Lucrările de construire a Catedralei Naționale s-au intensificat pe măsura apropierii de ziua sfinţirii, urmând ca în ziua de 25 noiembrie Sfântul Altar să fie pregătit pentru primirea veșmântului harului. Sute de oameni au contribuit la ridicarea edificiului reprezentativ al Centenarului Marii Uniri.

 

Ing. Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului monumente și construcții bisericești al Administrației Patriarhale, a prezentat stadiul acestor lucrări. „Suntem foarte avansați în zona turlei principale, acolo unde am ajuns la cota 91 de metri. Din punct de vedere tehnologic, trebuie să amenajăm o platformă metalică pe care urmează să fie montate toate eșafodajele care susțin cupola de peste turla principală. Din păcate, această lucrare nu va putea fi finalizată până la evenimentele din 25 noiembrie, urmând să reluăm activitatea în zona respectivă după acest moment. Din punctul de vedere al siguranței și sănătății în muncă, luăm măsurile adecvate zi de zi în șantier, astfel încât muncitorii care își desfășoară activitatea să lucreze în condiții de siguranță. Această platformă va avea și rolul de a crea un «capac» în zona turlei principale, astfel încât lucrările care se execută sau rămân în stadiu de execuție să nu poată crea accidente pentru cei care vor participa la evenimente, nici pentru muncitorii care își vor relua activitatea după momentul sfințirii”, a declarat ing. Vasile Crăcăoanu.

În alte zone ale edificiului, lucrările erau aproape finalizate. La turla-clopotniță a fost cofrată toată cupola de peste încăperea unde sunt montate clopotele, apoi toată cupola a fost betonată. Pe 22 octombrie a fost ridicată structura metalică. Aceasta dă forma cupolei turlei-clopotniță şi a fost acoperită vineri, 26 octombrie, după informaţiile postului de televiziune al Patriarhiei Române, Trinitas Tv. Structura de oțel a acoperișului turlei-clopotniță a fost ridicată la peste 70 de metri înălțime și așezată pe poziție. În aceeaşi zi, a fost acoperită și una dintre turlele mici din partea de vest a edificiului, situată în stânga turlei-clopotniță.

„Mai sunt de executat și de finalizat patru turle secundare, cu termen de finalizare și montare structură metalică a acoperișului până pe 15 noiembrie. Zona de pronaos este gata în proporție de 98%. Mai avem de turnat beton doar în cupola de peste pronaos; lucrarea se va finaliza până la sfârșitul lunii octombrie”, a explicat inginerul consilier patriarhal.

Pregătirea spațiului pentru pelerini și credincioșii din Capitală

Pe esplanada vestică a Catedralei Mântuirii Neamului se amenajează un spațiu liturgic exterior. „Lucrările aferente subsolurilor de legătură dintre catedrală și spațiul liturgic exterior și dependințele asimilate sunt gata în proporție de 80%, mai avem de turnat doar rampele care fac conexiunea între cota terenului amenajat și cota 0 a catedralei, fiindcă între cele două există o diferență de nivel de 5 metri. În acea zonă vor fi amenajate scări și rampe de acces în catedrală. Termenul de finalizare a acestora este înainte de 25 noiembrie, astfel încât să avem posibilitatea să intrăm din strada Izvor în piațeta din fața catedralei, unde este spațiul liturgic exterior, și să se poată face accesul în frontonul principal al catedralei, în partea de vest. Întrucât nu avem executate subsolurile din partea de nord și partea de sud, vom amenaja niște platforme provizorii, astfel încât să avem fluxuri de circulație atât pe partea de nord, cât și pe partea de sud, în zona pronaosului”, a mai spus 
Vasile Crăcăoanu.

Pictura catapetesmei, 
realizată în mozaic

Catapeteasma Catedralei Naționale este gata în proporție de 75%. Iconostasul a fost împărțit în 4 registre, dintre care 3 au fost finalizate. Partea de schelă care a ajutat la montajul mozaicului a fost demontată și icoanele din registrele superioare au fost acoperite cu o folie de protecție împotriva prafului. La ultimul registru al icoanelor împărătești s-a lucrat cu o schelă mai mică, mobilă, montată doar pe jumătate din catapeteasmă, pentru a permite front de lucru celor care realizează pardoseala, cu termen de finalizare la 10 noiembrie, astfel încât la data sfințirii să fie gata soleea și pardoseala din Sfântul Altar.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter