Proiectul „Identitatea românească în lume“, iniţiat de Radio TRINITAS al Patriarhiei Române şi finanțat de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), s-a încheiat marţi, 17 noiembrie, printr-un seminar naţional despre identitatea românească în lume. Seminarul s-a desfăşurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, în Sala „I. G. Coman“.

Proiect_identitatea_romaneasca_3

În cadrul proiectului, imaginea pozitivă a românilor în diaspora și problemele legate de afirmarea identității culturale, lingvistice, etnice și religioase au fost mediatizate prin intermediul rubricii „Români de lângă Români“ și al emisiunii „Dialogurile TRINITAS“. „Proiectul acesta nu vizează rezolvarea problemelor din diaspora, deoarece proiectul reprezintă un demers jurnalistic. Noi semnalăm probleme, noi le prezentăm şi urmează ca autorităţi competente, precum Biserica, să găsească şi soluţii în acest sens. Proiectul «Identitatea românească în lume» a avut ca obiectiv promovarea identităţii noastre, consolidarea imaginii pozitive a românilor din afara graniţelor ţării, pentru că, de multe ori, presa din ţările membre şi partenere ale României au prezentat o imagine negativă asupra românilor. Am încercat să aducem multe exemple de bună practică, de oameni care au reuşit să construiască proiecte de succes în diaspora, de oameni care au reuşit să ducă numele de români şi să-l promoveze cu multă demnitate acolo (…). Am rămas impresionat ascultând reportajele, mărturiile pe care colegii mei le-au adus din comunităţile din afară. Cred că mesajul celor din diasporă către noi este: preţuiţi ceea ce aveţi acasă, pentru că o să vă lipsească foarte mult Biserica, limba şi identitatea românească!“, a spus consilierul patriarhal Ciprian Olinici, directorul TRINITAS TV şi Radio TRINITAS.

În cadrul seminarului au fost amintite principalele rezultate ale proiectului: 39 de comunități românești din Marea Britanie, Austria și Italia au fost vizitate de reporterii Radio TRINITAS; au fost realizate 222 de interviuri și 42 de reportaje, din care 15 despre români care și-au deschis propria afacere în domeniile IT, transport internațional, gastronomie, educație și mass-media; 2.400 de români au beneficiat de informații legate de proiect și de materiale promoționale; a fost organizat un concert de muzică patriotică în Italia pentru românii din Verona – Villafranca; a fost încheiat un parteneriat cu 10 instituții mass-media, culturale sau din domeniul educației; a fost organizat un concurs zilnic în cadrul rubricii „Români de lângă Români“ (câștigătorii au primit CD-uri editate în cadrul proiectului); ştiri și articole despre proiect apărute în presa scrisă, radio și tv; 2.500 de CD-uri „Cântări ale Dumnezeieștii Liturghii“ distribuite în diaspora. În cadrul seminarului, cei prezenţi au avut posibilitatea să urmărească reportaje şi interviuri realizate în Marea Britanie, Austria şi Italia cu românii stabiliţi temporar sau definitiv în aceste ţări.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter