Membrii Secretariatului Sfântului şi Marelui Sinod s‑au întrunit, în perioada 29‑30 martie, la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, Geneva (Elveţia), în prima şedinţă de lucru. Lucrările s‑au desfăşurat sub preşedinţia IPS Mitropolit Ieremia al Elveţiei (Patriarhia Ecumenică).

Reprezentantul Bisericii  Ortodoxe Române la prima reuniune a Secretariatului Sfântului şi Marelui Sinod a fost Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal. „Scopul reuniunii a fost de a lua măsurile ce se impun în aplicarea regulamentului pentru buna desfăşurare a acestui atât de important eveniment al Ortodoxiei universale. S‑au luat unele hotărâri, considerate importante şi urgente. Instituirea imediată a site‑ului oficial al Sfântului şi Marelui Sinod, unde vor fi prezentate documentele pregătitoare aprobate în etapele presinodale şi care vor figura pe agenda de lucru a Sfântului şi Marelui Sinod. Aceste documente vor fi publicate în limbile oficiale ale Sinodului, şi anume limbile greacă, engleză, franceză şi rusă. S‑a admis ca în mod excepţional să fie acceptată şi limba arabă, ca limbă de lucru în timpul Sinodului. O altă hotărâre a fost înfiinţarea unor comitete speciale în cadrul Secretariatului Sfântului şi Marelui Sinod:1. Comitetul de elaborare a comunicatelor şi a mesajului general al Sfântului Sinod; 2. Comitetul special pentru buna desfăşurare a lucrărilor Sinodului în plen şi în cadrul diferitelor comisii sinodale; 3. Comitetul de introducere a amendamentelor în urma dezbaterilor regulamentare, cu traducere imediată în cele patru limbi oficiale; 4. Comitetul de acreditare a jurnaliştilor şi de comunicare cu mass‑media; 5. Comitetul de verificare şi editare a documentelor şi deciziilor sinodale care vor fi publicate. Desi­gur că secretariatul va încerca să elaboreze proiectul de program în amănunt al Sfântului şi Marelui Sinod. De asemenea, se aşteaptă ca toate cele 14 Biserici Ortodoxe Autocefale să facă recomandările de ierarhi şi consilieri, cu competenţe adecvate pentru fiecare din aceste comitete instituite”, a declarat, pentru Radio TRINITAS, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon.

Secretariatul Sfântului şi Marelui Sinod este un organism instituit în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare al Sfântului şi Marelui Sinod, aprobat de către Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, ce a avut loc la Chambésy, Geneva, în perioada 21‑28 ianuarie 2016. Secretariatul este format din câte un reprezentant al Bisericilor Ortodoxe Autocefale.

Sfântul şi Marele Sinod se va desfăşura în perioada 16‑27 iunie 2016, în insula Creta (Grecia), iar lucrările sale vor fi deschise de Sfânta Liturghie solemnă, a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, oficiată în ziua Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile). Lucrările Sinodului vor fi încheiate tot prin oficierea Sfintei Liturghii în Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter