Joi, 21 ianuarie 2016, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, domnul Hans Klemm, a vizitat Mănăstirea Putna, după ce cu o zi înainte s-a aflat la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, unde le-a vorbit studenţilor cu ocazia împlinirii a 87 de ani de la naşterea lui Martin Luther King Jr.

La Mănăstirea Putna, ambasadorul a fost întâmpinat de părintele stareţ Melchisedec Velnic, fiind impresionat de istoricul aşezării monahale, precum şi de picturile interioare şi exterioare. În cadrul vizitei în Bucovina, domnul ambasador Hans Klemm a fost însoţit şi de soţia sa, doamna Mari Klemm. După ce a vizitat Mănăstirea Putna, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a trecut şi pe la Mănăstirea Suceviţa.

Mănăstirea Putna sărbătoreşte în acest an, pe 10 iulie, 550 de ani de la punerea pietrei de temelie de către primul ei ctitor, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504). Ea adăposteşte mormântul marelui domn şi al altor membri ai dinastiei Muşatine. În 1871, la iniţiativa lui Mihai Eminescu, la Putna a avut loc Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni şi Primul Congres al Studenţilor Români, în care s-a discutat problema unirii teritoriilor româneşti într-o singură ţară.

 

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Inserati termenul dorit si apoi apasati tasta Enter