Organizaţia Tinerilor Ortodocși Români din cele două Americi (ROYA) a organizat „Congresul Tinerilor 2020”, în cadrul căruia au fost discutate diferite probleme de ordin administrativ şi a fost ales un nou consiliu de conducere. La evenimentul desfăşurat în mediul on-line au participat şi ierarhii români din America, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul orto­dox român al celor două Americi, şi Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei.

Înainte de începerea lucrărilor a fost săvârșită slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, ocrotitoarea organizaţiei. La finalul slujbei, părintele Mircea Panciuk, protopop de Edmonton, Canada, a vorbit participanţilor despre importanța activităților de tineret, mai ales în această perioadă când tinerii sunt prinși cu multe preocupări, se arată pe site-ul mitropolia.us.

Sâmbătă, 14 noiembrie, a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor congresului, cei doi ierarhi români din America de Nord adresând un mesaj de bun-venit participanților. După apelul nominal a urmat o prezentare generală a orga­ni­zației, iar Bogdan Manga a expus acti­vitățile desfăşurate de la ultimul congres din 2019. A urmat o sesiune în care dele­gații parohiilor româneşti au discutat unele schimbări ale statutului, Consiliul de administraţie prezentând pe larg aceste modificări propuse și apoi a răspuns întrebărilor delegaților. După operarea schimbărilor, noul statut ROYA a fost adoptat cu majoritate de voturi. După o scurtă pauză, au fost prezentate rapoartele venite de la parohii, urmate de discuții ale delegaților despre activitățile desfă­șurate în respectivele comunități.

A doua zi, a continuat prezentarea rapoartelor parohiilor, urmată de discuții libere despre succesul unor activități în comunități prin implicarea preotului și a multor tineri. Consiliul director a arătat modul în care au fost implementate ideile propuse la ultimul congres, precum şi provocările cu care organizația încă se confruntă: distanța între parohii, lipsa de vizibilitate și restricționarea activităților din cauza pandemiei. De asemenea, a fost ales noul Consiliu de administraţie, format din Pompiliu Gîrlonța, pre­șe­dinte; Andrei Mărginean, vicepreședinte SUA; Ștefan Geleriu, vicepreședinte Canada; Bogdan Manga, secretar; Claudiu Dima, contabil SUA.

Cei doi ierarhi au mulțumit membrilor consiliului care şi-a încheiat mandatul și au adresat un mesaj de felicitare și încurajare noilor membri, stabilind ca obiectiv participarea unui tânăr din fiecare parohie la congresul de peste doi ani. În ultima parte a evenimentului, părintele protosinghel Ieremia Berbec, stareţul Mănăstirii „Sfântul Dimitrie cel Nou”-Middletown din New York, a susţinut conferința cu tema „Cine este sfânt să se sfințească încă”, în care i-a îndemnat pe membrii ROYA să se roage unul pentru celălalt zilnic, să participe cât mai des la Sfânta Liturghie, mai ales în aceste vremuri ­tulburi.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter