La München, Germania, a avut loc în perioada 22-23 noiembrie 2018 conferința internațională „Teologie ortodoxă în context european. Contribuția Ortodoxiei românești la identitatea creștină a Europei și la dialogul intercreștin”, organizată de Institutul de Teologie Ortodoxă al Universi­tății Ludwig-Maximilian. Evenimentul a fost moderat de pr. prof. dr. Daniel Benga, profesor în cadrul institutului german, și s-a bucurat de o participare academică prestigioasă.

 

Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis cuvântul intitulat „Ortodoxia românească – punte de legătură între Orient și Occident”, care a fost citit de pr. prof. dr. Mihail Săsăujan, delegatul Patriarhului României la acest eveniment. Înaltprea­sfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oferit din partea Preafericirii Sale Diploma Anului omagial al unității de credință și de neam pentru Institutul de Teologie Ortodoxă al Universității Ludwig-Maximilian din München.

Vineri, 23 noiembrie, Înalt­prea­sfințitul Părinte Mitropolit Serafim a prezentat în cadrul sesiunii de lucrări comunicarea intitulată „Ce poate oferi Ortodoxia românească Europei de astăzi”.

Evenimentul academic a fost organizat în contextul Anului omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. „Conferința internațională de la München dorește să evalueze și să facă cunoscut spațiului universitar și eclesial german elemente fundamentale ale istoriei, teologiei și spiritualității ortodoxe românești și darurile pe care aceasta le-a oferit și le poate oferi Europei de astăzi. Manifestarea noastră s-a bucurat de cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a subliniat importanța transmiterii valorilor și spiritualității noastre ortodoxe răsăritene în lumea europeană de astăzi într-un dialog științific cu ceea ce susțin alte culturi. (…) Ziua de vineri, 23 noiembrie, a fost dedicată, în cadrul conferinței noastre, teologiei și gândirii spirituale și ortodoxe a părintelui Dumitru Stăniloae, având ca participanți profesori renumiți, cunoscători ai gândirii lui”, a declarat pr. dr. Daniel Benga, profesor în cadrul Institutului de Teologie Ortodoxă al Universității Ludwig-Maximilian din München.

La conferință au participat teologi ortodocși români și teologi occidentali ortodocși, catolici și protestanți, cunoscători ai teologiei și ai spiritualității românești. Prelegerile susținute în cele două zile vor fi publicate într-un volum special al revistei „Orthodoxes Forum”, editată de instituția academică din München.

 

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter