Conferinţă dedicată iconografiei şi restaurării patrimoniului bisericesc

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei au avut loc marţi şi miercuri, 28 şi 29 septembrie 2021, lucrările Conferinţei Naţionale „Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească”, organizată de Patriarhia Română prin Sectorul cultură şi patrimoniu religios, Comisia de pictură bisericească, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte. Tema conferinţei, care anul acesta a ajuns la a VIII-a ediţie, este „Norme şi îndrumări unitare în iconografie şi restaurarea patrimoniului bisericesc”.

 

În deschidere, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit cuvântul „Pictura bisericească exprimă credinţa comună a Bisericii ­Ortodoxe prin fidelitate tradiţională şi libertate misionară”.

În cadrul conferinţei, Întâistătătorul Bisericii noastre a reliefat că o icoană ortodoxă trebuie să deţină două componente esenţiale: chipul sfântului şi numele acestuia, doar aşa o imagine bisericească putând fi considerată icoană sfântă în faţa căreia se roagă comunitatea vie. De asemenea, Părintele Patriarh Daniel a subliniat că icoana ortodoxă nu prezintă o ima­gine telurică, din lumea aceasta, cu umbre şi lumini, „ci ea prezintă persoanele sfinte în lumina neapusă sau neînserată, necreată, a Împărăţiei cerurilor. Pe de o parte, trebuie să ţinem seama de tehnica nouă în arhitectură, în sistemele de iluminat pentru evidenţierea picturii, dar şi de teologia noastră sfântă, tradiţională, în ceea ce priveşte rolul şi mesajul picturii”. Patriarhul României a mai adăugat faptul că pictura ortodoxă are o ­dimensiune profetică, fiind o predică permanentă.

În continuare, pr. asist. dr. Silviu Tudose, moderatorul sesiunii de deschidere a conferinţei, a citit mesajul acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.
În cuvântul său, preşedintele Academiei Române a precizat faptul că sensul imaginii creştine, ca icoană pe lemn, pe sticlă, pe pânză sau ca pictură pe zid, este acela de a marca vizual întru­parea Mântuitorului. Totodată, acad. Ioan Aurel Pop a reliefat că pe lângă scopurile estetic, de morală creştină, teologic şi de îndemn la rugăciune, icoana ortodoxă mai are şi un scop istoric, „de stimulent la cunoaşterea tradiţiei credinţei şi a ­bisericii, din vremurile de început până astăzi (…). Pictarea imaginilor sfinte reprezintă un întreg meşteşug, care nu ­înseamnă numai talent artistic, ci şi «credinţă tare» şi, mai presus de toate, har de la Dumnezeu”.

În cadrul aceleiaşi sesiuni de deschidere a luat cuvântul şi Liviu Brătescu, secretar de stat, delegatul ministrului culturii, Bogdan Gheorghiu. „Biserica Ortodoxă Română a reuşit de-a lungul timpului, indiferent de vremuri, să creeze şi să păstreze elemente ale identităţii naţionale în cadrul culturii române. Asigurarea integrităţii patrimoniului bisericesc şi protejarea lui de-a lungul timpului au făcut posibilă nu doar o supravieţuire culturală şi spirituală a românilor, dar sunt şi expresia nivelului de modernizare şi racordare la evoluţia lumii contemporane”. Liviu Brătescu a vorbit apoi despre rolul important al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi al Secţiunii de componente artistice a acesteia. Totodată, a amintit şi de colaborarea dintre Ministerul Culturii şi Biserica Ortodoxă Română, „prin faptul că Ministerul Culturii asigură prin Institutul Naţional al Patrimoniului atestarea absolvenţilor de la facultăţile de teologie şi de restaurare din ţară care realizează activităţi de cercetare şi inventariere a monumentelor istorice, proiectare, expertizare, verificare de proiecte, execuţia lucrărilor, diri­genția lucrărilor în domeniul protejării monumentelor istorice, asigurând astfel cadrul legal pentru intervenţiile pe monumente istorice şi încurajând tinerii absolvenţi ai facultăţilor de profil din ţară pentru a se implica în salvarea, restaurarea şi întreţinerea monumentelor istorice”.

La final, a luat cuvântul Oliviu Boldura, preşedintele Secţiunii de componente artistice a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. „Avem mulţumirea să asistăm la o evoluţie a calităţii proiectelor întocmite de restauratorii autorizaţi de Comisia de pictură bisericească. Unii dintre aceştia se ridică la exigenţele principiilor de conservare-restaurare. Problema de fond apare în momentul în care proiectele realizate sunt puse în execuţie”, a spus Oliviu Boldura. În continuare, a subliniat că în domeniul restaurării trebuie evitat amestecul creaţiei artistice, „care produce un fals în conservarea şi transmiterea imaginii originale, depărtând-o de urmele autentice transmise în timp (…). Trebuie elaborate coduri de etică profesională asociate în acelaşi timp cu respectarea dogmelor bisericeşti”.

Lucrările conferinţei au continuat cu secţiunea 1, în două părţi, intitulată: „Îndrumător iconografic – ghid practic pentru pictorii bisericeşti, teologi şi slujitorii Sfintelor Altare”. Apoi, la Palatul Patriarhiei s-a desfăşurat a doua secţiune a conferinţei, tot în două părţi, intitulată: „Normativ pentru restaurarea ­patrimoniului bisericesc aflat în cult”.

Miercuri, 29 septembrie, au avut loc lucrările de final ale conferinţei, cu secţiunea intitulată „Normativ pentru restaurarea patrimoniului bisericesc aflat în cult”.

În deschiderea primei părți a secțiunii a doua, moderată de Nicolae Catrina, a luat cuvântul prof. univ. dr. Dan Mohanu, care a sus­ținut prelegerea „Epiderma spațiu­lui sacru”: „În general, problema suprafețelor originale arhitecturale nu este văzută în toată ierarhia lor, până la ansamblurile iconografice, adică tot ceea ce mie mi-a plăcut să numesc spațiul pictural. Această epidermă realizează în final un lucru cu totul special pentru spațiul eclesial: transformă spațiul fizic într-un alt spațiu. Este un spațiu mistic, care capătă altă dimensiune, chiar dacă nu avem de-a face cu o încercare de imitare prin pictură a spațiului fizic. Spațiul în pictură se creează și prin culorile plate. Sunt zonele subtile, care ne scapă. De aceea, foarte multe din monumentele reabilitate suferă arbitrarul intervenției, adică suferă de faptul că această epidermă este tratată după impulsurile creative ale arhitectului restaurator. Din această pricină, foarte multe din monumentele noastre sunt restituite într-o formă aseptică, perfectă, dar foarte departe de ceea ce era originalul”.

În continuare, arheologul Daniela Mihai și istoricul de artă Iozefina Postăvaru au prezentat tema „Normative în domeniul protejării monumentelor istorice. Răspunsuri la necesitatea de actualizare”, iar ing. Liliana Radu a sus­ținut prelegerea intitulată „Reguli și principii de urmat la întocmirea Normativelor pentru lucrările de conservare-restaurare a patrimoniului ­bisericesc”.

În cadrul acestei sesiuni de lucru, conf. dr. Bogdan Ungurean a adus în atenția participanților tema „Integrarea cromatică – principii, tehnici și materiale”.

Prima parte a secțiunii a doua s-a încheiat cu prelegerea „Legiferări și practici în procedura de achiziție a lucrărilor de artă eclesială și de restaurare a patrimoniului religios”, susținută de Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române. „Analizând dosarele de achiziție ale lucrărilor de artă eclesială și restaurare înregistrate în evidențele secretariatului Comisiei de pictură bisericească (CPB) în ultimii nouă ani și modul de func­țio­nare a secretariatului, constatăm disfuncționalități generate de interpretarea defectuoasă a procedurii de achiziție și contractare a acestor lucrări. Interpretarea și aplicarea greșită a regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de pictură bisericească au demonstrat că se poate genera o practică lacunară, cu efecte negative atât pentru beneficiari, cât și pentru executant, practică ce creează deficiențe la nivelul relațiilor inter­umane, situații ce nu se regăsesc în spiritul legislației bisericești. Semnalăm astfel că regulamentul Comisiei de pictură bisericească trebuie aplicat prin raportare la principiile generale de drept, dar și prin completare cu dispozițiile legislației naționale”, a reliefat Nicolae Hrițcu.

În partea a doua a celei de-a doua secțiuni, moderată de Cătălin Palamariu, au fost prezentate următoarele teme: pr. conf. dr. Marin Cotețu – „Tratamen­te de restaurare aplicate unitar pentru icoane aflate în cult public sau particular. Studii de caz”; drd. ing. Marian Rădoi – „Scanare Laser 3D, releveu 2D & 3D și fotogrammetrie aeriană și terestră pentru proiecte de restaurare biserici”; Alina Ștefania Buterez, reprezentant al Laboratorului de conservare-restaurare icoană pe lemn și lemn policrom al Patriarhiei Române, și Valentin Moise, reprezentant al Centrului de Iradieri Tehnologice IRASM al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” IFIN-HH – „Conservarea obi­ectelor din colecția de artă a Patriarhiei Române prin tratament cu radiații ionizante – Proiect de colaborare cu IFIN-HH”. Ziua s-a încheiat cu prelegerea „Ansamblul Glogovenilor, reper istoric și artistic al județului Gorj”, susținută de dr. Irina Sava.