La Iași au debutat miercuri, 9 ianuarie, lucrările Conferinței teologice internaționale „Unitatea panortodoxă şi sinodalitatea”. Evenimentul organizat de Asociația Teologică Ortodoxă Internațională a reunit peste 300 de participanți, din 34 de țări, în 25 de grupuri tematice, cu 75 de sesiuni de lucru.

 

În cadrul ceremoniei inaugurale de la Teatrul Național, Înalt­preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a transmis mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Unitatea Bisericii este dar al lui Dumnezeu şi coresponsabilitate a clerului şi credincioşilor laici”.

Conferința a fost deschisă în duh de rugăciune, cu o slujbă de Te Deum să­vârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan în Catedrala Mitropolitană din Iași, informează doxologia.ro. „De-a lungul acestei săptămâni, Dumnezeiasca Liturghie și rugăciunea de dimineață vor însoți dezbaterea teologică, hrănind-o cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, cu dragostea lui Dumnezeu Tatăl și cu împărtășirea Duhului Sfânt. Această întâlnire are loc în săptămâna imediat următoare Botezului Domnului Hristos, după calendarul nou, și Nașterii Domnului, potrivit calendarului vechi. În vechime, cele două sărbători erau unite, având loc în aceeași zi, ambele mărturisind despre Teofania cea binecuvântată, Arătarea lui Dumnezeu către lume. Nădăjduim că evenimentul teologic de la Iași se va adăpa din aceeași Apă Vie: Hristos, Dum­nezeu-Omul, măsură, temei prim și ultim al cunoaș­terii lui Dumnezeu și a creației. Toți creștinii ortodocși, dar mai ales cei rânduiți să fie învățători și doctori ai Bisericii sunt chemați să se înscrie în duhul Teofaniei, precum și în cel al Cincizecimii”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei de mulțumire.

În continuare, participanții au fost invitați în sala de spectacole a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Cuvântul de bun venit a fost rostit de dr. Paul Gavrilyuk, președinte fondator al Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, a susținut prelegerea intitulată „Unitate panortodoxă și sinodalitate”. Ceremonia inaugurală a conferinței teologice interna­ționale de la Iași s-a încheiat cu un recital de muzică sacră.

În programul evenimentului academic de mare prestigiu internațional au fost incluse lansări de carte, vizite la biserici și mănăstiri din Moldova și vernisarea unei expoziții de icoane la Muzeul Mitropolitan.

Librăria Academică „Orest Tafrali” și Librăria „Cartea Românească” au găzduit zilnic lansări de carte.

Evenimentul IOTA, organizat la Iaşi în perioada 9-12 ianuarie, s-a bucurat de adeziunea a numeroase organizaţii teologice, între care amintim Şcoala Ortodoxă Teologică Greacă şi Institutul Patristic Pappas (Brookline, Massachusetts), Centrul de Studii Creştin-Ortodoxe al Universităţii Fordham (New York), Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir”, Institutul Ecumenic Huffington (Los Angeles), Academia Teologică „Sfântul Ignatie” (Sodertalje, Suedia).

Tema generală a conferinţei a fost dezbătută într-o serie de sesiuni circumscrise următoarelor subiecte: Statutul actual al Teologiei Dogmatice; Teologia Naturală în Tradiţia Ortodoxă; Creaţie şi Ecologie; Ortodoxia şi provocarea Islamului; Biserica în Filosofia Modernă; De la Eclesiologia Euharistică la Biserica Cetate; Sinodalitatea Ortodoxă; Ecumenicitatea Ortodoxă după Creta; Etica în gândirea ortodoxă; Critica biblică contemporană şi exegeza patristică; Interpretarea teologiei palamite astăzi; Creştinismul oriental şi moştenirea patristică; Femeia în Teologia Ortodoxă şi Liturghie; Ortodoxia în spaţiul public şi în media; Filocalia de-a lungul secolelor; Paradigme ale Studiilor Biblice Ortodoxe.

Între vorbitorii invitaţi la conferinţa inaugurală se regăsesc personalităţi ale Teologiei Ortodoxe academice recunoscute în plan internaţional: Andrew Louth (Marea Britanie), Peter Bouteneff (SUA), John Behr (SUA), Marry Cunnigham (SUA), David Bradshaw (SUA), Alexis Torrance (Marea Britanie), Michel Stavrou (Franţa), Aristotle Papanikolau (Grecia), John McGuckin (SUA), Patriciu Vlaicu (România), Radu Preda (România), Sebastian Moldovan (România), Elizabeth Theokritoff (Marea Britanie), Risto Aikonen (Finlanda), Bruce Beck (SUA), Anna Briskina (Germania), John Chryssavgis (Grecia), George Demacopoulos (Grecia), Nicholas Denysenko (Ucraina), Ivan Dimitrov (Bulgaria), Bohdan Djakovic (Serbia), Carrie Frost (SUA), Paul Gavrilyuk (SUA), Michael Hjalm (Suedia), Cyril Hovorun (Ucraina), Radu Bordeianu (SUA), Edith Humphrey (Patriarhia de Antiohia), Pantelis Kalaitzidis (Grecia), Assaad Elias Kattan (Liban), Chris Knight (Marea Britanie), Vassa Larin (Austria), Lucian Leuştean (Marea Britanie), Alexander Lingas (Grecia), John Manoussakis (Grecia), Ivan Moody (Portugalia), Irina Paert (Estonia), Marcus Plested (Marea Britanie), Elizabeth Prodromou (Marea Britanie), Vera Shevzov (Rusia), James Skedros (SUA), Michel Stavrou (Franţa), Richard Swinburne (Marea Britanie), Alexander Treiger (SUA), Lucian Turcescu (Canada), Petros Vassiliadis (Grecia), Tony Vrame (SUA), Gayle Woloschak (SUA), Igor Zaitsev (Rusia).

Lucrările academice ale Con­ferinței teologice interna­ționale „Unitatea panortodoxă şi sinodalitatea” de la Iași s-au încheiat sâmbătă, 12 ianuarie.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter