Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanţilor la cea de-a XXVII-a Conferinţă ecumenică internaţională de spiritualitate ortodoxă, Mănăstirea Bose

 

Dragi participanţi,

Cu multă bucurie, ne adresăm şi în acest an, 2019, participanţilor la cea de-a XXVII-a Conferinţă ecumenică internaţională de spiritualitate ortodoxă, iniţiată şi organizată între 4 şi 6 septembrie de Mănăstirea Bose, pe care a fondat-o părintele Enzo Bianchi.

Tema conferinței din acest an, Chemaţi la Viața în Hristos. În Biserică, în lume, în timpul prezent, este importantă mai ales în contextul secularizării de azi. Viaţa în Hristos începe odată cu Botezul şi este viaţa în comuniune cu Persoanele Sfintei Treimi, ca pregătire pentru a dobândi viaţa eternă și fericirea din Împărăţia cerurilor, potrivit făgăduinței lui Hristos: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine va trăi, chiar dacă va muri” (Ioan 11, 25). Viaţa în Hristos şi în Duhul Sfânt, prin care se comunică omului iubirea Tatălui Ceresc, este, în același timp, viaţă creștină personală şi comunitară sau eclesială. Când iubirea milostivă a lui Hristos se dăruiește omului mai ales prin rugăciune şi prin împărtășirea euharistică, atunci gândurile, cuvintele şi faptele creştinului exprimă iubirea smerită și generoasă a lui Hristos în familie, în Biserică şi în societate, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni, 2, 20). De aceea, Sfântul Serafim de Sarov (†1833) spune că „scopul vieţii creștinului este dobândirea Duhului Sfânt”. De ce? Pentru a simți cum lucrează în Biserică şi în lume „harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea (comuniunea) Sfântului Duh” (2 Corinteni 13, 13).

Felicităm pe organizatorii şi pe toţi participanţii la această conferinţă şi ne rugăm Domnului Iisus Hristos să vă binecuvânteze pe toţi!

† Daniel
Patriarhul României

 

* Titlul aparține redacției cotidianului „Ziarul Lumina”

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter