Preafericitul Părinte Daniel, ­Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit marți, 21 iulie, un nou spaţiu al Centrului cultural-misionar „Familia”, amplasat pe malul lacului Pantelimon, în partea de est a Capitalei. La slujbă au participat ierarhi membri ­
ai Sfântului Sinod, precum şi membri ai ­Administraţiei Patriarhale și ai Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Centrul cultural-misionar „Familia” al Patriarhiei Române este amplasat pe locul fostei Mănăstiri Pantelimon, demolată în ultima decadă a regimului comunist. Centrul a fost inaugurat în anul 2014, cu ocazia hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale. Anul acesta, au fost finalizate lucrările la Corpul ­„Belvedere”, care constă dintr-o sală cu o capacitate de 100 de persoane şi bucătărie complet utilată.

Acest nou corp, situat pe malul lacului Pantelimon, a fost sfinţit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel după ample lucrări de consolidare, renovare şi extindere a unei foste cofetării. Spaţiul va putea fi folosit pentru agapele prilejuite de momente deosebite din viața creștinilor.

În cuvântul rostit după slujba de sfinţire, Preafericirea Sa a arătat că inaugurarea acestui nou spaţiu face parte dintr-un proiect mai amplu ce vine în întâmpinarea nevoilor pelerinilor şi ale credincioşilor care au solicitat spaţii de cazare în perioadele când au loc mari evenimente religioase în Capitală, dar şi pentru cei care doresc să organizeze agapele pentru evenimente festive din viaţa familiei ­într-un spaţiu liniştit.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu am sfinţit şi această nouă casă, care a suferit nu doar un proces de renovare, ci şi de recondiţionare şi extindere, prin adăugarea unui etaj faţă de fosta cofetărie. Ea este destinată pentru diferite întruniri, dar şi pentru unele evenimente legate de Cununie sau Botez. De aceea, s-a considerat că aceasta trebuie să fie o casă luminoasă, într-o zonă cu frumuseţe naturală, în care trebuia să se evite pereţii opaci. Renovarea a fost în general o lucrare de migală, deoarece s-a muncit foarte atent, potrivit posibilităţilor materiale existente în această perioadă. Pe lângă acest corp, mai avem alături trei spaţii: Corpul «Sfântul Pantelimon», sau Lebăda, Casa Academica şi Casa Pelerinul, destinată cazării pelerinilor. O solicitare venită de la credincioşi este oferirea unor facilităţi de cazare pentru pelerinii care vin la hramul catedralei, dar şi la alte hramuri. Din nefericire, mănăstirile din jurul Bucureştilor nu sunt suficient de dotate cu spaţii pentru primirea pelerinilor. În comparaţie cu aşezămintele din Transilvania şi Bucovina, mănăstirile din jurul Capitalei au mai ­puţine locuri de cazare, deoarece majoritatea au fost «de sine», nu cu viaţă de obşte. Ca urmare, nu s-a dezvoltat atât de mult acest tip de activitate pastoral-misionară. Există aici şi o biserică în construcţie, deoarece vechea biserică a fost demolată în 1984. Astfel, vom putea răspunde nevoilor familiilor creştine, care vor săvârşi cununiile sau botezurile în biserică, iar agapele în unul dintre spaţiile disponibile din cadrul centrului”, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a menţionat faptul că în cadrul acestui proiect urmează să fie renovat şi corpul central al ansamblului: „Corpul central, pe ­care noi l-am numit «Centenar», este clădirea cea mai mare. Deocamdată la acest obiectiv s-a pus acoperiş nou şi s-au înlocuit o parte din ferestre. După ce va fi renovată clădirea respectivă, în acest spaţiu vom putea invita membrii Sfântului ­Sinod pentru şedinţe de lucru, având avantajul că aici lucrările se vor ­putea desfăşura în deplină linişte”.

La final, Patriarhul României i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în restaurarea acestui spaţiu, oferind părintelui consilier patriarhal Ştefan Ababei ­pentru Centrul „Fami­lia” o icoană cu ­chipul Mântuitorului Iisus Hristos.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter