Împlinirea, în acest an, a trei secole de la martiriul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, cel care a îmbogăţit întreaga Ortodo­xie prin lucrarea sa, a prilejuit Georgiei, ţara de origine a Sfântului Antim, organizarea unei serii de evenimente cultural‑duhovniceşti. Astfel, în zilele de 7‑8 iunie 2016, Centrul de cercetări ştiinţifice în filosofie şi teologie „Sfântul Antim Ivireanul“ din cadrul Universităţii de Stat „Ivan Javakhishvilli“ din Tbilisi a iniţiat şi găzduit Conferinţa internaţională cu titlul „Antim Ivireanul şi iluminismul european: texte şi contexte“.

Deschiderea evenimentului a avut loc în elegantul şi istoricul sediu al Universităţii de Stat. Au luat cuvântul şi au adresat mesaje delegatul Preafericitului Părinte Ilie al II‑lea, Patriarhul Catolicos al Întregii Georgii; Înaltprea­sfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; ambasadorii statelor România şi Georgia; Victor Opas­chi, ministrul secretar de stat pentru Culte – Guvernul României.

Din România au mai participat cu comunicări: arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, protos. Vincenţiu Oboroceanu, stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti, conf. dr. Ioana Feodorov de la Institutul de Studii Sud‑Est Europene al Academiei Române, pr. Dinu Pompiliu, ierod. Gamaliil Sima de la Mănăstirea Antim ş.a.

Cinci profesori georgieni de ­înaltă talie intelectuală şi duhovnicească se implică în mod concret pentru a pune în valoare în ­Georgia personalitatea Sfântului Ierarh Martir Antim. Este vorba despre profesorii: Anastasia Zakariadze, preotul Alexie Kshuta­shvili, Valerian Ramishvili, Demur Jalaghonia şi Irakli Brachuli. Aceştia au înfiinţat Centrul de cercetări ştiinţifice în filosofie şi teologie „Sfântul Antim Ivireanul“ din cadrul Universităţii de Stat „Ivan Javakhishvilli“din Tbilisi. În afară de studiile despre Sfântul Ierarh Antim tipărite de‑a lungul timpului, profesorii amintiţi au publicat, anul acesta, ediţia în limba
georgiană a Didahiilor şi a celorlalte scrieri aparţinând Sfântului Antim. Menţionăm că profesorii amintiţi au venit în România de mai multe ori, în anul 2015 ei vizitând şi Biblioteca Sfântului Sinod. Comunicările susţinute în plen în cele două zile ale conferinţei au reliefat numeroase aspecte ale activităţii ierarhului martir.

Participanţii la conferinţă au avut parte de un pelerinaj bogat la istoricele mănăstiri georgiene şi în satul Ude. La biblioteca universităţii a fost vernisată o expoziţie cu imagini din cărţile Sfântului Antim apărute în Ţara Românească sau, cu sprijinul său, în Georgia.

Conferinţa organizată de Centrul de cercetări ştiinţifice în filosofie şi teologie „Sfântul Antim Ivireanul“ din Tbilisi i‑a apropiat pe cercetătorii români de cei ­georgieni, creând între aceştia noi punţi de legătură şi deschizând noi direcţii de colaborare, iar între ortodocşii români şi ­georgieni s‑a realizat o mai bună cunoaştere spre o mai profundă comuniune.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter