Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

Sâmbătă, 18 aprilie

A primit în audienţă pe Preasfinţitul Părinte Qais (Sadiq), Episcop de Erzurum, Biserica Ortodoxă a Antiohiei.

 

Duminică, 19 aprilie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: Lumina Crucii se arată în slava Învierii, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeşului şi a organizării „Zilelor credinţei şi culturii în Caraş-Severin“, ediţia a 9-a, în perioada 18 – 26 aprilie 2015.

 

Luni, 20 aprilie

A primit în audienţă pe Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Marţi, 21 aprilie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

L-a primit la Reşedinţa Patriarhală pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, care a prezentat raportul privind încheierea lucrărilor Comisiei interortodoxe speciale pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Lucrările comisiei au avut loc la Chambésy, Elveţia, în perioada 29 martie – 3 aprilie 2015.

 

Miercuri, 22 aprilie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Joi, 23 aprilie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale, cu ocazia hramului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

A primit în audienţă pe preacucernicul părinte diacon dr. Sorin Mihalache, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

 

Vineri, 24 aprilie

A primit în audienţă pe Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale.

 

Duminică, 26 aprilie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Femeile mironosiţe – modele de mărturisire ale bucuriei credinţei“, cu prilejul Duminicii Mironosiţelor.

 

Marţi, 28 aprilie

A deschis lucrările Simpozionului Naţional de Pedagogie Creştină, intitulat: „Repere ale educaţiei creştine în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur actualizate în relaţia Biserică – Familie – Şcoală din contextul contemporan“, la sala de conferinţe a Centrului Naţional pentru Formare Continuă Dumitru Stăniloae, din clădirea Centrului cultural-social Iustin Patriarhul, Bucureşti.

Cu acest prilej, Preafericirea Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare, intitulat: „Lumina educaţiei, promovată în cooperarea dintre Biserică, Familie şi Şcoală“.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 30 aprilie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A primit în audienţă pe Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

 

Vineri, 1 mai

A adresat un mesaj de felicitare şi binecuvântare, intitulat: „Bucuria unei lucrări pastorale bogate“,
Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la împlinirea a 15 ani de la hirotonia întru arhiereu.

 

Sâmbătă, 2 mai

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Un slujitor conștiincios și demn al Bisericii noastre“, la slujba de înmormântare a părintelui Gheorghe Ionescu (1947-2015), preot îmbisericit la Parohia Bărbătescu Vechi, Protopopiatul Sector 5 Capitală.

 

Duminică, 3 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj frăţesc, intitulat: Bucuria continuității credinţei şi a comuniunii în Hristos“, Preafericitului Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, la împlinirea a 1.150 de ani de la creștinarea poporului bulgar. Evenimentele organizate cu prilejul acestei importante zile din viaţa Bisericii Ortodoxe Bulgare au avut loc la Varna, Bulgaria, la ruinele fostei bazilici, unde, în anul 865, hanul Boris, devenit cneazul Mihail, a primit botezul creştin. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la aceste evenimente a fost Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

 

Luni, 4 mai

A deschis lucrările Conferinţei Naţionale „Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească“, ediţia a 3-a, având ca tematică „Meşteri iconari şi zugravi de subţire“, organizată de Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române la sala de conferinţe a Centrului Naţional pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae“, din clădirea Centrului cultural-social „Iustin Patriarhul“, Bucureşti.

Cu acest prilej, Preafericirea Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare, intitulat: „Iconografia bizantină – cadru normativ pentru pictura bisericească actuală“.

 

Marţi, 5 mai

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A premiat, la Reşedinţa Patriarhală, câştigătorii Concursului de teologie dogmatică „Preot acad. Dumitru Stăniloae“ – ediţia a IV-a, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti şi adresat studenţilor şi masteranzilor acestei instituţii.

Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat faptul că părintele Dumitru Stăniloae a făcut o legătură între teologie şi spiritualitatea ortodoxă: „Ne bucurăm că tânăra generaţie, care nu l-a cunoscut personal pe părintele profesor Dumitru Stăniloae, ci doar opera sa, are din ce în ce mai multă pasiune pentru a studia profunzimea şi bogăţia operei teologice şi spirituale a părintelui profesor. Rareori se întâmplă ca un teolog să unească o gândire teologico-filosofică foarte adâncă, amplă, cu o spiritualitate filocalică. Sunt foarte puţini teologi ortodocşi care au făcut legătura între Dogmatică şi Filocalie. Notele explicative ale părintelui Dumitru Stăniloae la Filocalie arată o bogăţie extraordinară de sensuri duhovniceşti a scrierilor filocalice. Adesea, el pleacă de la Filocalie, dar dezvoltă o teologie duhovnicească foarte profundă, ţinând seama mai ales de taina persoanei“.

 

Joi, 7 mai

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A adresat un mesaj de binecuvântare, cu titlul: „O comunicare mai amplă pentru o misiune mai dinamică“, la prima Conferinţă internaţională despre media digitală şi pastoraţia ortodoxă, organizată la Atena, Grecia, în perioada 7-9 mai 2015.

 

Vineri, 8 mai

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, pe consilierii de la sectoarele social-filantropice ale eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Române, care, în zilele de 7 şi 8 mai 2015, au participat la o sesiune de lucru organizată la Centrul Naţional pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae“, din clădirea Centrului cultural-social „Iustin Patriarhul“, Bucureşti.

 

Sâmbătă, 9 mai

A participat la recepţia organizată cu prilejul Zilei Europei, în grădina Palatului Cotroceni, de Excelenţa Sa Domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României, şi Doamna Carmen Iohannis.

 

Duminică, 10 mai

A săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură. Împreună cu Preafericirea Sa, a slujit Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

A adresat un mesaj de felicitare şi binecuvântare preacuviosului părinte arhimandrit Nicodim Dimulescu, proinstarețul Mănăstirii Crasna din județul Prahova, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viață.

 

Marţi, 12 mai

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit în audienţă pe domnul prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti, şi pe PC. pr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

 

Joi, 14 mai

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, la Mănăstirea Samurcăşeşti, din localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov.

 

Duminică, 17 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în biserica Mănăstirii Samurcăşeşti, din localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov.

 

Luni, 18 mai

A primit în audienţă pe Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

A primit în audienţă pe domnul Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte.

 

Marţi, 19 mai

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A sfințit, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinţa Patriarhală, racla pentru moaştele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.

Slujba de sfinţire a avut loc în prezenţa Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi a membrilor Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Racla pentru moaştele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț a fost realizată, din iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Atelierele Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă ale Patriarhiei Române. Preafericirea Sa a oferit în dar această raclă Mănăstirii Neamţ, unde moaştele Sfântului Cuvios Paisie au fost aşezate în ea spre cinstirea lor de către credincioşi.

 

Miercuri, 20 mai

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A sfințit racla cu un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, care se află în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinţa Patriarhală.

A prezidat, la Reşedinţa Patriarhală, şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

 

Joi, 21 mai

În ziua praznicului Înălţării Domnului, zi dedicată pomenirii Eroilor români, iar anul aceasta, 2015, şi ziua pomenirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena – hramul istoric al Catedralei Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

După citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul României a rostit cuvânt de învăţătură.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a premiat pe câştigătorii Concursului naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic „Mâini întoarse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“ şi pe câştigătorii Concursului „Icoana ortodoxă – lumina credinţei“, ediţia a IV-a, concursuri organizate de Patriarhia Română.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Un nou moment de lumină şi bucurie“, la vernisarea expoziţiei „Icoana ortodoxă – lumina credinţei“, organizată la Centrul Naţional pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae“, din clădirea Centrului cultural-social „Iustin Patriarhul“, Bucureşti.

Vineri, 22 mai

A participat la evenimentul solemn „Decalogul – fundament al justiţiei“, organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, la Templul Coral din Bucureşti.

Cu acest prilej, Preafericirea Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt, intitulat: „Decalogul – relaţie a omului cu Dumnezeu şi responsabilitate faţă de semeni“.

 

Duminică, 24 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în biserica Mănăstirii Pasărea din judeţul Ilfov.

La finalul Sfintei Liturghii, a rostit o rugăciune de dezlegare pentru monahia Filofteia Căpriţă, al cărei trup neînsufleţit a fot depus în biserica Mănăstirii Pasărea. Monahia Filofteia Căpriţă a trecut la Domnul fiind în vârstă de 86 de ani, dintre care 72 de ani i-a trăit la Mănăstirea Pasărea.

 

Marţi, 26 mai

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor la Mănăstirea Pasărea din judeţul Ilfov.

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, vizita unui grup de pelerini din orașul Nantes, Franţa, aflați în aceste zile într-un pelerinaj la mănăstirile și bisericile din sudul României.

 

Miercuri, 27 mai

A prezidat Conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară, la care au participat clericii protopopiatelor din Capitală şi din judeţul Ilfov (inclusiv preoţii de caritate, de cimitir şi din cadrul MAI şi MApN), precum şi stareţii şi stareţele mănăstirilor din Capitală şi din judeţul Ilfov. Conferinţa cu tema: „2015 – Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ a avut loc în Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor, din Bucureşti.

În deschiderea lucrărilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat clericilor prezenţi un cuvânt de învăţătură, cu titlul: „Să aducem lumină şi bucurie într-o lume confuză şi tristă – Misiunea parohiei şi a mănăstirii azi“.

 

Joi, 28 mai

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Vineri, 29 mai

A primit în audienţă pe Preasfinţitul Părinte Qais (Sadiq), Episcop de Erzurum, Patriarhia Antiohiei.

 

Duminică, 31 mai

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură. Împreună cu Preafericirea Sa, au slujit Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Epis-cop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa, împreună cu cei doi ierarhi, a oficiat slujba Vecerniei Rusaliilor, în cadrul căreia s-au rostit mai multe rugăciuni prin plecarea genunchilor şi au fost binecuvântate frunzele de nuc şi tei – simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinţilor Apostoli, care au fost împărţite apoi credincioşilor.

 

Luni, 1 iunie

În ziua sărbătorii Sfintei Treimi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în biserica Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, cu ocazia hramului – Sfânta Treime.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Centrul de presă BASILICA – sprijin mediatic în misiunea parohiei şi a mănăstirii azi“, ostenitorilor Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, care la sărbătoarea Sfintei Treimi îşi serbează hramul. Mesajul a fost citit de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, la finalul slujbei de Te Deum oficiată în biserica Mănăstirii Samurcăşeşti din judeţul Ilfov.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Tineri adunați în iubirea şi bucuria Preasfintei Treimi“, la a 20-a ediție a pelerinajului şi festivalului de tineret organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, la Mănăstirea Buciumeni.

 

Marţi, 2 iunie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 3 iunie

A participat la slujba de Te Deum pentru deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Catedrala Patriarhală.

A prezidat şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Sala Sfântului Sinod din Reşedinţa Patriarhală.

A săvârşit, în catedrala mitropolitană „Sfântul Spiridon – Nou“ din București, Paraclis Patriarhal, slujba de Trisaghion pentru pomenirea părintelui arhimandrit Rafael Ghiţă, fost slujitor şi Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale şi slujitor la Catedrala Mitropolitană „Sfântul SpiridonNou“, Paraclis Patriarhal.

 

Joi, 4 iunie

A prezidat şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Sala Sfântului Sinod din Reşedinţa Patriarhală.

 

Vineri, 5 iunie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Un monah harnic şi un slujitor liturgic talentat“, la slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Rafael Ghiţă (2 septembrie 1956 – 3 iunie 2015), fost slujitor şi Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale şi slujitor la Catedrala Mitropolitană „Sfântul SpiridonNou“, Paraclis Patriarhal.

Duminică, 7 iunie

A premiat pe câştigătorii Concursului Naţional de Materiale Didactice „Educaţia religioasă – tradiţie şi actualitate“, în Muzeul Patriarhilor din Reşedinţa Patriarhală. Concursul Naţional de Materiale Didactice „Educaţia religioasă – tradiţie şi actualitate“ a fost organizat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în perioada 2 februarie – 7 iunie 2015. Obiectivul general al concursului a constat în dezvoltarea unui context competițional, la nivel național, pentru elaborarea de materiale didactice de calitate pentru ora de religie.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat pe câştigători şi a subliniat faptul că această activitate se poate înscrie în perspectiva Duminicii părinţilor şi a copiilor. „Concursul Naţional de materiale Didactice «Educaţia religioasă – tradiţie şi actualitate» a dat rezultate bune şi avem speranţa că în viitor se vor îmbunătăţi materialele didactice şi în acelaşi timp vom aduce bucurie copiilor şi părinţilor, mai ales că astăzi este Duminica părinţilor şi a copiilor, după 1 Iunie, care este Ziua Internaţională a Copilului. Întrucât Ziua Internaţională a Copilului prezintă copilul singur, noi am dorit să avem o duminică a părinţilor şi a copiilor, care înseamnă o zi de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru darul de a avea copii şi de recunoştinţă a copiilor pentru darul de a avea părinţi. Această lucrare a dumneavoastră se poate înscrie în perspectiva acestei Duminici a părinţilor şi a copiilor. În această perspectivă a comuniunii pentru ridicarea demnităţii omului şi pentru bucuria comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă, noi organizăm momente din acestea de conlucrare, spre slava lui Dumnezeu, binele Bisericii şi bucuria credincioşilor.“

A săvârşit slujba de târnosire a bisericii Parohiei „Sfânta Fecioară Maria“, Protoieria Sector 3 Capitală.

După slujba de târnosire, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit cuvânt de învăţătură în care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Duminicii Tuturor Sfinţilor, prăznuită în această Duminică întâi după Rusalii, precum şi importanţa sfinţirii unei biserici pentru o comunitate eclesială.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus“ preotului paroh Ioan-Gheorghe Ţeugea şi, de asemenea, cei care au contribuit la construirea şi înfrumuseţarea bisericii au primit din partea Patriarhului României medalii, diplome de onoare sau distincţii de vrednicie.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: Duhovnicie monahală şi slujire episcopală“, cu prilejul hirotoniei părintelui arhimandrit Ilarion Urs ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.

 

Marţi, 9 iunie

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, o delegaţie a Adunării Naţionale a Bulgariei, condusă de doamna Tsetska Tsacheva, preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei, aflată în vizită oficială în România. La întrevedere a mai participat Excelenţa Sa Domnul Aleksandar Filipov, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Bulgaria la Bucureşti.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 10 iunie

A primit, la Reşedinţa Patriarhală, pe Excelenţa Sa Domnul Oleg Malghinov, Ambasadorul Federaţiei Ruse în România.

A hirotesit întru duhovnici 11 preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor, în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reşedinţa Patriarhală.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură despre slujirea de duhovnic.

 

Joi, 11 iunie

A săvârșit slujba de târnosire a noului paraclis, cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei“, de la Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“ din Bucureşti. Împreună cu Preafericirea Sa a slujit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

După slujba de târnosire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvânt de învăţătură în care a explicat că slujba de sfinţire a bisericii – locaş de închinare ne arată ce dobândesc oamenii în Biserica lui Hristos, şi anume: iertarea păcatelor.

Întâistătătorul Bisericii noastre a evidenţiat, de asemenea, că această biserică nou-sfințită are o vocație specială, de a fi locaş de rugăciune în principal pentru medicii şi pacienții Institutului Național de Endocrinologie „C. I. Parhon“: „Sărbătoarea aceasta are o semnificație deosebită, deoarece aici nu este vorba de o biserică de parohie, ci de o biserică din cadrul unui spital. Este mare nevoie de vindecare, este nevoie de alinarea suferinței; de aceea, în aproape toate spitalele noastre se află câte un loc de rugăciune, o capelă sau un paraclis, pentru că medicul tratează, dar Dumnezeu vindecă, și buna cooperare între medic și preotul duhovnic este mai necesară ca oricând pentru că trebuie să avem credință puternică în ajutorul lui Dumnezeu și în lucrarea medicilor pentru vindecare. Chiar dacă o boală este incurabilă, totuși noi, printr-o credință puternică, biruim suferința prin credință, dăm sens suferinței din interiorul ei, nu din exterior, și chiar dacă nu primim vindecarea trupului, primim vindecarea sufletului, adică viața veșnică și mântuirea.

La final, Patriarhul României l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele Gheorghe Oprea, preot de caritate la Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“, şi a acordat ordine, medalii, diplome de onoare sau distincţii de vrednicie persoanelor care au ajutat la construirea și împodobirea paraclisului.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Duminică, 14 iunie

În Duminica a doua după Rusalii, numită şi Duminica Sfinţilor Români, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură. Împreună cu Preafericirea Sa, au slujit Preasfinţiţii Părinţi Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul, Episcopi-vicari patriarhali, înconjuraţi de un sobor de preoți şi diaconi.

În timpul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a hirotonit preot pe părintele arhidiacon George Lepădatu, consilier economic-financiar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Prima conferinţă internaţională ortodoxă despre media digitală

În perioada 7-9 mai 2015, s-au desfăşurat la Atena (Grecia)
lucrările primei Conferinţe internaţionale despre media digitală şi pastoraţia ortodoxă. La întrunirea organizată sub egida Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol de Institutul „Sfântul Maxim Grecul“ pentru Cercetarea, Păstrarea şi Promovarea Tradiţiilor Spirituale şi Culturale, prin website-ul multilingv pemptousia.gr, în cooperare cu portalul myocn.org (USA) şi cu portalul bogoslov.ru (Rusia), au participat delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe locale din 21 de ţări.

Au fost prezenţi ierarhi ortodocşi de pe toate continentele lumii, stareţul Efrem al Mănăstirii Vatopedu, preoţi şi diaconi cu responsabilităţi în activităţile de comunicare ale Bisericilor, profesori de teologie şi specialişti în domeniul societăţii informaţionale, monahi şi mireni, bărbaţi şi femei. Programul celor 13 sesiuni de lucru a cuprins prezentarea a 72 de comunicări, dezbateri în panel şi dialoguri între participanţi, întrebări şi răspunsuri.

La deschiderea oficială, joi, 7 mai 2015, au fost prezentate mesajele transmise de întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe autocefale, ceea ce arată preocuparea pastorală pentru contextul social şi cultural din societatea informaţională şi eforturile de a răspunde provocărilor lumii de azi prin fidelitate faţă de tradiţia spirituală ortodoxă şi iubire faţă de oameni.

În mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, intitulat „O comunicare mai amplă pentru o misiune mai dinamică“, se subliniază: „Utilizarea media digitală în lucrarea pastoral-misionară presupune responsabilitate eclesială şi înţelepciune pastorală deoarece, deşi o tehnologie nouă oferă oamenilor noi posibilităţi de dezvoltare, totuşi ea poate aduce şi noi provocări sau pericole în privinţa păstrării valorilor spirituale, culturale şi sociale tradiţionale ale persoanelor şi popoarelor. În acest sens, reţelele de socializare pot contribui la o mai bună cunoaştere reciprocă a diferitelor tradiţii şi la consolidarea comunităţilor de credinţă, dar multitudinea de idei şi opinii exprimate liber în spaţiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice şi selective, potrivit valorilor permanente ale credinţei şi moralei creştine“.

Delegaţii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la prima Conferinţă internaţională despre media digitală şi pastoraţia ortodoxă au fost Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, membru în Comitetul de Onoare, şi pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal coordonator al Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, care a prezentat o comunicare cu tema „De la media clasică la media digitală în misiunea Bisericii“ şi a moderat sesiunea C1 din cadrul conferinţei, în cursul dimineţii de sâmbătă, 9 mai 2015. Din România, au mai participat la conferinţă: pr. prof. Constantin Coman – Bucureşti, lect. dr. Ionel Ungureanu – Craiova, ierom. Ieremia şi mon. Arsenie de la Mănăstirea Putna (jud. Suceava).

Ca o caracterizare generală a lucrărilor conferinţei, s-a putut observa faptul că Bisericile Ortodoxe din toată lumea iau în serios lumea virtuală creată de internet şi reţelele de socializare şi că, în funcţie de situaţie, sunt abordări nuanţate asupra atitudinii faţă de noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării, aflate în continuu progres. Astfel, în funcţie de tematica lor, referatele prezentate pot fi grupate în: prezentarea modului în care Bisericile utilizează facilităţile mediilor digitale în mass-media, cateheză şi educaţie religioasă (mai ales în ţările cu majoritate ortodoxă), intensificarea legăturilor bisericeşti în comunităţile răspândite pe o arie geografică largă şi în comunităţile din diaspora, problemele psihologice şi sociale legate de utilizarea iraţională a internetului, ciber-criminalitatea şi dependenţa de internet, promovarea ştirilor din actualitatea religioasă, transmiterea slujbelor prin mediile digitale.

La sesiunea finală, de evaluare a rezultatelor conferinţei, au fost subliniate mai multe aspecte care au revenit sistematic în cele trei zile de lucru.

Digitalizarea vieţii sociale a oamenilor din zilele noastre, deşi există diferenţe mari între diferite regiuni ale lumii privind „alfabetizarea digitală“, impune o viziune antropologică adaptată noului context.

Ortodoxia recomandă o atitudine ascetică faţă de lumea virtuală, în concordanţă cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc“ (I Corinteni 10, 23). Provocările privind pastoraţia credincioşilor care îşi desfăşoară activitatea într-o lume în care multe dintre activităţile zilnice s-au extins în mediul virtual necesită metode pastorale noi, discernământ şi înţelepciune pastorală. Rolul Bisericii în lumea tehnologizată este acela de a-i ajuta pe oameni să păstreze mereu legăturile din comunitatea reală, rugăciunea şi dragostea faţă de Dumnezeu, cultivarea frăţietăţii şi întrajutorării. Mediile virtuale aduc noi oportunităţi pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, dar pot fi calea prin care vin încercări şi atacuri asupra practicii vieţii spirituale.

De asemenea, s-a subliniat necesitatea ca website-urile şi conturile din reţelele de socializare care sunt create şi întreţinute pentru misiunea ortodoxă să aibă aprobarea conducerii Bisericii sau a unei comisii desemnate special de aceasta, astfel încât să se evite confuziile şi să se asigure unitatea lucrării pastoral-misionare.

Participanţii au apreciat faptul că, timp de trei zile, s-au întrunit într-un spaţiu fizic, real, şi au avut posibilitatea de a se cunoaşte reciproc şi de a-şi împărtăşi din experienţa lucrării în spaţiul virtual. Mediile digitale oferă noi şanse de apropiere şi solidaritate între creştini, în slujirea unitară a Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu într-o lume în permanentă schimbare.
Vestitorul 5-6 pt macheta BT tipar 3,09 2

Mesaj de compasiune

Bucureşti, 22 aprilie 2015

 

Sanctităţii Sale Mathias,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahedo

 

Sanctitatea Voastră,
Hristos a înviat!

 

Am aflat cu tristeţe şi îngrijorare despre uciderea în Libia de către militanţi ai autointitulatului „Stat Islamic“ (ISIS) a două grupuri de creştini aparţinând Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahedo. Această faptă regretabilă este încă o dovadă elocventă a folosirii religiei ca justificare a unor acţiuni extremiste violente care subminează rolul religiei de factor al păcii şi coeziunii sociale între oameni de culturi şi credinţe diferite.

În numele ierarhilor, clericilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu familiile greu încercate ale celor ucişi, care suferă în urma acestor crime.

Ne rugăm ca astfel de fapte reprobabile îndreptate împotriva oamenilor nevinovaţi să înceteze, iar toleranţa şi buna înţelegere între popoare şi religii să triumfe.

Cu aleasă preţuire şi dragoste întru Hristos Domnul Cel înviat,

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

S-au încheiat lucrările Comisiei interortodoxe speciale pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

În ziua de marţi, 21 aprilie 2015, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit la Reşe­dinţa Patriarhală pe Înaltpreas­finţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târ­go­viştei şi Exarh patriarhal, care a prezentat raportul privind înche­ie­rea lucrărilor Comisiei inter­orto­doxe speciale pentru pre­gătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Aceas­tă comisie a fost înfiinţată prin hotărârea Sinaxei Întâistă­tătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, din luna martie 2014, şi a avut mandatul de a revizui trei dintre textele adoptate de cea de a III-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală (1986) şi de a superviza alte trei texte adoptate de cea de a II-a Conferinţă Panor­to­doxă Presinodală (1982).

La aceas­tă comisie, care şi-a desfă­şu­rat activitatea pe parcursul a trei întruniri (29 septembrie-4 octombrie 2014; 16-21 februarie şi 29 martie-
3 aprilie 2015), la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, Elveţia, Biseri­ca Ortodoxă Română a fost re­pre­zentată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, însoţit de pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific. Pregă­ti­rea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe va urma eta­pele prevăzute în cadrul Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din luna martie 2014.
(Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bi­se­riceşti externe şi Biroul de pre­să al Patriarhiei Române)

 

Bucuria continuităţii credinţei şi a comuniunii în Hristos

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la împlini­rea a 1.150 de ani de la creş­ti­na­rea poporului bulgar, 3 mai 2015

Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Neofit,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare

Preafericirea Voastră
şi iubite frate în Hristos Domnul,

Hristos a înviat!

Anul acesta, 2015, îm­părtăşim, cu în­trea­ga Biserică Or­to­doxă Bulgară, bu­­curia împlinirii a 1.150 de ani de la creştinarea poporului bulgar. Acest luminos popas festiv are scopul de a evidenţia în mod solemn continuitatea şi ro­di­rea, de-a lungul secolelor, a măr­turisirii lui Hristos pe pă­mân­tul Bulgariei. El este, toto­da­­tă, un bine-venit prilej de a su­­blinia comuniunea ortodoxă tra­­diţională în contextul sud-est e­uropean al Peninsulei Bal­ca­nice, spaţiu în care se mani­fes­­tă, de asemenea, vechimea şi per­ma­­nenţa relaţiilor frăţeşti din­t­re Bi­serica Ortodoxă Ro­mâ­nă şi Bi­serica Ortodoxă Bul­ga­ră.

După primirea credinţei în Hris­tos de către poporul bulgar în timpul Ţarului Boris, în anul 864, a urmat, la sfârşitul pri­mu­lui mileniu creştin, un proces amplu de creştinare a po­poa­relor slave din răsăritul, cen­trul şi sud-estul Europei. La a­cest proces au contribuit şi le­gă­turile slavilor cu creştinii din spa­ţiul etnogenezei şi al creş­ti­nă­rii strămoşilor poporului ro­mân, încă din primele veacuri ale erei creştine, începând cu pre­dica Sfântului Apostol An­drei în Sciţia Mică (Dobrogea de azi). O cooperare deosebită în­tre români şi bulgari a fost re­alizată în timpul Ţaratului ro­mâno-bulgar (sec. XII-XIV). Ră­mâne un reper fundamental, în acest sens, corespondenţa de­­osebit de interesantă şi boga­tă în conţinut a Mitropolitului An­tim Critopol din Ţara Ro­mâ­neas­că şi a Sfântului Cuvios Ni­codim de la Tismana cu Sfân­tul Eftimie, Patriarh de Târ­novo, în a doua jumătate a se­colului al XIV-lea.

După ocuparea Peninsulei Bal­canice până la Dunăre de că­tre Imperiul Otoman, la sfâr­şi­tul aceluiaşi veac, urmată de c­ăderea sub aceeaşi stăpânire, a Constantinopolului însuşi, în a­nul 1453, Ţările Române au con­tinuat să acorde un sprijin fră­ţesc substanţial pentru Bi­se­ri­ca Bulgară şi pentru întregul Ră­sărit Ortodox, în general, mai cu seamă prin cărţile de cult tipărite în limba slavonă în secolele XVI-XVII, în tipo­gra­fiile româneşti de la nord de Dunăre.

Sunt bine cunoscute, pe de al­tă parte, ajutoarele materia­le, mai ales ctitoriile bise­riceşti ale multor domnitori de seamă ai Ţărilor Române zidite la sud de Dunăre, atât pe teritoriul Bul­gariei de astăzi, cât şi la Mun­tele Athos, unde, dintre ve­­trele monahale sprijinite, în mod deosebit, a fost Mănă­sti­rea Zografu, cu vieţuitori pre­pon­­derent de etnie bulgară. De vre­dnică amintire în această pri­vinţă sunt Sfinţii Voievozi Şte­fan cel Mare (†1504) şi Nea­goe Basarab (†1521), domnito­rul Matei Basarab (†1654) şi Sfân­tul Voievod Martir Con­stan­tin Brânco­veanu (†1714).

În acelaşi context istoric, în ţi­nuturile româneşti au fost a­du­se moaştele unor sfinţi care au vieţuit la sud de Dunăre, fiind cinstiţi în mod deosebit în ca­pitalele Ţărilor Române, precum Sfânta Muceniţă Filofteia la Curtea de Argeş (sfârşitul se­co­lului al XIV-lea), Sfânta Cu­vi­oasă Parascheva, la Iaşi (1641), şi Sfântul Cuvios Di­mi­trie cel Nou (Basarabov), la Bu­cu­reşti (1774).

Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea, în Ţara Ro­mâ­neas­că şi-a găsit adăpost şi sus­ţinere puternicul curent al aşa-numitei renaşteri bulgare, în frunte cu Sfântul Sofronie, E­piscop de Vraţa, care a fost pri­mit frăţeşte la Bucureşti în a­nul 1803. Mulţi călugări bulgari au vieţuit în această vre­me în mănăstirile româneşti şi, cu deosebire, în marile obşti ale Sfân­tului Cuvios Paisie Veli­ci­cov­schi la Mănăstirea Neamţ (†1794).

Pe pământ românesc au fost tra­duse şi tipărite primele cărţi în limba bulgară, precum Ne­del­nicul sau Chiriacodro­mio­nul, cuprinzând cazanii pentru toa­te duminicile, praznicele îm­pă­r­ăteşti şi la sfinţii mari de pes­te an, tipărite în anul 1806 la Râmnic, ori prima traducere bul­gară a Tetraevanghe­lia­ru­lui, tipărit la Bucureşti, în anul 1828, cu sprijinul Sfântului Ie­rarh Grigorie Dascălul, Mi­tro­po­litul Ţării Româneşti.

Tot în Ţara Românească, în con­textul prezenţei şi activităţii in­tense a multor cărturari şi mi­­litanţi pentru eliberarea Bul­­gariei de sub stăpânirea o­to­mană, între care Hristo Bo­tev, Gheorghi Racovschi, Liu­ben Karavelov sau ierodiaconul Va­sil Levski, au apărut pri­mele zi­a­­re şi reviste bulgăreşti la Bu­cu­reşti, Giurgiu, Brăila şi Plo­ieşti, pre­cum şi o serie de ma­nuale şco­lare în limba bul­ga­ră.

După dobândirea indepen­den­ţei României şi a auto­no­miei Bulgariei, în urma răz­bo­iu­lui din anii 1877-1878, re­la­ţi­ile frăţeşti dintre Bisericile Or­t­o­doxe surori Română şi Bul­ga­ră au continuat, cunoscând, spre exemplu, momente de o de­osebită semnificaţie în vremea vrednicilor de pomenire Pa­triarhi Justinian al Româ­niei şi Chiril al Bulgariei, dar şi în ultimele decenii, după do­bân­direa libertăţii în urma că­de­rii regimului comunist din ce­le două ţări.

Acum, la acest deosebit po­pas aniversar al celor 1.150 de ani de la creştinarea poporului bul­gar, adresăm Preafericirii Voas­tre, Preafericite Părinte Pa­triarh
Neofit, membrilor Sfân­tului Sinod, clerului şi cre­din­cioşilor Bisericii Ortodoxe Bul­gare călduroase şi frăţeşti fe­licitări şi ne rugăm lui Dum­nezeu să reverse darurile Sale ce­le bogate peste întregul popor or­todox bulgar, spre slava Prea­sfintei Treimi şi binele Or­todoxiei.

Cu frăţească dragoste în Hris­tos Cel înviat,

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Evenimente bisericeşti în Bulgaria la 1.150 de ani de la creştinare

 

La începutul lunii mai 2015, Biserica Ortodoxă a Bulgariei a sărbătorit 1.150 de ani de la creştinarea poporului bul­gar. Manifestările religioase şi culturale au debutat sâmbătă, 2 mai 2015, în localitatea Pliska, vechea capitală a ţării, din apropierea oraşului Varna (nord-estul Bulgariei). Pe ruinele fostei bazilici bizantine din Pliska, unde în anul 865 ţarul Boris a primit Botezul creştin, Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu ierarhi reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe surori, precum şi membri ai Sfântului Sinod al Patriarhiei Bulgare.

Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la aces­te evenimente a fost Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de pr. Nelu Oprea – reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române în Bulgaria, pr. Gelu Aron, secretar eparhial la Galaţi, şi pr. Că­lin Toderiţă, duhovnic şi slujitor la Capela Seminarului Teologic din Galaţi.

Jubileul a fost organizat în cooperare cu autorităţile Republicii Bulgare, la acest moment fiind prezenţi: preşedintele Bulgariei Rosen Plevneliev; prim-ministrul Boris Borisov; fostul rege şi fostul prim-ministru al Bulgariei, ţarul Simeon al II-lea; Emil Velinov, directorul Secretariatului pentru Culte; guvernatoarea municipiului Kaspichan, în jurisdicţia căruia se află monumentul de patrimoniu naţional de la Pliska, precum şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale.

După Sfânta Liturghie, Preafericitul Patriarh Neofit a dat citire mesajului Sfântului Sinod cu ocazia împlinirii a 1.150 de ani de la creştinarea poporului bulgar şi a oferit distincţii aniversare preşedintelui ţării, primului-ministru şi ţarului Simeon al II-lea. În după-amiaza aceleiaşi zile, în cadrul dineului oficial oferit cu prilejul acestui jubileu, s-a dat citire mesajelor transmise de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe surori. Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, intitulat „Bucuria continuităţii credinţei şi a comuniunii în Hristos“, a fost prezentat de IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, fiind tradus în limba bulgară de pr. Nelu Oprea. Chiriarhul Dunării de Jos i-a oferit Preafericitului Părinte Neofit o icoană şi alte daruri pascale.

Manifestările au continuat la Opera de Stat din Varna cu un concert solemn aniversar susţinut de Corul de Tineret din Varna şi Corul Catedralei Patriarhale „Sf. Alexandru Nevsky“ din Sofia.

Duminică, 3 mai 2015, Sfânta Liturghie de la Catedrala istorică a Mitropoliei din Varna, la care au slujit ierarhii bulgari şi oaspeţi din celelalte Biserici Ortodoxe, a fost prezidată de Înaltpreasfin­ţitul Ioan, mitropolitul locului, în prezenţa Preafericitului Părinte Neofit al Bulgariei. La finalul slujbei, Preafericirea Sa a ţinut un cuvânt de mulţumire şi recunoştinţă pentru toţi cei care au contribuit la organizarea acestui moment jubiliar, în chip special adresându-se delegaţilor celorlalte Patriarhii care au adus din partea popoarelor ortodoxe mesajul comuniunii şi al frăţietăţii în Mântuitorul Hristos. La încheierea programului, Înaltpreasfin­ţitul Părinte Arhiepiscop Casian s-a recules şi a săvârşit un Trisaghion la mormântul vrednicului de pomenire Mitropolit Chiril de Varna şi Velikopresalv (1989-2013) din cimitirul municipiului Varna. Mitropolitul Chiril a fost un prieten apropiat şi un promotor fervent al legăturilor frăţeşti dintre Bisericile Ortodoxe din România şi Bulgaria.

Atât în spaţiul pregătit pentru Sfânta Liturghie solemnă din 2 mai, pe locul fostei catedrale de la Pliska, ale cărei ruine bizantine au fost excelent consolidate şi prezentate vizitatorilor, prin programe europene iniţiate de autorităţile de stat împreună cu regretatul Mitropolit Chiril († iulie 2013), cât şi la Catedrala istorică din Varna, s-a remarcat de către toţi reprezentanţii Sfintelor Biserici Ortodoxe prezenţi la evenimente o sporită preocupare a Preafericitului Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, şi a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Ioan al Varnei pentru evidenţierea rolului Ortodoxiei în viaţa, istoria, cultura şi propă­şi­rea poporului bulgar.

Pe de altă parte, s-a arătat pe viu credincioşilor şi slujitorilor unei Biserici locale darul sfânt al comuniunii eclesiale panortodoxe şi al solidarităţii frăţeşti între popoarele pe care le slujeşte Biserica Ortodoxă a Mântuitorului Hristos în lume, astăzi, pentru promovarea păcii, a întrajutorării şi a valorilor creştine în contemporaneitatea tot mai divizată şi secularizată. În acest sens, Parohia Ortodoxă Română de la Sofia, păstorită de pr. Nelu Oprea, este un exemplu de bună cooperare şi promovare a valorilor ortodoxe româneşti, deschise spre fraţii bulgari.

Adunarea eparhială a Episcopiei Europei de Nord

Adunarea eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a întrunit, în perioada 6-7 iunie 2015, în şedinţă anuală de lucru la Bergen (Norvegia), în biserica parohială „Sfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva din Bergen“.

Lucrările au debutat sâmbătă, 6 iunie, cu Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, săvârșite de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Episcopiei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din Suedia, Norvegia și Danemarca. Cu acest prilej, norvegianul Ioan Morland a primit Taina Sfântului Botez în Biserica Ortodoxă.

În cadrul lucrărilor, au fost prezentate activitățile desfășurate în anul 2014 în cadrul episcopiei. Preasfințitul Părinte Epis-cop Macarie, președintele Adunării eparhiale, a mulțumit celor prezenți pentru dragostea arătată prin participarea la acest eveniment major pentru toate comunitățile ortodoxe românești din Europa de Nord. Cu acest prilej, ierarhul i-a prezentat pe tinerii preoți hirotoniți în cursul anului 2014: pr. Dumitru Valeriu Chiorbeja – Parohia Haugesund, Norvegia; pr. Dan-Virgil Păcurar – Parohia Uppsala, Suedia; pr. Alin Silviu Iosif – Parohia Borås, Suedia; pr. Radu Constantinescu – Parohia Ålesund, Norvegia, și pr. Andrei Ovidiu Sofa – de la Parohia Trondheim, Norvegia.

O împlinire importantă din anul precedent a fost organizarea primei mănăstiri ortodoxe ro­mâ­nești din Danemarca: Mănăstirea „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț“ din Ikast. De asemenea, s-a evidențiat achiziționarea unor noi biserici parohiale proprii – cum sunt cele din parohiile românești Herning, Danemarca; Jönköping și Sölvesborg din Suedia. La Sölvesborg, lucrările la biserica de lemn sunt acum la stadiul de finisare în interior. În acest sens, au fost încurajate toate parohiile din episcopie să identifice locații care să devină locașuri de cult proprii, în vederea organizării lor după rânduielile Bisericii Ortodoxe, pentru cultivarea credinței și identității strămoșești.

A fost evidențiată activitatea catehetică din toate parohiile, cât şi cea social-filantropică.

Pe plan cultural, s-au organizat mai multe conferințe, concerte, întruniri și simpozioane, unele dintre acestea în colaborare cu alte instituții din țările scandinave. În cadrul Editurii Felicitas a Episcopiei Europei de Nord au fost publicate mai multe lucrări teologice și în cursul anului 2014.

Tinerii din cadrul Centrului eparhial pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare“, pe lângă implicarea lor în viața liturgică, misionară și filantropică, au finalizat câteva proiecte, printre care atelierele de pictură, vitraliu, broderie și sculptură. Evenimentul major al anului 2014 l-a reprezentat Adunarea Generală a Tinerilor Ortodocși Români din Scandinavia, care a avut loc la Copenhaga, în perioada 17-18 octombrie, eveniment care a continuat cu un pelerinaj de două zile la Mănăstirea „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț“ din Ikast, Danemarca. Centrul de pelerinaj „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești“ a organizat mai multe pelerinaje la hramurile parohiilor din eparhie.

Şedinţa Adunării eparhiale a reprezentat momentul de bilanț al activităților pentru anul 2014 și de planificare a activităţilor pentru anul 2015.

 

Congresul tinerilor „Nepsis“, la Bristol

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, în perioada 5-7 iunie 2015, a avut loc, la Bristol, în Anglia, cel de-al şaselea Congres anual al tinerilor Nepsis – filiala Marea Britanie şi Irlanda. Invitatul principal al tinerilor a fost Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, care a susţinut conferinţa cu tema „Parohia – Hristos în mijlocul nostru“.

Ziua de vineri, 5 iunie, a fost rezervată vizitării oraşului Bristol. Sâmbătă, 6 iunie, a avut loc conferința cu tema „Parohia – Hristos în mijlocul nostru“. Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşeanul a subliniat rolul primordial al parohiei în istorie, dar şi în vremea noastră, ca loc de întâlnire euharistică a comunităţii creştine. Conferinţa a fost urmată de două sesiuni substanţiale de întrebări şi răspunsuri, în care Preasfinţitul Părinte Ignatie a răspuns întrebărilor şi preocupărilor diverse şi profunde ale tinerilor prezenţi la congres. Programul zilei de sâmbătă a fost completat de slujba Vecerniei Mari şi de o prezentare de costume populare româneşti, aduse şi purtate deopotrivă de gazdele din Bristol şi de participanţii la congres.

Duminică, 7 iunie, tinerii au participat la Sfânta Liturghie arhierească, urmată de agapă şi un program artistic deosebit de cântece şi dansuri populare româneşti, care i-au făcut pe toţi participanţii de la celălalt capăt al Europei să se simtă mult mai aproape de casă. Întregul eveniment a fost posibil prin strădania şi sprijinul material deosebit al Parohiei Ortodoxe Române „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bristol şi al părintelui paroh Ioan Claudiu Moldovan.

 

Adunare eparhială la Nürnberg, Germania

În zilele de 1-2 mai 2015 au avut loc, la Nürnberg, Germania, conferinţa preoţească şi Adunarea eparhială anuală a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, cu participarea Preasfinţitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, şi a Preasfinţitului Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, precum şi a preoţilor şi delegaţilor parohiilor din eparhie.

Lucrările celei de-a 21-a întâlniri anuale a clericilor Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului au fost precedate de slujba Sfântului Maslu, săvârşită de cei patru ierarhi şi de preoţii din arhiepiscopie, la care au participat numeroşi credincioşi români. Potrivit tradiţiei eparhiale, seara a continuat cu conferinţa dedicată edificării duhovniceşti a preoţilor prin invitarea unui ierarh, profesor sau duhovnic renumit. La invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, conferenţiarul din acest an a fost Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Pornind de la tema „Păstorul şi turma. Pastoraţie prin Taina Spovedaniei“, Mitropolitul Andrei a vorbit clericilor şi teologilor despre calităţile şi responsabilităţile pe care un preot trebuie să le cultive în relaţia cu păstoriţii săi.

Sâmbătă-dimineaţă, la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg de cei patru ierarhi, cu participarea preoţilor din eparhia central-europeană, s-au rugat împreună credincioşi din Nürnberg şi delegaţi laici ai parohiilor româneşti din Germania, Austria şi Luxemburg. În contextul multireligios şi multicultural din Europa, fiind necesară o identitate clară creştină a preoţilor în societate, IPS Serafim a dăruit cruci pectorale tuturor preoţilor din eparhie.

În cadrul lucrărilor Adunării eparhiale, IPS Părinte Serafim a prezentat raportul pastoral-misionar pe anul 2014, amintind de noile parohii şi de tinerii preoţi, recunoaşterea oficială a Mitropoliei în landul Nordrhein-Westfalen, şi s-a referit la problemele de ordin practic, liturgic, catehetic şi filantropic. Ridicarea de noi locaşuri de cult sau cumpărarea acestora şi adaptarea la cerinţele cultului ortodox, precum şi catehizarea tinerilor sunt priorităţile misionare ale arhiepiscopiei în viitorul apropiat.

Adunarea eparhială a continuat cu luările de cuvânt ale responsabililor departamentelor: educaţie şi cateheză, misiune şi tipărituri, cultural, tineret. De asemenea, a fost prezentată situaţia financiară a arhiepiscopiei, precum şi bugetul pentru anul viitor, fiind pusă în discuţie transformarea tuturor parohiilor din asociaţii private în asociaţii de susţinere a mitropoliei, care este recunoscută în Germania cu statutul de corporaţie de drept public. Termenul acestei schimbări statutare a fost stabilit până la următoarea Adunare eparhială.

În luarea de cuvânt, PS Părinte Macarie a vorbit celor prezenţi despre viaţa religioasă, foarte dinamică, a românilor din tânăra eparhie din nordul Europei, iar PS Părinte Sofian a mulţumit tuturor celor care sprijină proiectul de construcţie a bisericii şi aşezământului de la Centrul Bisericesc din München, lucrările urmând să demareze în luna septembrie.

 

S-a constituit Protopopiatul Germaniei de Est

Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a prezidat sâmbătă, 25 aprilie, şedinţa de constituire a Protopopiatului Germaniei de Est. A doua zi, duminică, 26 aprilie, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Leipzig şi al preoţilor de la parohiile din această zonă.
În cadrul şedinţei de constituire a Protopopiatului Germaniei de Est, din data de 25 aprilie, s-au discutat diferite probleme pastorale ce vizează această zonă a Germaniei. „În primul rând, s-a reaccentuat importanţa construirii sau achiziţionării de locaşuri de cult proprii. Un exemplu grăitor în acest sens este dat de Parohia Ortodoxă «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» din Berlin, care depune eforturi deosebite pentru înfrumuseţarea bisericii construite în stil ştefanian. Construirea acestei biserici a fost începută de vrednicul de pomenire preot Constantin Mihoc. De asemenea, parohia din Leipzig a reuşit anul acesta achiziţionarea unui complex în care se va amenaja o biserică după tradiţia ortodoxă“, a declarat ierom. Athanasie Ulea, parohul Parohiei Ortodoxe Române din Chemnitz, Germania.
În cadrul şedinţei, tinerii preoţi din parohiile nou-înfiinţate au putut afla sfaturi importante cu privire la pastoraţia din diasporă. Un accent s-a pus pe cateheza care trebuie intensificată mai ales în vederea primirii Sfintei Taine a Botezului sau a celei a Cununiei. O altă problemă discutată în cadrul şedinţei a fost aceea a incinerării, o practică răspândită foarte mult în Germania. S-a reamintit aspectul sacru al trupului uman, care se păstrează chiar şi după moarte: o distrugere brutală a corpului nesocoteşte rolul acestuia de templu al Duhului Sfânt. De asemenea, s-a discutat despre dificultatea unei pastoraţii ortodoxe într-o zonă în care ateismul este foarte accentuat, unde aproximativ 80% din populaţie nu este botezată.