În prima parte a lunii decembrie a anului trecut, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare și-a exprimat poziția față de problema transplantului și a donării de organe. Aceste probleme bioetice sunt considerate de Biserica Ortodoxă Bulgară o expresie a iubirii și a grijii pentru aproapele, informează www.dobrotoliubie.com.

 

„Este necesar ca Biserica să protejeze instituția donatorului, practica ei și pe afiliații acesteia de orice distrugere, diagnostic abuziv sau încălcare a criteriilor privind declararea morții, comercializarea sau tranzacția de orice fel legată de donarea de organe, de selecția beneficiarilor pe criterii rasiale, precum și de nerespectarea listei de așteptare pentru un donator potrivit. Biserica Ortodoxă Bulgară dă binecuvântare pentru efectuarea de transplanturi sub următoarele condiții: o strictă și regulată respectare a fundamentalelor principii bioetice; stabilirea morții cerebrale conform unor criterii clinice definite strict, prin intermediul unor analize/ angiografii cu înalt instrumentar specializat, RMN și alte metode, cu ajutorul unei comisii exterioare/ independente. În prezent, legea și reglementările din Bulgaria permit diagnosticarea morții cerebrale și fără a efectua teste doveditoare cu ajutorul aparaturii medicale, lucru pe care Biserica nu-l poate accepta; acordul scris, liber consimțit și informat al donatorului cu menționarea organelor, celulelor și țesuturilor sale care urmează să fie donate în caz de moarte cerebrală, și nu o prezumție de consimțământ general asupra donației; întregul proces de transplantare clinică trebuie să fie realizat de bine cunoscute centre naționale de transplant care se bucură de încrederea societății și asigură pe cât posibil implementarea procedurii legate de moartea cerebrală și de drepturile generale ale donatorului și să asigure cele mai mari șanse de succes ale procedurii transplantului în interesul beneficiarului; Biserica Ortodoxă Bulgară își rezervă dreptul de a-și schimba poziția în cazul unei eventuale modificări a legislației și a legii privind transplantul” (Informațiile provin din decla­rația Sfântului Sinod, publicată pe site-ul oficial al Bisericii Bulgare, menționează www.dobrotoliubie.com).

 

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter