Lucrările la construirea Catedralei Mântuirii Neamului s-au desfășurat în primele trei luni ale anului 2016 conform programului, atingându-se obiectivele prevăzute.

Credincioșii ortodocși români care își îndreaptă gândurile spre viitoarea Catedrală Patriarhală din București trebuie să știe că locașul de rugăciune se constru­iește și, pe zi ce trece, se mai adaugă o filă la cartea zidirii Catedralei Mântuirii Neamului în care sunt trecuți și pomeniți și cei care se roagă și sprijină cu dania lor acest proiect prevăzut de aproape un secol și jumătate în istoria poporului nostru. Pentru orice bucureștean care trece pe Calea 13 Septembrie, locașul de rugăciune este vizibil, anunțând un edificiu care va fi, prin frumusețe și valoarea spirituală și culturală, un simbol pentru capitala țării, pentru credincioșii ortodocși, pentru pelerini și pentru vizitatori.

În prezent, șantierul Catedralei Mântuirii Neamului este un furnicar unde lucrează sute de muncitori și numeroase utilaje. „În primul trimestru al anului 2016, lucrările în șantierul catedralei s-au executat într-un ritm constant. În această perioadă a sezonului rece lucrările au fost oprite aproximativ trei săptămâni din cauza temperaturilor scăzute și a ninsorilor care nu au permis execuția lor la nivelul calitativ solicitat prin proiect. Imediat ce condițiile meteo au permis reluarea activității, ritmul execuției lucrărilor s-a intensificat. În acest moment, în șantier se lucrează în trei schimburi, cu aproximativ 280 de muncitori”, ne-a spus inginerul Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal la Sectorul monumente și construcții bisericești al Patriarhiei Române. Lucrările principale se desfășoară acum de la cota +27 de metri, la zona centrală, unde este prevăzută turla principală a locașului.

CMN2În privința stadiului actual al lucrărilor, mai multe informații ne-a dat tot inginerul Vasile Crăcăoanu, care face parte din echipa managerială responsabilă cu construirea Catedralei Mântuirii Nea­mului: „Stadiul lucrărilor la sfârșitul lunii martie se prezintă după cum urmează: lucrările până la cota +27 metri sunt finalizate în proporție de 100%; platforma metalică pentru susținerea eșafodajelor și cofrajelor necesare execuției lucrărilor de la cota +27 până la cota +45 metri este finalizată în proporție de 90%, a rămas de montat platforma de la cota +27 doar în zona Altarului; lucrările cuprinse între cota +27 și +36 metri sunt finalizate în proporție de 70%”. În perioada următoare, numărul utilajelor care deservesc șantierul va crește pentru susținerea volumului mare de lucrări. „Pentru următorul semestru avem cuprinse în graficul de execuție următoarele activități: montarea unei macarale fixe în zona Altarului, astfel că pentru execuția lucrărilor vom avea șapte macarale fixe; ancorarea și liftarea a trei macarale pentru a putea demara lucrările aferente nivelului +36 – +45 metri, finalizarea lucrărilor aferente nivelului +27 – +36 metri și demararea lucrărilor aferente nivelului +36 – +45 metri”, ne-a explicat inginerul Vasile Crăcăoanu. Mai multe informații despre Catedrala Mântuirii Neamului și modalitățile în care poate fi sprijinit acest proiect național se pot afla pe site-ul www.catedralaneamului.ro.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter