Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României, adresat la împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea Parohiei Ortodoxe Româneşti „Nașterea Domnului“ din München, Germania, 17 ianuarie 2016

Cu aleasă bucurie, ne adresăm tuturor creștinilor ortodocși români din München, la împlinirea a 40 de ani de la recunoaș­terea oficială a primei parohii ortodoxe românești din Landul Bavaria, Germania (1976‑2016), parohia cu hramul „Nașterea Domnului“.

Înfiinţarea acestei parohii, sub îndrumarea pr. prof. dr. Mircea Basarab, s‑a realizat cu patru decenii în urmă la inițiativa unui grup de credincioși ortodocși români din München. Începând cu anul 1994, această parohie a fost integrată în jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

De‑a lungul timpului, în cei 40 de ani de existență, la această parohie a fost desfășurată o bogată activitate pastoral‑misionară, cultural‑socială şi de reprezentare, ceea ce reliefează vrednicia clericilor slujitori şi a credincioșilor români care, deși departe de țară, s‑au străduit să păstreze credința ortodoxă stră­moșească, identitatea şi cultura românească.

În diaspora română, biserica este spaţiul binecuvântat unde românii aflați departe de ța­ra‑mamă își păstrează adevărata identitate etnică şi spirituală şi unde își exprimă deopotrivă comuniunea cu cei rămași acasă. De cele mai multe ori, dorul de casă, de tradițiile şi obiceiurile românești, de mărturisirea comună a dreptei credințe îi aduce pe românii din diasporă în biserica în care se slujește în limba lor maternă.

Acum, la împlinirea a 40 de ani de la recunoașterea oficială a primei parohii ortodoxe ro­mânești din Landul Bavaria, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, pe Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, pe cei doi preoţi slujitori ai acestei parohii, PC pr. prof. dr. Mircea Basarab (1976‑2013), cunoscut ca fiind un distins teolog român, şi PC preot paroh Alexandru Nan (2013‑prezent), pentru lucrarea lor pastorală şi misionară, precum şi pe toţi enoriașii acestei parohii.

Ne rugăm Milostivului Dumnezeu să vă dăruiască tuturor, la început de An Nou 2016, sănătate şi mântuire, pace şi fericire, dimpreună cu bucuria de‑a cultiva comuniunea şi cooperarea frățească românească şi bunele relații cu alte Biserici din Germania.

Cu aleasă prețuire şi părintească binecuvântare,

 

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter