Institutul de Studii Superioare în Teologie Ortodoxă de la Chambesy (Elveția) are de la începutul acestui an un nou rector în persoana Înaltpreasfințitului Părinte Iov (Getcha), Arhiepiscop de Telmessos, profesor de teologie liturgică și teologie dogmatică din 2009 al institutului și totodată reprezentant permanent din 2015 al Patriarhiei Ecumenice în Consiliul Mondial al Bisericilor, informează agenția de știri www.orthodoxie.com.

În această nouă funcție, ierarhul de origine canadiană (născut la 31 ianuarie 1974 la Montreal) devine succesorul reputatului profesor Vlassios Phidas, personalitate academică recunoscută la nivel mondial în domeniul dreptului canonic și al istoriei bisericești.

Născut în 1974, tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon în 1996, hirotonit ieromonah în 2003, hirotesit arhimandrit în 2004 și hirotonit arhiereu în 2013, noul rector al instituției de învățământ teologic ortodox din Chambesy a predat ocazional și în cadrul altor centre universitare precum: Universitatea de la Friburg, Elveția (2004-2005, 2012), Institutul Superior de Teologie Liturgică din cadrul Institutului Catolic din Paris (începând din 2003), Universitatea „Pierre Mohyla” de Kiev (2009-2010), Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” din Paris (2001-2009), în perioada 2005-2007 fiind chiar decanul acestei ultime instituții de învățământ teologic. Membru al Societății de filosofie religioasă de la Kiev, al Societății de Liturgică Orientală și, printre altele, al comitetului redacției publicației „International Journal of Orthodox Theology”, vorbitor de engleză, franceză, ucraineană, rusă și greacă și cunoscător de greacă veche, latină, slavonă și ebraică, ierarhul și-a susținut doctoratul în teologie la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” și la Institutul Catolic de la Paris, abilitarea coordonării lucrărilor de doctorat obținând-o la Universitatea din Lorena, Franța.

Institutul Ortodox de la Chambesy, cu un program de studii teologice care funcționează deja de 20 de ani, a format de-a lungul timpului 182 de teologi, 72 dintre ei ocupând astăzi poziții-cheie în sânul aparatului administrativ sau al instituțiilor de învățământ teologic al Bisericilor de care aparțin.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter