Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit miercuri, 28 octombrie, în ședință solemnă, dedicată „Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi“ și „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii“. Ședința s-a desfășurat sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Ședința solemnă a Sfântului Sinod a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și de slujba de Te Deum săvârșită în prezența Întâistătătorului Bisericii noastre și a ierarhilor membri ai Sfântului Sinod.

Sedinta_solemna_3În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, care a fost restaurată și înfrumusețată recent. Pentru coordonarea directă a acestui amplu proiect de restaurare și înfrumusețare a Sălii Sinodale, precum și pentru coordonarea lucrărilor de consolidare și împodobire cu mozaicuri a Salonului Sfinților Români, Preacuviosul părinte protosinghel Lucian Bujor, inspector eparhial la Reședința Patriarhală, a primit, din partea Patriarhului României, Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur“ pentru clerici.

În cadrul ședinței solemne au fost evaluate cele mai importante manifestări cu caracter reli­gios-duhovnicesc, cultural editorial și mediatic desfășurate de eparhiile Patriarhiei Române din țară și din străinătate în anul 2015. Raportul-sinteză intitulat „Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi“ și „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii“ a fost citit de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal și secretarul Sfântului Sinod. După citirea rapor­tu­lui-sin­teză, Patriarhul Românei a subliniat faptul că într-o lume risipită, fragmentată și dezorientată, anii tematici (omagiali și comemorativi), propuși de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, reprezintă o adevărată binecuvântare. „Este nevoie să aprofundăm atât aspecte ale credinței, cât și ale vieții sacramentale liturgice ortodoxe, precum și aspecte ale priorităților noastre misionare. Foarte adesea nevoile sunt crescânde și multiple și este nevoie în această perspectivă să vedem care dintre priorități sunt mai urgente. Anul acesta a fost dedicat misiunii parohiei și mănăstirii, pentru că viața parohiilor este puternic influențată de două fenomene mari: secularizarea și migrația multor români în străinătate. Secularizarea este un fenomen care nu are o directă apariție. Ea este incoloră, inodoră, insipidă, dar se vede prin efectele distructive care, în general, cuprind societatea. De aceea, nu i se poate răspunde secularizării decât cu o aprofundare a spiritualității. Numai o viață spirituală profundă, susținută poate răspunde secularizării, care nu este întotdeauna ateism, ci mai mult o indiferență sau delăsare spirituală. Aceste aspecte ne determină să avem o grijă deosebită când fixăm prioritățile. Anul viitor, prioritatea o vor avea reflecția și acțiunea privind educația religioasă a tinerilor“, a explicat Preafericirea Sa. De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că, dacă în timpul regimului comunist secularizarea era impusă poporului român, astăzi ea este una propusă. „Secularizarea din timpul comunismului era mai directă, iar ostilitatea era mai vizibilă. Acum există o nouă formă de secularizare, multiplă și desigur foarte agresivă, sub pretextul libertății“, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a prezentat ierarhilor prezenți noutățile editoriale apărute la Editurile Patriarhiei Române: „Anuarul Sfântului Sinod“ – anul I/2016, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă; „Acte și Tomosuri privind canonizarea sfinților români“, Editura BASILICA; „Dicționarul ierarhilor români și străini – slujitori ai credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române“, autor pr. prof. dr. Alexandru Moraru; „Sfântul Ioan Gură de Aur – mare misionar al Bisericii“, vol. I și vol. II, Editura BASILICA.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter