O nouă parohie românească ­înfiinţată în Bavaria Superioară

Ținând cont de numărul tot mai mare de români care se stabilesc temporar sau definitiv în Germania și dorind să intensifice activitatea pastoral-misionară desfăşurată în această țară, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a aprobat recent înființarea unei parohii ortodoxe pentru localitățile bavareze Wolfratshausen, Geretsried și Bad Tölz.

Această realizare a sosit în urma îndemnului ierarhului, adresat în ultimii ani celor şase părinţi protopopi ai Germaniei, de a identifica noi puncte de slujire în vederea înfiinţării unor noi parohii.

Încă de la sfârşitul anului 2019, părintele Alexandru Nan, protoiereu al Protopopiatului Ortodox Român al Bavariei, a reușit să obțină Biserica evanghelică „Sfântul Mihail” din Wolfratshausen, în care a slujit până la începutul anului 2020, când slujbele au fost sistate din cauza restricţiilor impuse de contextul pandemic. Acestea au fost reluate şi ­oficiate cu regularitate începând cu ­Duminica Ortodoxiei din acest an, fiind săvârşite atât de părintele Alexandru Nan, care ne-a şi transmis aceste informaţii, cât şi de părintele paroh Dumitru Aman, de la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Nicolae” și „Sfântul Corbinian” din ­Garmisch-Partenkirchen.

Constatând setea duhovnicească a românilor ortodocși stabiliţi în zonă, în special în oraşele Wolfratshausen şi Geretsried, părintele protoiereu a solicitat Înalt­prea­sfințitului Părinte Mitropolit Serafim înființarea unei noi parohii pentru românii aflaţi în localitățile amintite. Astfel, în consultare cu Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, și urmând pașii canonici necesari, Părintele Mitropolit a aprobat în­fiin­țarea Parohiei Ortodoxe Române cu hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Sebas­tian” pentru loca­litățile Wolfratshausen, Geretsried și Bad Tölz, desemnându-l în calitatea de paroh pe părintele Constantin Bălăucă, preot cu bogată expe­riență în diasporă.

După oficierea slujbei Vecerniei, săvârșită de un sobor de pre­oţi şi diaconi în Biserica „Sfân­tul Mihail” din Wolfratshausen, în seara zilei de 15 mai, părintele protopop Alexandru Nan l-a prezentat credincioșilor aflaţi în lăcaşul de închinare pe noul lor paroh, mulțumind, totodată, celor implicați în demersurile şi eforturile de înființare a acestei noi parohii. Credincioșii români s-au bucurat de momentul de rugăciune şi de faptul că un preot cu experiență a fost de­semnat să se ocupe de nevoile lor spirituale.