În Aula Magna a Palatului Patriarhiei a avut loc luni, 11 noiembrie, Conferința pastoral-misionară de toamnă a clericilor din cele șase protopopiate ale Capitalei, din județul Ilfov, a preoților de caritate, din instituțiile de învățământ, de la cimitire, precum și din cadrul MAI și MApN, iar marţi, 12 noiembrie, a preoților și diaconilor din județul Prahova. Întâlnirea a fost prezidată în ambele zile de Preafericitul Părinte Daniel.

 

Conferința pastoral-misionară de toamnă de la Palatul Patriarhiei a fost precedată de Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, săvârșite în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” – Nou, Paraclis Patriarhal, luni de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reș­tilor, iar marţi de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjuraţi de câte un sobor de preoți și diaconi.

Sesiunile conferinței au fost deschise de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a rostit cuvântul intitulat „2019 – Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bise­ri­cești în Patriarhia Română”.

În continuare a avut loc prezentarea celor trei referate, sub formă de rezumat. Părintele prof. dr. Mihail Simion Săsăujan, consilier eparhial la Sectorul cultural și co­mu­nicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a susținut referatul intitulat „Patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948) – înțelept păstor al Bisericii Ortodoxe Române în vremuri tulburi ale istoriei României”. În continuare, părintele prof. dr. Constantin Preda, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a prezentat tema „Patriarhul Iustin Moisescu (1977-1986) – erudit teolog și promotor al traducerii de texte patristice în limba română”. A urmat părintele arhim. Policarp Chițulescu, consilier patriarhal și directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, care a prezentat tema „Lumina Cuvântului pentru cei mulți. Traducători din Țara Românească și operele lor”.

În cadrul sesiunii de marţi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat Diploma Omagială 2019 – „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti” – mai multor preoţi din Protopopiatul Vălenii de Munte: pr. George Cocoşilă, Parohia Schiuleşti; pr. Adrian Bondoc, Parohia Nucşoara; pr Rafael Tănase, Parohia Mănăstirea, şi pr. Adrian Gomoescu, de la Parohia Popeşti II, precum şi domnului Liviu Gheorghe, administratorul pensiunii „Vera şi Livia” din oraşul Vălenii de Munte, şi a oferit clericilor prezenţi sfaturi practice legate de o bună şi eficientă pastoraţie a credincioşilor.

La finalul prezentărilor a avut loc vizionarea filmelor documentare despre patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, realizate de ­TRINITAS TV. La finalul con­fe­rin­ței, fiecare cleric a primit, în Sala „Europa Christiana”, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, lucrările: „Satul românesc – izvor de spiritualitate și cultură populară”, a Preafericirii Sale, Editura BASILICA, 2019; „Patriarhul Nicodim Munteanu și Patriarhul Iustin Moisescu. Sfaturi duhov­nicești”, Editura Cuvântul Vieții, București, 2019; „Patriarhul Justinian Marina, Îndemnuri pastorale”, Editura Cuvântul Vieții, București, 2018.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter