Bucureşti, 10 mai 2020

 

Majestății Sale Margareta,

Custodele Coroanei române

 

Majestatea Voastră,

Hristos a înviat!

La sărbătoarea Zilei Naţionale a Regalităţii, cu deosebită bucurie şi stimă, adresăm întregii Familii Regale felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele luminoase de vitejie şi de înţelepciune ale regilor ­României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoştinţă pentru tot ceea ce Monarhia Română (1881-1947) a realizat benefic pentru poporul ­român în plan spiritual, cultural, edilitar, educa­țio­nal şi social-filantropic.

De aceea, astăzi, 10 mai 2020, la Catedrala ­Patriarhală, sunt comemorați cu respect şi evlavie Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele ­Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai şi Regina Ana.

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm şi să promovăm valorile unității, libertății şi identității naţionale, moștenite de la înaintași, ca fiind simboluri ale demnității poporului român, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

Cu stimă şi binecuvântare,

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter