Sâmbătă, 4 iulie 2020, de Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, înconjurat de un sobor de slujitori, a săvârșit o slujbă de Te Deum la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago.

Au fost rostite rugăciuni de mulțumire adresate lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra poporului american, cerându-se ocrotirea și binecuvântarea lui, se arată pe site-ul eparhiei mitropolia.us. După slujbă, ierarhul a amintit de mai multe personalități care au contribuit la realizarea actului de independență al Statelor Unite față de Imperiul Britanic în 1776, respectiv membrii Comitetului redacțional al Declarației de Independență (John Adams, Benjamin Franklin, Thomas ­Jefferson, Robert Livingston, Roger Sherman) și mai multe date ale procesului care a dus la această împlinire.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter