Contextul social-medical creat de Covid-19 atât în Europa, cât și pe teritoriul american, a determinat autoritățile civile, sanitare și bisericești să ia noi măsuri specifice pentru zonele afectate în vederea prevenirii și limitării îmbolnăvirii populației. Astfel, ierarhii ortodocși români din diasporă au transmis îndemnuri pastorale și o serie de recomandări către toate eparhiile păstorite.

 

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, ­Mitropolitul ortodox român al ­Europei Occidentale și Meridionale, a transmis un îndemn pastoral comun, semnat de ierarhii membri ai Sinodului acestei mitropolii, în care asigură că ­ierarhii și clerul „depun toate eforturile, prin mijloacele tradiționale și moderne pe care le au la dispoziție, pentru a asigura și a menține asistența duhovnicească a credin­cioșilor și a păstra legătura cu aceștia, în condițiile de criză create de pandemia provocată de coronavirus”, se arată pe site-ul mitropolia.eu.

În mesajul transmis, li se recomandă credincioșilor urmarea cu strictețe a ­regulilor de igienă și de izolare, „intensificând rugăciunea și sprijinirea celor aflați în suferință, izolare sau cuprinși de îngrijorare”.

Totodată, la nivelul fiecărei regiuni, clericii au fost instruiți prin sesiuni de formare on-line, la care au participat preotul coordonator, specialiști, medici, precum și psihologi, cu scopul de a desfășura în cele mai bune condiții activitățile de asistență religioasă. La nivelul comunităților s-au identificat voluntari care să participe la acțiunile de solidaritate organizate în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.

De asemenea, s-au identificat persoane aflate în izolare sau în carantină, iar în colaborare cu autoritățile, acestea sunt sprijinite. Voluntarii au fost instruiți prin sesiuni on-line de persoane avizate, care le-au comunicat procedurile de identificare a nevoilor și modalităților concrete de intervenție, potrivit dispo­zițiilor autorităților civile și bisericești, se arată pe mitropolia.eu.

 

 

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Autoritățile civile și sanitare italiene au luat măsuri drastice de carantină pentru întreg teritoriul țării. În acest context, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a transmis vineri, 13 martie 2020, un comunicat cu o serie de hotărâri cu privire la situația cu care se confruntă peninsula. Deciziile au fost luate în ­cadrul ședinței extraordinare convocate on-line, la care au participat membrii Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cei 22 de protopopi. Au fost reiterate atât îndemnul la rugăciune, cât și recomandarea către toți clericii, monahii și credincioșii de a respecta cu strictețe prevederile ordonanțelor de urgență emise de către instituțiile centrale sau locale ale adminis­trației publice sau ­sanitare italiene, precum și toate ­recomandările Ministerului Sănătății din Italia, în ceea ce privește igiena și sănătatea publică.

Până în data de 3 aprilie 2020, slujba Sfintei Liturghii s-a săvârșit strict în cadru privat, de dimineață, începând cu ora 6:00, cu ușile închise, potrivit prevederilor legale în vigoare, se arată pe episcopia-italiei.it.

În orașul Canicatti, în Protopopiatul Sicilia, Aşezământul social „Sfânta ­Filofteia” al parohiei ortodoxe românești de aici a fost pus la dispoziția persoanelor fără adăpost neinfectate, pe toată durata carantinei. Cei găzduiți primesc hrană și obiecte necesare șederii, conform ­măsurilor socio-sanitare impuse de lege. Patru copii, doi în vârstă de 14 și 16 ani, și doi în vârstă de 5 și 8 ani, ai căror părinți nu se pot întoarce deocamdată din România, sunt la domiciliul lor, sub supravegherea și grija repre­zentanților parohiei.

Credincioșii care nu posedă carduri de plăți sau nu știu să plătească on-line au fost ajutați în procurarea celor necesare, prin curieri specializați, comenzile și plățile fiind plasate de voluntari, se arată pe episcopia-italiei.it. De asemenea, este oferită zilnic consiliere pastorală prin mijloace tehnice și virtuale.

Preoții români din Italia s-au mobilizat în această criză medicală pentru a oferi ajutoare financiare (pentru plata chiriei și medicamentelor), alimente de strictă necesitate și hrană românilor aflați în izolare sau fără venituri. De asemenea, au oferit cazare persoanelor disponibilizate din cauza pandemiei. Paraclisul Centrului eparhial de la Roma și Asociația de caritate a Episcopiei Italiei „San Lorenzo dei Romeni”, cu susținerea parohiilor Pavona, Marcelina și Velletri, au distribuit zilnic produse alimentare și produse de primă necesitate celor aflați în dificultate din diferitele zone ale Romei și regiunea Lazio. Clericii și misionarii de la Paraclisul ­Centrului eparhial din Roma și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” i-au cercetat pe cei izolați la domiciliu, familiile din casele de găzduire a copiilor cu boli deosebit de grave din România (Peter Pan, Ronald McDonald Bellosguardo și Casa Amica Onlus) și pe câțiva dintre copiii cu afecțiuni deosebite de la Spitalul Bambino Gesù. În același timp, au donat: 900 kilograme de alimente şi bani pentru familii nevoiașe şi pentru persoanele fără adăpost din Roma.

Pe lângă ajutoarele financiare și alimentare, au fost oferite produse medicale și igienico-sanitare atât unor unități spitalicești, cât și multor persoane, prioritate având cei mai afectați economic și profesional de starea de urgență. Tot acest sprijin oferit în această perioadă de cele aproxi­mativ 50 dintre parohiile ­ortodoxe române din Italia este detaliat pe site-ul episcopiei.

 

 

Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a transmis un cuvânt pastoral comun semnat de ­ierarhii membri ai Sinodului mitropolitan referitor la situaţia provocată de pandemia creată de coronavirus.

Prin acest cuvânt pastoral, credin­cioșii au fost rugați să respecte măsurile de protecție impuse de autoritățile de stat, contribuind astfel la încetarea ­răspândirii virusului, în acest mod, instituțiile și cadrele medicale să poată face față cazurilor grave de îmbolnăvire, se arată pe mitropolia-ro.de.

Slujbele s-au săvârșit după rânduială în biserici, evitându-se însă aglomerările. În Austria și Danemarca, autoritățile au impus limita de 100 de persoane, iar credin­cioșii suspecți de boală sau cărora li s-a impus autoizolarea de la serviciu sau şcoală au fost rugaţi să rămână ­acasă până la trecerea perioadei de ­verificare și să urmărească transmisiunile postului TRINITAS TV.

La nivelul comunităților s-au identificat voluntari care s-au implicat în acțiunile de solidaritate și de sprijin pe care le-a desfășurat Biserica în colaborare cu autoritățile locale.

Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului a lansat, împreună cu Ambasada României de la Berlin, un parteneriat pentru susținerea comunităților de români, pe diferite domenii, printre care și filantropic. Colaborarea s-a ­concretizat într-o platformă on-line intitulată „Clubul Academic Român”. Diaspora Hub, parohiile, asociațiile și grupurile informale de români s-au putut înscrie pentru susținerea cetățenilor români în dificultate din Europa de Vest. Cei care au avut nevoie de ajutor au avut la dispoziție și grupul de Facebook ­„Voluntariingermania”, unde se primesc cereri și oferte de sprijin.

 

 

Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi

Coronavirusul a afectat și Statele Unite ale Americii. În acest context care alterează modul normal de viață al credincioșilor, Înaltpreasfințitul ­Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a transmis un mesaj pastoral care conține o serie de recomandări cu privire la viața ­spirituală a comunităților din locurile afectate, îndemnând credincioșii să-i asculte pe cei încredințați de siguranța sănătății publice.

Pe lângă povățuirile duhov­nicești, ­ierarhul a transmis și îndrumări ­generale necesare combaterii acestei pandemii. La intrarea în locașurile de ­închinare sunt asigurate zone de igienizare a mâinilor, iar spațiul liturgic este dezinfectat înainte și după fiecare slujbă. Preoții parohi și membrii consiliilor ­parohiale au fost îndemnați să colaboreze cu alte parohii ortodoxe din zonă, ­consulatele onorifice românești sau alte asociații și fundații „în crearea unor ­comitete pentru ajutorarea persoanelor în vârstă din comunitatea respectivă care trăiesc singure și a celor vulnerabili imu­nitar în fața virusului, care sunt izolați la domiciliu”, se arată pe mitropolia.us.

Totodată, a recomandat ca persoanele în vârstă sau cu afecţiuni medicale ­preexistente să evite expunerea în ­public, iar persoanele sănătoase să se izoleze voluntar la domiciliu.

Cursurile școlilor parohiale nu s-au anulat, însă preotul paroh în colaborare cu directorul Școlii Parohiale și corpul profesoral au luat măsuri speciale pentru igienă și implementarea măsurilor de siguranță.

 

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei

Din cauza îngrijorării de contaminare cu noul coronavirus, Preasfințitul ­Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei, a transmis mai multe recomandări. „Preoții și alți benevoli sunt invitați să se implice în acțiunile de solidaritate pe care fiecare parohie și mănăstire le poate organiza (ex: apeluri telefonice către persoanele singure și izolate, cumpărături de primă necesitate etc.), în conformitate cu recomandările autorităților locale și statale, ­pentru a evita orice posibilitate de noi contaminări, dar ținând cont și de ­porunca dragostei jertfelnice pentru aproapele pe care Dumnezeu ne cheamă să o împlinim”, se arată pe epis­copia.ca.

Totodată, credincioșii trebuie să ­cunoască recomandările Serviciului de sănătate al Guvernului Canadei pentru depistarea simptomelor și prevenția în ce privește contaminarea cu noul ­coronavirus.

Trebuie să fie urmate îndrumările și recomandările „diferitelor jurisdicții ortodoxe care depun un efort susținut pentru a se îngriji de starea spirituală a comunităților pe care le păstoresc, dar și de a-i sensibiliza pe membrii lor în a avea o atitudine responsabilă, atât creștină, cât și civică, cerută de contextul special al pandemiei”.

La nivelul fiecărei parohii, trebuie consultate cadrele medicale competente pentru a îndruma în vederea luării de măsuri de prevenire a răspândirii ­virusului (identificarea persoanelor ­suspecte de contaminare în rândul celor care vin la biserică şi îndrumarea ­acestora către unități medicale), iar „preoții să fie pregătiți pentru a acorda asistență spirituală la domiciliu credincioșilor bolnavi care solicită slujbe, rugăciuni, dar mai ales Sfânta ­Spovedanie și Sfânta Împărtășanie”.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter