Medicii, asistenții medicali și organizatorii campaniilor Patriarhiei Române „Sănătate pentru sate“, „Donează sânge, salvează o viaţă!“, precum și voluntarii grupului care au vizitat la spitale şi au ajutat victimele tragediei de la Clubul Colectiv au primit diplome omagiale din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. Întâlnirea a avut loc sâmbătă, 12 decembrie, la Centrul cultural-misionar „Familia“ din orașul Pantelimon, județul Ilfov.

Patriarhia Română, prin medici, asistenți medicali și voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a continuat campania de donare de sânge, mai ales în contextul spitalizării zecilor de tineri răniți în urma incendiului de la clubul Colectiv, dar a inițiat și un proiect-pilot la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor, și anume programul „Sănătate pentru sate“. „În această toamnă, Patriarhia Română, prin voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a organizat programul «Sănătate pentru sate», un proiect-pilot prin care am reușit să mergem în 11 localități diferite din Arhiepiscopia Bucureștilor, adică în sate aflate mai aproape sau mai departe de București, ca să ajutăm pacienții greu deplasabili, neasigurați și cu probleme de sănătate, care nu aveau acces la spital din localitatea în care se aflau. O a doua campanie a Patriarhiei Române a fost «Donează sânge! Salvează o viață!», campanie ce a ajuns la a opta ediție și în care s-au implicat și voluntari menționați mai sus. De asemenea, a participat și un grup de voluntari care au ajutat victimele accidentului de la clubul Colectiv, adică i-au căutat prin spitale, i-au îndrumat și au ajutat familiile acestora cu alimente sau cu ajutoare financiare“, a precizat pr. Cezar Antonio Dumitrașcu, consilier patriarhal al Sectorului social-filantropic al Administrației Patriarhale.

De aceea, în semn de mulțu­mire și recunoștință pentru manifestarea iubirii față de semenii aflați în suferințe și nevoi, acești „misionari ai sănătății“, precum au fost numiți de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au participat la o masă de mulțumire și au primit câte o Diplomă omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur“, oferită de Preafericirea Sa. Împreună cu cei 74 de medici, asistenți medicali, studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din Bu­curești și voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a mai fost un grup de repre­zentanți ai Academiei Tehnice Militare, care, de asemenea, au primit Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur“ pentru coordonarea și susținerea acțiunilor de donare de sânge din cadrul instituției.

 

Peste 1.500 de bolnavi au fost consultați

„Campania «Sănătate pentru sate» și-a împlinit rostul și valoarea pentru că medicii care au fost pe teren în aceste 10 sâmbete, de când a fost demarată această campanie, au mângâiat, întărit și vindecat peste 1.500 de bolnavi care au fost consultați. Nevoie este multă, pentru că boala, ca și necazul, nu dă niciodată preaviz la nimeni, iar omul la boală este cel mai vulnerabil și cel mai depresiv, astfel că deznădăjduiește cel mai repede, dar, încurajându-l, informându-l, devine mai stăpân pe sine, mai echilibrat și mai credincios. Nimic nu deprimă universul uman ca boala, pentru că în sănătate piese de schimb nu sunt. De aceea, ne bucurăm de numărul mare de medici, asistenți medicali și voluntari care s-au implicat în această campanie și ne rugăm Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfântului Ierarh Spiridon și tuturor sfinților să ne ajute să continuăm această campanie, care este destinată mediului rural, unde suferința este mai mare, sărăcia este mai adânc înrădăcinată, lipsa de cunoștințe medicale este cu desăvârșire la vedere“, a spus arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

În cadrul întâlnirii, a mai precizat părintele arhim. Ciprian Grădinaru, Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit despre necesitatea derulării unor asemenea campanii misionar-filantropice pentru societatea românească și a realizării unor broșuri educative.

„Ne-am bucurat de invitația de recunoștință a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel față de medicii, asistenții și voluntarii care s-au implicat în aceste frumoase campanii medicale, de prezența în mijlocul nostru, dar și pentru faptul că ne-a încurajat și ne-a sfătuit ca să continuăm această frumoasă lucrare a iubirii semenilor, o faptă milostivă și o bucurie de a ușura durerea unui om aflat în suferință. Pe lângă încurajări, Preafericirea Sa ne-a sfătuit ca acțiunile viitoare ale campaniei «Sănătate pentru sate» să fie profilactice, să prevină bolile și, astfel, le-a propus medicilor specialiști să redacteze câte un formular de îndrumare și informare pentru conștientizarea și educarea populației, deoarece contează foarte mult educația medicală pentru a preveni bolile cronice“, a explicat arhim. Ciprian Grădinaru.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter