Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, rostit cu prilejul sfinţirii bisericii noi a Mănăstirii Izbuc, jud. Bihor, cu hramurile: „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic” și „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”, sâmbătă, 19 septembrie 2020

 

Sfânta Mănăstire Izbuc, străveche vatră de vie­țu­ire monahală din Bihor, împlineşte anul acesta 92 de ani de când a fost reîntemeiată, în anul 1928, prin grija Episcopului ctitor al reactivatei Episcopii Ortodoxe ­Române a Oradiei, Roman Ciorogariu (†1936).

Totodată, anul acesta se împlinesc 10 ani de la sfinţirea locului şi așezarea pietrei de temelie a noii biserici a Mănăstirii Izbuc, prin grija Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, primind hramurile: „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic”  și „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”.

Construirea şi sfințirea bisericii mari a Mănăstirii Izbuc reprezintă o dovadă a credinței vii şi jertfelnice a unei comunități monahale evlavioase și harnice, precum și un eveniment mare, sfânt şi binecuvântat nu numai pentru ținutul Bihorului, ci pentru întreaga Ortodoxie românească.

Această mănăstire, care a cunoscut în ultimii ani o înnoire spirituală deosebită şi o dezvoltare edilitară amplă, a reînviat cu mult elan, precum o descrie și numele pe care îl poartă: „Izbuc”, izvor ce izbucnește, sau țâșnește, prin puterea duhovnicească a acestui loc sfințit de nevoințele sihaștrilor care se retrăgeau aici pentru mai multă liniște, rugăciune şi nevoință.

De-a lungul istoriei, Mănăstirea Izbuc a împărtăşit nevoile şi suferințele îndurate de românii ortodocși din aceste ținuturi: cotropiri otomane, prigoane, închiderea sau alungarea monahilor, prozelitismul agresiv eterodox şi apoi tăvălugul comunist ateu. În pofida tuturor acestor multe suferințe, este demn de admirat modul în care oamenii acestor locuri au rămas statornici în credința ortodoxă și au continuat pelerinajele la vechea vatră monahală de la Izbuc, folosind memoria duhovnicească a acestui loc binecuvântat ca pe o chemare la înviere după răstignire şi la biruință după multă suferință.

Prin voia şi lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, odată cu reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în anul 1920, prin Decretul semnat de primul rege al României Mari, Ferdinand I, s-au ivit zorii renașterii monahale ortodoxe și în vechea vatră de sihăstrie a Izbucului. Astfel, prin stăruința Episcopului Roman Ciorogariu, la 13 iunie 1928, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reîntemeierea Mănăstirii Izbuc.

Însă, din cauza situaţiei economice dificile din ţară și a lipsei fondurilor, lucrările propriu-zise au început abia la sfârşitul lunii aprilie 1929. Pentru a obține banii necesari începerii construcției, Episcopul Roman Ciorogariu a trimis, în 23 septembrie 1928, clerului şi credincioşilor din Eparhia Oradiei o frumoasă scrisoare pastorală prin care le cerea sprijinul necesar: „De când Dumnezeu ne-a învrednicit să păstorim această eparhie, ne-am străduit s-o înzestrăm cu așezăminte duhovniceşti ca să-şi poată împlini înalta misiune duhovnicească. De astă dată şi întâia dată vin să vă cer fărămituri din prisosinţele voastre pentru un loc de închinare a sufletelor ce-şi caută mântuire. Acolo, în acei munţi sfinţi ai Bihariei, este un izvor minunat unde, după tradiţie şi chiar după numele satului de lângă izvor, «Călugări», odinioară a fost o mănăstire (…). Eu am semănat sămânţa între poporul meu; voi, scumpii mei coliturghisitori, o udați, iar Tu, Doamne, fă-o să crească…”1 Scrisoarea pastorală a avut un puternic ecou în rândurile credincioşilor, arătând atașamentul puternic al acestora faţă de inițiativa chiriarhului. Donațiile, deşi modeste, cumulate cu subvențiile oficiale au permis demararea lucrărilor la biserică şi la chilii2, încât în ziua de 15 august 1932, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost sfinţită prima biserică de la Mănăstirea Izbuc.

A urmat perioada grea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar apoi regimul comunist ateu, când mănăstirea a fost jefuită sistematic. Totuşi, în pofida Decretului 410 din 1959, prin care au fost desființate mai multe așezăminte monahale în întreaga ţară, Mănăstirea Izbuc a reuşit să fie salvată, funcționând în continuare, însă cu o obște foarte mică, aici viețuind în refugiu unii călugări de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, din Episcopia Aradului.

După întronizarea Preasfinţitului Părinte Sofronie în scaunul de Episcop al Oradiei, în anul 2007, Mănăstirea Izbuc a cunoscut o nouă dezvoltare. Prin grija şi osteneala preacuviosului părinte arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Oradiei şi starețul Mănăstirii Izbuc, viața monahală a renăscut, iar vechile construcții au fost restaurate şi înfrumusețate.

Timp de 10 ani (2010-2020), cu multă jertfă şi osteneală, sub coordonarea părintelui stareţ Mihail a fost construită şi desăvârşită biserica mare de zid, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic”  și „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”.

Numită şi „Catedrala Munților Codru Moma”, noua biserică a Mănăstirii Izbuc are 5 turle acoperite cu tablă de cupru, cu 5 cruci aurite, după modelul turlelor bisericii de la Mănăstirea Cozia şi după modelul crucilor de la biserica Mănăstirii Sna­gov, de lângă Bucureşti. În exterior, biserica a fost placată cu piatră românească, iar în interior, pavimentul a fost realizat din marmură de Kavala, Grecia.

Arhitectura noii biserici a Mănăstirii Izbuc ne oferă un spațiu liturgic, cu planul în formă de cruce, având brațul principal mai lung decât celelalte şi prefigurând astfel pelerinajul credincioşilor către Împărăţia lui Dumnezeu, simbolizată de iconostas. Iconostasul noii biserici a Mănăstirii Izbuc a fost realizat din marmură, la Tesalonic, iar icoanele în tehnica mozaic.

Ca imagine a Bisericii lui Hristos din Împărăţia cerurilor, veșmântul pictural al noii biserici a Mănăstirii Izbuc, realizat în tehnica frescă de echipa coordonată de pictorul bisericesc Alexandru Nicolau din Bucureşti, arată că Hristos Se află, în acelaşi timp, în slava din Împărăţia cerurilor, împreună cu sfinţii, dar şi întru smerenie, pe pământ, împre­ună cu oamenii credincioşi care se roagă Lui în biserică. Astfel, ­iconografia ­ortodoxă confirmă cre­din­ța ortodoxă, Liturghia ortodoxă și imnografia ortodoxă din cărțile de cult. În acest sens, icoana ortodoxă este o mărturisire de credință vizuală, după cum Crezul este o mărturisire de credință verbală. Conținutul Crezului și conținutul icoanei trebuie să fie identice, întrucât reprezintă adevărul tainei Întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, Care S-a făcut Om pentru a mântui pe om de păcat și de moarte și a-i dărui viața veșnică. Aşadar, scopul principal al iconografiei ortodoxe este de a mărturisi vizual credința ortodoxă, şi anume că Iisus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, Care S-a făcut Om pentru sfinţirea oamenilor în comuniune cu Preasfânta Treime. În al doilea rând, icoana are și un rol liturgic, fiind o chemare permanentă a omului la rugăciune, deoarece numai prin rugăciune omul credincios primeşte harul curățirii de păcate, al sfințirii și al îndumnezeirii. Icoana nu ține atât de mult de domeniul es­te­tic, deși nu-l exclude, cât de ex­pe­riența harului în Biserică, a sim­țirii prezenței iubirii lui Hristos și a sfinților Lui. Cel de-al treilea țel al iconografiei ortodoxe este unul profetic, şi anume de a îndrepta pe om spre Împărăția cerurilor. Mai precis, iconografia ortodoxă este vedere duhovnicească a Împărăţiei cerurilor, pe care credincioşii o pregustă, în arvună, prin Sfintele Taine şi mai ales prin Sfânta Euharistie, care este oferită credincioşilor prin ușile împărăteşti ale Sfântului Altar.

Noua biserică a Mănăstirii Izbuc a fost înzestrată cu obiecte de cult realizate la Atelierele Patriarhiei Române: chivot, Evanghelie, Sfinte Vase, cruci de binecuvântare, sfeșnice, cădelnițe, candele, vas de a­gheasmă și alte obiecte folosite la sfintele slujbe, deoarece, alături de icoane, veșmintele bisericeşti şi obiectele de cult trebuie să exprime, într-un mod artistic eclesial consacrat, conținutul teologic al credinţei creştine ortodoxe universale.

Cu prilejul sfinţirii noii biserici a Mănăstirii Izbuc, dorim să exprimăm, împreună cu Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, aprecierea şi preţuirea noastră pentru toată lucrarea care s-a desfăşurat aici cu multă osteneală, evlavie şi iubire jertfelnică.

Felicităm în primul rând pe părintele stareţ, arhimandritul Mihail Tărău, şi îi conferim, ca semn al prețuirii şi binecuvântării noastre, Crucea Patriarhală pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.

Totodată, felicităm întreaga comunitate monahală a Mănăstirii Izbuc, luminată de evlavie şi hărnicie, pe toţi ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt locaș din țară şi străinătate, precum şi pe toți ierarhii, clericii şi credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate creștină şi demnitate românească.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Preacuratei Maicii Sale şi tuturor sfinților să ocrotească această mănăstire şi să dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi mântuire tuturor închinătorilor şi binefăcătorilor ei, spre slava lui Dumnezeu şi binele poporului român.

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Note:

  1. Arhiva Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, act nr. 2500/1928.
  2. Elisaveta Roșu, Roman R. Ciorogariu (1852-1936). Repere istorice, Editura Arca, Oradea, 2007, p. 253.
Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter