La Palatul Patriarhiei a avut loc sâmbătă, 15 octombrie, cu binecuvântarea Prea­fe­ricitului Părinte Patriarh Daniel, evenimentul aniversar ce a marcat activitatea des­fă­şurată timp de un an în cadrul proiectului „Sănătate pentru sate“.

În prima parte a întâlnirii, participanţii întruniţi în Sala „Conventus“ a Palatului Patriarhiei au făcut un bilanţ al proiectului organizat de Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi au urmărit filmul documentar „Sănătate pentru sate“, realizat de TRINITAS TV. În partea a doua a momentului festiv, în Sala „Europa Christiana“, Patriarhul României a adresat celor prezenţi cuvântul intitulat „Recunoştinţă şi preţuire pentru activitate umanitară exemplară“ şi a oferit celor 87 de voluntari implicaţi în campanie Diploma omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul“, cu medalie. Doamnei Adela Neagoe, secretar general adjunct în Ministerul Sănătăţii, i-a fost oferită, pe lângă diplomă şi medalie, o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ca semn de recunoștință deosebită pentru susținerea constantă a proiectului „Sănătate pentru sate“. „Putem spune că avem atinse mai multe ţinte. Am reuşit să găsim şi să ajutăm bolnavii din satele în care am fost, am descoperit noi diagnostice, am clarificat diagnosticele vechi şi am recomandat tratamente. În acelaşi timp am avut o campanie şi de profilaxie, în care am prezentat riscurile principalelor patologii care apar. A fost deci o campanie de conştientizare a copiilor în ceea ce priveşte regulile de igienă şi de conştientizare a populaţiei asupra propriei stări de sănătate sau de boală.
Populaţia trebuie să fie informată şi responsabilă asupra propriei conştiinţe pe care trebuie s-o aibă faţă de starea de sănătate sau de boală“, ne-a declarat pr. Cezar-Antonio Dumitraşcu, consilier patriarhal, medic primar Medicina de familie.

La eveniment au participat medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar, voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Aceştia au fost coordonaţi de arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, şi încurajaţi de părinţii consilieri patriarhali de la Sectorul so­cial-filantropic al Administraţiei Patriarhale, pr. Cezar-Antonio Dumitraşcu şi pr. Ciprian-Ion Ioniţă. „De această campanie au beneficiat până în acest moment 3.323 de oameni. Ea s-a adresat cu precădere persoanelor cu o condiţie socio-economică precară sau defavorizată, persoanelor neasigurate, persoanelor cu venituri foarte reduse, persoanelor cu dizabilităţi, cu accesul limitat la serviciul de sănătate, până la urmă tuturor persoanelor nevoiaşe. Cele mai grave probleme întâlnite în teren au fost reprezentate de lipsa accesului la serviciile de sănătate, lipsa accesului la metode foarte simple de profilaxie a diverselor afecţiuni. Am constatat că există un număr foarte mare de bolnavi cu afecţiuni cardiovasculare. Ştim că la ora actuală bolile cardiovasculare sunt o cauză principală de morbiditate şi de mortalitate peste tot în lume, şi România nu face excepţie“, a precizat dr. Camelia Diaconu, medic primar Medicină internă, specialist cardiologie, Spitalul de Urgenţe Floreasca, Bucureşti.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter