Înscrierea la ora de religie se face pentru toată perioada școlarizării
Parlamentul a adoptat modificările aduse articolului 18 (alin. 2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 privind modalitatea de înscriere la ora de religie. Astfel, „înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor“, iar „schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cerere scrisă“. Cererile deja depuse rămân valabile pe toată perioada școlarizării sau până la eventuala retragere.
Senatul, cameră decizională, a votat luni, 18 mai 2015, proiectul de lege privind înscrierea la ora de religie cu 119 voturi „pentru“ și 2 „împotrivă“, punând în acord Legea educației naționale cu Decizia Curții Constituționale nr. 669/2014. Potrivit părintelui vicar administrativ patriarhal Ionuț Corduneanu, reprezentantul Patriarhiei Române la dezbaterile pe această temă de la comisiile Camerei Deputaților și ale Senatului, „proiectul de act normativ adoptat de către Parlament pornește de la propunerea Consiliului Consultativ al Cultelor din România, din data de 28 februarie 2015, și ține cont de argumentele care au stat la baza acesteia: participarea elevului la ora de religie se face în urma exprimării dorinței persoanei îndreptățite legal, conform libertății de conștiință; se ține cont de caracterul de disciplină aflată în trunchiul comun al orei de religie; pentru părinți, se evită obstacolele birocratice și umilitoare, precum reînscrierea anuală sau pe cicluri de învățământ; în plan administrativ, școlile nu mai trebuie să gestioneze, anual sau pe cicluri de învățământ, aproape 2 milioane de cereri de înscriere“.
În lunile februarie‑martie 2015, au fost înregistrate la unitățile de învățământ din țară aproximativ 2,1 milioane de cereri pentru înscrierea la ora de religie, reprezentând opțiunile a peste 91% dintre părinți. „Toți părinții care au depus deja o cerere scrisă în condițiile date ale legii nu trebuie să mai depună o altă cerere prin care să confirme sau să reia ceea ce au solicitat deja o dată în scris. Așadar, cererile depuse în perioada februarie‑martie 2015 rămân valabile atât timp cât părintele nu revine cu o cerere scrisă de retragere a copilului“, a mai precizat pr. Ionuț Corduneanu.
Într‑un comunicat de presă, Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) salută adoptarea de către Parlament a modificărilor aduse Legii educației, cu privire la modalitatea de înscriere la ora de religie: „Aceste modificări pun legea în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 669/2014 și respectă drepturile majorității covârșitoare a credincioșilor români, care și‑au exprimat în proporție de peste 91% opțiunea pentru ora de religie confesională. Apreciem că, întrucât cererile deja depuse pentru înscrierea la ora de religie în timpul campaniei din februarie‑martie 2015 îndeplinesc cerințele legale și constituționale, nu există nici un motiv pentru ca ministerul sau instituțiile de învățământ să solicite reînscrierea sau confirmarea înscrierilor deja făcute, acestea rămânând valabile până la încheierea școlarizării sau până la retragerea tot prin cerere scrisă“. În același comunicat, APOR condamnă încercările repetate, pe parcursul procesului de legiferare, ale unor parlamentari și reprezentanți ai unor structuri nonguvernamentale de a îngreuna pe cât posibil procedura de înscriere: „Atitudinea acestor persoane, de notorietate pentru aversiunea lor față de religie și culte, este nedemocratică, cei în cauză urmărind să șicaneze părinții într‑un adevărat „război al nervilor“, dar și în contradicție cu tendințele de debirocratizare a procesului educațional“.
Articolul 18 (alin. 2) din Legea educației naționale, potrivit proiectului de lege adoptat, se modifică astfel: „Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s‑au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină“.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!