La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, preoţi, profesori români şi străini, scriitori, oameni de cultură din România, precum şi studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti au participat în perioada 12-14 noiembrie la simpozionul internaţional dedicat unuia dintre cei mai iluştri predicatori, profesori, teologi şi duhovnici ai poporului român, părintele Constantin Galeriu. În cadrul sesiunii festive, pr. conf. dr. Nicuşor Beldiman a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, intitulat: „Părintele profesor Constantin Galeriu – mărturisitor jertfelnic al Evangheliei şi al idealurilor poporului român”. În continuare au vorbit pr. prof. dr. Vasile Răducă, decanul facultății, și pr. Cristian Galeriu, nepotul părintelui Constantin Galeriu, care a transmis mesajul bunicii sale, Argentina Galeriu, soţia părintelui Constantin, în vârstă de 93 de ani. Apoi, pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, vicar-eparhial onorific, a citit referatul „Iubirea treimică în gândirea teologică a părintelui Constantin Galeriu”. Răzvan Bucuroiu, directorul revistei „Lumea Credinţei”, a reliefat faptul că părintele Galeriu a reprezentat, pentru românii abia ieşiţi de sub dictatura comunistă atee, imaginea vie a Bisericii Ortodoxe. Participanţii la simpozion au urmărit apoi filmul documentar „Părintele Galeriu”.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter