Duminică, 27 septembrie, Mănăstirea Antim din Bucu­rești și-a sărbătorit hramul cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, Mitro­politul Țării Românești, cti­­torul și ocrotitorul acestui așezământ, care a împlinit anul acesta 300 de ani de la sfințire. Obștea monahală și credincioșii atașați duhovni­cește de lavra din centrul Capitalei au primit cu acest prilej vizita Preafericitului Părinte Daniel.

Biserica mare și curtea mănăstirii au fost neîncăpătoare pentru credincioșii care au dorit să participe la Sfânta Liturghie, săvârșită în ziua hramului de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Epis­cop-vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Din soborul care a slujit împreună cu ierarhii au făcut parte: părintele Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal de la Cancelaria Sfântului Sinod; părintele arhimandrit Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod; părintele protosinghel Vincențiu Oboroceanu, starețul Mănăstirii Antim, precum și alți slujitori, arhi­mandriți, protosingheli, preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Dumitru Sorin Stoian a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Dra­gomirești-Deal, Protopopiatul Ilfov-Sud al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Credincioșii au fost bine­cuvântați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit la finalul Sfintei Liturghii un cuvânt de învățătură. Duminică, 27 septembrie, s-a făcut pomenirea minunii numite „Pescuirea minunată“, consemnată la Luca 5, 1-11, iar Preafericirea Sa a spus că acest eveniment prefigura venirea la credință și primirea în Biserică a multor nea­muri și popoare şi a vorbit şi despre moștenirea duhovnicească și culturală a Sfântului Ierarh Antim.

În ziua de prăznuire a sfântului ocrotitor, mănăstirea a îmbrăcat haine noi de sărbătoare. Lucrările efectuate la clopotnița de la intrarea mănăstirii au fost binecuvântate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. La rânduiala de binecuvântare au participat Preasfințitul Qais, Episcop de Erzurum, din partea Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient; Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Clo­pot­nița, monument istoric, a fost consolidată, restaurată și înfru­musețată, urmând ca în perioada următoare, cu sprijinul cre­dincioșilor, să fie împodobită cu pictură în mozaic, iar în camerele de la etaj să fie amenajat un mic muzeu despre istoria mănăstirii.

icoana-sf-antimÎn semn de binecuvântare pentru obștea monahală, Preafericitul Părinte Daniel a dăruit mai multe cărți de folos liturgic și duhovnicesc, iar credincioșilor prezenți, iconițe cu chipul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. Cu ocazia hramului, obștea monahală a dăruit Preafericirii Sale o icoană mare, pictată pe lemn, cu chipul sfântului ierarh ocrotitor al Mănăstirii Antim. 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter