Zilele Şaguniene 2021 – 10 ani de la canonizarea Sfântului Mitropolit Andrei al Transilvaniei

Anul acesta s-au împlinit 10 ani de la canonizarea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. În perioada 22 noiembrie – 3 decembrie la Sibiu s-au desfăşurat „Zilele Şaguniene”, manifestare organizată de Arhiepiscopia Sibiului, în cadrul căreia au avut loc slujbe, conferințe, seminarii, expoziții de fotografie și sesiuni de comunicări, lansări de carte, concerte ş.a.

Luni, 22 noiembrie, în prima zi a manifestărilor dedicate hramului din acest an al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, au fost sfinţite o primă parte a celor peste 500 de icoane, oferite gratuit bisericilor din Arhi­episcopia Sibiului, ca dar al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu.

„Icoanele sunt special confecţionate pentru a marca cei 10 ani de la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. În felul acesta dorim ca generalizarea cultului marelui ierarh să fie asigurată şi prin prezenţa pe tetrapodurile bisericilor noastre a icoanei sfântului în data de 30 noiembrie”, ne-a spus pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală.

Tot luni, a avut loc prin prima conferinţă preoţească de toamnă din acest an.

Preoţii din cele cinci protopopiate ale judeţului Sibiu (Sibiu, Mediaş, Avrig, Agnita şi Sălişte) au avut posibilitatea să se întâlnească în mediul online cu Înaltprea­sfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu şi cu mai mulţi invitaţi ai conferinţei intitulate „Cultul pentru cei adormiţi. Valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”. Au participat ca invitaţi: arhid. prof. dr. George Grigoriţă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod, diac. lect. dr. Răzvan Brudiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia şi lect. dr. Natalia Lazăr de la Facultatea de Litere Cluj-Napoca/Baia Mare.

 

Prezentarea proiectului „Muzeul Bisericii «Sfântul Nicolae» din Braşov – un model sustenabil de protejare a patrimoniului”

La Muzeul Prima Şcoală Românească din Şcheii Braşovului a avut loc marţi, 23 noiembrie, în a doua zi a manifestărilor Zilele Şaguniene, prezentarea proiectului de salvgardare a patrimoniului instituţiei din incinta Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, în special a fondului de carte veche, de secol XVIII şi nu numai, provenit în bună parte din biblioteca veche a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov. La eveniment au fost prezenţi consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, directorul muzeului din Şcheii Braşovului, pr. Sebastian Pârvu, domnul Zoltan Szenner, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean ­Braşov, şi managerul Valer Rus de la ­Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov, parteneri ai evenimentului, preoţi, muzeografi şi alţi oaspeţi.

Conferinţă a preoţilor din judeţul Braşov

În a treia zi a manifestărilor dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, preoţii din cele cinci protopopiate ale judeţului Braşov (Braşov, Făgăraş, Bran-Zărneşti, Rupea şi Prejmer-Săcele) au participat la conferinţa de toamnă „Cultul pentru cei adormiţi. Valoarea liturgică şi culturală a ­cimitirelor”.

Conferinţa a fost organizată în mediul online şi a fost prezidată de Înaltprea­sfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de Episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Invitaţii conferinţei au fost pr. prof. univ. dr. Viorel Sava de la Facul­tatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru ­Stăniloae” din Iaşi; arhid. prof. univ. dr. George Grigoriţă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, consilier patriarhal Cancelaria Sfântului Sinod, şi lect. univ. dr. Natalia Lazăr de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca/Baia Mare.

Expoziţie fotografică

La Catedrala Mitropolitană din Sibiu a fost vernisată miercuri, 24 noiembrie, expoziţia fotografică „Zece ani de la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh ­Andrei Şaguna”, organizată de Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, conţinând aproximativ 150 de fotografii de la evenimentul din 28-29 octombrie 2011, proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, de la mai multe hramuri ale sfântului prăznuit an de an la Catedrala Mitropolitană din Sibiu la 30 noiembrie, de la evenimente închinate marelui ierarh, precum şi imagini ale bisericilor din Arhiepiscopia Sibiului şi din alte eparhii care au primit ocrotirea Sfântului Andrei Şaguna sau fragmente din moaştele sale. Expoziţia a rămas în curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu pe întreaga perioadă a Zilelor Şaguniene 2021.

La vernisaj au participat Înaltprea­sfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de Episcop al Devei şi Hunedoarei; vica­rul-administrativ al eparhiei, arhim. Ioachim Tomoiagă; consilierul cultural eparhial, pr. lect. univ. dr. Emanuel ­Tăvală; membri ai Ad­ministraţiei eparhiale, cadre di­dactice şi studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul ­Andrei Şaguna”.

 

„Telegraful Român“ digitizat

Manifestările dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, au continuat joi, 25 noiembrie, cu prezentarea proiectului de digitizare a celei mai vechi publicaţii româneşti cu apariţie neîntreruptă, „Telegraful Român“. Toate apariţiile acestei publicaţii şaguniene, de la 1853 şi până în prezent, au fost digitizate de Biblioteca Judeţeană „ASTRA” din Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi al Arhiepiscopiei Sibiului, iar acum sunt în parte disponibile pentru accesare gratuită pe catalogul digital al bibliotecii sibiene.

Prezentarea proiectului a avut loc în Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene „ASTRA”, participând Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de Episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, consilierul cultural eparhial, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, doamna ­Daniela Cîmpean, şi directorul interimar al Bibliotecii „ASTRA”, domnul Ioan Mihail Cruciat. Pentru că accesul publicului a fost restricţionat din cauza condiţiilor pandemice, evenimentul a fost transmis în mediul online.

La începutul manifestării, părintele Emanuel Tăvală a mulţumit partenerilor din proiect pentru implicarea şi susţinerea acestui demers de salvare şi de promovare prin tehnologiile moderne a publicaţiei şaguniene. Vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, a susţinut o prelegere intitulată „Telegraful Român, de la geneză până astăzi”, o scurtă incursiune în ceea ce înseamnă înfiinţarea şi făuritorul „Telegrafului Român“, evoluţia publicaţiei în contemporaneitate şi răspunsurile publicaţiei la provocările societăţii actuale.

În cuvântul de final, IPS Mitropolit Laurenţiu a mulţumit partenerilor din acest proiect şi a subliniat faptul că, prin eforturile oamenilor implicaţi în acest demers, patrimoniul cultural şi spiritual şagunian este mai accesibil celor interesaţi.

Ediţiile digitizate ale „Telegrafului ­Român“ sunt disponibile pentru studiu accesând linkul http://www.dspace.bjastrasibiu.ro/handle/123456789/7.

 

Sesiune de comunicări ştiinţifice

Manifestările Zilele Şaguniene 2021 au continuat vineri, 26 noiembrie, cu o sesiune de comunicări ştiinţifice organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. Sesiunea de comunicări a avut loc în mediul online, din cauza restricţiilor impuse în această perioadă de pandemie, şi a fost condusă de decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Daniel Buda. Au fost prezenţi la manifestarea din mediul online cadre didactice de la facultatea sibiană, membri ai Administraţiei eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului, doctoranzi, studenţi şi invitaţi.

Au susţinut comunicări: pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr și asist. univ. dr. Dragoș Boicu, pr. conf. univ. dr. Constantin Valer Necula, prof. univ. dr. Paul Brusanowski, lect. univ. dr. Ciprian Iulian Toroczkai, pr. conf. univ. dr. Nicolae Moşoiu, pr. dr. Radu Gârbacea, pr. prof. univ. dr. Daniel Buda.

Zilele Şaguniene au continuat la ­Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu cu un colocviu al masteranzilor şi doctoranzilor instituţiei care a avut loc în 27 noiembrie.

Procesiune cu moaștele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna

În ajunul zilei de 30 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de Episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, a oficiat slujba Privegherii. În soborul slujitor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Daniel Buda, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, protosinghelul Emilian Man, cadre didactice universitare, consilieri eparhiali, protopopi şi alţi slujitori ai Sfintelor Altare. Aşa cum s-a îndătinat în cei 10 ani de când Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a devenit ocrotitorul întregului Ardeal, după slujba Vecerniei şi a Litiei, soborul şi credincioşii au participat la o procesiune cu icoana şi moaştele sfântului. Anul acesta, situaţia pandemică nu a permis organizarea procesiunii prin cetatea Sibiului, ci doar în jurul Catedralei Mitropolitane.

La finalul procesiunii, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit celor prezenţi despre binecuvântarea cerească adusă peste credincioşii care cinstesc sfinţii lui Dumnezeu şi despre marele dar făcut ardelenilor de Dumnezeu prin ocrotirea adusă de Sfântul Andrei Şaguna.

 

Ctitorul Mitropoliei Ardealului, prăznuit în aceeaşi zi cu Apostolul românilor

Catedrala Mitropolitană din Sibiu a sărbătorit marţi, 30 noiembrie, cel de-al zecelea hram al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Sărbătoarea marelui ierarh, ctitorul Mitropoliei Ardealului, prăznuit în aceeaşi zi cu Apostolul românilor, Sfântul Andrei, a adunat în fiecare an numeroşi credincioşi la Sibiu.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltprea­sfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi Prea­sfinţitul Părinte Nestor, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Răspunsurile liturgice au fost date de corala catedralei, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan-Alexandru Streza. Un grup de tineri din Baia Mare au cântat mai multe ­colinde tradiţionale. În cadrul Sfintei ­Liturghii, teologul Bogdan Hosu a fost hirotonit diacon.

De asemenea, au fost pomeniţi ierarhii care au păstorit clerul şi credincioşii din Mitropolia Ardealului, precum şi Episcopul Gurie Georgiu, ctitorul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, trecut la cele veşnice la 21 octombrie 2021.

Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr, care a vorbit despre cei doi sfinţi prăznuiţi în 30 noiembrie, Apostolul Andrei, cel care a vestit Evanghelia pe pământ românesc, şi Andrei Şaguna, Apostolul românilor din Transilvania.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a evocat personalitatea şi misiunea celui care devenea în urmă cu 10 ani ocrotitorul Transilvaniei. „Tot ce avem noi acum, chiar şi catedrala aceasta care a fost un ideal al său neîmplinit, dar pentru care a adunat bani, încât urmaşii săi au făcut în patru ani acest măreţ lăcaş de cult, se datorează Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.

Avem tipografia unde se tipăreşte cel mai vechi ziar cu apariţie continuă din ţara noastră, „Telegraful Român“, avem toate şcolile care stau sub ocrotirea sa, în frunte cu unul dintre cele mai alese colegii pe care le are ţara noastră acum, Colegiul Naţional «Andrei Şaguna» din Braşov. Toate acestea nu sunt altceva decât roadele unei jertfe, ale unei dăruiri constante poporului român pentru ca el să fie ridicat prin educaţie, să fie călăuzit prin viaţa duhovnicească, pentru că s-a îngrijit de toate parohiile din Mitropolia Ardealului, şi apoi să putem să ne bucurăm, dacă suntem un popor cultivat, de libertatea pe care ne-o câştigase şi mai ales de unitatea poporului român”, a spus ierarhul.

Petru-Toader Damian, protopopul de Sălişte, judeţul Sibiu, a primit distincţia „Crucea şaguniană~ pentru clerici.

 

Lansarea ultimelor apariţii ale Editurii „Andreiana”

Joi, 2 decembrie, a avut loc lansarea ultimelor apariţii ale Editurii „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului. Evenimentul a fost organizat în mediul online de Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, participând prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, consilierul cultural al eparhiei, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, pr. prof. dr. ­Nicolae Dura de la Biserica „Învierea Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei” din Viena, Austria, prof. univ. dr. Ioan Bolovan şi dr. Mircea Gheorghe Abrudan de la Institutul de istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cadre didactice şi cercetători din Sibiu, Braşov şi Sălişte, protopopi, preoţi şi studenţi.

În cadrul evenimentului a fost prezentat un volum restitutiv, o lucrare a marelui protopop şi academician Ioan Lupaş, „Scrieri alese despre Mitropolitul Andrei Şaguna”. Volumul este îngrijit de dr. ­Mircea Abrudan şi de pr. Petru-Toader Damian. Mai apoi au fost prezentate ­lucrarea „Chemări la Hristos” a pr. prof. dr. Nicolae Dura şi volumul „Cântare de biruinţă cântând… Rostiri ale Evangheliei în actualitate” al pr. conf. univ. dr. ­Constantin Necula.

Au mai vorbit şi alţi participanţi la eveniment, autorii şi coordonatorii volumelor subliniind rolul important al acestor apariţii editoriale în misiunea Bisericii şi în rememorarea istoriei poporului român.