Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a primit duminică, 19 iulie 2020, în Sala „Europa ­Christiana” din Palatul Patriarhiei, pe repre­zentanții filialelor Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) din toată țara, însoțiți de părintele prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal coordonator al Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române. Evenimentul a avut loc cu ocazia împlinirii a 30 de ani de existență și activitate ai asociației studențești creștine și a Consfătuirii Naționale ASCOR, desfășurată în ­perioada 17-19 iulie 2020 în Capitală.

Înainte de întâlnirea cu Patriarhul României, reprezentanții filialelor ­ASCOR din țară au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la „Baldachinul Sfinților” de pe „Colina Bucuriei” de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale. La final, tinerii au mers la ­Palatul Patriarhiei pentru a primi ­binecuvântarea Întâistătătorului ­Bisericii noastre.

Cu acest prilej, părintele prof. dr. Nicușor Beldiman i-a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh pentru binecuvântarea dată reprezentan­ților ASCOR din țară de a se întruni în cadrul consfătuirii naționale, care s-a desfă­șurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, precum și pentru primirea membrilor asociației în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei. Având în vedere grija părintească și prețuirea pe care le acordă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel tinerilor din ASCOR, în semn de recunoștință, membrii asociației i-au dăruit Preafericirii Sale un buchet de flori.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat pe reprezentanții ASCOR cu prilejul împlinirii a 30 de ani de existență și a apreciat activitatea bogată a membrilor asocia­ției prin mărturisirea credinței în spațiul public. „Dorim să vă felicităm cu prilejul împlinirii a 30 de ani de existență și de activitate, de slujire a Bisericii și a țării de către Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români. ASCOR este cunoscută prin prezența sa, mai ales în viața Bisericii, și prin mărturia pe care o aduce în mijlocul studenților, în diferite centre universitare. Este foarte importantă această mărturisire a credinței în spațiul public prin cuvânt și faptă, prin rugăciune și acțiune. În mod deosebit, ASCOR unește tinerii care doresc să se roage și să cânte împreună, să asculte conferințe duhovnicești, să participe la activități spirituale și umanitare, filantropice, care arată iubirea lui Hristos smerită și milostivă față de oameni. Sfântul Isaac Sirul spune că iubirea curată se naște din rugăciune, iar Sfântul Grigorie Palama afirmă că, atunci când omul se roagă, nu este doar el activ, ci și ­Dumnezeu este lucrător în sufletul omului care se roagă, prin harul care transmite iubirea milostivă a lui Hristos în sufletul celui care se roagă. Deci, rugăciunea este o împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu, prin care omul rugător primește harul sfințitor. Aceasta arată de ce pe prim plan ASCOR a pus de la început accentul pe participarea la slujbele Bisericii. În al doilea rând, ASCOR a organizat, mai ales în Postul Sfintelor Paști și în Postul Naș­terii Domnului, multe conferințe duhovnicești, invitând oameni cu experiență duhovnicească din țară și din străinătate, și a organizat seri filocalice”, a spus Părintele Patriarh Daniel. La final, Preafericirea Sa le-a oferit daruri reprezentanților filialelor ASCOR din România.

 

Consfătuirea Națională ASCOR

Membrii filialelor Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români din toată țara s-au întrunit sâmbătă, 18 iulie 2020, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Delegați din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment au fost pr. prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal coordonator al Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, și Mihai ­Paraschiv, inspector patriarhal responsabil pentru relația cu ONG-urile și tineretul. De asemenea, prezent la eveniment a fost și părintele Vasile Gavrilă, îndrumătorul filialei București a asociației.

În deschiderea consfătuirii na­ționale, pr. prof. dr. Nicușor Beldiman a citit mesajul adresat de Patriarhul României membrilor aso­ciației cu acest prilej, intitulat „ASCOR la vârsta maturității și a responsabilității”. Pe ordinea de zi s-au aflat: stadiul actual al proiectelor aniversare ASCOR și ­replanificarea acestora; situația filialelor care au dobândit personalitate juridică (filiala Oradea) și stabilirea unui nou termen pentru rezolvarea problemelor juridice de către celelalte filiale; situația actuală a filialelor ­inactive; activitatea în spațiul public a asociației la nivel național atunci când valorile creștine sunt propuse spre a fi excluse din societate; propuneri de alte proiecte și raportul de activitate pentru perioada ianuarie-iunie 2020.

Punctul central al consfătuirii a fost reorganizarea proiectelor aniversare stabilite în ianuarie, suspendate din cauza pandemiei. „În luna ianuarie a acestui an am mai avut o întâlnire la nivel național în care ne-am fixat o agendă pentru acest an aniversar și ne-am propus trei proiecte. Primul proiect era reprezentat de un album cu fotografii din momentul înființării asociației, deci de la vechile generații, al doilea album era stabilit să fie compus din conferințele cele mai importante și invitații de seamă pe care i-am avut, iar cel de-al treilea proiect reprezenta o tabără cu filialele din toată țara. De asemenea, toate cele trei proiecte se încununau cu resfințirea ­Paraclisului universitar «Sfântul ­Nicolae»-Ghica din București. Din păcate, toate aceste lucruri au fost suspendate de contextul actual, din acest motiv suntem aici, să discutăm, să replanificăm și să reorganizăm situația, să vedem cum putem duce la îndeplinire măcar o parte din aceste proiecte”, a spus Ana Chifu, preșe­din­tele ASCOR București.

ASCOR a fost înființată la data de 14 iunie 1990 în București, la inițiativa unor studenți și doctoranzi de la diferite facultăți.

 

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter