Vineri, 27 noiembrie 2020, la Reşedinţa eparhială din ­Târgovişte, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a primit vizita domnului Ludovic Orban, prim-ministru al Guvernului României, însoțit de: domnul Virgil Daniel Popescu, ministrul economiei, domnul Virgil Guran, consilier de stat pe probleme de ordine publică și siguranța cetă­țeanului la Cancelaria prim-ministrului, domnul Marius Bălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării Naționale, și de domnul Aurelian Popa, prefectul județului Dâmbovița.

În timpul întâlnirii s-a discutat despre rolul și importanța culturală, educațională și filantropică a Bisericii Ortodoxe Române în societatea contemporană și despre colaborarea ei cu ­Statul, în cadrul a numeroase și utile proiecte ce au în vedere sprijinirea concretă a unor nevoi din lumea noastră, ne-a transmis Biroul de presă al ­Arhiepiscopiei Târgoviștei. Au fost abordate, de asemenea, unele aspecte legate de activitatea complexă a Bisericii în ceea ce privește limitarea și eradicarea noii pandemii prin măsurile preventive în vigoare, precum și sprijinirea celor mai afectați de aceasta.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter