Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, transmis cu ocazia aniversării centenarului Universității `Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, 4 noiembrie 2019

 

Sărbătorirea a 100 de ani de existență a Universității `Babeș-Bolyai~ din Cluj-Napoca reprezintă un moment semnificativ în viața academică și culturală națională, întrucât este, pe de o parte, un prilej de apreciere a generațiilor de profesori care au onorat această insti­tuție de învățământ, cercetare și cultură, iar pe de altă parte, o ocazie de a reafirma vocația și valoarea Universității în contextul societății contemporane.

Înființarea acestei prestigioase Universități românești, precedată în acest oraș de alte instituții academice, coincide cu realizarea României Mari, reprezentând împlinirea unei aspirații naționale și constituind, totodată, un model de colaborare interetnică, interculturală și interconfesională. Funcțio­narea a patru facultăți de teologie în cadrul acestei Univer­sități, caz unic în Universitățile europene, are la bază respectul, dialogul și cooperarea fructuoasă a cultelor religioase din țara noastră, în scopul edificării moral-spirituale a tinerelor generații de studenți.

În spiritul tradițional al învăță­mântului academic românesc, Universitatea are menirea sau vocația să formeze personalități competente și întreprinzătoare, promovând o cunoaștere pentru acțiune, utilă nu doar pentru școală, ci și pentru calitatea vieții umane în societate. În același timp, ea are și vocația de a fi un spațiu al dialogului și de valorificare a reflecției în întâlnirea dintre știință, filosofie, teologie, artă și cultură. Mai ales în contextul lumii de astăzi, când asistăm la o fragmentare accelerată a domeniilor științei și la o hiperspecializare a educației, este nevoie de recuperarea și de valorificarea perspectivei interdisciplinare a cu­noașterii în folosul vieții umane.

De asemenea, în mediul universitar de astăzi este necesară promovarea dorinței de a fructifica propriile tradiții naționale în dialog cu realizările științifice și cu tra­­dițiile altor popoare. În acest sens, apreciem activitatea Universității `Babeș-Bolyai~ din Cluj-Napoca de a contribui la intensificarea cooperării academice în plan național și internațional.

Pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Prezența Facultății de Teologie Ortodoxă în cadrul Universității `Babeș-Bolyai~ contribuie la apropierea și cooperarea dintre Biserică și Universitate, dintre credință și cultură, teologie și știință, depășin­du-se divergențe artificiale și descoperindu-se bucuria dialogului și utilitatea cooperării, pentru binele societății.

În încheiere, îi felicităm pe organizatorii evenimentului solemn de sărbătorire a 100 de ani de la înființarea Universi­tății `Babeș-Bolyai~ din Cluj-Napoca, pe profesorii și studenții acestei Universități, rugându-ne Milostivului Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i ajute pe toți cei care lucrează în această înaltă instituție academică și contribuie la afirmarea valorilor academice românești, la nivel național și internațional.

 

Întru mulți și fericiți ani!

Cu aleasă prețuire și binecuvântare,

 † Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter