Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani
Introducere la o ediție aniversară
Prima publicație a Bisericii Ortodoxe Române apărută prompt, ca o mărturie scrisă privind transformările din societatea românească provocate acum mai bine de treizeci de ani, odată cu schimbarea regimului politic, are bucuria de a-și îmbogăți colecția cu o ediție specială dedicată sărbătoririi vârstei de 70 de ani de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Trei evenimente desfășurate pe Colina Bucuriei au marcat data de 22 iulie 2021. Mai întâi, ca o încununare la vremea slujbei de seară, ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de miercuri, 21 iulie, s-a încheiat cu un moment festiv în care Patriarhul României a fost felicitat încă din ajunul zilei în care a împlinit vârsta de 70 de ani. A fi membru al unei sinaxe de ierarhi prezidată de Preafericitul Părinte Daniel este recunoscut ca o împărtășire de darurile Duhului Sfânt îmbelșugat transmise Bisericii noastre în ultimii aproape cincisprezece ani, așa cum a fost subliniat cu acest prilej în cuvântul omagial rostit de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei și în schimbul de daruri simbolice. Joi, 22 iulie, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și asupra ierarhilor, clericilor, monahilor și credincioșilor mireni. La finalul acestei slujbe, a fost citit Actul aniversar alcătuit de Sfântul Sinod la împlinirea vârstei de 70 de ani ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Apoi, în Sala Aula Magna din Palatul Patriarhiei s-a desfășurat un moment aniversar, în timpul căruia au fost prezentate mesajele din partea autorităților de stat, precum și ale altor instituții publice, un volum și un film aniversar.
Celor trei evenimente de pe Colina Bucuriei li s-a adăugat decorarea Părintelui Patriarh de către Președintele României, Klaus Werner Iohannis, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan, pentru contribuția excepțională la călăuzirea activității pastorale, misionare, culturale, sociale și filantropice a Bisericii Ortodoxe Române în țară și în diasporă, pentru sporirea binelui comun prin cultivarea dialogului interconfesional și interreligios. Desfășurată în aceeași zi la Palatul Cotroceni, în cadrul unei ceremonii aniversare, decorarea a fost receptată de Preafericirea Sa „ca semn de apreciere nu doar a activităților noastre ca Patriarh, ci ca o onoare pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română” (din cuvântul de mulțumire adresat de Preafericitul Părinte Daniel cu acest prilej).
De asemenea, această ediție este completată de prezentarea principalelor manifestări desfășurate la Mănăstirea Putna între 14 și 18 august, în memoria unuia dintre evenimentele esențiale pentru definirea identității naționale românești. Anul acesta, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, s-au împlinit 150 de ani de când tineri români din toate provinciile istorice românești se alăturau lui Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Iraclie Porumbescu și Ciprian Porumbescu la „Serbarea de la Putna”, cu un rol hotărâtor în cristalizarea resorturilor sociale, etnice, culturale și religioase aflate la baza unității naționale, realizată câteva decenii mai târziu.
Astfel că pecetea aniversară a ediției pune în lumină și celelalte articole ce surprind o serie de alte evenimente desfășurate în lunile iulie și august ale anului curent, încredințându-i pe realizatori și pe cititori de sălășluirea în iubirea divină, deoarece Preasfânta și de viață făcătoare Treime „a rânduit ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române un ierarh evlavios, jertfelnic și înțelept, care, în vremuri deloc ușoare, cu adânci schimbări în societatea contemporană, este călăuză dreaptă și luminoasă clerului, monahilor și credincioșilor ortodocși români din țară și din diasporă”. Preluând această mărturie din Actul aniversar al Sfântului Sinod, „Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să-i dăruiască sănătate deplină, bucurii duhovnicești și puteri sporite în împlinirea misiunii de arhipăstor al Bisericii Ortodoxe Române”.