Reprezentanţii filialelor Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din toată ţara, însoţiţi de părintele conf. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal coordonator al Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, au fost primiţi duminică, 12 ianuarie 2020, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinţilor Români din Reşedinţa Patriarhală. Evenimentul a avut loc cu ocazia împlinirii a 30 de ani de existență ai asociației studențești creștine.

 

Înainte de întâlnirea cu Patriarhul României, reprezentanţii filialelor ASCOR din țară au participat în Catedrala Patriarhală la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori. La final au mers la Reședința Patriarhală pentru a primi binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii noastre.

Cu această ocazie, părintele conf. dr. Nicuşor Beldiman i-a mulţumit Patriarhului României pentru binecuvântarea acordată în vederea desfăşurării lucrărilor Consiliului Naţional al ASCOR la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, precum şi pentru primirea reprezentanţilor ASCOR la Reşedinţa Patriarhală.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat activitatea bogată şi dinamică a membrilor ASCOR: „De 30 de ani nu s-a întrerupt activitatea acestei asociaţii. Această lucrare trebuie intensificată şi trebuie mai multă cooperare şi coordonare. Trebuie să aveţi mai multă informare reciprocă despre activităţile din diferite filiale (…). La nivel de eparhii, la nivel local se pot organiza pentru întărirea comuniunii, solidarităţii şi frăţietăţii ­diferite activităţi, iar acestea vor fi ­transmise prin Radio TRINITAS, ­TRINITAS TV şi «Ziarul Lumina»”.

Patriarhul României a amintit apoi de realizarea la tipografiile Patriarhiei Române a unui album aniversar şi a unui volum aniversar, ambele dedicate împlinirii a 30 de ani de existenţă ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români. La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a oferit daruri reprezentanţilor filialelor ASCOR din România.

Consiliul Național al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români s-a întrunit sâmbătă, 11 ianuarie, la ­Facultatea de Teologie Ortodoxă din ­Bucureşti. Pe agenda întâlnirii s-au aflat discuţii despre noul statut ASCOR, centralizarea rapoartelor de activitate din anul 2019, precum şi pregătirea sărbătoririi a trei decenii de existență a asociaţiei. „Dumneavoastră sunteţi un model pentru ceilalţi. Este o cinste să fiţi reprezentanţii tuturor studenţilor din ţară, dar este şi o responsabilitate, pentru că sunteţi cei ­dintâi misionari”, a spus părintele Nicuşor Beldiman la acest eveniment.

ASCOR a fost înfiinţată în 14 iunie 1990 în Bucureşti. Membri ai ASCOR din toată ţara au marcat trecerea în cel de-al 30-lea an de activitate în tabăra de iarnă de la Putna.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter