări diferite, au în comun sfințenia ca dar al Sfântului Duh, pe care l-au cultivat prin credință statornică și viețuire sfântă. De asemenea, ca o trăsătură comună, moaștele celor doi sfinți cuvioși au traversat perioada grea a dictaturii comuniste, care a persecutat religia, în general, și Biserica Ortodoxă, în special. […] Ne rugăm Sfinților Cuvioși Dimitrie cel Nou și Serafim de Sarov să înalțe către Dumnezeu rugăciunile lor pentru sănătatea și mântuirea tuturor celor care iubesc pe Hristos și Biserica Sa în lumea de azi.”

În cuvântul de răspuns, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru cuvintele călduroase de salut și pentru invitația de a vizita România. „Sunt bucuros să am posibilitatea de a ajunge pe binecuvântatul pământ românesc și să văd pe viu evlavia credinciosului popor român. Răspunzând solicitării Preafericirii Voastre, am adus în dar Bisericii Ortodoxe Române surori o părticică din moaștele unui mare sfânt, Sfântul Cuvios Serafim din Sarov, care este iubit mult atât în România, cât și în Rusia. Sfântul Cuvios Serafim a rostit un îndemn important și folositor, oarecând: «Dobândește duhul păcii și mii în jurul tău se vor mântui». Astăzi, când mulți dintre cei care s-au adunat aici se vor închina cu evlavie moaștelor Sfântului Cuvios, fiecare dintre aceștia să ceară de la făcătorul de minuni din Sarov mijlocire pentru sine de la Dumnezeu ca să primească acest duh al păcii și al dragostei. Pacea și dragostea sunt niște valori importante pentru om, indiferent de societatea și vremea în care trăiește, pentru că aceste valori pornesc nu de la om, ci de la Dumnezeu”, a spus Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii.

Apoi, cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov au fost așezate în baldachinul de lângă Catedrala Patriarhală, alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și racla cu fragmentul din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci.

Sărbătoarea Ocrotitorului ceresc al cetății Bucureștilor

Slujba Privegherii pentru prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor, a fost săvârșită după procesiunea „Calea Sfinților” de către Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, delegat din partea Patriarhiei Bulgariei, înconjurat de un sobor din care au făcut parte mai mulți stareți ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.

Sărbătoarea a culminat vineri, 27 octombrie, cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii în Altarul de vară al Catedralei Patriarhale de către Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Anastasios, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii, Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei și Slovacia, înconjurați de un sobor de 46 de ierarhi străini, delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori și ierarhi români prezenți la hram, preoți și diaconi. Printre ierarhii străini în sobor au fost IPS Părinte Mitropolit Ilarion de Volokolamsk; IPS Părinte Arhiepiscop Serghie de Solnecinogorsk; IPS Părinte Mitropolit Naum de Ruse, reprezentantul Patriarhiei Bulgariei; PS Părinte Vahtang, Episcop de Nikortsmind, reprezentantul Patriarhiei Georgiei; IPS Părinte Arhiepiscop Jacob de Bialystock și Gdansk, reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Poloniei; IPS Părinte Mitropolit Nathanael de Amantia și Vicar de Tirana; IPS Părinte Arhiepiscop George de Michalovce și Košice, PS Părinte Qais, Episcop de Erzurum.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, a rostit omilia la Dumnezeiasca Liturghie, reliefând semnificația duhovnicească a roadelor Sfântului Duh în viața celui credincios, care urmează calea lepădării de sine și a răstignirii împreună cu Hristos: „Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, unul dintre cei mai iubiți sfinți nu doar în Biserica Ortodoxă Rusă, ci și în întreaga lume ortodoxă, în cunoscuta convorbire «Despre scopul vieții creștine» spune că «oricât de bune ar fi rugăciunea, postul, privegherea și toate celelalte fapte creștine, totuși, scopul vieții creștine nu constă doar în aceste fapte». Scopul adevărat al vieții creștine, după cuvântul Sfântului Serafim, constă în dobândirea Duhului Sfânt”.

În vremurile de azi, a îndemnat Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, este nevoie de îndrumarea duhovnicească a monahilor cu experiență mai bogată: „La fel ca în vremurile străvechi, și astăzi apar mulți învățători falși, politici și religioși, care promit raiul chiar aici, pe pământ, însă fără Hristos. În veacul 20, urmarea unor astfel de rătăciri a dus la experimente istorice îngrozitoare la nivel de stat, din cauza cărora Biserica Ortodoxă a avut de suferit foarte mult. Astfel, numai în Biserica Rusă au murit pentru credința în Hristos zeci de mii de slujitori ai Sfântului Altar și monahi și sute de mii de mireni. Martirii noștri credeau și știau că singura posibilitate de a vedea Împărăția lui Dumnezeu aici și acum este doar prin viețuirea în Duhul Sfânt. Ei au mărturisit prin propriul lor sânge că adevărata fericire, fericirea în sensul cel mai înalt al acestui cuvânt, este doar în Duhul Sfânt. Atunci când suntem în Duh suntem în pragul fericirii aici, pe pământ, și în deplinătatea fericirii în lumea cerească, de sus. Acest adevăr este mai presus de minciună și de ura prigonitorilor”, a spus PF Părinte Patriarh Kiril.

La finalul omiliei, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii a transmis salutul și rugăciunea tuturor confraților din Biserica Ortodoxă Rusă și s-a rugat lui Dumnezeu ca, pentru rugăciunile Sfinților Cuvioși Serafim de Sarov și Dimitrie cel Nou, să întărească credința noastră și să ne ajute în aceste condiții dificile ale vieții contemporane să trăim potrivit credinței. „Mă bucur să văd astăzi mulțimea credincioșilor. Evlavia dumneavoastră este o mărturie a înfloririi Ortodoxiei românești de astăzi. Ne-am adunat aici la invitația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru a săvârși sobornicește Dumnezeiasca Liturghie, pentru a înălța rugăciuni împreună cu alți arhipăstori, păstori și fii sau fiice duhovnicești ale sfintei Biserici Române în această zi atât de semnificativă pentru București, ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov. În numele Bisericii Ruse am adus aici în dar pentru Biserica Română o părticică din sfintele moaște ale Cuviosului Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, ca să fie întru amintirea unității noastre spirituale nedespărțite și a patrimoniului duhovnicesc comun”, a mai rostit PF Părinte Patriarh Kiril.

 

Distincții pentru mărturisitorii Ortodoxiei

După cuvântul de învățătură al Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, Episcop-vicar patriarhal și secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a dat citire Actului solemn comemorativ dedicat Patriarhului Justinian și apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

La ectenia întreită pentru adormiți, soborul de slujitori s-a rugat pentru odihna mărturisitorilor și apărătorilor credinței ortodoxe trecuți la Domnul în timpul persecuției comuniste împotriva Bisericii. În dangătul clopotelor s-a cântat apoi „Veșnică pomenire” în limbile slavonă, albaneză și română.

Patriarhul României a acordat Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, următorilor supraviețuitori care au suferit prigoana regimului comunist în România: Octav Bjoza (pre­ședintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România), Radu Ciuceanu (directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului – Academia Română), Micaela Ghițescu (redactor-șef revista „Memoria”), pr. Nicolae Bordașiu, pr. Mircea Gorețki, acad. Alexandru Zub, Demostene Andronescu.

 

Daruri oferite Întâistătătorilor și conducătorilor delegațiilor Bisericilor Ortodoxe surori

Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, i-a oferit la finalul Sfintei Liturghii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un engolpion cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos și o cârjă arhierească ca simbol al slujirii arhierești. Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii a subliniat că martirii și mărturisitorii creștini care au suferit în secolul 20 în temnițele din țările comuniste sunt adevărați rugători pentru creștini. „Noi simțim rugăciunile lor și aceasta pentru că ei nu au trăit foarte de mult. Bunicii și părinții noștri au prins acele timpuri și din acest motiv legăturile cu ei sunt vii. Martirii și mărturisitorii Bisericii noastre din secolul 20 sunt practic contemporanii noștri și ceea ce s-a întâmplat cu ei trebuie să ne dea de gândit și să învățăm multe din aceasta”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Kiril. În continuare, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Rusiei a sub­liniat că, astăzi, nimeni nu ne silește să ne dezicem de Biserică sau de Hristos, dar cu toate acestea se fac mari eforturi, prin diverse mijloace, pentru ca oamenii să se lepede de Hristos și de Biserica Sa. „Câte eforturi se fac pentru ca oamenii să se lepede de Hristos și pentru ca Biserica să fie privită ca o oarecare parte a unei tradiții naționale, ca un fel de folclor popular! Numai că Biserica nu este trecut. Biserica este prezentul! Biserica este chemată să-L mărturisească pe Mântuitorul Iisus Hristos și ieri, și azi, și mâine, iar ea face acest lucru nu numai prin rugăciune sau prin săvârșirea Sfintei Liturghii, pentru că viața membrilor Bisericii trebuie să mărturisească clar despre viața Evangheliei. Astăzi, mărturisirea lui Hristos, într-o oarecare măsură, nu este mai puțin complicată decât aceea din timpul prigoanelor. Omul poate fi îndepărtat de Dumnezeu nu doar cu forța, ci și prin ispite diferite, prin îndepărtarea atenției lui de la cer spre pământ”, a evidențiat Preafericirea Sa.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a mulțumit Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, pentru bucuria adusă prin moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, dar și pentru împreuna-slujire cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale, oferindu-i o icoană cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, icoană ce conține un fragment din moaștele sfântului reprezentat pe ea. „Avem un schimb de moaște ale Sfinților Cuvioși Serafim de Sarov și Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucu­reștilor. Avem această convingere că numai cu ajutorul sfinților biruim orice ispită, trecem prin dificultăți, dar și simțim bucuria de a fi creștini și de a ne pregăti în lumea aceasta, pentru a dobândi pacea, bucuria și fericirea din Împărăția Preasfintei Treimi”, a subliniat Patriarhul României.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit o icoană cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Preafericitului Părinte Anastasios, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii. „Albania a avut cea mai cruntă situație prin faptul că religia a fost desființată și orice manifestare religioasă interzisă. Dar Dumnezeu a rânduit ca atunci când s-a dat mai multă libertate, Biserica Ortodoxă din Albania să învieze din morți și providențial a fost faptul că acela care a ajutat la reînvierea Bisericii Ortodoxe din Albania a fost Preafericitul Părinte Anastasios, care în limba greacă înseamnă cel înviat din morți”, a evidențiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Aceeași icoană cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost oferită de Patriarhul României și Preafericitului Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei și Slovacia, Înalt­preasfințitului Părinte Naum de Ruse, reprezentantul Patriarhiei Bulgariei, Preasfințitului Părinte Vahtang, Episcop de Nikortsmind – reprezentantul Patriarhiei Georgiei, și Înalt­preasfin­țitului Părinte Arhiepiscop Jacob de Bialystock și Gdansk – reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Poloniei.

 

Festivalul-concurs 
„Lăudați pe Domnul!”, 
la ediție aniversară

În seara de 27 octombrie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei a avut loc etapa finală a Festivalu­lui-con­­curs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”, ediția a X-a. Cele patru secțiuni ale acestei ediții au fost: interpretare muzică psaltică, interpretare muzică corală, compoziție muzică psaltică și compoziție muzică corală.

Au participat PF Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Părinte Anastasios, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii, PF Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei și din Slovacia, ierarhi străini, delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori, și români, clerici și iubitori ai muzicii bizantine și corale.

 

Invitat special al evenimentului a fost maestrul Tudor Gheorghe, care a susținut un recital de mu­zică și poezie, dedicat măr­turisirii credinței ortodoxe în temnițele comuniste. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a dăruit maestrului Tudor Gheorghe Crucea Patriarhală pentru mireni.

După momentul festiv, PF Părinte Patriarh Daniel a rostit mesajul „Mărturisirea credinței ortodoxe prin muzica bisericească”. La final, PF Părinte Patriarh Kiril a mulțumit Patriarhului României pentru participarea la acest eveniment și a subliniat importanța muzicii bisericești. „Oamenii care cântă în biserică trebuie să aibă susținere și mai ales din partea Bisericii, și acest concurs cu siguranță asigură un astfel de sprijin pentru corurile bisericești. Le doresc tuturor celor care au cântat la concurs ajutorul lui Dumnezeu, dar și în viitoarele lor lucrări, pentru ca să ne bucure în continuare. Dumnezeu să ne ajute tuturor, dar mai ales celor care sunt implicați în această activitate frumoasă”, a spus PF Părinte Patriarh Kiril.

 

Sărbătorirea primului deceniu de slujire patriarhală al Preafericitului Părinte Daniel

Preafericitul Părinte Daniel a sărbătorit 10 ani de slujire în tronul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în trei momente distincte: joi, 28 septembrie 2017, aniversarea a fost celebrată împreună cu toți membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Reședința Patriarhală și apoi la Centrul cultural-misionar „Familia” din orașul Pantelimon; sâmbătă, 30 septembrie 2017, în paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală, Preafericirea Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, iar la ora 12:00, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum, urmată de o recepție în Salonul „Sfinților Români” la care au participat ostenitorii de la Reședința Patriarhală și oficialitățile care au prezentat mesaje de felicitare; sâmbătă, 28 octombrie 2017, la Catedrala Patriarhală, în prezența membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a unor ierarhi ortodocși din străinătate, a unor clerici și a unor mireni din țară și din străinătate, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum, urmată de ședința solemnă a Sfântului Sinod, în Aula „Teoctist ­Patriarhul” din Palatul Patriarhiei.

Împlinirea unui deceniu de patriarhat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost celebrată joi, 28 septembrie, împreună cu membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor la Reședința Patriarhală. După șe­dințele săptămânale de lucru, membrii celor două permanențe au primit, în Salonul „Sfinților Români“ al Reșe­dinței Patriarhale, diplome omagiale și medalii.

Diploma omagială și medalia dedicate Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești a fost acordată membrilor Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Per­ma­nenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor în semn de prețuire și recunoș­tință pentru merite deosebite în păstrarea credinței ortodoxe și promovarea culturii creștine. De asemenea, Patriarhul României a prezentat trei apariții editoriale aniversare, adresând felicitări celor care au contribuit la realizarea lor: albumul aniversar „Fidelitate eclezială și misiune socială. Un deceniu de slujire a Bisericii Ortodoxe Române” (Editura BASILICA); volumul „Transparență administrativă și dinamism pastoral. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 10 ani de slujire ca Arhiepiscop al Bucu­reștilor și Mitropolit al Munteniei și Dobrogei” (Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei) și ediția aniversară a publicației „Vestitorul Ortodoxiei”.

În numele membrilor celor două permanențe a vorbit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Epis­cop-vi­car al Arhiepiscopiei Bucureș­tilor, care a adresat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un cuvânt de mulțumire pentru semnele de cinstire acordate. Preasfinția Sa a vorbit despre vocația de ctitor a Patriarhului României și despre înțelepciunea Preafericirii Sale în activitatea administrativă: „Aș vrea să vorbesc despre o latură specială, pe care o observăm mai ales în spațiul actelor, al lucrării administrative, unde am întâlnit rezoluții care reflectă gândirea părintească, alta decât ne-am aștepta adeseori. Pentru că un ierarh și mai ales un patriarh este dator să certe, să mustre, să îndemne. Dar aceste rezo­luții ne arată că duhul copleșește litera. Și peste aceste hotărâri, multe dintre ele îndreptate către cei care au nevoie de ajutorul părintesc, pe lângă îndrumări și chiar pe lângă mustrările pe care toți într-un anumit moment le merităm, duhul acesta al părintelui este cel care pune pecetea cea adevărată”. La final, Episco­pul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din partea Permanenței Consiliului Național Bisericesc și a Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureș­tilor, o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator, lucrată în tehnica mozaic.

În cuvântul de răspuns, Patriarhul României a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra ierarhilor, preoților, monahilor și credincio­șilor din Biserica Ortodoxă Română: „În mod deosebit, apreciem jertfelnicia acestor ani, care ne arată că numai prin Cruce se ajunge la bucuria Învierii, numai prin dăruire de sine, cu multă responsabilitate se poate realiza ceva care este de folos Bise­ricii. Responsabilitatea unui om, indiferent că este conducător sau simplu lucrător, depinde de trei elemente esen­țiale: credința, caracterul și cultura. Când ai credință mai vie, caracter mai vertical și cultură mai bogată devii mai exigent cu tine însuți și cu cei din jur. Dumnezeu – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul – Se uită la scopul faptelor, nu doar la fapta în sine. De aceea, faptele vor fi judecate după scopul urmărit. Dacă scopul urmărit nu este binele personal, individual, egoist, ci binele Bisericii, atunci este un scop sfânt. Acesta trebuie să fie scopul nostru: să iubim Biserica lui Hristos, să răspundem iubirii Lui, pentru că El mai întâi ne-a iubit pe noi și să ne întrebăm nu doar ce ne oferă nouă Biserica, ci cât și cum oferim noi Bisericii lui Hristos”.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat lucrările realizate la un nou corp al Casei „Pelerinul” din cadrul Centrului cultural-misionar „Familia”. La evenimentul din orașul Pantelimon au participat Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și membrii Perma­nenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La finalul slujbei săvârșite în Piațeta Concordia, Patriarhul României i-a felicitat pe ostenitorii și sprijinitorii lucrărilor desfășurate la Centrul cultural-misionar „Familia”, oferind diploma omagială și medalia dedicate Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești părintelui consilier patriarhal Ștefan Ababei și diac. consilier patriarhal Georgel Ene. Noul corp de camere este destinat cazării pelerinilor sau participanților la seminarii, întruniri și conferințe.

 

Un deceniu de patriarhat al Preafericitului Părinte Daniel celebrat împreună cu membrii Permanențelor Consiliului Națio­nal Bisericesc și ai Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Preafericitul Părinte Daniel a sărbătorit 10 ani de slujire în tronul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în trei momente distincte: joi, 28 septembrie 2017, aniversarea a fost celebrată împreună cu toți membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Reședința Patriarhală și apoi la Centrul cultural-misionar „Familia” din orașul Pantelimon; sâmbătă, 30 septembrie 2017, în paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală, Preafericirea Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, iar la ora 12:00, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum, urmată de o recepție în Salonul „Sfinților Români” la care au participat ostenitorii de la Reședința Patriarhală și oficialitățile care au prezentat mesaje de felicitare; sâmbătă, 28 octombrie 2017, la Catedrala Patriarhală, în prezența membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a unor ierarhi ortodocși din străinătate, a unor clerici și a unor mireni din țară și din străinătate, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum, urmată de ședința solemnă a Sfântului Sinod, în Aula „Teoctist ­Patriarhul” din Palatul Patriarhiei.

Împlinirea unui deceniu de patriarhat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost celebrată joi, 28 septembrie, împreună cu membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor la Reședința Patriarhală. După șe­dințele săptămânale de lucru, membrii celor două permanențe au primit, în Salonul „Sfinților Români“ al Reșe­dinței Patriarhale, diplome omagiale și medalii.

Diploma omagială și medalia dedicate Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești a fost acordată membrilor Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Per­ma­nenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor în semn de prețuire și recunoș­tință pentru merite deosebite în păstrarea credinței ortodoxe și promovarea culturii creștine. De asemenea, Patriarhul României a prezentat trei apariții editoriale aniversare, adresând felicitări celor care au contribuit la realizarea lor: albumul aniversar „Fidelitate eclezială și misiune socială. Un deceniu de slujire a Bisericii Ortodoxe Române” (Editura BASILICA); volumul „Transparență administrativă și dinamism pastoral. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 10 ani de slujire ca Arhiepiscop al Bucu­reștilor și Mitropolit al Munteniei și Dobrogei” (Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei) și ediția aniversară a publicației „Vestitorul Ortodoxiei”.

În numele membrilor celor două permanențe a vorbit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Epis­cop-vi­car al Arhiepiscopiei Bucureș­tilor, care a adresat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un cuvânt de mulțumire pentru semnele de cinstire acordate. Preasfinția Sa a vorbit despre vocația de ctitor a Patriarhului României și despre înțelepciunea Preafericirii Sale în activitatea administrativă: „Aș vrea să vorbesc despre o latură specială, pe care o observăm mai ales în spațiul actelor, al lucrării administrative, unde am întâlnit rezoluții care reflectă gândirea părintească, alta decât ne-am aștepta adeseori. Pentru că un ierarh și mai ales un patriarh este dator să certe, să mustre, să îndemne. Dar aceste rezo­luții ne arată că duhul copleșește litera. Și peste aceste hotărâri, multe dintre ele îndreptate către cei care au nevoie de ajutorul părintesc, pe lângă îndrumări și chiar pe lângă mustrările pe care toți într-un anumit moment le merităm, duhul acesta al părintelui este cel care pune pecetea cea adevărată”. La final, Episco­pul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din partea Permanenței Consiliului Național Bisericesc și a Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureș­tilor, o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator, lucrată în tehnica mozaic.

În cuvântul de răspuns, Patriarhul României a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra ierarhilor, preoților, monahilor și credincio­șilor din Biserica Ortodoxă Română: „În mod deosebit, apreciem jertfelnicia acestor ani, care ne arată că numai prin Cruce se ajunge la bucuria Învierii, numai prin dăruire de sine, cu multă responsabilitate se poate realiza ceva care este de folos Bise­ricii. Responsabilitatea unui om, indiferent că este conducător sau simplu lucrător, depinde de trei elemente esen­țiale: credința, caracterul și cultura. Când ai credință mai vie, caracter mai vertical și cultură mai bogată devii mai exigent cu tine însuți și cu cei din jur. Dumnezeu – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul – Se uită la scopul faptelor, nu doar la fapta în sine. De aceea, faptele vor fi judecate după scopul urmărit. Dacă scopul urmărit nu este binele personal, individual, egoist, ci binele Bisericii, atunci este un scop sfânt. Acesta trebuie să fie scopul nostru: să iubim Biserica lui Hristos, să răspundem iubirii Lui, pentru că El mai întâi ne-a iubit pe noi și să ne întrebăm nu doar ce ne oferă nouă Biserica, ci cât și cum oferim noi Bisericii lui Hristos”.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat lucrările realizate la un nou corp al Casei „Pelerinul” din cadrul Centrului cultural-misionar „Familia”. La evenimentul din orașul Pantelimon au participat Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și membrii Perma­nenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La finalul slujbei săvârșite în Piațeta Concordia, Patriarhul României i-a felicitat pe ostenitorii și sprijinitorii lucrărilor desfășurate la Centrul cultural-misionar „Familia”, oferind diploma omagială și medalia dedicate Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești părintelui consilier patriarhal Ștefan Ababei și diac. consilier patriarhal Georgel Ene. Noul corp de camere este destinat cazării pelerinilor sau participanților la seminarii, întruniri și conferințe.

 

 

Liturghie și Te Deum în ziua împlinirii a 10 ani de la întronizare

În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei, sâmbătă, 30 septembrie, paraclisul nou din cadrul Reședinței Patriarhale și-a sărbătorit hramul principal. Ziua de prăznuire a ocrotitorului acestui sfânt locaș de rugăciune a fost și zi de sărbătoare pentru ctitorul său, Preafericitul Părinte Pa­triarh Daniel, care a celebrat 10 ani de la întronizarea în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Întâistătătorul Bisericii noastre a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reședinței Patriarhale, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, Episcop-vicar patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor. În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Părintele Patriarh Daniel a evidențiat viața jertfelnică și sfântă, precum și principalele împliniri ale marelui ierarh Grigorie Luminătorul.

La final, Patriarhul României a îndemnat la conștientizarea darurilor primite de la Dumnezeu și a mulțumit pentru binefacerile primite în cei 10 ani de slujire patriarhală. Din soborul de slujitori au făcut parte arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, și arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

La împlinirea unui deceniu de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reșe­dința Patriarhală a fost oficiată o slujbă de Te Deum. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor. La eveniment au fost prezenți Episcopii-vicari patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Ieronim Sinaitul, repre­zentanți ai oficialităților centrale, precum și ostenitori ai Reședinței Patriarhale.

La finalul slujbei de Te Deum, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de felicitare Patriarhului României. „Îi mulțumim lui Dumnezeu și Îi suntem recunoscători permanent, dar mai ales astăzi, într-o zi aniversară importantă. Recunoștința însă nu ne-o arătăm doar prin cuvinte. Sunt sentimentele profunde ale inimilor care au puterea să se bucure cu cei care se bucură dimpreună cu Părintele nostru Patriarh. Acești 10 ani pot fi definiți simplu în câteva cuvinte: proiecte originale, de multe ori surprinzătoare, adecvate vremurilor, dar și îndreptate către viitor cu spirit vizionar; de asemenea, conștiința misiunii la care a fost chemat și tăria corăbierului care se străduiește până la capăt să ducă către liman corabia lovită de valuri puternice; nădejdea în Dumnezeu mai mult decât în oameni, adică prietenia cu Dumnezeu și cu sfinții; fermitate, atenție, trezvie, harisme trebuincioase ocârmuitorului; simțul chivernisirii și al bunei rânduieli; dreptate și exigență, dar și iubirea care niciodată nu piere; dorință de slujire mai mult decât poate făptui un om cu puteri limitate într-o lume marcată de neînțelegere, de dezbinare. Împlinirea a 10 ani de patriarhat al Preafericirii Voastre nu este un moment de bilanț, ci unul de recunoștință adusă lui Dumnezeu Dăruitorul, Binefăcătorul, Împlinitorul celor de trebuință slujitorilor Săi, cu dorința continuării acestor proiecte sfinte”, a evidențiat Preasfinția Sa.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că prietenia și comuniunea dintre oameni și instituții spre binele românilor sunt semne ale lucrării lui Dumnezeu. „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toată darea cea bună și pentru tot darul care vine de la Părintele luminilor. Exprimăm bucuria noastră atunci când simțim multă comuniune, comuniune frățească în Sinod, comuniune fră­țească în lucrarea de la Patriarhie, de la Arhiepiscopia Bucureștilor și comuniune frățească în lucrarea dintre cler și laicat și simțire românească atunci când cooperăm cu autoritățile de stat centrale și locale. Cea mai intensă comuniune este comuniunea rugăciunii, când simțim că nu suntem singuri, ci împreună cu sfinții lui Dumnezeu, rugându-ne în fața Sfintei Treimi să păzească Biserica Sa prin poporul român, să ne dăruiască tuturor sănătate și bucurie, pace și mântuire întru mulți și binecuvântați ani!”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

Momentul aniversar a continuat în Muzeul Patriarhilor din cadrul Reședinței Patriarhale, unde au fost prezentate mesajele oficialităților. Domnul Sergiu Nistor, consilier prezidențial, a transmis mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, iar domnul Victor Opaschi, secretarul de stat pentru culte, a citit mesajul intitulat „Zece ani de eforturi pentru consolidarea binelui comun și a democrației”. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a citit mesajele din partea: domnului Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului; domnului Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților; doamnei Carmen Dan, ministrul afacerilor interne; domnului Liviu Pop, ministrul educației naționale, și domnului Gabriel Petrea, ministrul consultării publice și dialogului social.

 

Câteva dintre mesajele adresate Preafericitului Părinte Daniel la împlinirea a 10 ani de patriarhat sunt redate mai jos:

 

Klaus Iohannis, 
Președintele României

(mesaj transmis de Sergiu Nistor, consilier prezidențial – Departamentul Cultură, Culte și Centenar)

Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh Daniel,

La sărbătorirea a 10 ani de la întronizarea Preafericirii Voastre în înalta demnitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, îmi face o deosebită plăcere să vă adresez urările mele cele mai calde de sănătate, slujire rodnică și putere de muncă, în continuarea și desăvârșirea proiectelor importante pe care le-ați inițiat în cursul acestor 10 ani de arhipăstorire. Se împlinește o decadă plină de provocări, pentru Biserică și societate în ansamblu, dar și de realizări semnificative pentru Biserica Ortodoxă Română. Celebrarea întronizării Preafericirii Voastre aduce laolaltă eparhiile din țară și cele din diasporă, cărora Preafericirea Voastră le-ați arătat o atenție deosebită, sprijinind înființarea de noi parohii, școli și spitale, întărind astfel legătura de limbă, credință și cultură cu România. Anii acestei fructuoase decade s-au desfășurat sub semnul unor aniversări emblematice pentru identitatea poporului român. Marcarea acestora a întărit în conștiința colectivă valorile morale și spiritualitatea creștină, transmițând prin acestea un mesaj esențial tinerilor. La ceas aniversar, Vă transmit prețuirea mea pentru dedicarea socială a Bisericii Ortodoxe Române și pentru activitatea prin care aceasta a contribuit la cunoașterea istoriei și a jertfelor pentru libertatea și demnitatea noastră. Apreciez în mod deosebit cinstirea pe care Biserica Ortodoxă Română o aduce, sub înalta păstorire a Preafericirii Voastre, eroilor români pentru a căror pomenire se va sfinți, în anul Marii Uniri, Catedrala Mântuirii Neamului. Preafericirea Voastră, fie ca celebrarea de astăzi să Vă întărească în lucrarea pentru binele comun, în spiritul valorilor creștine. Vă doresc să desăvârșiți în noul an de patriarhat proiectele importante pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru întreaga societate românească. Slujire rodnică, întru mulți și fericiți ani!

 

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României

Preafericirea Voastră,

La împlinirea a 10 ani de la întronizarea ca Patriarh al României, doresc să vă transmit, sub auspiciile deosebit de favorabile ale acestei sărbătoriri, felicitări și aprecieri deosebite, în numele Senatului României și al meu personal, pentru realizările pe care le-ați împlinit în această perioadă.

Prin preocupare continuă, ca Întâi­stătător al Bisericii Ortodoxe Române, și muncă asiduă dedicate lui Dumnezeu și semenilor, ați inițiat și administrați cu bună chiverniseală și înțelepciune numeroase proiecte în domeniile pas­to­ral-spiritual, cultural-misionar și filantropic-social. Acestea încununează de o manieră meritorie împlinirea primilor 10 ani de slujire patriarhală.

Sunteți, Preafericirea Voastră, deopotrivă Păstor al dreptmăritorilor creștini din vatra strămoșească a provinciilor române și Apărător al românilor ortodocși care trăiesc astăzi în număr mare în diasporă (1 Petru 2, 25). Prin aceste slujiri și înalte responsabilități care v-au fost încredințate odată cu însemnele patriarhale, reprezentați România în dialogul între Bisericile Ortodoxe autocefale și participați activ la întâlniri internaționale de nivel înalt cu lideri ai altor confesiuni creștine, dedicate păcii și bunei înțelegeri în Europa și în întreaga lume.

Dintre realizările deosebite care poartă numeroase și vizibile roade de la preluarea de către Preafericirea Voastră a celei mai înalte funcții arhierești, aș dori să vă adresez felicitări în mod special pentru revigorarea și reunificarea jurisdicțiilor de peste hotare ale Patriarhiei Române, în ținuturile din vecinătatea frontierelor sau din Occidentul european și nord-atlan­tic, unde trăiesc, definitiv sau vremelnic, sute de mii de români.

Mulți dintre aceștia au posibilitatea astăzi de a se bucura de grija pastorală a Bisericii Ortodoxe Române, pentru întărirea sufletească și cultivarea statorniciei atașamentului față de țară și valorile strămoșești, primind îndrumare și sprijin de la preoți români trimiși de Preafericirea Voastră să slujească chiar în comunitățile în care românii se află împreună cu familiile lor. Primiți, Preafericirea Voastră, urări de sănătate și putere de muncă pentru a vă continua cu succes înalta misiune ce v-a fost încredințată, asigurându-vă de întregul meu sprijin personal și de expresia celei mai înalte considerații.

 

Liviu Dragnea, 
președintele Camerei Deputaților

Preafericirea Voastră,

Cu deosebită onoare, la ceas de mare sărbătoare, îngă­duiți-mi să Vă rog să primiți cele mai alese urări de sănă­tate, slujire rodnică și multe împliniri în sfânta misiune cu care ați fost învestit. Totodată, Vă asigurăm de res­pec­tul și deplinul nostru sprijin în amplul proces de edificare a Ortodo­xiei române în noul context european și internațio­nal și ne exprimăm recunoștința pentru rolul pe care Biserica îl are în viața poporului român în men­ținerea unității, identității, pro­movarea valorilor morale și consolidarea păcii sociale. În acest moment de mare aniversare, Vă doresc, Preafericirea Voastră, viață îndelungată, sănătate și împlinirea proiectelor pe care le-ați inițiat în cea mai înaltă și sfântă menire pe care v-a conferit-o Biserica Ortodoxă Română. Cu alese sentimente de prețuire.

 

Victor Opaschi, 
secretarul de stat pentru culte

Preafericirea Voastră,

În cei peste 27 de ani de la reinstaurarea democrației, perioadă care coincide cu cei peste 27 de ani ai Preafericirii Voastre, atât ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cât și ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, țara noastră s-a aflat într-o acută criză de modele intelectuale și morale, iar construcția binelui comun pare să se fi făcut mai degrabă anevoios. Puține personalități din România au reușit să-și pună în aceeași măsură amprenta asupra acestei perioade, în parte și pentru că nu au știut să valorifice marea deschidere a românilor spre spiritualitate și imensul capital social pe care credința îl produce.

Preafericirea Voastră,

Sunteți una dintre acele personalități care prețuiesc și cultivă moderația, demnitatea umană și responsabilitatea ca valori esențiale ale spațiului public. Ați transmis în permanență mesajul că Biserica nu trebuie să rămână închisă între zidurile bisericilor, că vocația ei este, desi­gur, în primul rând una spirituală, fără însă a neglija dimensiunile socială și civică. Sub păstorirea Preafericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română și-a asumat rolul de Biserică dinamică, ­lucrând la consolidarea binelui comun în societatea românească.

Implicarea Bisericii în consolidarea binelui comun se vădește nu numai prin numărul foarte mare de persoane care au beneficiat în toți acești ani de asistența socială furnizată de Biserică sau prin miile de unități filantropice gestionate de aceasta, ci și prin mesajele și pozițiile publice ale Patriarhiei Române pe teme foarte sensibile și de mare actualitate, prin efortul preoților și ierarhilor de a se implica în consolidarea sentimentului comunitar.

În plus, aș menționa aici în special efortul Preafericirii Voastre de a ține Biserica unită în jurul învățăturilor și al valorilor creștine. Aș aminti totodată munca pe care o depuneți pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala Națională, care va fi sfințită anul viitor – un semnal de optimism și de speranță pentru întreaga societate românească.

Este adevărat că numărul mare de persoane care beneficiază de programele social-filantropice ale Bisericii sau faptul că în ultimii doi ani în spitalele din România s-au dublat rezervele de sânge datorită apelurilor și eforturilor Bisericii Ortodoxe Române nu sunt fapte prezentate la breaking news. Dar e de datoria mea, ca secretar de stat pentru culte, să cunosc și să explic această muncă extraordinară a Preafericirii Voastre de participare activă la edificarea unei societăți mai bune, mai solidare.

Înzestrat cu viziune profetică și energie inepuizabilă, ați redefinit binele comun, într-o Românie devenită foarte individualistă după 45 de ani de comunism, ca nefiind suma matematică a binelui fiecăruia în parte, ci ca binele autentic pe care îl împărtășim cu toții, fundamentat pe valori sociale precum încrederea, solidaritatea și tradiția.

Ați reușit să transmiteți societății ceva ce multe Biserici nu mai reușesc în alte țări: anume că Biserica este una dintre instituțiile fundamentale ale societății civile, că este creatoare continuă de valori și atitudini care consolidează democrația, că este integratoare pentru toți, fără deosebire de statut social, și că are un tezaur inestimabil de resurse teologice și morale necesare pentru ca noi toți să trăim într-o democrație consolidată.

În toți acești ani, Biserica Ortodoxă Română și-a consolidat locul și rolul de vector comunitar și identitar în mijlocul românilor, și-a argumentat teologic și articulat practic prezența și implicarea socială, devenind un reper al implicării civice.

Preafericirea Voastră,

Vă felicit pentru activitatea pe care o depuneți ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, atât în țara noastră, cât și în afara granițelor acesteia, pentru consecvența cu care cultivați responsabilitatea și discer­nămân­tul ca valori centrale ale spațiului public și ale demo­cra­ției.

Vă urez din inimă ani mulți și rodnici de păstorire, cu sănătate și putere de muncă, bucurii duhovnicești și cât mai multe împliniri în lucrarea Preafericirii Voastre!

 

Te Deum aniversar în Catedrala Patriarhală

Sâmbătă, 28 octombrie, după săvârșirea Sfintei Liturghii de către soborul Catedralei Patriarhale, Înalt­preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba de Te Deum înaintea ședinței solemne a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

 

La slujbă au participat Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Anastasios, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii, Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei și din Slovacia, ierarhi delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori, ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, membri ai Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, reprezentanți ai autorităților de stat centrale și locale, profesori ai Universității din București, clerici și credincioși.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a rostit cuvântul intitulat „Un Patriarh neobosit pentru Biserica și neamul său”, la 10 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În cuvântul de răspuns, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a înălțat rugăciune lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat asupra Bisericii noastre în acești 10 ani și a adresat mulțumiri ierarhilor Sfântului Sinod și tuturor colaboratorilor care au sprijinit această lucrare timp un deceniu. În mod deosebit, Preafericirea Sa a mulțumit celor care contribuie la construcția noii Catedrale Naționale, oferind exemplul Bisericii Ortodoxe Ruse, care în doar câțiva ani a reconstruit din temelie Catedrala „Iisus Hristos Mântuitorul” din Moscova pe locul edificiului dinamitat în timpul lui Stalin, precum și al Bisericii Ortodoxe din Albania, care a înălțat o catedrală nouă la Tirana, într-o țară în care ortodocșii reprezintă doar o treime din populație.

Patriarhul României și-a exprimat dorința ca lucrările Bisericii Ortodoxe Române să continue și să se intensifice, în primul rând în ceea ce privește viața liturgică și duhovnicească, dar și în privința misiunii pastorale și filantropice din societate: „Lumea de astăzi cunoaște puțin adâncurile teologiei ortodoxe, profunzimea spiri­tualității ortodoxe. În general, oamenii secularizați judecă Biserica doar după lucrarea ei în societate. Există o tendință de a reduce Biserica la un fel de agenție de caritate sau filantropică. Noi însă nu facem aceasta pentru că este la modă, ci pentru că filantropia socială derivă din filantropia soteriologică, a mântuirii. Noi avem în Sfânta Liturghie istoria filantropiei, a iubirii lui Dumnezeu față de lume. De aceea, din Sfânta Liturghie derivă filantropia socială. Dacă despărțim filantropia socială de filantropia liturgică, contribuim la secularizarea Bisericii din interiorul ei, ajungem la fenomenul numit autosecularizare. Este foarte important să punem accent pe filantropia lui Dumnezeu din Liturghie și apoi să o arătăm în filantropia Bisericii din societate, evitând pietismul fără fapte sociale și secularizarea fără suflet duhovnicesc”. De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat importanța întăririi comuniunii și cooperării în coresponsabilitate cu toate Bisericile Ortodoxe surori: „Avem nevoie de multă consfătuire, așa cum în aceste zile am simțit binecuvântarea informării reciproce despre viața Bisericilor noastre, și de reafirmarea comuniunii noastre liturgice, sacramentale și, în același timp, să cooperăm pentru o misiune comună ortodoxă mai intensă în lumea de astăzi”.

 

Un Patriarh neobosit pentru Biserica și neamul său

Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit în Catedrala Patriarhală, sâmbătă, 28 octombrie 2017, după slujba de Te Deum la 10 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

 

Împlinirea a 10 ani de slujire patriarhală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel reprezintă un bun prilej de a încerca să evidențiem câteva din roadele lucrării sale ca Întâi­stătător al Bisericii noastre. Observăm, ca o notă constantă a slujirii sale patriarhale, strădania stăruitoare a Preafericirii Sale de a folosi în mod eficient, durabil și duhovnicește instru­men­tele cu care Hristos înzestrează corabia Bisericii Sale în călătoria ei istorică. Iar această strădanie poate fi identificată pe mai multe planuri.

Una dintre imaginile des întâlnite, care zugrăvesc Biserica și lucrarea ei în lume, este cea a unei corăbii pe mare. Marea, adică lumea din jur, este uneori mai liniștită, adeseori agitată. Avându-L drept Întemeietor, Proniator și Conducător pe Însuși Hristos, corabia Bisericii străbate în cele din urmă marea istoriei până în veșnicia Împărăției celei neînserate a lui Dumnezeu.

În această călătorie, corabia Bisericii îi cuprinde pe toți credincioșii săi, păstrători și mărturisitori ai dreptei credințe, adică pe creștinii mireni, viețuitorii sfintelor mănăstiri, diaconii, preoții și arhiereii. Fiecare membru al Bisericii, primind „harul după măsura darului lui Hristos” (Efeseni 4, 7), își are rolul său distinct, unic în mersul corabiei. Astfel, arhiereul și, în mod special, Întâistătătorul unei Biserici ocupă un loc specific, lucrarea sa fiind, cu precădere, cea de coordonare, de conducere, sub călăuzirea Mântuitorului Hristos.

 

În permanentă lucrare

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a înțeles, încă din timpul slujirii sale în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, că zidirea de biserici reprezintă o prioritate. Bisericile ridicate în satele și cartierele urbane unde acestea lipseau, precum și Catedrala Mântuirii Neamului constituie cetăți de scăpare, limanuri liniștite și oaze de odihnă liturgică pentru credin­cioșii călători pe corabia Bisericii lui Hristos din România.

Cartea sfântă, dătătoare de hrană duhovnicească, este absolut necesară în mersul corabiei Bisericii spre Împărăție. Părintele Patriarh Daniel, prin editurile și tipografiile Patriarhiei, a oferit credin­cioșilor un număr impresionant de exemplare de Biblii, lucrări ale Sfinților Părinți, enciclopedii, dicționare, manuale, reviste și ziare, broșuri și pliante. Toate acestea îl ajută pe creștin în strădania sa de a rămâne pe cale și a ajunge la destinație. Corabia Bisericii întâlnind pe mare și zone învolburate, călătorii au nevoie, pe lângă rugăciune și asceză, și de acces la informație pentru a face față mai ușor valurilor. Instituțiile media, precum Radioul și Televiziunea TRINITAS, Ziarul Lumina și Agenția de știri BASILICA, oferă credincioșilor români din țară și din diasporă posibilitatea cunoașterii la timp și în detaliu a căii pe care o parcurge corabia Bisericii. Părintele Patriarh Daniel urmărește îndeaproape această lucrare, o impulsionează, îi adaugă elemente noi atunci când nevoia o cere.

Corabia Bisericii poartă în sânul ei și mulți credincioși suferinzi în trupul lor, lipsiți de cele necesare unei vieți normale. Se observă faptul că în ultimii ani, cu precădere, mesajul și lucrarea Întâistătătorului Bisericii noastre se îndreaptă cu stăruință spre cei săraci. Intensificarea vieții liturgice și duhovnicești, pe de o parte, și grija pentru cei în nevoie sunt coordonatele fără de care viața Bisericii nu poate fi concepută. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel înțelege aceasta și acționează în consecință.

Biserica este alcătuită, în cea mai mare parte, din „bisericile cele mici de acasă”, adică din familiile creștine din parohii. Familia, în forma lăsată de Dumnezeu – bărbat, femeie și copiii lor -, este supusă în zilele noastre unor mari presiuni care-i amenință unicitatea, importanța și specificul. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a inclus în preocuparea și lucrarea sa această problematică pe care o consideră esențială pentru mersul firesc al lucru­rilor.

În calea pe care o străbate Biserica, credincioșii ei au trebuință de hrană curată și de izvoare limpezi, care să-i hrănească și să-i adape cu pâine adevărată și apă vie. Atenția îndreptată timp de un an asupra unei persoane sfinte sau asupra unui moment important din viața Bisericii sau a țării oferă cele de trebuință ca inspirație, imbold și determinare în strădania de a viețui cât mai autentic crești­nește. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel propune în fiecare an o perspectivă în acest sens și se constată folosul duhovnicesc și de cunoaștere care decurge din raportarea anuală la un chip al sfințeniei sau la o lucrare de excepție din istoria Bisericii.

 

Atenție și grijă părintească pentru românii plecați în străinătate

În ultima perioadă, corabia Bisericii Ortodoxe Române călătorește și prin alte spații teritoriale decât cele de acasă. În Canada sau Australia, în Italia, Portugalia sau în regiunile scandinave s-au înființat eparhii noi în ultimii 10 ani. Acestea s-au adăugat celor existente, înfățișând împreună cu parohiile și mănăstirile din diasporă un alt chip al Bisericii Române decât cel cu care eram obișnuiți. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a înțeles foarte bine această noutate din viața Bisericii noastre și a întreprins cele necesare, împreună cu ierarhii și preoții români din străinătate.

Baza materială necesară lucrării misionare a Bisericii s-a îmbunătățit considerabil în timpul păstoririi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Iași ca Mitropolit și în ultimii 10 ani de slujire patriarhală. Viața liturgică și duhovnicească, activitatea educațională și de caritate constituie conținutul lucrării bisericești desfășurate în spații amenajate corespunzător, în care ostenesc oamenii care au propriile lor nevoi, inclusiv materiale. Ges­tionată corespunzător, cu grija de netrans­formare a ei în scop în sine, partea economică, edilitară sau administrativă este necesară în lucrarea Bisericii. Părintele Patriarh Daniel se străduiește și în această direcție, având convingerea că mersul normal al Bisericii cuprinde și latura materială care, pusă în slujba oamenilor, ajută la îndeplinirea misiunii bisericești.

În ultimii ani, s-a obținut o îmbună­tățire a contribuției pentru salarizarea personalului bisericesc din partea statului. În special preoții din mediul rural, cântăreții bisericești și viețuitorii mănăstirilor au beneficiat de aceste îmbu­nătățiri. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a susținut personal demersuri specifice și insistente în acest sens și ele vor continua cu siguranță.

Lucrarea Părintelui Patriarh Daniel în cei 10 ani de slujire patriarhală poate fi privită doar din perspectiva binecuvântării lui Dumnezeu revărsate asupra Bisericii Sale din România. Din ce în ce mai des auzim vocea Patriarhului nostru sau citim în scrierile sale despre faptul că fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate împlini ceva bun în viața Bisericii și a lumii. Insistența Preafericirii Sale asupra impor­tanței rugăciunii și a înnoirii continue prin pocăință și asceză, în special în viața slujitorilor Bisericii, arată duhul care-l animă, așteptările pe care le are și năzuințele pe care le nutrește. Pe măsură ce anii trec și încercările prin care trece Biserica se înmulțesc, se observă creșterea Preafericirii Sale în autoritate patriarhală, axată nu numai pe elemente de experiență profesorală, intelectuală, edilitară sau administrativă cu care ne-a obișnuit, dar și în aspecte care ating sfera adâncă, teologică, în sensul duhovnicesc, integral al cuvântului.

La încheierea unui deceniu de slujire patriarhală a Întâistătătorului nostru, se cuvine să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă față de Preafericirea Sa și față de întreaga Biserică Ortodoxă Română. Îl rugăm pe Dumnezeu ca și de acum înainte să cuprindă în marea Sa milostivire pe credincioșii, monahii, preoții și arhiereii săi, pentru ca împreună cu Părintele Patriarh Daniel, aflându-ne în corabia Bisericii și călătorind pe același drum al celor care ne-au precedat în dreapta credință, să preaslăvim pe Preasfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin.

 

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

Continuitate în lucrare, înnoire în viața spirituală și cooperare în misiunea socială

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la finalul slujbei de Te Deum, săvârșită în Catedrala Patriarhală, la împlinirea unui deceniu de slujire
patriarhală al Preafericirii Sale, sâmbătă, 28 octombrie 2017

 

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat asupra Bisericii noastre în acești 10 ani care au trecut. Mulțumim ierarhilor din Sfântul Sinod, care împreună cu noi au hotărât cele mai importante măsuri de ordin pastoral, misionar și au contribuit la îmbunătățirea legislației Bisericii noastre printr-un Statut nou și prin mai multe regulamente bisericești de aplicare a Statutului nou al Bisericii Ortodoxe Române. Dorim să mulțumim, de asemenea, tuturor colaboratorilor de la Patriarhie, de la Arhiepiscopia Bucureștilor, clerului, monahilor și monahiilor și tuturor credincioșilor. De asemenea, mulțumim autorităților de stat, locale și centrale, care ne-au sprijinit în această lucrare timp de 10 ani și, în mod deosebit, mulțumim celor care au contribuit la construcția catedralei noi – Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului – și sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca anul viitor să o vedem terminată la roșu și să sfințim altarul. Iar când va fi finalizată și pictura, îl vom invita pe Preafericitul Părinte Patriarh Kiril, deja i-am spus, la sfințirea picturii, la sfințirea completă a catedralei noi, luând exemplul Catedralei „Hristos Mântuitorul” de la Moscova, care în câțiva ani a fost reconstruită din temelie pe locul catedralei care a fost dinamitată în timpul lui Stalin (1931). De asemenea, luăm exemplul catedralei de la Tirana, o catedrală nouă, frumoasă, construită într-o țară în care credincioșii creștini reprezintă doar o treime din populație. Albania este un stat majoritar musulman și, cu toate acestea, s-a realizat o catedrală ortodoxă frumoasă, deodată tradițională și modernă.

Mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au ajutat în lucrarea noastră!

În încheiere, dorim să spunem că în anii următori, cu ajutorul lui Dumnezeu și al tuturor celor menționați aici, cler și popor, ne-am propus să realizăm două lucrări mari, și anume continuitate și intensitate sau înnoire: să continuăm ceea ce am început și să intensificăm unele activități. Cele trei direcții majore sunt următoarele:

În primul rând, să intensificăm viața liturgică și duhovnicească sau spirituală comunitară, dar și a noastră personal. De ce? Pentru că fenomenul secularizării, care înseamnă a construi o societate și o viață particulară fără referință la Dumnezeu – sicut Deus non daretur, ca și cum Dumnezeu nu ar exista -, reprezintă primejdia cea mai mare astăzi. 
Delăsarea duhovnicească este un fel de comoditate și de lenevire duhovnicească, care, așa cum spunea și Preafericitul Părinte Patriarh Kiril, nu se adresează atât de mult rațiunii, cât instinctului și, de aceea, este mai cuprinzătoare decât o ispită care se adresează doar rațiunii.

În al doilea rând, trebuie să intensificăm misiunea pastorală și filantropică în societate. Lumea de astăzi cunoaște puțin adâncurile teologiei ortodoxe, cunoaște puțin profunzimea spiritualității ortodoxe și, în general, oamenii secularizați judecă Biserica doar după lucrarea ei în societate. Există, deci, o tendință de a reduce Biserica la un fel de agenție de caritate sau filantropică. Noi însă nu săvârșim lucrarea social-filantropică pentru că această lucrare este la modă, ci pentru că filantropia socială derivă din filantropia soteriologică, adică din filantropia mântuirii. Noi avem în Sfânta Liturghie istoria filantropiei, a iubirii lui Dumnezeu față de lume. De aceea, din Sfânta Liturghie derivă filantropia socială. Dacă despărțim filantropia socială de filantropia liturgică, contribuim la secularizarea Bisericii din interiorul ei, acest fenomen numit autosecularizare. Este foarte important să punem accent pe filantropia lui Dumnezeu din Liturghie și apoi să o arătăm în filantropia Bisericii în societate, evitând, pe de o parte, pietismul fără fapte sociale și, pe de altă parte, secularizarea fără suflet duhovnicesc.

În al treilea rând, dar nu de mai puțină importanță, este necesar să întărim comuniunea și cooperarea sau coresponsabilitatea cu toate Bisericile Ortodoxe surori. Avem nevoie de multă consfătuire, așa cum, în aceste zile, am simțit binecuvântarea informării reciproce privind viața Bisericilor noastre; avem nevoie, deci, de consfătuire și de reafirmare a comuniunii noastre liturgice sacramentale. În același timp, avem nevoie să cooperăm pentru o misiune comună ortodoxă mai intensă în lumea de astăzi.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca aceste perspective necesare din punct de vedere pastoral și misionar să devină o realitate și să simțim bucuria de a fi iubiți de Dumnezeu, de a fi slujitori ai lui Hristos pentru dobândirea vieții veșnice, spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire. Amin.

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Mesaje ale întâistătătorilor ortodocși

Cu prilejul împlinirii a 10 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a Preafericitului Părinte Daniel, întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe surori au transmis mesaje de felicitare

 

Preafericirea Voastră,

Iubit frate întru Hristos și coliturghisitor,

Vă felicit cordial cu ocazia celei de-a 10-a sărbătoriri a întronizării patriarhale.

Conducând Biserica Ortodoxă Română, care v-a fost încredințată, împliniți „cu dragoste și cu duhul blândeții” (1 Corinteni 4, 21) slujirea de Întâistătător care v-a fost rânduită și aceasta se poate vedea prin multe împliniri folositoare. Cuvântul Preafericirii Voastre, plin de putere evanghelică, îi inspiră pe ierarhi, cler și păstoriți către o lucrare permanentă în ogorul lui Hristos, iar credința „să crească și dragostea dintre toți să prisosească” (2 Tesaloniceni 1, 3).

Vă doresc ajutor de la Dumnezeu în slujirea patriarhală, tărie duhovnicească și forță fizică întru mulți ani.

Cu frățească dragoste întru Domnul,

† Kiril

Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii

(Traducere: Preot Eugeniu Rogoti)

 

Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Ungrovlahiei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iubitului nostru frate în Domnul și coliturghisitor al Smereniei Noastre, îmbrățișare sfântă în Hristos Iisus.

Sionul cel Sfânt, Biserica Sfintelor Locuri, dimpreună cu cinstita obște a Sfântului Mormânt se bucură în mod deosebit, participând prin această scrisoare a noastră frățească la manifestările festive ale Patriarhiei Române cu prilejul împlinirii a 10 ani de păstorire patriarhală cu reușite și roade a Preafericirii Voastre celei mult iubite și alese.

Izvorul acestei bucurii pentru Maica tuturor Bisericilor este faptul că sora ei, Biserica Ortodoxă Autocefală a României, trecând prin foc și prin sabie și arătând cuvioși mucenici și noi mucenici, a ajuns la odihnă și a arătat un astfel de păstor, distins printr-o pregătire și educație teologică ortodoxă desăvârșită și o participare activă la dialogurile interortodoxe și intercreștine, încă din zilele slujirii sale mitropolitane în de Dumnezeu păzita Mitropolie a Iașilor, leagănul culturii române și loc al activității pastorale în duh de frățietate ortodoxă a vrednicilor de pomenire predecesorilor noștri, în special a Patriarhilor Dositei și Hrisant ai Ierusalimului.

Pornind din această însemnată mitropolie istorică, Preafericirea Voastră ați ajuns la înălțimea scaunului patriarhal din București, fiind ales după vrednicie cel de-al șaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României, așezat de Dumnezeu ca făclia în sfeșnic, pentru ca lumina chipului Domnului nostru Iisus Hristos și a Evangheliei Sale să strălucească și să călăuzească poporul român ortodox, pentru a-și păstra identitatea ortodoxă română și tradițiile sale populare și să-l însuflețească din râurile pururea vii ale credinței ortodoxe.

Urmând acestei chemări, Preafericirea Voastră, chiar de la început ați avut inițiative și le-ați dus la îndeplinire, confirmând vrednicia alegerii patriarhale.

Dintre aceste multe inițiative sunt vrednice de menționat formarea teologică ortodoxă a clerului în școlile teologice din România, transmiterea continuă a cuvântului dumnezeiesc prin intermediul mijloacelor digitale de comunicare ale Bisericii Române, găzduirea tinerilor din țările ortodoxe în Biserica Română, reeditări ale Sfintei Scripturi în limba română, publicarea scrierilor patristice, în special a Filocaliei și a lucrărilor distinsului teolog ortodox român, pr. Stăniloae, înființarea de instituții filantropice pentru îngrijirea săracilor și a bătrânilor, sprijinirea instituției familiei, constituirea și organizarea sfintelor mănăstiri pentru trăirea idealului monahal, inițierea și cultivarea unor relații bune de comuniune în Hristos cu Bisericile Ortodoxe surori și refacerea acestora cu Biserica noastră a Sionului, care a fost urmată de vizita noastră irenică în Patriarhia României din anul mântuirii 2014, precum și cooperarea noastră cu Preafericirea Voastră la Marele Sinod al Ortodoxiei din Creta, la care a fost foarte importantă și foarte apreciată contribuția Preafericirii Voastre prin observațiile precise.

Felicitându-vă pentru cele selecționate mai sus după vrednicie, dar și pentru altele, „despre care timpul nu ne ajunge ca să vorbim” (Evrei 11, 32), vă dorim bogată întărire și putere de sus, întru cât mai mulți, buni și excelenți ani, întru bună rodire a bunelor lucrări plăcute lui Dumnezeu spre folosul și mântuirea poporului ortodox român și slava Dumnezeului nostru slăvit în Treime.

Pe lângă acestea, dorindu-vă har deplin și binecuvântarea Preasfântului și de viață dătătorului Mormânt, vă îmbrățișăm cu sărutare sfântă și rămânem,

Al Preafericirii Voastre, iubit frate în Hristos,

† Teofil al III-lea

Patriarhul Ierusalimului

(Traducere: Aurelian Nicolae Iftimiu)

 

 

 

Preafericirea Voastră,

Iubite frate și împreună slujitor al Sfintelor Taine,

Hristos este în mijlocul nostru!

Cu dragoste în Hristos, Vă îmbrățișăm, mulțumindu-I pentru binecuvântările și bunătățile revărsate asupra Bisericii noastre Ortodoxe de pretutindeni, care, în cele mai grele încercări, a păstrat credința apostolică neschimbată.

Biserica Ortodoxă Română și celelalte Biserici Ortodoxe surori care s-au aflat sub regimul comunist au fost întotdeauna purtătoare adevărate ale dreptei credințe, devenind un model pentru noi, prin organizarea și funcționarea lor în toate aspectele pastorale, învățătorești și sfințitoare.

Inițiativa declarării anului 2017 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An comemorativ al Patriarhului Justinian și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului reprezintă pentru noi un semn viu și de mare valoare, de cinstire a memoriei mărturisitorilor și a apărătorilor Ortodoxiei, care au trăit viața lor împletită cu dragostea fierbinte pentru Hristos, jertfindu-se pentru păstrarea dreptei credințe.

Lupta și slujirea Patriarhului Justinian și a celorlalți mărturisitori ortodocși împotriva puterii ateisto-comuniste vor rămâne un model demn de urmat pentru generațiile viitoare.

Prezenta întâlnire de la București a întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori (cu prilejul evenimentelor dedicate sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor), care au suferit în timpul prigoanei comuniste, este o mărturie vie a continuității slujirii lor, pentru care Vă adresăm urările noastre de succes și bună sporire.

Cei 10 ani de păstorire ai Preafericirii Voastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, plini de activități sociale, teologice și pastorale, cu roade duhovnicești, au îmbogățit tezaurul spiritual al întregii Ortodoxii. Vă felicităm, înălțând rugăciunile noastre Bunului Dumnezeu ca să Vă dăruiască o pastorație cât mai rodnică și bogată în împliniri pentru păstrarea credinței și apărarea Ortodoxiei, întru mulți și fericiți ani.

Al Preafericirii Voastre frate în Domnul,

† Ioan al X-lea,

Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient

 

 

Preafericirea Voastră,

În numele Bisericii Ortodoxe a Georgiei și în numele meu, personal, vă felicit din toată inima cu ocazia celei de-a 10-a sărbătoriri a întronizării voastre.

Fie ca Dumnezeu să vă dăruiască harul Său și să vă ajute în greaua, dar onoranta responsabilitate pe care ați împlinit-o neobosit atâția ani, în aceste vremuri dificile și complicate.

Fie ca Domnul să vă dăruiască multă sănătate, mulți ani și ajutorul Său pentru binele țării voastre și al Bisericii.

Cu dragoste frățească în Hristos,

† Ilie al II-lea

Patriarhul Catholicos al Întregii Georgii

 

 

Preafericirea Voastră,

Cu prilejul celei de-a 10-a sărbătoriri a întronizării Voastre ca Patriarh al României, Vă transmit din inimă cele mai bune urări fraterne și felicitări.

Fie ca Domnul cel Preamilostiv să dăruiască Preafericirii Voastre multă sănătate și harul Său ca slujirea Voastră să fie încununată cu mari realizări pentru bunăstarea Bisericii Ortodoxe Române și a națiunii române.

Întru mulți ani!

† Sava

Mitropolitul Ortodox al Varșoviei 
și al Întregii Polonii

 

 

Preafericirea Voastră,

Iubit frate și coslujitor în Domnul,

În numele Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei și din Slovacia, al ierarhilor, clericilor și credincioșilor și în numele meu, personal, permiteți să vă felicit din inimă la cea de-a 10-a sărbătorire a alegerii și întronizării Preafericirii Voastre ca Patriarh al României.

Conform tradiției, Sfântul Apostol Andrei și ucenicii Sfântului Apostol Pavel au predicat pe teritoriul actual al României. Inspirați de Sfântul Duhul, aceștia au semănat semințele credinței creștine folosind puterea cuvântului lor. Mai mult, această sămânță „a căzut în pământ bun și a rodit”. Sub purtarea de grijă a Preafericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română a cunoscut o creștere și dezvoltare rapidă. Un număr din ce în ce mai mare de tineri vin tot mai mult la Dumnezeu și primesc Taina Sfântului Botez.

Îngăduiți-mi să vă urez, Preafericirea Voastră, să aveți multă putere în Duhul Sfânt pentru a sluji Biserica română și poporul român pentru mulți și rodnici ani.

† Rastislav

Arhiepiscop de Presov,

Mitropolitul Ţinuturilor Cehiei și Slovaciei

 

Preafericirea Voastră,

Iubit frate întru Hristos și coliturghisitor,

Vă felicit cordial cu ocazia celei de-a 10-a sărbătoriri a întronizării patriarhale.

Conducând Biserica Ortodoxă Română, care v-a fost încredințată, împliniți „cu dragoste și cu duhul blândeții” (1 Corinteni 4, 21) slujirea de Întâistătător care v-a fost rânduită și aceasta se poate vedea prin multe împliniri folositoare. Cuvântul Preafericirii Voastre, plin de putere evanghelică, îi inspiră pe ierarhi, cler și păstoriți către o lucrare permanentă în ogorul lui Hristos, iar credința „să crească și dragostea dintre toți să prisosească” (2 Tesaloniceni 1, 3).

Vă doresc ajutor de la Dumnezeu în slujirea patriarhală, tărie duhovnicească și forță fizică întru mulți ani.

Cu frățească dragoste întru Domnul,

† Kiril

Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii

(Traducere: Preot Eugeniu Rogoti)

 

Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Ungrovlahiei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iubitului nostru frate în Domnul și coliturghisitor al Smereniei Noastre, îmbrățișare sfântă în Hristos Iisus.

Sionul cel Sfânt, Biserica Sfintelor Locuri, dimpreună cu cinstita obște a Sfântului Mormânt se bucură în mod deosebit, participând prin această scrisoare a noastră frățească la manifestările festive ale Patriarhiei Române cu prilejul împlinirii a 10 ani de păstorire patriarhală cu reușite și roade a Preafericirii Voastre celei mult iubite și alese.

Izvorul acestei bucurii pentru Maica tuturor Bisericilor este faptul că sora ei, Biserica Ortodoxă Autocefală a României, trecând prin foc și prin sabie și arătând cuvioși mucenici și noi mucenici, a ajuns la odihnă și a arătat un astfel de păstor, distins printr-o pregătire și educație teologică ortodoxă desăvârșită și o participare activă la dialogurile interortodoxe și intercreștine, încă din zilele slujirii sale mitropolitane în de Dumnezeu păzita Mitropolie a Iașilor, leagănul culturii române și loc al activității pastorale în duh de frățietate ortodoxă a vrednicilor de pomenire predecesorilor noștri, în special a Patriarhilor Dositei și Hrisant ai Ierusalimului.

Pornind din această însemnată mitropolie istorică, Preafericirea Voastră ați ajuns la înălțimea scaunului patriarhal din București, fiind ales după vrednicie cel de-al șaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României, așezat de Dumnezeu ca făclia în sfeșnic, pentru ca lumina chipului Domnului nostru Iisus Hristos și a Evangheliei Sale să strălucească și să călăuzească poporul român ortodox, pentru a-și păstra identitatea ortodoxă română și tradițiile sale populare și să-l însuflețească din râurile pururea vii ale credinței ortodoxe.

Urmând acestei chemări, Preafericirea Voastră, chiar de la început ați avut inițiative și le-ați dus la îndeplinire, confirmând vrednicia alegerii patriarhale.

Dintre aceste multe inițiative sunt vrednice de menționat formarea teologică ortodoxă a clerului în școlile teologice din România, transmiterea continuă a cuvântului dumnezeiesc prin intermediul mijloacelor digitale de comunicare ale Bisericii Române, găzduirea tinerilor din țările ortodoxe în Biserica Română, reeditări ale Sfintei Scripturi în limba română, publicarea scrierilor patristice, în special a Filocaliei și a lucrărilor distinsului teolog ortodox român, pr. Stăniloae, înființarea de instituții filantropice pentru îngrijirea săracilor și a bătrânilor, sprijinirea instituției familiei, constituirea și organizarea sfintelor mănăstiri pentru trăirea idealului monahal, inițierea și cultivarea unor relații bune de comuniune în Hristos cu Bisericile Ortodoxe surori și refacerea acestora cu Biserica noastră a Sionului, care a fost urmată de vizita noastră irenică în Patriarhia României din anul mântuirii 2014, precum și cooperarea noastră cu Preafericirea Voastră la Marele Sinod al Ortodoxiei din Creta, la care a fost foarte importantă și foarte apreciată contribuția Preafericirii Voastre prin observațiile precise.

Felicitându-vă pentru cele selecționate mai sus după vrednicie, dar și pentru altele, „despre care timpul nu ne ajunge ca să vorbim” (Evrei 11, 32), vă dorim bogată întărire și putere de sus, întru cât mai mulți, buni și excelenți ani, întru bună rodire a bunelor lucrări plăcute lui Dumnezeu spre folosul și mântuirea poporului ortodox român și slava Dumnezeului nostru slăvit în Treime.

Pe lângă acestea, dorindu-vă har deplin și binecuvântarea Preasfântului și de viață dătătorului Mormânt, vă îmbrățișăm cu sărutare sfântă și rămânem,

Al Preafericirii Voastre, iubit frate în Hristos,

† Teofil al III-lea

Patriarhul Ierusalimului

(Traducere: Aurelian Nicolae Iftimiu)

 

 

 

Preafericirea Voastră,

Iubite frate și împreună slujitor al Sfintelor Taine,

Hristos este în mijlocul nostru!

Cu dragoste în Hristos, Vă îmbrățișăm, mulțumindu-I pentru binecuvântările și bunătățile revărsate asupra Bisericii noastre Ortodoxe de pretutindeni, care, în cele mai grele încercări, a păstrat credința apostolică neschimbată.

Biserica Ortodoxă Română și celelalte Biserici Ortodoxe surori care s-au aflat sub regimul comunist au fost întotdeauna purtătoare adevărate ale dreptei credințe, devenind un model pentru noi, prin organizarea și funcționarea lor în toate aspectele pastorale, învățătorești și sfințitoare.

Inițiativa declarării anului 2017 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An comemorativ al Patriarhului Justinian și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului reprezintă pentru noi un semn viu și de mare valoare, de cinstire a memoriei mărturisitorilor și a apărătorilor Ortodoxiei, care au trăit viața lor împletită cu dragostea fierbinte pentru Hristos, jertfindu-se pentru păstrarea dreptei credințe.

Lupta și slujirea Patriarhului Justinian și a celorlalți mărturisitori ortodocși împotriva puterii ateisto-comuniste vor rămâne un model demn de urmat pentru generațiile viitoare.

Prezenta întâlnire de la București a întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori (cu prilejul evenimentelor dedicate sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor), care au suferit în timpul prigoanei comuniste, este o mărturie vie a continuității slujirii lor, pentru care Vă adresăm urările noastre de succes și bună sporire.

Cei 10 ani de păstorire ai Preafericirii Voastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, plini de activități sociale, teologice și pastorale, cu roade duhovnicești, au îmbogățit tezaurul spiritual al întregii Ortodoxii. Vă felicităm, înălțând rugăciunile noastre Bunului Dumnezeu ca să Vă dăruiască o pastorație cât mai rodnică și bogată în împliniri pentru păstrarea credinței și apărarea Ortodoxiei, întru mulți și fericiți ani.

Al Preafericirii Voastre frate în Domnul,

† Ioan al X-lea,

Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient

 

 

Preafericirea Voastră,

În numele Bisericii Ortodoxe a Georgiei și în numele meu, personal, vă felicit din toată inima cu ocazia celei de-a 10-a sărbătoriri a întronizării voastre.

Fie ca Dumnezeu să vă dăruiască harul Său și să vă ajute în greaua, dar onoranta responsabilitate pe care ați împlinit-o neobosit atâția ani, în aceste vremuri dificile și complicate.

Fie ca Domnul să vă dăruiască multă sănătate, mulți ani și ajutorul Său pentru binele țării voastre și al Bisericii.

Cu dragoste frățească în Hristos,

† Ilie al II-lea

Patriarhul Catholicos al Întregii Georgii

 

 

Preafericirea Voastră,

Cu prilejul celei de-a 10-a sărbătoriri a întronizării Voastre ca Patriarh al României, Vă transmit din inimă cele mai bune urări fraterne și felicitări.

Fie ca Domnul cel Preamilostiv să dăruiască Preafericirii Voastre multă sănătate și harul Său ca slujirea Voastră să fie încununată cu mari realizări pentru bunăstarea Bisericii Ortodoxe Române și a națiunii române.

Întru mulți ani!

† Sava

Mitropolitul Ortodox al Varșoviei 
și al Întregii Polonii

 

 

Preafericirea Voastră,

Iubit frate și coslujitor în Domnul,

În numele Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei și din Slovacia, al ierarhilor, clericilor și credincioșilor și în numele meu, personal, permiteți să vă felicit din inimă la cea de-a 10-a sărbătorire a alegerii și întronizării Preafericirii Voastre ca Patriarh al României.

Conform tradiției, Sfântul Apostol Andrei și ucenicii Sfântului Apostol Pavel au predicat pe teritoriul actual al României. Inspirați de Sfântul Duhul, aceștia au semănat semințele credinței creștine folosind puterea cuvântului lor. Mai mult, această sămânță „a căzut în pământ bun și a rodit”. Sub purtarea de grijă a Preafericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română a cunoscut o creștere și dezvoltare rapidă. Un număr din ce în ce mai mare de tineri vin tot mai mult la Dumnezeu și primesc Taina Sfântului Botez.

Îngăduiți-mi să vă urez, Preafericirea Voastră, să aveți multă putere în Duhul Sfânt pentru a sluji Biserica română și poporul român pentru mulți și rodnici ani.

† Rastislav

Arhiepiscop de Presov,

Mitropolitul Ţinuturilor Cehiei și Slovaciei

 

 

Serbarea onomasticii Patriarhului României

Biserica Ortodoxă l-a pomenit duminică, 17 decembrie, pe Sfântul Proroc Daniel. Prăznuirea Sfântului Proroc Daniel, ocrotitorul spiritual al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a început cu Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de 13 ierarhi, preoți și diaconi. În soborul ierarhilor slujitori au fost IPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului; IPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului; IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei; IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului; IPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor; IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; PS Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei; PS Părinte Iustin, Episcopul ortodox român al Maramureșului și Sătmarului; PS Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; PS Părinte Qais, Episcop de Erzurum; PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal; PS Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal; PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a rostit, în numele ierarhilor, preoților, diaconilor și credincioșilor, un cuvânt de felicitare pentru Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la sărbătorirea sfântului ocrotitor. Totodată, Părintele Mitropolit Laurențiu a reliefat datoria morală pe care întreaga Biserică este chemată să și-o exprime față de părintele duhovnicesc, a cărui lucrare duhovnicească este grea și foarte puțini știu să vadă și să aprecieze aceasta.

„Noi simțim și știm cât de mult lucrează. Nu-l întreabă nimeni câte ore doarme, ci toată lumea așteaptă răspuns pe moment. Când se întâmplă ceva pe undeva, un fenomen, un lucru neplăcut, cine este de vină? Biserica. Cine răspunde din Biserică? Patriarhul. Dacă, din nefericire, unul sau altul dintre slujitorii Bisericii, prin ispita diavolului, cade pe frontul acesta al luptei pentru câștigarea mântuirii și este dus în spate, cine este de vină? Biserica. Cine din Biserică? Patriarhul, apoi toți ceilalți, împreună. Dacă astăzi Biserica este de vină pentru toate, noi ne asumăm răspunderea și știm că pe noi ne apără Hristos Mântuitorul, Care este Păstorul păstorilor. Din toată lucrarea pe care o are de îndeplinit, ca un vis măreț, nu doar al Preafericitului, ci al nostru, al tuturor, este edificarea Catedralei Mântuirii ­Neamului. Dacă lucrul acesta este luat, uneori, în râs și batjocorit, se uită că nu se are în vedere faptul că poporul lui Dumnezeu, care este peste 86% din populația țării noastre, cotizează sau dă statului, pentru ca statul să ajute la realizarea acestui monument al națiunii noastre, nu numai al ­Bisericii. Nu este numai Catedrala Bucureș­tiului, este Catedrala Bisericii Ortodoxe Române, nu numai de aici din țară, ci și de peste hotare”, a spus IPS Părinte Mitropolit Laurențiu.

Din partea membrilor Sfântului Sinod, Mitropolitul Ardealului a dăruit Patriarhului României o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, iar din partea slujitorilor Catedralei Patriarhale un coș cu flori.

Momentul festiv a fost încheiat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a mulțumit lui Dumnezeu pentru împreuna-lucrare a clerului și credin­cioșilor în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, a explicat importanța sărbătoririi sfântului ocrotitor pentru viața duhovnicească și a mulțumit tuturor pentru prezență.

Concert de colinde 
și eveniment festiv la 
Palatul Patriarhiei

Momentul festiv dedicat Patriarhului României, prilejuit de sărbătorirea ocrotitorului Preafericirii Sale, s-a încheiat cu concertul de colinde desfășurat în seara aceleiași zile, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei.

Tradiționalul concert de colinde „Răsăritul Cel de Sus”, organizat de Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, a fost susținut de corul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București, dirijat de arhid. Nifon Constantin și de arhid. Răzvan-Constantin Ștefan, și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, dirijat de arhid. Mihail Bucă.

Evenimentul a avut loc în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a unor personalități ale vieții publice românești, colaboratori din instituțiile publice centrale și locale ale sectoarelor Administrației Patriarhale și Arhiepiscopiei Bucureștilor, colaboratori și sprijinitori ai Centrului de Presă BASILICA, a membrilor Perma­nențelor Consiliului Național Bisericesc și Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a unor profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” și de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din București și a altor invitați. După recitalul de colinde, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit mesajul „Bucuria colindelor și unitatea noastră de credință”.

 

Slujirea Bisericii – jertfelnicie şi bucurie

Interviu-document, la împlinirea a 10 ani de slujire patriarhală, acordat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Televiziunii Române, realizat de jurnalistul Andrei Victor Dochia și difuzat în cadrul emisiunii Universul credinței – 24 decembrie 2017.
Textul a fost revăzut de autor în ianuarie 2018.

 

Binecuvântați, Preafericite Părinte Patriarh. Vă mulțumesc pentru onoarea pe care o faceți Televiziunii Române şi pentru bucuria pe care o faceți tuturor telespectatorilor acceptând acest interviu, primul după 10 ani de la întronizarea Preafericirii Voastre.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Şi noi ne bucurăm şi, desigur, am acceptat acest interviu pentru că am împlinit 10 ani şi pentru că peste aceşti 10 ani putem, cu ajutorul lui Dumnezeu, să continuăm.

 

Slujba de întronizare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,
Catedrala Patriarhală, 30 septembrie 2007

 

Pe 30 septembrie 2007, românii au asistat pentru prima oară, în direct, la o slujbă impresionantă. Vorbim de prima întronizare a unui patriarh într-o Românie liberă şi proaspăt integrată în Uniunea Europeană. Preafericite Părinte, au trecut 10 ani de la acel moment istoric. Erați în mod firesc emoționat, pentru că această demnitate reclama multă responsabilitate, dar şi foarte multă jertfă. Era un context politic destul de nefast, erau mari frământări pe scena politică, scindarea populației, vorbim şi de un an cu două referendumuri. Cum vedeți acum Biserica Ortodoxă Română a anului 2007?

O vedem într-un curs firesc, acela de continuitate şi, în acelaşi timp, de amplificare a activităților sale pastorale, misionare şi, în mod deosebit, o redescoperire sau intensificare a activităților social-filantropice, care au fost întrerupte în timpul perioadei comuniste.

În seara zilei întronizării Preafericirii Voastre, ați acordat primul interviu Televiziunii Române, jurnalistului Titi Dincă. A fost primul şi ultimul interviu, pentru că ne-ați spus atunci, îmi amintesc, că vor fi atât de multe lucruri de făcut pentru Biserică, încât nu va mai fi timp de interviuri. Şi iată că aşa a fost. Care au fost nevoile imediate şi problemele stringente cu care se confrunta Biserica?

În primul rând, a fost nevoie de noi locaşuri de cult, mai ales în cartierele noi, care au fost construite în timpul socialismului şi care nu au avut prevăzute locaşuri de cult. În al doilea rând, a fost educația tineretului, pentru că tineretul dorea să aibă mai multă cunoaştere în privința credinței. Am fost cu toții impresionați când am văzut că, în timpul Revoluției, o mulțime de tineri care nu au făcut ore de religie în şcoală totuşi s-au rugat, au rostit rugăciunea Tatăl nostru, au arătat credința moştenită de la familie, de la părinți, de la bunici şi, desigur, prin lucrarea discretă, dar eficientă a multor preoți de parohie. Deci construirea de biserici, de zid, care lipseau, dar şi zidirea duhovnicească, edificarea spirituală a sufletului – acestea pot fi numite biserica din exterior şi biserica din sufletul omului -, acestea erau prioritățile. Se şi spunea că trebuie acordată multă importanță tinerilor.

A treia prioritate era organizarea pastorală mai eficientă şi, în general, o grijă sporită pentru românii din diasporă, pentru că acest fenomen al migrației sau emigrației a devenit un fenomen nou, necunoscut de Biserica noastră într-o proporție atât de mare, mai ales după anul 2000. Încât, pe de o parte, aveam probleme urgente de rezolvat în țară, iar pe de altă parte, şi o grijă sporită față de românii din jurul granițelor țării şi din diaspora occidentală.

 

Inaugurarea Studioului TRINITAS TV, 27 octombrie 2007

 

Au fost aşadar 10 ani de muncă susținută, neobosită. 10 ani de lucrare „a Martei şi a Mariei” – acestea s-au împletit perfect. Vorbim de organizare, de eficientizare impecabile. V-aş ruga să ne împărtăşiți câte ceva din efortul depus pentru a realiza cele mai importante proiecte ale Bisericii Ortodoxe Române din aceşti 10 ani: Centrul de Presă al Bisericii, canonizarea de noi sfinți români, organizarea de noi structuri administrative bisericeşti – cum spuneați, în diasporă, activitate filantropică şi, nu în ultimul rând, de fapt în primul rând, Catedrala Națională.

Deja în cuvântul de la întronizare am fixat prioritățile, şi anume am arătat nevoia de a avea un post de radio, un post de televiziune şi un cotidian, pentru a răspândi credința şi pentru a trece dincolo de zidurile Bisericii, adică a transmite Liturghia în fiecare zi, mai ales pentru familiile vârstnice, pentru oamenii în vârstă, pentru oamenii bolnavi. De aceea se constată şi astăzi că cea mai iubită emisiune este Sfânta Liturghie şi apoi, seara, Vecernia, de la Catedrala Patriarhală. Deci, am dorit să construim deodată cu biserica nouă, Catedrala Mântuirii Neamului, şi o biserică mai intensă în sufletele oamenilor. Postul de radio, postul de televiziune şi Ziarul Lumina au fost anunțate atunci, în 30 septembrie, iar la hramul Catedralei Patriarhale, în 27 octombrie 2007, au şi fost puse în practică.Realizate într-un timp extrem de scurt.

 

Inaugurarea Studioului Radio TRINITAS,
27 octombrie 2007

 

Da. Ne-a ajutat Dumnezeu ca în trei săptămâni şi ceva să realizăm aceste rețele mediatice de comunicare.

O altă lucrare mare a fost anunțul că vom continua eforturile pentru a începe construirea Catedralei Mântuirii Neamului sau a eliberării poporului român de stăpâniri străine. Aceasta înseamnă mântuirea neamului. Nu înseamnă mântuire într-un sens teologic, ci într-un sens patriotic. Desigur, acesta este un mandat primit de la înaintaşi. Nu a fost ideea noastră, noi doar ne-am asumat împreună cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu clerul şi cu credincioşii, această sarcină, întrucât Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, cum o numim acum mai pe scurt, este o necesitate practică şi totodată are şi o valoare de simbol, adică de simbol al unei biserici dedicate pomenirii sau comemorării eroilor ­neamului, ai poporului român din toate timpurile.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”
al Arhiepiscopiei Bucureştilor, 24 decembrie 2012

 

Pentru că sunt adesea generate în spațiul public false teme de discuție, de tipul „Vrem şcoli şi spitale, nu catedrale”, ca şi cum acestea s-ar exclude, aş vrea să ne oprim câteva minute la activitatea social-filantropică a Bisericii, o instituție care a cheltuit pe acțiuni filantropice, doar în 2016, aproximativ 96 milioane de lei. Ca să înțeleagă telespectatorii, vorbim de 20 milioane de euro, pe care Biserica i-a cheltuit pe acțiuni filantropice: instituții, servicii sociale, campanii de genul „Sănătate pentru sate” sau „Donează sânge, salvează o viață”. A reuşit? Şi dacă da, cum a reuşit Biserica să devină, în acest timp, primul filantrop al țării?

A devenit nu pentru că şi-a propus – am constatat aceasta mai târziu -, ci pentru că a simțit responsabilitatea de a uni Liturghia cu filantropia. În vremea noastră, dacă o predică frumoasă nu este însoțită şi de o acțiune filantropică sau culturală sau de ordin artistic-bisericesc, nu este credibilă sau nu este completă. Iar această corelare între spiritualitate şi acțiune, între Liturghie şi filantropie, este o dominantă în toată tradiția Bisericii noastre. Dar în timpul comunismului, Biserica a fost redusă adesea la o instituție pur liturgică, fără impact social-filantropic. De aceea, după schimbările din 1989 s-a revenit la tradiția noastră veche, şi anume a prezenței preoților de caritate în unități militare, în spitale, în penitenciare şi în alte unități ale statului; pentru că este nevoie de o întărire a sufletului şi de o conştientizare a relației dintre libertate şi responsabilitate. Şi astfel, această dezvoltare social-filantropică a devenit o întregire, oarecum, a Sfintei Liturghii din Biserică. Se vede că acolo unde mănăstirile oferă o agapă după Liturghie vin mai mulți credincioşi; unde este îmbinată comuniunea în rugăciune cu comuniunea la o agapă, la o masă, la care oamenii pot să…

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mijlocul copiilor
de la Centrul „Sfânta Sofia”, 23 decembrie 2015

 

Să relaționeze.

Da. Să relaționeze, să-şi vorbească față către față; se continuă ideea de Biserică, în calitate de comuniune şi comunitate.

Apoi, desigur, pe lângă multe parohii s-au dezvoltat cabinete medicale, cabinete stomatologice, cabinete de consultanță – chiar juridică – şi, mai recent, în ultimii ani, aceste unități de after school, pentru copii care sunt buni la învățătură, dar nu au suficiente condiții acasă pentru a studia. Deci am putea spune, în concluzie, că am redescoperit tradiția veche a Sfinților Părinți: în timp de libertate credința s-a manifestat şi prin fapte ale iubirii milostive. Mai întâi celebrăm iubirea milostivă în Liturghie, aşa cum a fost ea arătată în Iisus Hristos, şi apoi în filantropie. Foarte adesea Mântuitorul Iisus Hristos, după ce a predicat Evanghelia Împărăției cerurilor, a vindecat pe cei bolnavi şi, uneori, a înmulțit pâinile şi peştii, pentru a da şi puțină hrană celor care toată ziua şi-au hrănit sufletul duhovniceşte. Şi noi mergem, deci, după exemplul sau pilda Mântuitorului Iisus Hristos: predicăm Evanghelia, ne rugăm, dar în acelaşi timp ajutăm pe cât posibil această comunitate ca să se întărească, mai ales acolo unde sunt bătrâni, bolnavi, oameni singuri. Este foarte multă nevoie de afirmare a credinței prin fapte.

 

Binecuvântare patriarhală pentru voluntarii Crucii Roşii şi membrii
Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor din România, 28 octombrie 2013

 

Există o cooperare cu autoritățile statului pe tărâm social-filantropic?

Există o cooperare, pentru că ea este firească, este necesară: cetățenii statului sunt în majoritate credincioşii Bisericii, iar noi lucrăm pentru binele comun. Adică lucrăm cu responsabilități diferite, de pe poziții diferite, dar cu un scop comun. Şi aceasta se vede nu numai la nivelul relațiilor dintre Patriarhie şi diferite ministere, ci şi la nivel județean, la nivel local: consilii locale, consilii județene sprijină activitățile Bisericii, pentru că sprijină de fapt o lucrare în favoarea cetățenilor. Şi este o tradiție la noi de a coopera cu statul, pentru că avem o coresponsabilitate în ceea ce priveşte viața cetățenilor, a credincioşilor noştri. Aici trebuie să adăugăm şi faptul că în noua Lege a cultelor, 489 din 2006, se spune că Statul sprijină cultele pentru că recunoaşte rolul lor în societate: educațional, spiritual şi social, în general; de asemenea, recunoaşte cultele oficiale, recunoscute de stat, ca parteneri ai statului în activitățile sociale şi ca factori ai păcii sociale. Cu alte cuvinte, ajutorul pe care noi îl primim de la stat nu este un simplu gest de bunăvoință, ci de recunoaştere a contribuției cultelor la viața societății. Şi, desigur, contează şi numărul mare al credincioşilor. Deci, este vorba de o coresponsabilitate, fără însă de a ne depăşi competențele sau atribuțiile. Noi rămânem oamenii Bisericii chiar şi atunci când cooperăm cu statul. Şi statul are autonomia lui: este neutru din punct de vedere religios, dar nu este indiferent.

Nu este potrivit să enumerăm acum, Preafericirea Voastră, titluri care au ținut prima pagină a ziarelor, au făcut să curgă în mediul on-line multe luări de poziție, mă refer la cea mai importantă ctitorie a țării în ultimii 10 ani, vorbim de Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională. Această dispută între adversarii şi susținătorii ei a scos la iveală multă rea credință şi, din păcate, multă înverşunare. În cele din urmă, catedrala este o realizare a Patriarhului, a Bisericii şi a poporului român credincios. Este aceasta percepută ca o necesitate practică şi ca un simbol spiritual-național, aşa cum ați numit întotdeauna acest proiect?

Sigur, s-a constatat necesitatea acestei biserici de foarte multă vreme. Prima luare de poziție privind necesitatea unei catedrale a fost în anii imediat după Războiul de Independență, când Ioan Slavici şi Mihai Eminescu au scris în presă că este nevoie de o catedrală în care să fie pomeniți eroii din acest război, din 1877-1878. Apoi, în anul 1884, regele Carol I, care şi-a dat seama de necesitatea unei catedrale, mai ales prin faptul că venea în fiecare duminică la slujbă, deşi era catolic – mai întâi mergea la misa romano-catolică şi apoi urca pe Dealul Mitropoliei, venea în această biserică şi asista la Liturghia ortodoxă. El şi-a dat seama că este necesară o biserică mai mare şi, de aceea, în 1884 a emis un decret-lege privind biserica catedrală din Bucureşti. Legea aceasta n-a fost niciodată abrogată, doar că a fost pusă în aplicare la 126 de ani de la emiterea ei şi, ca atare, noi am început să punem în practică o lege care exprima necesitatea unei catedrale. Poziția regelui Carol I a fost reafirmată de către regele Ferdinand, la doi ani după Unirea cea mare de la Alba Iulia, adică în 1920. Şi atunci, în contextul acela, după Primul Război Mondial şi după Unirea Mare de la Alba Iulia, din 1918, s-a numit Catedrala Mântuirii Neamului, adică a izbăvirii sau a eliberării lui de stăpâniri străine. Şi, deci, dezideratul acesta a continuat. Dar condițiile nefavorabile – uneori războiul, alteori criza economică – n-au permis realizarea acestei catedrale.

Desigur, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a insistat foarte mult să pună în practică mandatul primit de la Patriarhul Miron Cristea şi dorința celor care au arătat necesitatea şi, în acelaşi timp, demnitatea unei catedrale naționale, însă a avut mult de lucru până când i s-a stabilit locul. S-a propus Piața Unirii, după aceea s-a spus că nu este bună, s-a propus Bulevardul Unirii, apoi Parcul Carol, Parcul Izvor şi, în cele din urmă, s-a stabilit pe Dealul Arsenalului – fostul Deal al Arsenalului -, între actualul Parlament şi Ministerul Apărării.

Acolo, desigur, am primit terenul ca o compensație, o reparație morală pentru cele cinci biserici, trei demolate şi două translate şi, deci, are o valoare de simbol construirea Catedralei Naționale într-o zonă în care cinci biserici au fost afectate pentru a face loc Casei Poporului. A trebuit ca noi să explicăm toate aceste aspecte, să arătăm că nu e vorba de o ambiție, ci de o necesitate şi că această biserică, actuala Catedrală Patriarhală, a fost la început o biserică de mănăstire, construită între anii 1656 și 1658. 10 ani mai târziu, în 1668, a fost declarată provizoriu Catedrală Mitropolitană, iar în 1925, când Mitropolia Țării Româneşti a fost ridicată la rang de Patriarhie, catedrala a fost numită provizoriu Catedrală Patriarhală. Aşa este scris pe pisania din interiorul catedralei, după lucrările de restaurare făcute în timpul Patriarhului Miron Cristea, între anii 1932 și 1935.

Avem deci de-a face cu o ieşire din provizorat. Biserica este foarte frumoasă aici, dar este foarte mică, încât la un moment dat, când a trebuit să sfințim Marele Mir, n-au încăput în altar decât 12 ierarhi: ceilalți ierarhi şi clerul în naos, iar poporul a stat afară. Am şi spus în glumă că nu trebuie să practicăm un apartheid liturgic, clerul în biserică şi poporul afară, mai ales atunci când e vorba de vreme rece sau ploioasă. Deci, noua catedrală este o necesitate practică, pe care o constată cei care slujesc. Cei care nu slujesc în catedrală sau nu vin des să participe la slujbe nu îşi dau seama de necesitatea practică. Iar faptul că a fost pusă în relație această nouă catedrală cu pomenirea sau comemorarea eroilor români din toate timpurile, dar mai ales a celor care au murit în 1917, în Primul Război Mondial pentru realizarea unității de neam, pentru România reîntregită, arată o semnificație deosebită privind sfințirea ei. De aceea, noi am făcut eforturi şi facem în continuare ca sfințirea să aibă loc în data de 30 noiembrie 2018, de ziua Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Aşa încât realismul şi simbolismul se leagă între ele cu speranță.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit
slujba pentru punerea pietrei de temelie
a Catedralei Naţionale, 29 noiembrie 2007

 

Ce a însemnat acest proiect, cum a prins contur complet – mă refer la faptul că nu a fost uşor în aceşti ani să se înalțe atât de repede un edificiu atât de important?

Au fost mai multe concursuri, dar nu toate au reuşit în privința proiectului. Sfințirea locului s-a făcut în data de 29 noiembrie 2007, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Şi această sfințire a locului a pus capăt discuțiilor privind locația unde va fi construită. Dar a trebuit să organizăm încă trei simpozioane consultative, fiindcă acele concursuri costau foarte mult şi nu prea reuşeau, şi atunci am transformat concursurile mai întâi în simpozioane consultative şi am făcut apel la arhitecți, la ingineri. Au fost propuse mai multe variante, astfel că am reuşit în timp de trei ani – 2008, 2009 şi 2010 – să parcurgem toate etapele privind proiectarea. După trei ani de tatonări şi consultări, am ajuns ca în toamna anului 2010 să avem, în data de 2 septembrie, autorizația de construcție din partea Primăriei Sectorului 5 al Capitalei şi, mai târziu, spre sfârşitul anului 2010, să începem lucrările, organizarea de şantier. Deci, propriu-zis, noi, din noiembrie-decembrie 2010 am început lucrările şi, iată, acum ne aflăm la o cotă foarte ridicată, şi anume suntem la bazele turlelor – turlele catedralei vor fi finalizate anul viitor, 2018, la sfârşitul anului vom sfinți altarul şi iconostasul, iar pictura peste câțiva ani, după ce se va realiza. Ceea ce este foarte important este că în graficul nostru am avut o întârziere de şase luni, am recuperat patru şi sperăm să recuperăm şi celelalte două, ca urmare a faptului că de la 400 de muncitori pe zi am ajuns la 800. Şi aceşti muncitori, fiind mai mulți, lucrează în două-trei schimburi, şi aşa avem speranța că vom termina lucrările, acoperim biserica şi o sfințim.

 

Slujba de resfințire a Catedralei Patriarhale, 26 octombrie 2008

 

Din nefericire, proiectul ridicării Catedralei Naționale a fost şi este în continuare ținta unei campanii răuvoitoare față de Biserică. Aş vrea să vă întreb cum răspunde Biserica acestor critici aduse permanent, în această perioadă?

Biserica nu se miră de aceste critici, pentru că în slujba de sfințire a locului unei biserici există o rugăciune în care se spune sau I se cere lui Dumnezeu să ajute pe cei care construiesc catedrala şi să îi ferească de bântuielile diavoleşti. Ceea ce înseamnă, nu numai din rugăciune, dar şi din experiența mai multor parohii care au construit biserici, că aproape totdeauna există şi potrivnici sau există şi ispite prin care se încearcă oprirea lucrării sfinte. Dar dacă ne întărim în credință, suportăm criticile; dacă ştim că nu se poate fără ispite să ne manifestăm credința, atunci nu ne pierdem curajul şi continuăm. Noi am ştiut că unele critici vin din faptul că oamenii nu erau suficient de informați, alții contrapun bisericile construite nevoii de spitale sau de şcoli, însă noi constatăm că sunt multe şcoli private care s-au adăugat celor publice, multe spitale sau unități medicale care s-au adăugat; pe de altă parte, numărul copiilor a scăzut – mai ales la sate. Dar noi nu punem în opoziție construcția de şcoli şi spitale, pe de o parte, şi de biserici, pe de altă parte. Sunt necesare şi unele, şi altele. Doar că biserica este spital şi şcoală, spital duhovnicesc şi şcoală duhovnicească pentru toată viața. Şcoala duhovnicească numită biserică nu se termină cu bacalaureatul sau cu doctoratul şi, ca iertătoare de păcate şi vindecătoare de boli sufleteşti, Biserica se adresează tuturor vârstelor, tuturor categoriilor sociale. De aceea, ea nu poate fi înlocuită cu nimic. Ea are specificul ei, unicitatea ei şi, ca atare, noi suntem susținători şi ai construirii de şcoli, şi de biserici. Doar că totul depinde de gestionarea banilor. Când credincioşii văd că bănuțul lor face să crească o clădire nouă, atunci se încurajează. Dacă doar le cerem bani, dar nu arătăm progresul în construcție, atunci există nedumeriri, întrebări, ezitări… Din acest punct de vedere, şi autoritățile de stat care ne ajută, potrivit legilor în vigoare – o ordonanță de urgență din 2005 şi o lege din 2007 se referă în mod expres la construirea Ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului -, deci pe baza unei legislații speciale se oferă de către stat aceste ajutoare, iar noi le folosim şi le justificăm. Din 2010 şi până acum, niciodată Curtea de Conturi nu a găsit ceva negativ în privința folosirii şi a justificării banilor primiți de la stat. Şi aceasta ne arată că dacă lucrăm pentru construirea unei catedrale sau a unei biserici, trebuie să lucrăm şi într-un mod corect. Nu este totul doar să construim, ci să construim şi într-o manieră credibilă, corectă, pentru ca aceia care donează bani să ştie că bănuțul lor ajunge…

 

Lucrările celui de-al doilea Simpozion Tematic Consultativ:
„Noua Catedrală Patriarhală, Catedrala Mântuirii Neamului,
arhitectură, structură, utilitatea culturală“, 26 iunie 2009

 

Se regăseşte.

Se regăseşte, da. Şi trebuie să precizez că aceia mai statornici în a ajuta biserica, deşi sumele sunt foarte mici, sunt pensionarii. Avem rugăciune specială la fiecare slujbă, aprobată de Sfântul Sinod, pentru donatori, pentru constructori, pentru cei care se ostenesc cu zidirea catedralei. Şi cei care donează banii zic: Şi astăzi m-a pomenit. Dar nu i-am pomenit exact pe nume, ci pe categoria aceasta a donatorilor, a celor care ajută. Şi, în mod surprinzător, sunt oameni care din pensia lor mică dau acolo, 20-30 de lei, în fiecare lună.

Vor fi pomeniți în veşnicie…

Vor fi pomeniți, sigur. Dar ideea este că nu totdeauna oamenii cei mai bogați sunt cei mai darnici. Sunt şi unii mai modeşti din punct de vedere financiar, dar au conştiința că ce se zideşte este o necesitate şi o expresie a credinței.

Preafericite Părinte Patriarh, dacă acestea au fost doar câteva dintre realizările pe care le-a înfăptuit Biserica în aceşti 10 ani, aş vrea acum să aducem în atenția telespectatorilor şi momente de tensiune sau provocările din această perioadă. Vorbeam de campanii răuvoitoare, dar aş vrea acum să vorbim despre faptul că Biserica a fost supusă sistematic unui tir de sondaje de opinie din care să reiasă, de la an la an, o încredere diminuată a românilor în această instituție, şi vorbim de o instituție nu doar umană, ci divino-umană. Dacă în anii ’90 Biserica beneficia de cea mai mare încredere din partea populației – de 90 de procente, conform unui sondaj IMAS din septembrie anul acesta, 2017, Biserica a ajuns la puțin peste 50% grad de încredere în rândul populației. Pe de altă parte, aş vrea să luăm în considerare şi anul 2015, atunci când 90% din părinți şi-au înscris copiii deliberat la ora de religie. Cred că e firesc să vorbim despre acest rezultat ca despre unul cu valoare de referendum. Aş vrea să vă întreb: Care este de fapt realitatea?

În primul rând, pe plan internațional se constată că este o criză a instituțiilor. Sondajele de la noi din țară arată o fluctuație a încrederii populației în toate instituțiile. Iar faptul că, la un moment dat, diminuează sau creşte, arată că aceste sondaje sunt relative şi, deci, noi le luăm doar ca orientative, nu ca normative. Aşadar, pentru noi, sondajele sunt relative, uneori sunt comandate, alteori simplificate, alteori, în fine, modelate, după interesele de moment sau după diferite orientări mai generale. Dar faptul că nu sunt pentru noi determinante şi nici normative se explică prin responsabilitatea pe care o are Biserica în societate. Ea, indiferent de sondaje, nu trebuie să se descurajeze în misiunea, în lucrarea ei sfântă. Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Nu a spus că totul este succes, totul este progres, din treaptă în treaptă, ci a spus că veți avea necazuri în lume şi încercări. Sigur, s-a dovedit aceasta în timp de persecuție, în timp de suferințe de tot felul, piedici şi aşa mai departe. Dar ceea ce este important este continuitatea misiunii Bisericii. Fiindcă Dumnezeu nu judecă totdeauna după cifre, cât de mult am realizat, ci cât de fideli am fost. De aceea, îndemnul Mântuitorului este acesta: „Fii credincios până la moarte şi-ți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2, 10).

 

Preafericitul Părinte Daniel a sfinţit temelia
Catedralei Naţionale, 28 iunie 2012

 

Uneori construim multe biserici, uneori nu s-au mai putut construi decât foarte puține sau deloc. Sau chiar s-au dărâmat. Important a fost faptul că s-a menținut credința, că populația a fost credincioasă, într-un număr mai mare sau mai mic – sigur, n-a depins totdeauna de Biserică, ci şi de factori externi, pe care nu i-a provocat ea. Importantă este fidelitatea. În timp de laudă, în timp de critică, în timp de prigoană sau în timp de libertate, trebuie să rămânem statornici în credință, fideli. Fidelitatea aceasta este necesară şi în familie, şi în mănăstire. Dincolo de greutăți şi ispite este important să rămânem fideli jurământului sau idealului pe care ni l-am fixat.

Noi constatăm că, în general, oamenii care vin la biserică şi umplu bisericile arată fidelitate. Sondajele sunt pe de o parte un criteriu, nu suntem indiferenți, dar nici nu descurajăm. Iar pe de altă parte, avem bisericile pline de credincioşi. Când şi bisericile ar fi goale de credincioşi, atunci, sigur, sondajele se pot confirma mai mult. Dar atâta vreme cât bisericile sunt pline de credincioşi, aceasta arată că încă mai avem nevoie de biserici la nivelul populației noastre. În Bucureşti sunt puține biserici în raport cu numărul credincioşilor. Deci, nu disperăm. Biserica este corabia mântuirii. De aceea, cartea Constituțiile Apostolice, de la sfârşitul secolului III – începutul secolului IV, spune aşa: Biserica trebuie să fie mare şi să aibă formă de corabie. De aceea, noi n-am făcut-o nici rotundă, nici pătrată, ci în formă de corabie. Iar turla mare, cu cruce pe ea, reprezintă un catarg al corabiei. Dar este o corabie care totuşi stă pe uscat, nu merge pe apă, şi această corabie a mântuirii, care aduce aminte de faptul că Mântuitorul însuşi predica adesea din corabie şi a făcut minuni în corabie pe Marea Galileii, ne arată că Biserica trebuie să fie o corabie a mântuirii, spațiu în care omul se întâlneşte cu Dumnezeu în modul cel mai apropiat, în timp senin şi în timp de furtună. Corabia trebuie să rămână corabie şi atunci când sunt valuri multe, şi atunci când totul este senin. Deci, noi nu considerăm că trebuie să ne înfricoşăm atât de mult, încât să abandonăm misiunea noastră.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în vizită la şantierul
Catedralei Naţionale, 4 septembrie 2016

 

Au fost vremuri foarte grele, uneori când Biserica a fost desființată, interzisă, cum a fost timp de 25 de ani, de pildă, în Albania, sau mai mult. Interzisă religia! Primul stat ateu din lume. Şi totuşi oamenii se rugau pe ascuns, iar acum, aşa cum mărturisea Arhiepiscopul Tiranei şi Albaniei, Anastasios, acum a reînflorit credința. Deci, sunt încercări în istorie, de creştere a numărului credincioşilor, de diminuare, dar importantă este fidelitatea.

 

Vă propun acum, Preafericirea Voastră, să facem referire la un alt moment de tensiune pentru societatea românească şi, bineînțeles, pentru Biserică. Este vorba despre tragedia de la Clubul Colectiv, un moment în care 64 de tineri şi-au pierdut viața într-un incendiu absolut cumplit. A existat atunci, într-un mod absolut justificat, o tensiune imensă în societate, o tensiune care s-a răsfrânt şi asupra Bisericii. S-a spus atunci, la momentul tragediei, că Biserica nu ar fi fost alături de familiile victimelor. Cum ați trăit, ca Patriarh, acele momente?

Noi trebuie să mărturisim adevărul, pe care uneori presa l-a ascuns sau l-a spus doar parțial. Prima instituție care a făcut după acest accident un comunicat de presă, cu apel la rugăciune pentru odihna sufletelor celor morți şi apel la donare de sânge pentru cei răniți a fost Patriarhia Română. În dimineața respectivă, Patriarhia a dat acel comunicat. Apoi, preoții noştri din spitale, preoții de caritate erau lângă răniții din spitale, lângă cei arşi, şi făceau rugăciuni în paraclisele sau capelele spitalelor şi, de asemenea, mobilizau parohiile să aducă ajutoare sau bani pentru a ajuta familiile celor răniți. Preoții din parohii au făcut rugăciuni şi au fost alături de sicriele şi de familiile celor decedați. Personal, noi am participat la două înmormântări ale celor decedați. Însă noi suntem obişnuiți ca, atunci când cineva e decedat, să stăm lângă sicriul lui, nu să stăm la locul unde a avut loc accidentul. Dacă se întâmplă un accident feroviar sau unul de circulație şi mor 40-50 de persoane pe o stradă, nu facem pelerinaj acolo, ci stăm alături de familiile celor decedați şi ale celor răniți. Dar, spre surprinderea noastră, s-a considerat că este mai important pelerinajul la locul accidentului decât prezența alături de persoanele decedate şi alături de persoanele rănite. Şi dacă aceasta s-a dorit, deşi nu era în mod obişnuit o necesitate, sigur că au mers şi acolo, la Colectiv, preoții noştri şi au făcut rugăciuni. Dar în primul rând ne-am gândit să fim alături de cei decedați, de cei răniți şi de persoanele şi familiile îndoliate sau îndurerate.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba Parastasului pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv, Reședința Patriarhală, 29 octombrie 2016

 

E semnificativ faptul că, la două săptămâni de la incendiul de la Clubul Colectiv, la Paris, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie acelaşi an, a avut loc un atentat terorist, la Clubul Bataclan, unde au murit peste 100 de persoane. La scurt timp, Arhiepiscopul Parisului a făcut un apel la rugăciune, în Catedrala Notre Dame, nu la Clubul Bataclan, unde a avut loc atentatul. Aceasta a confirmat, deci, că atitudinea noastră a fost corectă, identică în forma ei spirituală cu cea din Occident, de la Paris. Dar dacă s-a dorit ca să fie neapărat un pelerinaj la locul incendiului, sigur, s-a scos în evidență partea aceasta tragică.

Mai mult decât atât, noi am organizat, prin mai multe eparhii, colecte pentru ajutorarea familiilor celor care au suferit în urma incendiului de la Colectiv. Şi aşa de trei ori au fost ajutate familiile celor care au fost afectați de acest tragic eveniment. Arhiepiscopia Bucureştilor, Arhiepiscopia Clujului şi Arhiepiscopia Dunării de Jos au oferit bani concreți, în mod direct, şi am transmis fiecărei familii aceste sume de bani, ca să-i ajutăm în mod concret, nu doar prin predici sau prin rugăciuni.

Dar, sigur, s-a spus că a fost o lipsă de comunicare, pentru că nu am mai avut astfel de atitudini, ca să dăm mai multă importanță locului unde s-a întâmplat incendiul decât persoanelor care au suferit de pe urma acestui incendiu. Atitudinea ostilă împotriva Bisericii era existentă însă înainte de incendiul de la Colectiv. Exista o atitudine ostilă, mai ales din partea unor asociații care erau contrare orei de religie în şcoli. Şi după biruința Bisericii…

 

Cu cele 90 de procente…

Cu cele 90 de procente privind înscrierea copiilor de către părinți la ora de religie, s-a intensificat această ostilitate. De aceea, asociațiile respective, după incendiul de la Colectiv, au fost primele care au scos pancarte cu „Vrem spitale, nu catedrale!”. Deci s-a văzut o legătură între ora de religie şi ostilitatea unora, care a fost apoi amplificată după incendiul de la Colectiv.

 

Şi aceasta pentru că, aşa cum spuneam, cele 90 de procente de înscriere la ora de religie au avut într-adevăr valoare de referendum…

Aproape ca un referendum, ca o consultare populară, propriu-zis.

 

În urmă cu 10 ani, în interviul acordat Televiziunii Române, abordând tema stării materiale în care se află Biserica Ortodoxă Română, Preafericirea Voastră ați spus că bogăția materială poate fi o binefacere sau o ispită, depinde cât de mult ne legăm de ea. ­
În ultimul deceniu am fost martorii mai multor atacuri asupra locului pe care Biserica Ortodoxă Română 
îl ocupă în viața materială a poporului: că ar fi prea multe biserici, că statul şi societatea ar cheltui 
prea mulți bani cu ajutorarea bisericilor, că este megalomanic proiectul acesta al Catedralei Naționale… În schimb, dacă vom căuta şi consulta mai multe rapoarte economice, şi fac referire la unul realizat de dl Petrişor Gabriel Peiu, coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării, constatăm că lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Şi fac o singură referire: spre exemplu, Catedrala Națională nu a fost şi nu este mai scumpă decât alte catedrale similare din capitale europene şi este cu mult mai puțin scumpă decât mall-uri bucureştene sau decât Arena Națională. În ce notă ar trebui să privim această problematică referitoare la averea Bisericii?

Averea materială a Bisericii nu este de ordin financiar. Ea nu se găseşte în conturi din bănci. Averea este de ordin liturgic – în primul rând, mulțimea credincioşilor este marea avere, pentru că dacă o biserică este frumoasă, dar este lipsită de credincioşi, nu este suficient de frumoasă dacă rămâne doar un muzeu. Dar este adevărat că patrimoniul cultural-liturgic, mulțimea bisericilor, mănăstirilor, mai ales cele cu o pictură deosebită ca valoare artistică, este considerat ca un patrimoniu foarte mare. Dar noi nu putem scoate „pe piață” aceste biserici. Noi avem nevoie încă de biserici, în plus. Şi nu le transformăm în alte localuri, cum se întâmplă uneori, din cauza secularizării, în alte țări. Deci, averea Bisericii este una de ordin cultual, cultural şi, aşa cum spuneam, ea se referă la bunuri materiale sacre, sfinte: mulțimea icoanelor, mulțimea veşmintelor, mulțimea obiectelor de cult, care sunt expresia iubirii față de Dumnezeu şi a evlaviei. Acestea toate nu pot fi cuantificate şi valorificate în bancă sau de azi pe mâine.

Din punct de vedere al veniturilor financiare însă, acestea sunt destul de limitate în raport cu proiectele sociale şi nevoile filantropice ale Bisericii. Să nu uităm faptul că în Țara Românească şi în Moldova au fost secularizate averile bisericeşti, în 1863, şi aceste averi reprezentau o pătrime din teritoriul țării. Sigur, erau şi multe mănăstiri închinate străinilor; la început s-a spus că doar acestea vor fi secularizate, apoi au fost secularizate şi bisericile şi mănăstirile româneşti, autohtone, încât, la un moment dat, călugării au ajuns muritori de foame. S-au dat apoi câteva legi, ca o anumită compensație, pentru a susține traiul călugărilor din mănăstiri… Dar a fost o deposedare a averilor bisericeşti. Multe dintre monumentele istorice care au fost înainte deschise s-au închis după secularizare şi s-au distrus. Apoi, în timp, Biserica, cu eforturi, şi-a mai adunat unele proprietăți… dar acestea au fost luate de regimul comunist. Iar astăzi doar o parte a fost retrocedată. Se cere mult de la Biserică, dar nu se spune tot timpul cu cât a fost ea păgubită din punct de vedere al terenurilor agricole, pădurilor şi altor proprietăți, care aveau tocmai funcția de a ajuta, de a întreține locaşurile de cult. Apoi s-a convenit că trebuie un salariu sau un sprijin, cum se numeşte el – nu-i chiar salariu complet: 65% din salariul unui profesor de liceu este sprijinul financiar pe care îl dă statul român unui preot de la noi.

 

Bani care se întorc…

Bani care se întorc la stat, sigur, prin impozite, contribuții. Dar Biserica nu este bogată în înțelesul că ar dispune de bani lichizi sau conturi în bănci. De aceea trebuie ajutată. Dacă vrem să angajăm Biserica în lucrare social-filantropică, trebuie să fie ajutată. Şi aici aş dori să subliniez un aspect alarmant, şi anume preoții noştri din mediul rural, din satele îmbătrânite, unde sunt mai mult persoane vârstnice decât tineri, sunt aproape muritori de foame. Medicii au plecat de la sate, mulți profesori au plecat, iar ca intelectuali au rămas preotul şi primarul. Încât avem de-a face cu o experiență nemaiîntâlnită până acum: ­depopularea satelor: avem peste 10, 15, 20 de înmormântări pe an şi nici un botez, nici o cununie. Sigur, ne bucurăm că sunt multe botezuri şi multe cununii în diaspora română. Dar aici este foarte greu. Preotul nu-şi poate completa salariul: adică, ceea ce dă statul este doar o parte, iar preotul trebuie să completeze din contribuțiile credincioşilor. Însă credincioşii înşişi au nevoie de ajutor: de o cantină socială, de un bănuț pentru medicamente. De aceea, am programat, împreună cu Sfântul Sinod, ca anul 2019 să fie Anul omagial al satului românesc. Şi aici avem în vedere pe preot, pe învățător şi pe primar. Pentru că majoritatea celor care s-au jertfit în timpul Primului Război Mondial pentru realizarea statului român unitar au fost oameni de la sat, de la țară. De aceea, trebuie să acordăm un sprijin mai substanțial preoților de la sat. Noi organizăm, în cadrul eparhiilor, prin fondul Păstorul cel Bun, o ajutorare, dar este insuficientă. Condițiile în care unii preoți viețuiesc la sat sunt foarte modeste şi ei, la rândul lor, sunt solicitați să-i ajute pe bătrâni, nu să ceară de la ei bani să-şi completeze salariile. Şi atunci organizăm o oarecare înfrățire între parohii de la sat şi cele de la oraş, să-i ajutăm. Însă ajutorul nu este suficient, mai ales că unii dintre preoții de la sate au şi ei copii. Avem aici, în județul Ilfov, şi parohii sărace, chiar lângă Bucureşti; cu 70-80 de familii, iar preotul are 3-4 copii, dacă nu chiar mai mulți. Şi în Prahova avem parohii foarte sărace. Astfel, trebuie să organizăm o solidaritate internă, dar şi să mărim contribuția din partea Secretariatului de Stat pentru Culte pentru aceste comunități. Deci, sunt probleme noi cărora trebuie să le facem față, din cauza acestui fenomen al emigrației, al plecării românilor în străinătate. Noi ne-am bucura dacă mulți s-ar întoarce, dar întoarcerea aceasta va fi, cred, una lentă, nu una atât de rapidă.

 

Un alt moment greu pentru Biserică, Preafericirea Voastră, a fost şi acela în care, cu multă durere în suflet, Părintele Patriarh a fost nevoit să le ceară scuze credincioşilor pentru tulburarea produsă de acuzațiile aduse public unor clerici, privind anumite abateri de la morala creştină. Ce a însemnat acel moment pentru Biserică?

S-a spus atunci, la momentul respectiv, ce a însemnat. Şi se cunoaşte că, atunci când credincioşii sunt tulburați, trebuie să facem acte de pocăință, de îndreptare şi, în acelaşi timp, trebuie să promovăm disciplina clerului. Dar, ca în orice altă comunitate, avem ispite şi în Biserica noastră şi e nevoie de o întărire a vieții duhovniceşti. Într-o societate secularizată Biserica nu poate să fie lipsită de ispite. Ea, uneori, suportă influențe provocate de secularizare. Prin secularizare înțelegem aici nu secularizarea averilor, ci secularizarea sufletelor, în înțelesul că se construieşte o viață particulară sau socială fără referire la valorile religioase. Din acest punct de vedere, noi trebuie să păstrăm fidelitatea şi să încercăm să recuperăm pe cei care au căzut, dar în acelaşi timp trebuie să întărim disciplinar, să prevenim. De aceea, în Sfântul Sinod s-au luat unele măsuri, nu doar referitor la cazurile respective de indisciplină, ci şi privind în general viața clerului. Este foarte necesar să conştientizăm faptul că societatea secularizată nu lucrează în armonie cu idealul Bisericii, ci foarte adesea se dezvoltă foarte mult într-o poziție de ostilitate, din cauza individualismului. În societatea secularizată s-a dezvoltat foarte mult violența, în familie, în şcoli, pentru că oamenii nu mai au pace şi bucurie în suflet, caută fericirea în droguri, în tot felul de experiențe din acestea care nu sunt sănătoase, nici din punct de vedere spiritual şi nici fizic. Avem de-a face cu o creştere a alcoolismului, a sinuciderilor, şi acestea arată că o criză spirituală profundă se manifestă, ca urmare a faptului că a slăbit viața duhovnicească. Mântuitorul spune că din pricina înmulțirii fărădelegilor, iubirea multora se va răci (cf. Matei 24, 12).

Aşadar, în perioadele de criză spirituală intră în criză şi familia, şi instituțiile şi societatea, dar noi trebuie să rezistăm; să arătăm că nu suntem fatalişti. Trebuie să avem speranță şi în mijlocul încercărilor şi greutăților.

 

Pentru că ați făcut referire la aceste atacuri seculariste, există acum o etică fără de Dumnezeu, sau o credință privatizată, care se traduce în exprimări de genul „eu am Dumnezeul meu” sau „n-am nevoie de Biserică”, „mă rog în taină singur, la mine acasă, nu am nevoie de mijlocitor…” Cum răspunde Biserica acestor noi tendințe de izolare?

Ea răspunde aşa: atunci când nu mai vin credincioşii – adică foştii credincioşi, pentru că unii sunt botezați, dar nu mai sunt practicanți, cum se spune – la biserică, trebuie să mergem noi spre ei. De aceea, tinerii care sunt practicanți, care vin la biserică, încearcă adesea să vorbească în facultate, în întrunirile cu alți tineri, despre importanța credinței şi despre faptul că rugăciunea aduce bucurie, aduce pace în suflet şi că, de fapt, fericirea nu se bazează pe un vid spiritual. Însă, desigur, trebuie să respectăm libertatea omului. Nu putem să-i obligăm pe oameni, nici să le facem morală că nu vin la biserică. Sunt perioade de căutare în viața multora. Sunt oameni care vin la biserică prin tradiția moştenită de la părinți. Alții vin la biserică pentru că au trecut printr-o încercare, printr-o boală, printr-un accident; alții pentru că au întâlnit un coleg evlavios care le-a inspirat curiozitatea şi aşa au descoperit importanța credinței. Deci, până la urmă, noi avem datoria să-i chemăm, să-i ajutăm pe fiecare să descopere iubirea lui Hristos şi, în acelaşi timp, să vadă binefacerile comuniunii. Nu putem să spunem „ne rugăm acasă, singuri”. Desigur, este necesară şi rugăciunea acasă, dar ea nu aduce atâta bucurie ca atunci când sărbătoarea este trăită în comunitate. Iar aceasta o vedem şi în nevoia de comuniune, de relaționare, cum se spune, de întâlnire; încât există valuri de individualism, de izolare, apoi se constată că nu e sănătoasă pentru suflet această izolare. Există o atomizare oarecum şi din cauza tehnicii de astăzi. Dar, în acelaşi timp, nevoia de comunicare rămâne. E profund legată de ființa umană, indiferent cum se exprimă ea la un moment dat.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu ierarhii şi tinerii prezenţi la Sfânta Liturghie săvârşită la șantierul Catedralei Naţionale, 4 septembrie 2016

 

Pentru că ați vorbit de tineri, aş vrea să aduc în discuție un eveniment foarte important, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din acest an. A fost cea de-a patra ediție, care, din nefericire, a fost total ignorată de mass-media din România. Vorbim de 7.000 de tineri creştini ortodocşi, veniți din 32 de țări, la Iaşi. Toți aceştia au fost trecuți cu vederea de jurnalele de ştiri, de agențiile de presă. Cum ne putem explica acest lucru? Ce ar trebui să facă Biserica?

Biserica a făcut ce a trebuit să facă: a transmis integral toată întrunirea. Patriarhia Română, prin Televiziunea TRINITAS şi Radio TRINITAS, a susținut această întrunire în pregătirea ei, dar şi în desfăşurarea ei. Am fost şi personal acolo, prezent. Dar noi nu putem obliga televiziunile particulare sau chiar televiziunea publică să transmită un eveniment dacă nu doreşte. Deci, noi am dat exemplu că nu-i disprețuim pe tineri: dacă se adună atât de mulți, suntem obligați în conştiință să marcăm evenimentul. Dar nu ştim care sunt rațiunile pentru care a fost posibilă o astfel de atitudine a altora de totală ignorare a evenimentului.

Pe de altă parte însă, trebuie să spunem că noi n-am realizat niciodată astfel de întruniri ca să avem un succes mediatic. La Cluj s-a întâmplat acelaşi lucru: foarte puțin a fost mediatizată întrunirea de la Cluj a tinerilor; chiar şi cea de la Bucureşti, în raport cu importanța ei. Dar noi organizăm întrunirile pentru tineri din țară şi din străinătate, ortodocşi din toate țările, din toate Bisericile, iar bucuria lor este bucuria Bisericii. Dacă soarele răsare, dar eu nu vreau să-l văd, înseamnă că trag oblonul sau perdeaua opacă şi nu-l văd că a răsărit. Dar cei care participă la aceste întruniri se bucură şi transmit bucuria aceasta şi în Bisericile respective. Noi considerăm că tinerii au nevoie de întâlnire între ei şi, în acelaşi timp, să fie ajutați, ca Biserica să le arate cum să discearnă între valori efemere şi valori eterne, între comuniunea adevărată şi unele surogate de comuniune, între tradiție şi simplă modă a zilei.

Tinerii sunt foarte sensibili la ceea ce este profund uman şi care are durabilitate. Problema libertății pentru tineri este o problemă foarte mare. Concluzia finală a fost că omul, cu cât iubeşte mai mult pe Dumnezeu şi pe semenii săi, cu atât e mai liber, din punct de vedere spiritual. Cu alte cuvinte, libertatea adevărată este o iubire adevărată. Când iubim pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii noştri în fapte bune, suntem oameni liberi. Când nu putem face aceasta, înseamnă că nu suntem suficient de liberi în interior. Cei care erau mărturisitori în temnițele comuniste, deşi în exterior nu aveau libertate socială, în interior aveau o libertate spirituală foarte profundă. Şi pentru această libertate a credinței, Dumnezeu le-a uşurat suferințele şi le-a dat speranța că într-o zi se vor elibera sau, chiar dacă nu sunt eliberați, se vor mântui. De aceea, a coincis, în anul acesta, 2017, tema libertății cu tema pomenirii sau comemorării celor care au fost privați de libertate şi au fost persecutați în timpul comunismului.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale prezenţi la Sfântul și Marele Sinod din Creta, la Liturghia solemnă săvârșită în Duminica Pogorârii Sfântului Duh în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mina” din Heraklion, 19 iunie 2016

Aş vrea să facem referire acum la un alt moment deosebit din cei 10 ani. S-a consumat vara trecută, în 2016, când ați condus delegația Bisericii noastre în insula Creta, la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Aş vrea să vă întreb ce rol a jucat Biserica noastră Ortodoxă în organizarea, dar şi în desfăşurarea Sinodului din Creta?

Desigur, noi am fost pregătiți din timp. S-au publicat proiectele de documente de multă vreme, şcolile noastre teologice, profesorii, dar şi ierarhii care au studii de teologie aprofundate sau doctorate au avut o contribuție deosebită. Însă ceea ce am accentuat noi în mod deosebit a fost asigurarea că acest sinod nu aduce dogme noi, nici canoane noi şi că documentele sunt mai mult de ordin pastoral-misionar; nu schimbăm nici doctrina, nici disciplina Bisericii, nici disciplina canonică şi, din acest punct de vedere, a fost apreciată contribuția noastră de către Bisericile participante. În acelaşi timp însă, desigur, am regretat că patru Biserici Ortodoxe surori nu au fost prezente, iar acum încercăm să arătăm că este nevoie de comunicare, de comuniune şi de conlucrare, pentru a arăta coresponsabilitatea Bisericilor autocefale. Pentru că Bisericile ortodoxe sunt autocefale, dar în acelaşi timp formează Biserica cea Una a lui Hristos şi trebuie să arate şi universalitatea ei, nu numai autocefalia națională sau regională. Din acest punct de vedere, cred că noi, ca Biserică latină, a doua ca mărime în privința numărului de credincioşi, trebuie să mediem, să contribuim la întărirea unității panortodoxe. Prin aceasta nu trebuie să ne subliniem noi înşine vreun merit, ci doar să ne facem datoria; încât ceea ce a rămas important este faptul că şi Bisericile care au fost în Creta şi cele care nu au fost în Creta au rămas în comuniune euharistică. Diferențele sau divergențele sau deosebirile de apreciere a evenimentului Sfântului şi Marelui Sinod din Creta nu au contribuit la ruperea unității şi la încetarea comuniunii euharistice între Bisericile Ortodoxe surori. De aceea, este foarte important să menținem comuniunea euharistică, chiar dacă avem uneori poziții deosebite, pentru că în cadrul dialogului, în cadrul consultărilor putem să lămurim, să îmbunătățim, să ameliorăm unele texte, dar să păstrăm unitatea de credință pe care o afirmăm, de fapt, în Crez: Cred întru una sobornicească şi apostolească – sau apostolică – Biserică a lui Hristos. Delegația română a arătat că Biserica Ortodoxă este Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolică – sau apostolească – şi că alte comunități creştine s-au îndepărtat cu timpul de la Biserica cea una. Aşadar, s-a afirmat această credință puternică în Biserica cea una şi, desigur, dialogul cu alte comunități creştine sau entități este o necesitate de ordin practic, mai ales în țările în care ortodocşii sunt minoritari, cum este diaspora română. Noi avem multe parohii care nu au propriul locaş de cult şi atunci folosesc ca împrumut biserici romano-catolice sau anglicane sau protestante, pentru o vreme, fără să creăm o confuzie în privința credinței. Aceasta arată că, din punct de vedere al pastorației practice, este nevoie să arătăm că putem fi ortodocşi fără să fim fanatici; putem să fim fideli, dar arătând credința lucrătoare prin iubire, nu dezvoltând ura împotriva altora. Trebuie păstrat adevărul de credință, dar mărturisit în aşa fel, încât să se vadă legătura dintre credință şi iubire creştină.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, 26 octombrie 2017

 

Ați vorbit despre comuniune euharistică şi aş vrea să fac referire acum la sărbătoarea Sfântului Ocrotitor al Bucureştilor, Dimitrie. Ați primit, de sărbătoarea hramului, vizitele mai multor întâistătători de Biserici Ortodoxe surori. Pentru prima oară după Revoluția din 1989, de fapt pentru prima oară după 1983, Biserica Ortodoxă Română a fost vizitată de Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, o vizită care a fost îndelung speculată de presa de la noi din țară. Care au fost premisele întâlnirii şi cum a decurs această vizită?

Prezența Patriarhului Rusiei a fost o necesitate, deoarece anul 2017 este dedicat memoriei Patriarhului Justinian şi mărturisitorilor sau apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Era foarte greu de a săvârşi o comemorare a celor care au pătimit în timpul comunismului fără o prezență a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a suferit cel mai mult. Acolo a fost prigoana cea mai grea. Au fost zeci de mii de oameni care au fost ucişi, mii de biserici distruse, sute de mănăstiri, încât această comemorare a avut şi un aspect de comuniune euharistică, dar şi de coresponsabilitate, pentru a cinsti memoria celor care au suferit. Desigur că, după aceea, am mers şi noi la Moscova şi am rămas impresionați de faptul că unele dintre momentele de la Moscova au fost aproape similare cu cele de la Bucureşti; adică s-a făcut o comemorare a celor care au suferit, deşi tema principală acolo a fost 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Rusă. Astfel, noi considerăm că a fost o lucrare de exprimare a comuniunii fraterne, o comemorare a celor care au suferit în timpul comunismului şi, în acelaşi timp, a fost şi o apropiere între diferite Biserici, între cele care au participat şi cele care n-au participat la Sinodul din Creta. Încât a fost ceva pozitiv şi, indiferent de percepțiile sau reacțiile din exterior, noi avem datoria să arătăm că Biserica Ortodoxă este şi Biserică universală, sobornicească, nu doar o Biserică națională. De aceea, aceste relații au fost apreciate, mai ales cele de comuniune euharistică, de către clerul şi credincioşii de la noi, dar şi din Rusia. De 34 de ani n-a mai fost un patriarh al Moscovei la Bucureşti şi a fost, cred eu, un act de normalitate să ne întâlnim mai des – nu trebuie să ne întâlnim doar în exterior, ci şi aici. Totuşi, Patriarhul Moscovei a precizat că aceasta nu a fost o vizită oficială, ci o deplasare la Bucureşti pentru comemorare. Pentru că o vizită oficială presupune deplasări în mai multe locuri din țară. Aici a fost programul limitat la două zile şi numai în Bucureşti, pentru că a fost legat tocmai de această comemorare.

 

Diploma și Medalia omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru personalități ale vieții publice românești, academicieni, profesori universitari, artiști și jurnaliști, implicați în susținerea educației religioase a tinerei generații, 2 iulie 2015

 

Spre deosebire de acum 10 ani, care ar fi ponderea intelectualilor îmbisericiți în raport cu restul intelectualilor şi cum se poate explica o reacție negativă a unei părți a intelectualității față de Biserică?

În primul rând, noi nu-i numărăm, ca să ştim care e ponderea – că ponderea poate să fie număr, dar poate să fie şi contribuție: pot fi mai puțini intelectuali, dar foarte bine pregătiți şi care iubesc Biserica şi o ajută. Deci, nu contează atât numărul lor, cât dorința de a desfăşura o lucrare misionară, inclusiv mediatică. Şi aceşti intelectuali nu doar îmbisericiți, ci chiar trăitori ai credinței Bisericii, aceştia sunt de mare sprijin în a prezenta viața Bisericii, credința Bisericii în dialog cu societatea.

În general, unii oameni, dacă un cleric prezintă poziția Bisericii, au o anumită reticență, dar dacă văd că sunt şi intelectuali care explică, prezintă în mod convingător, nuanțat şi mai complet poziția Bisericii, sau credința şi valorile credinței, valorile eterne ale credinței, atunci impactul este mai mare. De aceea, noi avem nevoie de un dialog cu intelectualii, iar în acelaşi timp avem nevoie să-i ascultăm şi avem nevoie să conlucrăm. Noi nu punem în opoziție Biserica şi intelectualii, pentru că există o mulțime de intelectuali chiar în Biserică.

Biserica joacă un rol în formarea unei noi generații de intelectuali?

Joacă. Pentru că atâtea şcoli teologice pe care le avem şi în care studiază mulți tineri nu doar pentru a deveni preoți, ci pentru a cunoaşte în general teologia, arată că există o dorință de cunoaştere a credinței, de cooperare cu diferite instituții. Noi avem foarte multe profesoare de religie care pe lângă teologie au mai studiat şi alte discipline, şi suntem foarte interesați de aceşti tineri care au două, trei specializări şi care doresc să lucreze la noi, la radio, la televiziune, la ziar. Şi se vede că, dacă un tânăr are două, trei specializări, poate nuanța mai bine şi poate relaționa cu alți tineri sau cu intelectuali în mod mai eficient.

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la slujba de Înmormântare a Regelui Mihai I al României,
Catedrala Patriarhală, 16 decembrie 2017

 

Preafericirea Voastră, un eveniment recent a îndoliat întreaga societate românească, mă refer la plecarea din această lume a Majestății Sale, Regele Mihai I, cel care în urmă cu 10 ani a participat ca invitat de onoare la şedința solemnă din ziua învestirii Preafericirii Voastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cum a resimțit Biserica acest moment al despărțirii de Majestatea Sa?

Cu multă întristare şi, în acelaşi timp, cu multă rugăciune. Organizarea funeraliilor pentru Regele Mihai I al României a fost o conlucrare pozitiv apreciată între Casa Regală şi toate instituțiile statului, în mod deosebit între Armată şi Biserică, pentru că aceste două instituții au contribuit cel mai mult la exprimarea ceremonialului militar şi religios. Noi considerăm că a fost un gest de adâncă rugăciune şi, în acelaşi timp, o solemnitate de omagiere a memoriei unui om care a suferit mult şi care, în acelaşi timp, a avut credință puternică şi a avut speranță puternică. De aceea am intitulat cuvântul nostru de la înmormântare: „Regele Mihai I al României, un simbol al suferinței şi speranței poporului român”.

Este important să reținem, noi, ca Biserică, faptul că formarea lui religioasă l-a ajutat foarte mult să treacă prin greutăți, prin necazuri şi să mărturisească adevărul că a primit credința în special de la mama Majestății Sale, Regina-mamă Elena, care cred că merită să fie adusă – adică osemintele ei – în țară şi pusă în aceeaşi necropolă de la Argeş. Însă trebuie să recunoaştem faptul că Regele a iubit poporul român şi a spus că a aşteptat cu răbdare 45 de ani până când a căzut comunismul şi a revenit în țară. A fost răbdător, iar răbdarea aceasta a avut o mare doză de speranță în ea.

Pe de altă parte, trebuie să ne gândim şi la faptul că noi, ca Biserică, trebuie să arătăm şi compasiune, consolare celor care suferă şi, de aceea, slujbele noastre religioase de înmormântare sunt luminoase şi cu o forță de consolare bazată pe credința în Înviere, dar şi pe factorul uman al suferinței: trebuie să fim alături de cei care suferă, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care spune: „Plângeți cu cei ce plâng şi bucurați-vă cu cei ce se bucură” (cf. Romani 12, 15). Aşa am plâns împreună, am luat parte la această durere, dar cu speranța că sufletul lui în Ceruri va fi un rugător, pentru Biserică şi Țară.

 

S-au împlinit 10 ani, aşadar, de la întronizarea celui de-al şaselea Patriarh al Bisericii noastre. Dincolo de o agendă oficială la care toți cei interesați au acces prin intermediul presei Patriarhiei despre care am vorbit, credincioşii au avut şi bucuria de a afla detalii deosebite despre Patriarhul lor: faptul că are evlavie deosebită la Sfânta Cuvioasă Parascheva şi îi simte ajutorul permanent, că este poliglot, că l-a avut duhovnic pe părintele Cleopa Ilie, marele nostru duhovnic, că are o capacitate de sinteză foarte bună şi un spirit analitic, un foarte fin simț al umorului şi un foarte bun organizator este Patriarhul nostru, dar şi foarte milostiv. Ce alte lucruri ar trebui să mai ştie credincioşii despre părintele lor îndrumător duhovnicesc?

Nu cred că e bine să ştie doar aşa, ca să ne lăudăm. Cred că ceea ce e important să ştie credincioşii este că noi încercăm să lucrăm pentru Biserică, pentru mântuirea credincioşilor, dar împreună cu ei, nu singuri; şi că noi simțim o încurajare foarte mare din partea credincioşilor atunci când ei se roagă, când ne pomenesc în rugăciuni, când scriu pe pomelnice că se roagă pentru sănătatea şi mântuirea noastră. Noi ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea lor, ei se roagă pentru sănătatea şi mântuirea noastră, şi în această împreună rugăciune se află esența care trebuie cunoscută: dacă îi pomenim în toate rugăciunile noastre pe credincioşi, atunci îi simțim foarte aproape, chiar dacă sunt departe. Iar aceste detalii privind unele calități nu sunt importante, ci roadele sunt importante. Noi avem ca orientare în viață cuvintele Sfântului Isaac Sirul, care zice aşa: „Taci tu, ca să vorbească faptele tale”. Adică trăim într-o vreme în care discursurile, cuvântările, dacă nu sunt însoțite de activități sociale, culturale, misionare, rămân insuficiente. De aceea nu dăm interviuri, multe sau deloc, pentru că este mai bine să vorbim prin lucrările pe care le facem – nu singuri, ci împreună cu clerul şi împreună cu credincioşii. Împreună facem ceea ce este nevoie.

Avem totuşi conştiința că oricât de multe lucrări am dezvolta, tot mai rămâne ceva de făcut. Încât ne aducem aminte de Sfântul Calinic de la Cernica, care când a ajuns stareț la mănăstire, a zis: N-am venit aici să mă odihnesc în ostenelile altora. Şi s-a apucat de a făcut biserică nouă, a făcut chilii noi, completare la ceea ce exista. Aşa cred că fiecare ierarh, fiecare preot trebuie să spună şi el: N-am venit aici, în parohie sau în eparhie, ca să mă odihnesc în ostenelile predecesorilor, ci să adăugăm şi noi o faptă bună, o lucrare culturală, social-filantropică.

De pildă, grija pentru restaurarea monumentelor istorice este foarte importantă. Aici totdeauna când avem instituții bisericeşti mai vechi, ele trebuie reparate. La 20, 30 de ani trebuie restaurate, consolidate. Acesta este respectul pentru înaintaşi, dar şi pentru urmaşi, pentru cei care vin. Din acest punct de vedere, cred că pasiunea aceasta de a fi recunoscător prin fapte, de a-i cinsti pe predecesori, înaintaşi, aduce o mare bucurie. De aceea am dat fiecărui salon din Reşedința Patriarhală numele unui patriarh: acesta este Salonul Teoctist Patriarhul, altul este Iustin Patriarhul, Justinian Patriarhul este alt salon… şi am dat numele lor şi unor instituții. Pentru că ceea ce facem noi este continuitate cu predecesorii. Această comuniune peste timp este un izvor de mare bucurie. Deci, am putea spune că acesta este un detaliu important, să păstrăm comuniunea între generații: nu ruptura între generații, ci o comuniune spirituală profundă.

 

Care ar fi cea mai mare dorință, dar şi cel mai important obiectiv al Patriarhului României pentru începutul celui de-al doilea deceniu în fruntea Bisericii Ortodoxe Române?

Dorința este de a continua ceea ce am început şi de a adăuga alte activități care sunt necesare. Însă prioritatea priorităților este chemarea oamenilor la mântuire, adică la unirea cu Dumnezeu prin rugăciune şi prin fapte bune. Aceasta înseamnă pocăință pentru ceea ce a fost greşit, înnoirea vieții duhovniceşti şi speranță pentru lucrări folositoare Bisericii. Cred că Biserica nu poate să aibă alte priorități decât cele fixate de Mântuitorul Iisus Hristos, şi anume binevestirea Evangheliei mântuirii şi, desigur, înnoirea vieții duhovniceşti; iar în al treilea rând, exprimarea acestora, a credinței şi a spiritualității, prin fapte concrete în folosul societății.

Pruncul Iisus Se naşte în smerita peşteră a Betleemului. Aş vrea să vă întreb: Către cine îşi îndreaptă acum gândurile şi rugăciunile Preafericitul Părinte Patriarh?

Aşa cum arată colindele, centrul atenției noastre îl reprezintă Pruncul Iisus şi Maica Domnului, împreună cu Dreptul Iosif, împreună cu îngerii de la Betleem şi cu păstorii. Aşadar, ne gândim mai întâi la Mântuitorul Iisus Hristos, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, ne gândim la Biserica Lui care este simbolizată de peşteră, aşa cum se arată şi la proscomidiar, în Biserica noastră, dar ne gândim şi la întreg poporul român, de pretutindeni: ne gândim la românii din țară, la românii din jurul granițelor actuale ale României şi la românii de departe, din străinătate, din diaspora occidentală. Deci ne gândim ca această sărbătoare a Crăciunului să fie o binecuvântare pentru ei şi pentru familiile lor, să fie o sărbătoare a păcii şi a bucuriei în familie, dar şi un prilej de a arăta pace, iubire şi multă bunătate în jur, mai ales față de cei care sunt singuri, bolnavi, săraci şi neajutorați. Tuturor le dorim o sărbătoare binecuvântată de Crăciun şi o sărbătoare binecuvântată de Anul Nou şi de Bobotează. Întru mulți ani!

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la finalul slujbei ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani,
Catedrala Patriarhală, 31 decembrie 2017 – 1 ianuarie 2018

 

Şi noi vă mulțumim, Preafericirea Voastră, că ați fost în casele şi, mai ales, în sufletele credincioşilor români prin intermediul acestui interviu. Vă dorim şi noi sărbători cu pace, cu bucurii duhovniceşti şi ani mulți şi rodnici în slujba Bisericii noastre Ortodoxe!

 

Mulțumim.