Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord a organizat, la împlinirea a 10 ani de la înființare, un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri. Evenimentul a avut loc la Oslo, în Norvegia, și a fost precedat de Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, marți, 1 mai, în biserica parohială românească.

La evenimentele liturgice și academice organizate la Oslo pentru a marca un deceniu de episcopat ortodox românesc în țările nordice au participat Episcopul ortodox român al Europei de Nord, președinele Academiei Române, profesori de teologie, istorici și cercetători români și străini. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Grupul „Credo” format din tinerii români de la Stockholm și Oslo, condus de psaltul Florin Lache. A urmat Adunarea eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, prilej cu care a fost citit mesajul transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Misiune binecuvântată pentru unitatea de credință și de neam”. Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a rostit un cuvânt duhovnicesc pe tema Centenarului Marii Uniri, informează episcopiascandinavia.se.

Simpozionul cu tema „Centenarul Marii Uniri. Locul românilor în Europa” a fost găzduit timp de două zile în sala de recepție a bisericii parohiei românești din Oslo. Marți, 1 mai, au susținut prelegeri Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române; Preasfințitul Părinte Macarie; Adrian Gabriel Davidoiu, ambasadorul României în Regatul Norvegiei; pr. lect. dr. Alin Albu (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia). Miercuri, 2 mai, participanții au ascultat referatele susținute de pr. prof. univ. dr. Mihail Săsăujan (Facultatea de Teologie Ortodoxă din București); pr. prof. univ. dr. Ioan Vicovan (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași); pr. prof. dr. Daniel Dascălu (directorul Seminarului Teologic din Botoșani); dr. George Cristea (cercetător, Stockholm) și dr. Jon A. P. Gissel (istoric, Copenhaga). Ambele sesiuni de comunicări s-au încheiat cu întrebări și răspunsuri. „De la manifestarea de la Oslo dedicată Marii Uniri învățăm că trebuie să fim solidari, oriunde ne-am afla, să întețim dragostea dintre noi, să ne aducem aminte de înaintașii noștri care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român și să cinstim această jertfă a celor care au urmat exemplul Mântuitorului, Care a spus ucenicilor Săi că mai mare dragoste nimeni nu are decât să-și dea viața pentru prietenii săi”, a spus Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.

Acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a vorbit despre mesajul de unitate pe care îl transmite Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord printre românii aflați departe de țară: „Simpozionul închinat Centenarului Marii noastre Uniri, organizat la Oslo, a reunit reprezentanți ai tuturor provinciilor românești și a adus un mesaj frumos de unitate și de încredere pentru acești oameni care se află atât de departe de țară. Au fost prezentate în detalii Unirea Basarabiei, Unirea Bucovinei, contribuția Regatului României de atunci la realizarea Unirii, s-a vorbit despre reflectarea Unirii în presa suedeză sau în presa norvegiană de atunci, ceea ce reprezintă pentru noi toți nu numai un câștig științific, ci și o încununare a unei nevoi de cunoaștere a trecutului nostru așa cum a fost. De aceea, efortul Episcopiei noastre a Europei de Nord, care a împlinit în aceste zile 10 ani, este unul lăudabil, care aduce vestea cea bună printre nordici și printre românii care trăiesc aici”, a spus acad. Ioan Aurel Pop.

Evenimentul academic s-a înscris în demersurile Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, ale Institutului Cultural Român din Stockholm și ale Ambasadei României în Regatul Suediei de marcare a Centenarului Marii Uniri.

Miercuri, 2 mai 2018, în sala de conferințe de la sediul ICR din Stockholm, acad. Ioan-Aurel Pop a susținut în limba engleză, pentru publicul scandinav, conferința cu tema: „The Making of Romania (1859-1918)”.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter