Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit prin rugăciune ziua onomastică pe 17 decembrie, de pomenirea Sfântului Proroc Daniel. Prăznuirea Prorocului Daniel, sfântul protector al Patriarhului României, a început după rânduială dimineaţă, la Catedrala Patriarhală, cu Sfânta Liturghie săvârşită de Întâistătătorul Bisericii noastre, înconjurat de 32 de ierarhi membri ai Sfântului Sinod. Dumnezeiasca Liturghie a fost urmată de o slujbă de Te Deum, săvârşită în prezenţa Preafericirii Sale de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. S-a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra Patriarhului României, a Bisericii noastre şi a poporului român dreptcredincios.

 

„Patriarh puternic pentru vremuri dificile”

În continuare, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a rostit un cuvânt de felicitare, în care a reliefat că în viaţa şi activitatea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel sunt prezente virtuţile Sfântului Proroc Daniel. Dacă Prorocul Daniel a fost un profet puternic în vremuri grele – a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei -, Preafericirea Sa este un Patriarh puternic pentru vremuri dificile. „Nu am fi sinceri dacă nu am recunoaşte că vremurile pe care le trăim sunt dificile. Sunt dificile nu numai când ne referim la situaţia economică, ci şi când ne referim la viaţa spirituală. În atmosfera de secularizare sunt tot mai dese atitudinile potrivnice Bisericii (…). Dar vremurile trebuie înfruntate şi învinse. Purtătorul de steag în această luptă este Preafericitul Părinte Daniel, Patriarh puternic pentru vremuri dificile. Iar unul dintre bastioanele importante pe care le-a ridicat în calea valului vremelniciei ce ne-ar putea îneca este Catedrala Mântuirii Neamului. Pe această ctitorie pentru veşnicie am avut bucuria de a o vedea târnosită în anul 2018”, a subliniat ierarhul.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a arătat că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este înrădăcinat în tradiţia înaintaşilor săi, crezând şi mărturisind aşa cum au făcut-o moşii şi strămoşii noştri. „Crede în Dumnezeul Care ne-a ocrotit şi ne-a înălţat peste veacuri în glia pe care ne-a dăruit-o ca să ne rodească tărie trupului şi înţelepciune (…). În lupta cu provocările contemporaneităţii, cu secularismul şi cu materialismul, Patriarhul este purtătorul de steag al păstrării tradiţiei ortodoxe şi a valorilor naţionale”, a precizat Înaltpreasfinţia Sa.

După cuvântul de felicitare, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului i-a dăruit Patriarhului României, din partea ierarhilor membri ai Sfântului Sinod, o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

 

Este nevoie să arătăm prin fapte ceea ce predicăm

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei pentru evocarea Sfântului Proroc Daniel şi pentru aprecierile adresate Preafericirii Sale. „Noi ne gândim mai mult la ceea ce lipseşte în lucrarea Noastră, și nu la ceea ce s-a făcut deja. Aprecierile laudative trebuie înţelese mai mult ca o încurajare decât ca o confirmare a realităţii (…). Suntem conştienţi că în Biserică toate lucrările bune se fac împreună cu clerul, credincioşii, autorităţile de stat, cu oamenii harnici şi darnici şi, desigur, împreună cu toate instituţiile, care au fiecare rolul lor specific. Trăim o vreme în care limbajul s-a degradat, cuvântul şi-a pierdut din forţa sa spirituală, dacă nu este însoţit de fapte vizibile, concrete. Ajungem la ceea ce spunea Sfântul Isaac Sirul: «Taci tu ca să vorbească faptele tale!» Adică este nevoie ca în toate domeniile de activitate să arătăm prin fapte ceea ce predicăm prin toată teologia academică şi pastorală şi astfel împlinind prin faptă iubirea milostivă a lui Hristos. De aceea, considerăm că sfatul cel mai bun este acesta al Sfântului Apostol Pavel, care zice că de fapt contează credinţa lucrătoare prin iubire”, a spus Preafericirea Sa.

 

Moment festiv în Palatul Patriarhiei

După oficierea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum în Catedrala Patriarhală, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei a avut loc un moment festiv, prezentat de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Reprezentanţi ai unor instituţii publice, partenere ale Patriarhiei Române în numeroase proiecte sociale şi culturale, au rostit cuvinte de felicitare cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

La eveniment au fost prezenți ierarhi membri ai Sfântului Sinod, membri ai Administraţiei Patriarhale şi ai Admi­nistrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, reprezentanţi ai autorităţilor publice, precum şi clerici şi credincioşi care au dorit să fie alături de Preafericirea Sa la ceas aniversar.

Ministrul educaţiei şi cercetării, Monica Cristina Anisie, l-a felicitat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu ocazia zilei onomastice, dar şi pentru întreaga activitate în folosul societăţii: „Vă felicităm pentru întreaga activitate pe care cu multă energie şi iniţiativă o coordonaţi în misiunea Bisericii de a fi mai aproape de oameni şi de nevoile lor spirituale, materiale şi educaţionale. Considerându-vă un reper al slujirii aproapelui, vă asigurăm de întreaga preţuire şi de tot sprijinul nostru în demersurile Preafericirii Voastre”.

În continuare, Victor Opaschi, secretarul de stat pentru culte, a transmis un cuvânt de felicitare Patriarhului României, realizând şi un rezumat al proiectelor pe care instituţia de stat le desfăşoară în colaborare cu Biserica Ortodoxă Română de la începutul păstoririi ca Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel: „Imaginea pe care ne-o oferă astăzi Preafericirea Sa este aceea a unui Patriarh al unei Biserici Ortodoxe pe deplin implicate în viaţa cetăţii, în mijlocul cetăţii, la locul care i se cuvine, pe de o parte, prin angajarea deplină a Bisericii în societate, iar pe de altă parte, prin dezvoltarea parteneriatului cu statul român. Putem spune că astăzi parteneriatul dintre stat şi cultele religioase nu are doar o valoare democratică, fiind consecinţa logică şi directă a exercitării libertăţii religioase, ci şi profunde valenţe istorice şi politice, prin faptul că regimul democratic de astăzi are datoria şi reuşeşte să vindece răni ale trecutului. Sprijinul Preafericirii Voastre este pentru noi un semnal încurajator. Acest sprijin are o dimensiune instituţională, dar este ceva mai mult decât atât. Are şi o dimensiune foarte umană. Astăzi, Biserica Ortodoxă Română este o Biserică dinamică, vizibilă în faptele şi atitudinile sale. Timpul a trecut cu folos, iar şantierul Catedralei Naţionale continuă să fie un adevărat model de responsabilitate faţă de utilizarea banului public şi un exemplu de bună practică pe care noi îl dăm cu fiecare ocazie şi altora”.

Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti, a transmis un mesaj de felicitare în care este exprimată recunoştinţa instituţiei pentru activitatea Preafericirii Sale: „Vă asigurăm şi cu acest prilej de profunda admiraţie şi adâncul nostru respect pentru opera de reconstrucţie spirituală pe care v-aţi asumat-o. Vă rugăm să primiţi recunoştinţa noastră pentru relaţia afectuoasă şi de bun augur pe care aţi cultivat-o de-a lungul anilor cu Universitatea din Bucureşti”. De asemenea, conducătorul universităţii bucureştene l-a felicitat pe Patriarhul României şi în nume personal, arătând faptul că Preafericirea Sa a fost întotdeauna un model: „Când l-am întâlnit pentru prima oară pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, am avut experienţa covârşitoare de a vedea o personalitate care poate să sintetizeze calităţi şi virtuţi care rareori pot fi, de fapt, sintetizate de o singură persoană. Până atunci nu avusesem experienţa unei astfel de întâlniri admirabile şi nici de atunci până astăzi. Pot spune că norocul vieţii mele a fost acela să stau de mai multe ori în preajma Preafericirii Voastre şi să declar aici că aţi fost întotdeauna pentru noi o personalitate care ne-a inspirat şi care ne-a motivat”.

Părintele Ioan Ivanov, delegat al Înalt­preasfinţitului Părinte Naum, Mitropolit de Ruse din Patriarhia Bulgariei, a transmis felicitări Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, exprimându-şi recunoştinţa pentru relaţiile frumoase de frăţietate dintre cele două Biserici-surori.
De asemenea, a oferit în dar Patriarhului României noastre o icoană cu Prorocul Daniel în groapa cu lei, realizată din porţelan după o tehnică tradiţională.

Corala „Cuza” a Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, coordonată de profesorul de religie Alin Bolboaşă Şofaru, a susţinut un minirecital de colinde tradiţionale. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit daruri tuturor membrilor coralei.

În încheiere, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de binecuvântare, mulţumind tuturor celor care au transmis mesaje de felicitare, exprimându-şi dorinţa unei relaţii cât mai strânse între instituţiile responsabile pentru propăşirea societăţii româneşti: „Avem o bucurie deosebită să exprimăm recunoştinţa noastră, să mulţumim celor care ne-au ajutat în toată lucrarea noastră de până acum şi avem speranţa că vom continua buna cooperare cu instituţiile statului şi mai ales în domeniul educaţiei, pentru că e mare nevoie de o cooperare, iar pe baza coresponsabilităţii să creăm mai multă comuniune, mai multă unitate, mai mult respect reciproc şi mai multă dorinţă de vindecare a demnităţii poporului român, atât în interiorul ţării, cât şi în relaţiile noastre internaţionale”.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter