Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârșit duminică, 26 iulie, Sfânta Liturghie la schitul cu viață după model athonit, cu hramul „Buna Vestire”, din localitatea Kisapáti, de pe Muntele „Sfântul Gheorghe” ­(Hegy Szent György) din Ungaria. ­Ierarhul român a slujit la acest schit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arsenie Kardamakis, Exarhul pentru Austria și Ungaria al Patriarhiei Ecumenice, de care aparține așeză­mântul monahal, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Din soborul care s-a rugat împreună cu ierarhul român au mai ­făcut parte părintele ieromonah Martin Halász și părintele protosinghel Visarion Tuderici, secretarul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, iar la slujbă au participat credincioși ortodocși maghiari din satul apropiat Kisapáti și împrejurimi, dar și din ­Budapesta și alte localități (Szombathely, Várvölgy, Kaposvár etc.), oameni apropiați de acest locaș monahal, care constituie un nucleu ortodox în zonă.

Răspunsurile liturgice au fost date de psaltul schitului, dar și de alți tineri talentați, care au învățat muzica psaltică, pe care o cântă atât în limba maghiară, cât și în greacă. La Sfânta Liturghie au fost date răspunsuri și în limba română.

În cuvântul de învățătură rostit în ­încheiere, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și-a exprimat bucuria de a putea vizita și sluji pentru prima dată în acest schit cu specific athonit al Exarhatului Patriarhiei Ecumenice pentru Austria și Ungaria și a subliniat valoarea deosebită a Ortodoxiei, care îi adună pe oameni în duh de comuniune frățească, ce depășește granițele și limitările atât de frecvent întâlnite în lumea în care trăim.

La final, cei prezenți la slujbă au fost invitați de părintele Martin să ia parte și la o agapă comună, care a perpetuat spiritul de comuniune fră­țească interortodoxă și dincolo de zidurile bisericii.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter