Cinci ierarhi au sfințit noul sediu administrativ al Protoieriei Moinești

Un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înalt­prea­sfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și ­Bacăului, a sfințit sâmbătă, 17 septembrie 2022, noul sediu administrativ al Protoieriei Moinești din județul Bacău, precum și pictura exterioară a Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din același oraș, ce a fost restaurată.

Slujba de sfințire a fost săvârşită de un sobor de ierarhi format din Înalt­preasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, Prea­sfin­țitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Prea­sfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, Episcop-vicar patriarhal.

Evenimentul a făcut parte din manifestările cultural-religioase organizate în cadrul „Zilelor cultural-duhov­nicești ale Protopopiatului Moinești”, ajunse anul acesta la cea de a 8-a ediție.

După ce în data de 17 ianuarie 2011 a fost pusă piatra de temelie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhi­episcop Ioachim, au urmat mai bine de 10 ani de muncă asiduă, timp în care părintele protoiereu Costel Mareș împreună cu colaboratorii săi, preoții din Protopopiatul Moinești, primarii și consiliile locale din Moinești, Comănești, Dăr­mă­nești și Poduri, Secretariatul de Stat pentru Culte și alți oameni de suflet au dus la îndeplinire acest deziderat.

Întâistătătorul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului le-a mulţumit celor patru ierarhi ai Sfântului Sinod pentru că au răspuns invitației de a fi prezenți și împreună-rugători la acest frumos eveniment şi i-a felicitat pe toţi cei care s-au ocupat în mod deosebit de construirea acestui edificiu.

Părintele secretar eparhial Ciprian Ignat a citit hrisovul întocmit cu această ocazie, amintind istoricul acestei clădiri de la începuturi până la momentul îmbrăcării hainei de sfințire, evidențiind constructorii care s-au ostenit cu înălțarea acesteia.

În semn de preţuire şi binecuvântare, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a oferit pentru sediul administrativ al Protoieriei Moinești o icoană cu chipul Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul acestei clădiri emblematice.

După acest moment, a urmat săvâr­șirea Sfintei Liturghii pe scena amplasată în imediata apropiere, iar răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Armonia” din Constanţa a Arhiepiscopiei Tomisului.

La finalul acesteia, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a citit mesajul Preafericitului Părinte ­Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu prilejul sfințirii ansamblului eclesial al Protoieriei Moinești, iar ca semn al prețuirii şi binecuvântării Preafericirii Sale, a oferit părintelui protopop Costel Mareș Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.

În încheiere, părintele protoiereu Costel Mareș a transmis mulțumiri Bunului Dumnezeu și Maicii Sale, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru prezența Brâului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. A mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântare și dis­tincția oferită, ierarhilor prezenți, oferindu-le în dar câte o icoană cu Maica Domnului, care este și ocrotitoarea Protopopiatului Moi­nești.

Ca semn de recunoștință pentru buna colaborare și contribuție, cu binecuvântarea ierarhului nostru, acelor oameni de bine le-a fost oferită distincția eparhială „Ordinul Melchisedec”, Clasa I și Clasa a II-a, oferită de către Arhiepiscopia Romanului și Bacăului pentru mireni.

Totodată, pentru întreaga activitate în slujba comunității moineș­tene, Consiliul Local Moinești, prin primarul Valentin Vieru, a oferit părintelui protopop Costel Mareș titlul de cetățean de onoare al municipiului Moinești.