Luni, 16 noiembrie 2015, Catedrala mitropolitană din Sibiu, locaşul unde părintele arhidiacon Constantin Voicu a slujit ani de zile, a fost loc de priveghere şi de prohodire a celui care şi-a dedicat  viaţa catedrei şi formării viitorilor preoţi.

Slujba de înmormântare a fost  oficiată de un sobor de arhierei format din Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Numeroşi preoţi aflaţi la chemări de înaltă slujire au venit să-l prohodească pe cel ce le-a fost profesor şi îndrumător, amintind aici pe pr. Ioan Sauca, secretar-general executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor, pr. Alexandru Moţoc, inspector-general bisericesc la Patriarhia Română, stareţi şi monahi, precum şi numeroşi profesori de teologie din ţară şi din străinătate.

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Un prieten al Sfinţilor Părinţi şi al oamenilor“ a fost citit de PS Episcop Sofronie. Au fost transmise mesaje de condoleanţe din partea ierarhilor, din partea Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, a secretarului general al Consiliului Mondial al Bisericilor, Olav Fykse Tveit, şi a autorităţilor locale şi judeţene. La final, s-a înconjurat locaşul de cult şi s-a mers la cimitirul municipal din Sibiu, unde a fost îngropat trupul neînsufleţit al arhidiaconului Constantin Voicu.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter