Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Marţi, 17 februarie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A săvârşit slujba de binecuvântare a Centrului social Sfânta Ana al Asociaţiei Diaconia – filiala Sector 2, de la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul, Protopopiatul Sector 2 Capitală.

A adresat un mesaj de condoleanțe Sanctității Sale Tawadros II, Papă şi Patriarh al Bisericii Copte, la aflarea veştii despre cei 21 de creştini egipteni aparținând Bisericii Copte, ucişi în Libia de către militanți ai grupării „Statul Islamic“ (ISIS).

 

Miercuri, 18 februarie

A primit în audienţă pe PC pr. Boian Alexandrovici, protopop al Protopopiatului Dacia Ripensis şi vicar al Timocului, Serbia.

 

Joi, 19 februarie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Vineri, 20 februarie

A primit în audienţă pe PCuv. protos. Matei Buliga, stareţul Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ – Dobreşti, Arhiepiscopia Timişoarei.

A adresat un mesaj de condoleanțe la slujba de Înmormântare a Preacucernicului preot Nicolae Coțoapă (1949-2015), preot îmbisericit pe seama Parohiei Cioranii de Sus, Protopopiatul Urlați.

 

Duminică, 22 februarie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 23 februarie      

În prima zi a Postului Mare, a oficiat, în Catedrala Patriarhală, slujba Canonului cel Mare şi a rostit cuvânt de învăţătură.

 

Joi, 26 februarie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Vineri, 27 februarie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A săvârşit slujba de sfinţire a raclei cu moaştele Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reşedința Patriarhală.

 

Sâmbătă, 28 februarie

A participat la şedinţa de lucru a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, la Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de felicitare Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani.

 

Duminică, 1 martie

În prima Duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfinţiţii Părinţi Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul, Episcopi-vicar patriarhali, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat înţelesurile duhovniceşti ale textului evanghelic.

La finalul cuvântului său, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat importanţa studierii orei de religie în școală pentru creşterea duhovnicească a copiilor. Preafericirea Sa a arătat că „un mod deosebit de mărturisire a credinţei, astăzi, într-o lume din ce în ce mai secularizată, este şi frecventarea orei de religie la școală şi, deci, înscrierea pentru a frecventa ora de religie la şcoală, acum, după ce Curtea Constituţională a României, prin decizia sa din noiembrie 2014, a spus că, pentru a frecventa ora de religie, cei care doresc să urmeze ora de religie trebuie să se înscrie: copiii majori sau părinţii copiilor sau tutorele legal instituit. Ca atare, înscrierea pentru ora de religie este un act de credinţă, de mărturisire publică a credinţei, a iubirii noastre faţă de Hristos şi a dorinţei noastre de a creşte spiritual. Biserica a botezat copiii pe care părinţii i-au născut şi i-au adus să fie botezaţi. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are şi datoria de a-i creşte în credinţă […].

În continuare, Patriarhul României a menţionat că în data de 28 februarie 2015, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, s-a întrunit Consiliul Consultativ al Cultelor din România, care a adresat un apel privitor la studierea religiei în școală, şi anume apelul intitulat „Lumină pentru viaţă. Importanţa orei de religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor“. Preafericirea Sa a dat citire acestui apel plin de încurajare şi semnificaţii profunde.

În Duminica Ortodoxiei a acestui an, 2015, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sărbătorit 25 de ani de la hirotonia întru arhiereu. Cu acest prilej, în timpul Sfintei Liturghii din Catedrala Patriarhală, s-au înălţat rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile pe care Preafericirea Sa le-a primit de la Dumnezeu în toţi aceşti ani. La sfârşitul Sfintei Liturghii, cei 25 de ani de episcopat ai Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române au fost evocaţi de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Totodată, în Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie, a fost prezentat volumul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, „Iubirea jertfelnică – Lumină a Învierii. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2014“, apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Volumul a fost prezentat de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal.

La finalul evenimentelor din Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de mulţumire: „Mulţumim Preasfinţitului Părinte Episcop-vicar Timotei Prahoveanul pentru cuvântul frumos şi bogat pe care l-a adresat astăzi cu prilejul împlinirii a 25 de ani de arhierie din partea noastră. […] Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, ne gândim cu recunoştinţă la părinţii noştri după trup care ne-au născut şi ne-au crescut, la toţi părinţii duhovniceşti, profesori şi duhovnici care au contribuit la formarea noastră şi la toţi cei care au fost colaboratori ai noştri la lucrarea bisericească la Timişoara, la Iaşi şi aici la Bucureşti […] Mulţumim în mod deosebit Preasfinţiţilor Episcopi-vicari care au slujit astăzi cu noi ca să aducem mulţumire împreună lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii noastre şi vă mulţumim şi dumneavoastră celor care aţi participat la această Sfântă Liturghie în ziua mare şi sfântă a Duminicii Ortodoxiei.

 

Marţi, 3 martie

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit în audienţă pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal.

 

Miercuri, 4 martie

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat Credinţa în iubirea lui Dumnezeu este mai tare decât moartea, la slujba de Înmormântare a doamnei Mioara Grigore, autoarea cărţii „Cancerul, dragostea mea“, profesoară de religie, soţie devotată, mamă a cinci copii şi fiică evlavioasă a Bisericii Ortodoxe.

A adresat un mesaj de condoleanţe, cu titlul „Un vrednic slujitor în via Domnului“, la slujba de
înmormântare a preotului Alexandru Zamfir (1944-2015), preot pensionar îmbisericit la Biserica Sfântul Ilie – Rahova, Protoieria Sector 4 Capitală.

 

Joi, 5 martie

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Național Bisericesc.

 

Duminică, 8 martie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală.

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Anthimos, Mitropolit de Alexandropolis, Biserica Ortodoxă a Greciei. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitul Părinte Anthimos a săvârşit Sfânta Liturghie, în această duminică, la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Marţi, 10 martie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 11 martie

A primit în vizită de prezentare, la Reşedinţa Patriarhală, pe Excelenţa Sa Doamna Nina Sajic, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Bosniei şi Herţegovinei în România.

 

Joi, 12 martie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Sâmbătă, 14 martie

A oficiat slujba de binecuvântare a Cantinei sociale Casa Nifon a Centrului social-cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica – Mănăstirea Cernica.

Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus“ preacuviosului părinte protosinghel Ioachim Ceauşu, inspector coordonator al Centrului social-cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Totodată, persoanele care au contribuit în mod deosebit la buna desfăşurare a activităţilor Centrului social-cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica au primit diplome sau distincţii de vrednicie.

La final, Patriarhul României a dăruit pentru cantina socială o icoană cu Cina cea de Taină şi mai multe cărţi pentru biblioteca Centrului social-cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

 

Duminică, 15 martie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în biserica Mănăstirii Samurcăşeşti din Arhiepiscopia Bucureştilor.

46

Luni, 16 martie

A primit în audienţă pe preacuviosul părinte protosinghel Irineu Bălan, stareţul Mănăstirii Bucium, Iaşi.

 

Marţi, 17 martie

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit în audienţă pe preacuviosul părinte arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna.

A săvârşit slujba de sfinţire a noii racle cu un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur care se află la Reşedinţa Patriarhală.

 

Miercuri, 18 martie

A adresat un mesaj de felicitare, intitulat: „Ierarh misionar şi slujitor distins – Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos la sărbătorirea a 60 de ani de viaţă“, la aniversarea zilei de naştere a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

A primit în audienţă pe domnul ing. Mircea Precupan, consilier al Sectorului patrimoniu şi construcţii bisericeşti, Arhiepiscopia Iaşilor.

 

Joi, 19 martie

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Duminică, 22 martie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în biserica Mănăstirii Pasărea, din Arhiepis-copia Bucureştilor.

 

Luni, 23 martie

A primit în audienţă pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal.

 

Marţi, 24 martie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

După slujba Vecerniei, a rostit cuvânt de învăţătură în biserica Parohiei Sfântul Antonie cel Mare – Curtea Veche, Protopopiatul Sector 3 Capitală, cu ocazia hramului, Buna Vestire.

A adresat un mesaj de condoleanţe, cu titlul „Distins arheolog şi istoric al Bucureştilor“, la slujba de Înmormântare a regretatului profesor Panait I. Panait (1931-2015).

 

Miercuri, 25 martie

În ziua praznicului Bunei Vestiri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Catedrala Patriarhală. Împreună cu Preafericirea Sa, a slujit Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi.

În timpul Sfintei Liturghii, diaconul Teodor Gradina-ciuc, director programe la Radio Trinitas, a fost hirotonit preot pe seama Catedralei Mitropolitane „Sfântul Spiridon“ – Nou, Paraclis Patriarhal, iar tânărul teolog Nicolae Iancu, reporter la Trinitas TV, a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei „Sfântul Gheorghe“ – Vechi, Protoieria Sector 3 Capitală.

A adresat un mesaj de felicitare şi binecuvântare, intitulat Părintele Nicolae Marinescu – Un veac de trăire ortodoxă“, la împlinirea a 100 de ani de viaţă ai părintelui ieromonah Nicolae Marinescu, proinstareț al Mănăstirii Sfântul Nicolae Sitaru, Arhiepiscopia Bucureştilor.

 

Joi, 26 martie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Vineri, 27 martie

A primit în audienţă pe Preasfinţitul Părinte Galaction,
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.

 

Sâmbătă, 28 martie 

A participat la Întrunirea Naţională a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie, eveniment desfăşurat în sala de conferinţe a Centrului Naţional pentru Formare Continuă Dumitru Stăniloae, din clădirea Centrului cultural-social Justin Patriarhul – Bucureşti. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a adresat un cuvânt de binecuvântare, intitulat „Cooperare benefică între Familie, Şcoală şi Biserică în domeniul educaţiei“.

 

Duminică, 29 martie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală.

 

Marţi, 31 martie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

La Reşedinţa Patriarhală, în prezenţa membrilor Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Ordinul Sanctus Stephanus Magnus Preacucernicului preot Florin Busuioc, inspector eparhial la Sectorul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Părintele Florin Busuioc, în data de 31 martie 2015, şi-a încheiat activitatea la Centrul eparhial Bucureşti, fiind numit protopop al Protopopiatului Sector 3 Capitală, începând cu data de 1 aprilie 2015.

A primit în audienţă pe Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, şi pe Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 2 aprilie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Vineri, 3 aprilie

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat: „Profesor de vocaţie şi compozitor inspirat de muzică bizantină“, la slujba de înmormântare a părintelui arhidiacon profesor Sebastian Barbu-Bucur (1930-2015), fost vieţuitor al Mănăstirii Cheia şi profesor în multe instituţii de învăţământ din România.

 

Sâmbătă, 4 aprilie

În sâmbăta din ajunul sărbătorii Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a întâmpinat, în faţa Reşedinţei Patriarhale, pelerinii care au participat la Pelerinajul de Florii din Bucureşti. Pelerinajul a început de la Mănăstirea Radu-Vodă, fiind condus de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, alături de care s-au aflat preoţii din Capitală şi din judeţul Ilfov şi mii de credincioşi pelerini.

În faţa Reşedinţei Patriarhale, după încheierea slujbei sau a Rânduielii Pelerinajului de Florii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat cuvânt de binecuvântare miilor de pelerini prezenţi pe Colina Bucuriei, arătând importanţa sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile): „[…] Intrarea Domnului în Ierusalim, deşi este triumfală, este o intrare spre pătimire, spre suferinţă, spre răstignire şi moarte, îngropare, dar a treia zi va învia, după cum a spus de mai multe ori cu mai mult timp înainte. Deci, Sâmbăta lui Lazăr ca zi premergătoare Sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim ne arată că ne îndreptăm spre Săptămâna Sfântă şi Mare a Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos. După 40 de zile de post, care s-au încheiat cu Vecernia din Vinerea trecută, urmează acum două zile, Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor, ca zile de trecere spre o perioadă unică în felul ei, şi anume, Săptămâna Mare şi Sfântă a Sfintelor Pătimiri. Fiecare zi din Săptămâna Mare se numeşte Sfântă şi Mare. Toate aceste zile ne arată că s-au săvârşit în această Săptămână Mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. De aceea, noi am terminat într-un fel cu postul cel de nevoinţe, de asceze. Acum însă urmează un post mistagogic de împreunăpătimire cu Hristos ca împreună cu El să înviem. Fiecare zi din Săptămâna Sfântă şi Mare este o urmare tainică a lui Hristos prin rugăciune, prin ascultarea Sfintelor Scripturi, a Sfintelor Slujbe şi mai ales prin Pocăinţă şi Împărtăşanie. Împărtăşania cea mai semnificativă este din Sfânta şi Marea Joi, pentru că în Sfânta şi Mare Joi Hristos Domnul a instituit Sfânta Euharistie, Cina cea de Taină. Această intrare în Săptămâna Sfântă a Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului este pregătită acum prin serbarea Intrării Domnului în Ierusalim. Totodată însă, învierea lui Lazăr, aşa cum spune troparul, este o prefigurare, o preînchipuire a Învierii de obşte. Dar învierea lui Lazăr a arătat şi faptul că Hristos Care a înviat pe Lazăr Îşi va învia şi propria umanitate din moarte. De aceea, semnificaţia acestei zile este deosebit de mare şi avem deja în suflete începând cu Sărbătoarea de mâine a Intrării Domnului în Ierusalim arvuna bucuriei Învierii. Vom trece prin Săptămâna Sfintelor Pătimiri, dar deja este fixată ţinta duhovnicească a acestei săptămâni, şi anume, Învierea, bucuria pascală.“

În încheierea cuvântului său, Patriarhul României a mulţumit tuturor pelerinilor pentru participarea în număr mare la Pelerinajul de Florii din Capitala României: „Mulţumim tuturor preoţilor şi credincioşilor din parohii care s-au adunat în număr atât de mare aici, la acest pelerinaj. Mulţumim părinţilor monahi şi maicilor din mănăstiri […] şi, desigur, Preasfinţiţilor Episcopi-vicari, mai ales Preasfinţitului Episcop-vicar Timotei Prahoveanul pentru că a condus acest pelerinaj. Dorim tuturor binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos, cu al Său Har şi a Sa iubire de oameni să fie peste toate parohiile, toate mănăstirile, toate instituţiile noastre şi toate casele credincioşilor care au participat la acest frumos pelerinaj, care acum în ziua aceasta frumoasă de primăvară este o icoană a bucuriei Sfintelor Paşti, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire“.

 

Marţi, 7 aprilie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 8 aprilie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lecturat şi a avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Duminică, 12 aprilie

În noaptea de Înviere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba Sfintei Învieri în faţa Reşedinţei Patriarhale, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale, în prezenţa a mii de credincioşi.

Preafericirea Sa a oferit Sfânta Lumină de la Ierusalim Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul şi preoţilor slujitori, apoi aceştia au oferit-o tuturor celor prezenţi în incinta Catedralei Patriarhale la slujba din noaptea Sfintelor Paşti.

La finalul slujbei, Patriarhul României a rostit cuvânt de învăţătură în care a arătat că „Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare a Ortodoxiei“. Preafericirea Sa a evidenţiat că bucuria pe care Hristos Domnul a adus-o femeilor mironosiţe când li s-a arătat după Învierea Sa din morţi o aduce în fiecare an tuturor celor care cred în Hristos: „Asemenea bucuriei pe care Mântuitorul Iisus Hristos a adus-o femeilor mironosițe, aduce bucuria aceasta, în fiecare an, tuturor celor care cred în
Hristos, dar mai ales celor care se află în Sfânta și Marea Sâmbătă la Ierusalim, ca să se închine la mormântul Învierii Sale. Și pentru ca să le arate tuturor că mormântul Său nu este gol, ci este plin de lumină și har, de binecuvântare și sfințenie, Hristos Domnul săvârșește minunea Luminii celei Sfinte de la Ierusalim, o lumină neobișnuită – nu este produsă de o sursă cunoscută omului, este un dar. Ce dar? Darul binecuvântării de bucurie, și anume lumina-bucurie. Este o lumină pașnică, o lumină care nu arde în primele clipe, ci este una lină, mângâietoare, binecuvântătoare prin ea însăși. Această lumină care se dăruiește celor ce se închină mormântului sfânt din care a înviat Hristos a ajuns și la noi, anul acesta, ca și în ceilalți ani, începând cu anul 2009. Anul acesta însă credincioșii noștri au putut vedea în direct la televiziunea TRINITAS cum lumina sfântă a venit în Biserica Sfântului Mormânt și a fost dăruită de Patriarhul Ierusalimului celor prezenți acolo. Această lumină-bucurie sau binecuvântare de bucurie a fost dusă în diferite țări ortodoxe și a ajuns acum în multe părți ale lumii, ca semn de prețuire pe care Hristos o arată celor care cred în El și-L iubesc pe El. […]“

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat o scrisoare irenică Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori.

A adresat un mesaj de binecuvântare tuturor românilor, din ţară şi din străinătate, cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, prin intermediul TRINITAS TV, Radio TRINITAS şi al site-ului de ştiri BASILICA ale Patriarhiei Române.

A adresat „preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi“ din Arhiepiscopia Bucureştilor Pastorala de Sfintele Paşti – 2015, având titlul
„Învierea lui Hristos – lumina bucuriei veşnice“.

47

Strategii misionare pentru perioada 2015-2017, dezbătute la Bossey

În perioada 16-20 martie 2015, a avut loc la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) întâlnirea Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare (CWME), a cărei componenţă a fost reînnoită în anul 2014. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la această întâlnire a participat şi pr. conf. dr. Radu Petre Mureşan, membru al CWME.
Întâlnirea de la Bossey a avut scopul articulării strategiilor misionare ale noului CWME pentru perioada 2015-2017. În acest context, principalele teme discutate au fost: a) implementarea declaraţiei referitoare la misiune adoptată în cadrul Adunării Consiliului Mondial al Bisericilor de la Busan din 2013 şi intitulată „Împreună spre viaţă: misiune şi evanghelizare într-un context schimbător“, b) implicaţiile misionare ale iniţiativei Consiliului Mondial al Bisericilor – Pelerinajul dreptăţii şi păcii; c) modalităţile de colaborare a Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare cu alte comisii ale Consiliului Mondial al Bisericilor; d) pregătirea Conferinţei Misionare Mondiale din 2018.
În prima zi a lucrărilor au fost discutate anumite date tehnice referitoare la rolul şi funcţia Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare. De asemenea, a avut loc intervenţia secretarului general al Consiliului Mondial al Bisericilor, dr. Olav Fykse Tveit, care a vorbit despre vocaţia misionară exemplificând cu biserici din întreaga lume pe care le-a vizitat personal. Dr. Olav Fykse Tveit s-a referit la Conferinţa pentru Misiune şi Evanghelizare care va avea loc în 2018, aducând cunoştinţă membrilor comisiei despre faptul că este posibil ca aceasta să fie organizată împreună cu Comisia Credinţă şi Constituţie.
În zilele următoare, prezentarea diverselor teme a alternat cu discuţiile în grupuri de lucru. În afară de membrii comisiei care au prezentat referate pe marginea temelor de interes, au mai luat cuvântul: pr. prof. dr. Ioan Sauca, directorul Institutului Ecumenic de la Bossey, dr. Odair Pedroso Mateus, secretarul Comisiei Credinţă şi Constituţie, dr. Susan Durber, moderatorul Comisiei Credinţă şi Constituţie, Claire Amos, coordonator pentru programul de dialog interreligios al Consiliului Mondial al Bisericilor, Sam Kabue, reprezentantul EDAN (Ecumenical Disabilities Advocates Network).
Discuţiile în grupurile de lucru au avut ca obiectiv definirea celor mai importante teme care trebuie abordate la viitoarele întâlniri ale CWME. Astfel, membrii comisiei au decis că cele mai importante teme care trebuie introduse pe agenda viitoare a Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare sunt: a) pregătirea Conferinţei Misionare Mondiale; b) evanghelizare şi misiune după modelul Apostolilor; c) documentul „Together towards Life“ (TTL). Formarea misionară; d) ospitalitate şi dreptate (dialog interreligios, migraţie, creaţie, problema economică din perspectivă misionară). Membrii fiecărui grup se vor afla în legătură permanentă prin intermediul internetului şi se vor reuni pentru discuţii o dată la doi ani.
În ultima zi a lucrărilor a fost ales Comitetul Executiv al Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare şi s-a analizat propunerea ca viitoarea Conferinţă Misionară Mondială, din 2018, să fie organizată într-o ţară din Africa, în iulie sau august, urmând să se bucure de participarea a aproximativ 500 de membri reprezentanţi ai Bisericilor, ai asociaţiilor misionare şi ai tinerilor. Viitoarea întâlnire a Comisiei de Misiune Mondială şi Evanghelizare va avea loc în 2017, într-o locaţie ce va fi stabilită ulterior.

IPS Mitropolit Andrei la Academia de Ştiinţe şi Arte din Salzburg

Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a participat sâmbătă, 7 martie, la sesiunea plenară festivă a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria. Ierarhul este membru activ al acestei academii, din anul 2007, în cadrul secţiunii Religiile Lumii. Întâlnirea, organizată anual, a avut anul acesta un caracter special deoarece s-au împlinit 25 de ani de când această instituţie a fost fondată prin colaborarea cardinalului König şi a filosofului Nikolaus Lobkowicz.

Întâlnirea a avut trei momente importante. Mai întâi au avut loc discursurile oficiale, apoi au fost primiţi numeroşi noi membri în cele şapte secţiuni ale acestei instituţii, iar în cele din urmă omul de ştiinţă Otto Pitcher a prezentat o comunicare festivă privind schimbările care se întâmplă în lumea ştiinţifică contemporană. Între noii membri se numără, la secţiunea Medicină, prof. univ. Ioan Ştefan Florian, preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca, iar în secţiunea Religiile Lumii a fost primit pr. prof. univ. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Academia de Ştiinţe şi Arte din Salzburg a fost fondată în 1990, iar în prezent are aproape 1.500 de membri, oameni de ştiinţă şi artişti de prim rang care abordează în diverse colocvii şi publicaţii problemele cu care se confruntă Europa.

 

Delegaţie a Patriarhiei Române primită de Patriarhul Ierusalimului

O delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, din care au făcut parte arhimandritul Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator al Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, şi arhimandritul Veniamin Goreanu, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, prezentă la Ierusalim pentru aducerea Luminii Sfinte în ţara noastră, a fost primită în după-amiaza zilei de vineri, 10 aprilie, de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Întâlnirea a avut loc la sediul Patriarhiei Ierusalimului.

Primirea delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhul Ierusalimului s-a înscris în tradiţia potrivit căreia toate delegaţiile Bisericilor Ortodoxe care sosesc în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pentru primirea Sfintei Lumini sunt primite de către Întâistătătorul Patriarhiei Ierusalimului. La această întâlnire au mai participat delegaţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe, dintre care amintim Patriarhia Moscovei şi a Întregii Rusii, Patriarhia Sârbă, Biserica Ortodoxă a Greciei, Biserica Ortodoxă a Poloniei. „Preafericirea Sa, Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului, ne-a vorbit despre importanţa slujirii în aceste Locuri Sfinte şi despre misiunea pe care Patriarhia Ierusalimului o are în această Sfântă Cetate. De asemenea, Preafericirea Sa a mulţumit în mod deosebit celor care sprijină lucrarea de azi a Bisericii Ierusalimului, referindu-se în primul rând la restaurarea Bisericii Naşterii Domnului din Betleem şi a Bisericii Sfântului Mormânt, care se află în stări avansate de degradare“, a precizat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Tot în cadrul întâlnirii, Patriarhul Ierusalimului a mai subliniat rolul tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru păstrarea spiritualităţii şi a identităţii ortodoxe în această eră a globalizării. „Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul
Ierusalimului, a explicat că în timpul pelerinajului anual al credincioşilor la Locurile Sfinte dispar toate barierele sau disensiunile dintre oameni, fiindcă, odată ajunşi la Ierusalim, se simt toţi fraţi unii cu alţii, mărturisesc şi se împărtăşesc împreună din pacea Ierusalimului. Tot în acest context al întâlnirii, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea ne-a vorbit despre jertfa pe care trebuie să o aducă Patriarhia Ierusalimului, ca Biserică mărturisitoare, pentru a transmite credincioşilor şi pelerinilor pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu prin rugăciunile care se fac aici, atât de către Patriarhia Ierusalimului, cât şi de către Frăţia Sfântului Mormânt, accentuând necesitatea unirii tuturor ortodocşilor pentru păstrarea valorilor spiritualităţii ortodoxe în faţa globalizării“, a precizat arhimandritul Veniamin Goreanu, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

42

Cea de-a 3-a reuniune a Comisiei interortodoxe speciale

Comisia interortodoxă specială pentru pregătirea Sfân­tului şi Ma­re­lui Sinod al Bisericii Ortodoxe, înfiinţată prin hotărârea Sina­xei Întâistătătorilor Bise­ricilor Ortodoxe Autocefale, din martie 2014, a avut mandatul de a revizui textele adoptate de cea de-a 3-a Conferinţă Panor­to­doxă Presinodală, la urmă­toa­rele trei teme înscrise pe lista Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe: 1) Biserica Ortodoxă şi Mişcarea Ecu­me­nică; 2) Relaţii ale Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creş­tine şi 3) Contribuţia Bisericii Ortodoxe în realizarea păcii, dreptăţii, libertăţii, înfrăţirii şi iubirii între popoare şi la în­de­părtarea discriminărilor ra­siale şi de alte feluri. În plus, această comisie a avut sarcina să supervizeze textele adoptate de cea de-a 2-a Conferinţă Pa­nortodoxă Presinodală, refe­ri­toare la următoarelor trei teme, înscrise şi ele pe lista Sfân­tului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe: 1) Problema calendarului; 2) Impedimente la căsătorie şi 3) Importanţa pos­­­tului şi respectarea lui astăzi. La prima sa întrunire, această comisie a revizuit textele pe marginea primelor două teme, recomandând contopirea lor într-un singur text cu tema Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine. La cea de-a doua întrunire a sa, această comisie a revizuit al treilea text, respectiv Contri­bu­ţia Bi­se­ricii Ortodoxe în realizarea păcii, a dreptăţii, li­bertăţii, în­frăţirii şi iubirii între popoare şi la îndepăr­ta­rea discrimi­nă­rilor rasiale şi de alte feluri, mai precis primele cinci capitole ale acestui text.

Cea de-a 3-a şi ultima întru­nire a acestei comisii s-a desfă­şurat tot la Chambésy, între 29 martie şi 3 aprilie 2015, şi a avut ca sarcină să completeze textul discutat în februarie şi să supervizeze celelalte trei teme. Preşedintele acestei co­misii speciale a fost Înaltprea­sfinţitul Părinte Mitropolit Ioannis de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, căruia i s-au adăugat delegaţii ale tuturor celorlalte 13 Bise­rici Ortodoxe Autocefale. Bise­rica Ortodoxă Română, cu bine­cuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost reprezentată de Înalt­preasfin­ţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, şi de pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, consi­lier patriarhal onorific. Această sesiune a fost precedată de întrunirea Comitetului de re­dactare, în care Biserica Orto­doxă Română a fost reprezentată de pr. Viorel Ioniţă. Acest comitet a elaborat, pe marginea propunerilor trimise de Bisericile Ortodoxe la secretariatul de la Chambésy, un text revizuit al ultimelor două capitole ale textului despre contribuţia Bisericii Ortodoxe, precum şi o serie de propuneri în vederea aducerii la zi a textelor care urmau să fie supervizate. Pe baza acestor propu­neri, comisia specială a adoptat un text intitulat Misiunea Bi­sericii Ortodoxe ca mărturie de dragoste în slujire, care devine ultimul capitol al textului deja aprobat la prima reuniune a comisiei speciale. În acest capitol, care conţine 15 paragrafe, este prezentată, pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, poziţia Bisericii Ortodoxe în faţa provocărilor lumii actuale. În al doilea rând, această co­misie a supervizat textul pri­vind Importanţa postului şi respec­tarea lui astăzi, care fuse­se adoptat în anul 1982 şi care nu a necesitat schimbări de fond. Acest text, compus din nouă paragrafe, descrie pe baze biblice şi patristice importanţa postului, perioadele de post şi semnificaţia sa pentru progresul spiritual al oamenilor de astăzi.

Cu privire la textele privind Problema calendarului şi respectiv Impedimentele la că­să­torie, comisia a discutat foarte intens propunerile făcute de Comitetul de redactare, dis­cuţie prin care s-au conturat punctele care ar trebui revizuite, dar cum mandatul său era doar să supervizeze aceste texte şi deci să nu le schimbe, nu s-a ajuns la consensul necesar pentru revizuirea lor, astfel că, în legătură cu aceste teme, rămân valabile textele adoptate de Conferinţele Panorto­doxe Presinodale. La începutul acestei întruniri, preşedintele a precizat că, după cea de-a 2-a întrunire a acestei comisii, au fost vehiculate în presă unele informaţii false cu privire la lucrările şi deciziile din fe­bruarie a.c.

Drept urmare, întreaga co­misie a hotărât să adopte un scurt comunicat de presă, semnat de conducătorii tuturor dele­gaţiilor, cu următorul con­ţinut: „Comisia interor­todoxă specială, constituită pe baza ho­tărârii Întâistătătorilor Bi­se­ricilor Ortodoxe din martie 2014, cu scopul de a revizui, potrivit mandatului său, textele elaborate şi adoptate de către cea de-a 3-a Conferinţă Presinodală (Geneva 1986) şi, pe de altă parte, de a superviza textele adoptate de cea de-a 2-a Conferinţă Presinodală (Ge­neva, 1982), a încheiat sarcina sa pe parcursul celor trei întruniri ale sale la Centrul Or­todox al Patriarhiei Ecu­me­nice de la Chambésy – Geneva (29 septembrie – octombrie 2014; 16-21 februarie şi 29 martie – 3 aprilie 2015). Astfel, textele revizuite şi respectiv supervizate sunt pregătite pentru urmarea procesului de pre­gătire a Sfântului şi Ma­relui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Lucrările comisiei s-au des­fă­şurat într-un spirit de dragoste frăţească şi de dialog constructiv. Toţi membrii comisiei informează, de o manieră responsabilă, că tot ceea ce s-a publicat în presă, privind luarea unor poziţii contrare învăţăturii Bisericii, este incorect şi fals“.

Comisia interortodoxă specială pentru pregătirea Sfân­tului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe şi-a încheiat, astfel, cu succes misiunea sa. Urmează celelalte eta­pe din procesul de pregătire a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, potrivit ho­tărârii Întâistătătorilor Bise­ricilor Ortodoxe din luna martie 2014.

 

Mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bisericii Copte pentru cei 21 de creştini ucişi în Libia

Marţi, 17 februarie 2015, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Sanctităţii Sale Tawadros II, Papă şi Patriarh al Bisericii Copte, următorul mesaj de compasiune:

Sanctitatea Voastră,
Am aflat cu durere şi îngrijorare despre cei 21 de creştini egipteni, aparţinând Bisericii Copte, ucişi în Libia de către militanţi ai grupării „Stat Islamic“ (ISIS).
Această acţiune este încă o dovadă tristă a folosirii religiei ca pretext pentru a justifica acţiuni teroriste prin care, de fapt, este negat rolul religiei ca factor al păcii spirituale şi sociale.
În numele ierarhilor, clericilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm condoleanţe familiilor celor ucişi şi întregii Biserici Copte.
Ne rugăm ca astfel de acţiuni îndreptate împotriva oamenilor inocenţi să nu se  repete, şi nici religia să nu mai fie folosită pentru a justifica violenţa, ci pentru a promova pacea între popoare.

Cu profundă compasiune şi frăţietate în Hristos,â

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj de felicitare adresat Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, cu ocazia zilei de naştere

Mesajul de felicitare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul aniversării zilei de naştere a Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, 29 februarie 1940
Bucureşti, 28 februarie 2015

Sanctităţii Sale BARTOLOMEU,
Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă,
Patriarh Ecumenic

Sanctitatea Voastră,

Vă felicităm călduros cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 75 de ani, încredinţându-Vă de frăţeasca noastră dragoste în Hristos şi de multa preţuire pentru bogata lucrare pastorală şi misionară a Sanctităţii Voastre, desfăşurată în slujba Sfintei Biserici a Constantinopolului şi a Ortodoxiei întregi.
Personalitatea proeminentă a Sanctităţii Voastre, ca fidel şi activ ascultător al rugăciunii Domnului Hristos „ca toţi să fie una“ (Ioan 17:21),  este  bine-cunoscută şi apreciată în întreaga lume. Dornic de-a mărturisi Ortodoxia la nivel international, sunteţi totodată şi neobosit susţinător al eforturilor de apropiere pe plan intercreştin şi interreligios, precum şi promotor al demnităţii  persoanei umane şi al valorii întregii creaţii a lui Dumnezeu.
În numele membrilor Sfântului Sinod, al clerului şi al credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, Vă adresăm calde şi fraterne urări de sănătate şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să reverse asupra Sanctităţii Voastre darurile Sale cele bogate!

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Cu aleasă preţuire şi frăţească dragoste în Hristos Domnul,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Restaurarea bisericii ortodoxe române din Jaca – Ungaria

La biserica ortodoxă românească din Jaca, aparţinând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, au început recent ample lucrări de restaurare la locaşul de cult, cu sprijin financiar din partea Secretariatului de Stat pentru Culte de la Bucureşti (SSC), oferit prin intermediul Patriarhiei Române. Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu, aflat de câţiva ani pe lista Comisiei mixte de dialog româno-maghiare, care a vizat sprijin financiar oferit din partea celor două state, Ungaria şi România, în vederea rezolvării problemelor legate de biserica românească şi casa parohială din Jaca. Lucrările de restaurare vor viza renovarea tencuielii în interior şi exterior şi zugrăvirea integrală a locaşului de cult, înlocuirea pardoselii şi schimbarea uşilor şi a ferestrelor, ele fiind deja demarate.
Prin lucrările aflate în curs de execuţie, dar şi cele efectuate anterior, biserica românească şi casa parohială din Jaca
şi-au schimbat înfăţişarea, putând fi
folosite în condiţii normale, spre bucuria preotului şi a tuturor credincioşilor, dar şi a conducerii Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Simpozion de spiritualitate ortodoxă în Canada

Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi a organizat sâmbătă, 21 martie, a VIII-a ediţie a Simpozionului de spiritualitate ortodoxă. Ediţia din acest an a fost realizată în parteneriat cu Facultatea de Teologie şi Studii Religioase şi cu Centrul Ecumenic din Montreal, informează romarch.org. Datorită instituţiei gazdă a evenimentului – Universitatea Laval din metropola canadiană Quebec, prezentările referatelor au fost făcute în limba franceză. Tema celei de-a VIII-a ediţii a Simpozionului de spiritualitate ortodoxă a fost „Evanghelie, credinţă creştină şi instituţii – trecut, prezent, viitor“. Manifestarea religios-ştiinţifică a fost deschisă de Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, şi de prof. Gilles Routhier, decanul Facultăţii de Teologie şi Studii Religioase a Universităţii Laval, a continuat cu trei sesiuni de lucru, la care au susţinut prelegeri preoţi, profesori de teologie şi cercetători, şi a fost încheiată cu slujba Vecerniei.

Bucurie duhovnicească pentru credincioşii români din Turcia

Românii ortodocşi din Turcia se vor putea ruga în continuare în Biserica „Sfânta Muceniţă Paraskevi“ – Pikridion din Istanbul, locaş ctitorit de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Un nou contract care asigură continuitatea slujirii liturgice în limba română în acest sfânt locaş a fost semnat între Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Română, prin Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul,
Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

La invitaţia Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a participat vineri, 13 martie, la slujba Acatistului Bunei Vestiri săvârşită de Sanctitatea Sa la Biserica Vlaherne. „Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a adresat salutări frăţeşti Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a rememorat istoria înfiinţării parohiei româneşti din Istanbul, precum şi vizita vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist în anul 2004, când a avut loc deschiderea oficială a Bisericii «Sfânta Muceniţă Paraskevi». De asemenea, Sanctitatea Sa a amintit cu bucurie şi de vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din anul 2009, când a avut loc prelungirea contractului pentru biserica românească. Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a transmis gratitudinea şi urările frăţeşti din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, evidenţiind importanţa Bisericii Vlaherne în conştiinţa şi credinţa românilor prin minunea Acoperământului Maicii Domnului petrecută în acest loc“, ne-a transmis pr. dr. Sergiu Marcel Vlad, parohul Comunităţii Ortodoxe Române din Turcia.

După slujbă, la Reşedinţa Patriarhală din cartierul Fanar, a urmat semnarea contractului dintre Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Română în baza căruia românii ortodocşi din Turcia vor putea să se adune în continuare, în fiecare duminică şi sărbătoare bisericească, pentru a se ruga în Biserica „Sfânta Muceniţă Paraskevi“ – Pikridion din Istanbul. Contractul a fost semnat pentru o perioadă de cinci ani de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, din partea Patriarhiei Române, iar din partea Patriarhiei Ecumenice, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Stephanos de Kallioupolis şi Madytos, responsabilul Protosingheliei Patriarhiei Ecumenice, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Gennadios de Sassima. Un contract a fost semnat apoi, în prezenţa unui notar, de către pr. dr. Sergiu Marcel Vlad, parohul Comunităţii Ortodoxe Române din Turcia, şi reprezentanţii fundaţiei greceşti în proprietatea căreia se află Biserica „Sfânta Muceninţă Paraskevi“.

33

„Ceea ce am remarcat pe tot parcursul întâlnirilor de la Biserica Vlaherne şi de la Patriarhia Ecumenică a fost simpatia nedisimulată a Sanctităţii Sale Bartolomeu şi a celorlalţi ierarhi pentru comunitatea românească din Turcia care este foarte vie“, a declarat, pentru Radio TRINITAS, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.

Duminică, 15 martie, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Muceniţă Paraskevi“ – Pikridion din Istanbul. La slujbă au participat numeroşi credincioşi români din Turcia, între care şi Excelenţa Sa, doamna Adriana Ciamba, Consul general al României la Istanbul. „Prezenţa membrilor Corului Evia din România a sporit bucuria acestei zile prin răspunsurile date la strană şi concertul susţinut în trapeza parohiei româneşti. De asemenea, în trapeza parohială a fost proiectat un material multimedia cu imagini de la acţiunile realizate în cadrul parohiei româneşti din Istanbul, cei prezenţi amintindu-şi cu bucurie de clipele frumoase care au marcat istoria ultimilor cinci ani la ctitoria brâncovenească. Au fost reamintite vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din martie 2014, vizitele Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, vizitele familiei Mircea şi Elena Lucescu, binefăcători ai bisericii, activităţile culturale realizate de doamna profesoară Andreea Vlad pentru păstrarea spiritualităţii şi tradiţiilor româneşti în mijlocul românilor din Turcia, precum şi multe alte activităţi administrative, sociale şi filantropice“, ne-a mai spus părintele Sergiu Marcel Vlad.
34