Vineri, 20 mai 2016, la Mănăstirea Neamţ, au avut loc, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, lucrările şedinţei Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei la care au participat Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, şi Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Între deciziile Sinodului mitropolitan s-au aflat următoarele:

  1. Avizarea favorabilă a propunerilor venite din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de canonizare a Mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei şi a Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei; aceste propuneri urmând să fie trimise spre hotărâre Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române;
  2. Analiza metodelor şi mijloacelor de întrajutorare a parohiilor cu venituri reduse de pe teritoriul eparhiilor din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dar şi propuneri concrete de ajutorare a acestor parohii sărace.

De asemenea, membrii Sinodului mitropolitan au abordat şi alte subiecte de interes local de pe cuprinsul celor patru eparhii care alcătuiesc Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter