Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

IULIE

Vineri, 2 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Duminică, 4 iulie

În Duminica a 2-a după Rusalii, consacrată cinstirii Tuturor Sfinţilor Români, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie în Salonul „Sfinţilor Români” din Reşedinţa Patriarhală şi a rostit cuvânt de învăţătură.

 

Marţi, 6 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei ­Bucureştilor.

 

Joi, 8 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Duminică, 11 iulie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în biserica Mănăstirii Samurcăşeşti din judeţul Ilfov.

 

Marţi, 13 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei ­Bucureştilor.

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita domnului Iusuf Muurat, Muftiul Cultului Musulman din România.

 

Joi, 15 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Vineri, 16 iulie

A adresat un mesaj de condoleanţe la slujba de înmormântare a părintelui Gherasim Bulearcă, „venerabil şi îmbunătățit ­călugăr” al Mănăstirii Sihăstria din judeţul Neamţ.

 

Duminică, 18 iulie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.

 

Marţi, 20 iulie

În ziua de pomenire a Sfântului şi slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală.

Întrucât Patriarhul României a primit la Botez şi numele Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, în timpul Sfintei Liturghii au fost înălţate rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile pe care Preafericirea Sa le-a primit de la Dumnezeu pe parcursul vieţii.

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita Excelenţei Sale domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României.

 

Miercuri, 21 iulie

A participat la slujba de Te Deum pentru deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei.

A prezidat şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului ­Patriarhiei.

La finalul ședinței de lucru a Sfântului Sinod a avut loc un moment festiv în care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, în ajunul zilei în care a împlinit vârsta de 70 de ani, a primit în dar din partea ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române o amforă aniversară şi un set de engolpioane. La rândul său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a oferit ierarhilor un set cu cele 12 volume ale „Filocaliei” – ediție jubiliară, volumul aniversar „Domnul a pus povățuitor fiecărui neam – Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la împlinirea a 70 de ani”; volumul „Comori ale Ortodoxiei”, ediția 2021; Diploma „Anului omagial al pastorației românilor din afara României” cu medalia omagială 2021 şi Diploma „Anului comemorativ al celor adormiți în ­Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor” cu medalia comemorativă 2021.

 

Joi, 22 iulie

În ziua de 22 iulie 2020, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani.

Cu această ocazie, Preafericirea Sa a participat, la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale, la slujba de Te Deum, prin care au fost aduse mulţumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericirii Sale. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La slujba de mulțumire au fost prezenți ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai autorităților de stat centrale şi locale, reprezentanţi ai cultelor religioase din România, consilieri din cadrul Administrației Patriarhale și Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, ­părinţii protopopi din Arhiepiscopia Bucureştilor, stareţi, stareţe, profesori de teologie şi credincioşi mireni.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la slujba de Te Deum săvârşită la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, joi, 22 iulie

La finalul slujbei de Te Deum, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a citit Actul aniversar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, în numele ierarhilor Sfântului Sinod, al preoţilor din parohii, al vieţuitorilor sfintelor mănăstiri şi al întregului popor român dreptcredincios, Înaltpreasfinţia Sa i-a oferit Preafericirii Sale o icoană reprezentând Sfânta Treime.

La rândul său, Întâistătătorul Bisericii noastre a mulţumit lui Dumnezeu pentru darul vieţii, părinţilor după trup şi părinţilor duhovniceşti, profesorilor şi tuturor celor care au contribuit la formarea sa spirituală, intelectuală şi teologică. De asemenea, Preafericirea Sa i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan pentru cuvântul rostit în cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod, din ziua precedentă, şi pentru citirea Actului aniversar al ­Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi tuturor celor prezenţi.

După slujba de la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, a urmat un moment festiv în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, în cadrul căruia au fost citite mesajele de felicitare din partea reprezentanţilor instituţiilor statului. După acest moment festiv, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal şi Secretarul ­Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a prezentat volumul aniversar intitulat: „Domnul a pus povățuitor ­fiecărui neam – Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la împlinirea a 70 de ani”, iar la final a fost lansat filmul ­aniversar dedicat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la împlinirea vârstei de 70 de ani.

În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit tuturor celor care au adresat mesaje de felicitare şi celor care au contribuit la realizarea volumului şi a filmului aniversar.

În după-amiaza zilei de joi, 22 iulie 2021, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, Patriarhul României a primit din partea Preşedintelui României, ES domnul Klaus Iohannis, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan. Evenimentul a avut loc la Palatul Cotroceni.

 

Vineri, 23 iulie

A primit în audienţă la Reşedinţa Patriarhală pe prea­cucernicul preot Ioan Sauca, secretarul general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB).

A prezidat şedinţa comună a Permanenței Consiliului ­Naţional Bisericesc şi a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, reunite, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit sectoarelor Administraţiei Patriarhale şi sectoarelor Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor Diploma „Anului omagial al pastorației românilor din afara României” cu medalie.

 

Duminică, 25 iulie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.

 

Marţi, 27 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 29 iulie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Sâmbătă, 31 iulie

A adresat un mesaj de condoleanţe la slujba de înmormântare a părintelui Costel Paizan, preot coslujitor la ­Parohia „Tuturor Sfinților”-Chitila, Protoieria Sector 1 ­Capitală și la capelele cimitirelor de stat Dămăroaia şi Bucureștii Noi, şi a doamnei preotese Daniela Paizan, profesor de istorie și director la Școala Gimnazială nr. 178 din București. Părintele Costel Paizan şi doamna preoteasă au trecut la cele veşnice în urma unui incendiu devastator, care le-a cuprins locuința.

AUGUST

Duminică, 1 august

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 2 august

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Dan Barna, ­viceprim-ministru al Guvernului României.

 

Marţi, 3 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 5 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Vineri, 6 august

În ziua praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Mănăstirea Cernica din judeţul Ilfov, cu prilejul serbării unuia dintre hramurile bisericii din incinta mănăstirii.

 

Duminică, 8 august

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Mănăstirea Pasărea din judeţul Ilfov.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Pasărea, duminică, 8 august

 

Luni, 9 august

A efectuat o vizită la cimitirul Mănăstirii Cernica din judeţul Ilfov, unde a rostit rugăciuni pentru odihna sufletelor şi a aprins lumânări la mormintele: părintelui profesor Dumitru Stăniloae, părintelui profesor Ion Bria, profesorului Alexie ­Ciobotea (tatăl Preafericitului Părinte Patriarh Daniel), la ­mormântul doamnei Lidia Stăniloae şi la mormântul ­învăţătorului Octavian Vişan-Ciobotea.

 

Marţi, 10 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 11 august

A hirotesit întru duhovnici 11 preoţi din Arhiepiscopia ­Bucureştilor, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic ­Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură despre semnificaţia şi importanţa slujirii de ­duhovnic.

 

Joi, 12 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A primit în audienţă la Reşedinţa Patriarhală pe părintele Bogdan Stavarachi, preotul Capelei „Sfântul Arhanghel Mihail” din Baden-Baden, Germania.

 

Sâmbătă, 14 august

În perioada 14-17 august 2021, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a efectuat o vizită canonică în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu prilejul manifestărilor spirituale şi culturale organizate la Mănăstirea Putna sub genericul „Serbările de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”, care au marcat împlinirea a 150 de ani de la „Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni” şi de la „Primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni” organizate la Putna, în anul 1871, din inițiativa poetului Mihai Eminescu și a altor tineri studenți din generația sa, precum scriitorul Ioan Slavici, istoricul Alexandru D. Xenopol, compozitorul Ciprian Porumbescu ş.a.

La ora amiezii din ziua de sâmbătă, 14 august 2021, Patriarhul României a fost întâmpinat la Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhi­episcopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de care au fost prezenţi reprezentanți ai autorităţilor locale, preoţi de la mănăstiri şi parohii din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, monahi, monahii şi credincioşi îmbrăcaţi în costume tradiţionale bucovinene.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, biserica Mănăstirii Putna, sâmbătă, 14 august

Sosit la Mănăstirea Putna, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit o rugăciune la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, în biserica Mănăstirii Putna, şi a participat la slujba de Polihroniu.

Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi ­Rădăuţilor, a adresat un cuvânt de bun venit, iar Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit, de asemenea, un cuvânt de binecuvântare în care a evidenţiat importanţa manifestărilor din 1871, precum şi a locului unde acestea s-au desfăşurat.

În după-amiaza acestei zile, Patriarhul României a vizitat expoziția „Serbarea de la Putna. Continuitatea unui ideal”, ­organizată la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” al Mănăstirii Putna.

 

Duminică, 15 august

În ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Altarul de vară al Mănăstirii Putna. Împreună cu Preafericirea Sa au slujit mai mulţi ierarhi, preoţi şi diaconi, în mijlocul unei mari mulţimi de credincioși, sosiţi din diferite zone ale României, de lângă graniţele României şi din diaspora românească.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa i-a hirotesit arhimandriţi pe preacuviosul protosinghel Paraschiv Dabija, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi pe preacuviosul protosinghel Teofil Obreja, economul Mănăstirii ­Putna.

În continuare, Preafericirea Sa a săvârşit o scurtă slujbă de sfinţire a unei candele aniversare, din argint, inspirată din modelul urnei comemorative, adusă de studenţi la Serbarea de la Putna din anul 1871.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a felicitat obștea monahală a Mănăstirii Putna şi a oferit în dar pentru mănăstire un set de Sfinte Vase confecționate la Atelierele Patriarhiei Române, tămâie naturală din Oman și mai multe cărți. Credincioşii prezenți au primit din partea Preafericirii Sale iconiţe reprezentând Adormirea Maicii Domnului. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor a oferit în dar Patriarhului României o icoană reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos.

În după-amiaza zilei de duminică, 15 august 2021, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat Mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava şi a săvârșit o slujbă de pomenire pentru Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuţilor, la mormântul său de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei şi Rădăuților, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, părintele arhimandrit Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, şi monahi din obștea mănăstirii.

 

Luni, 16 august

În cadrul manifestărilor religioase şi culturale organizate în cinstea marii Serbări de la Putna din anul 1871, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii Mănăstirii Putna şi pentru fondatorii Serbării de la 1871, la Altarul de vară al Mănăstirii Putna, după Sfânta ­Liturghie. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a dat citire pomelnicului special întocmit. Împreună cu Patriarhul României au slujit Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Ignatie al Huşilor, Preasfinţitul Părinte Veniamin al Basarabiei de Sud şi ­Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

În după-amiaza zilei de luni, 16 august 2021, au continuat manifestările „Serbările de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”, prin organizarea Congresului studențesc aniversar. ­Întâlnirea studenţilor a fost deschisă printr-un cuvânt al ­Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Aniversare și comemorare pentru mai multă comuniune românească”.

 

Marţi, 17 august

Înainte de deplasarea spre aeroportul din Suceava, pentru întoarcerea la Bucureşti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit un Trisaghion, în paraclisul Mănăstirii Putna, pentru odihna sufletului robului lui Dumnezeu Vasile Velnic, tatăl ­părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna. Domnul Vasile Velnic a trecut la cele veşnice duminică dimineaţă, 15 august 2021, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a revenit în Bucureşti, după ce, în perioada 14-17 august 2021, s-a aflat la Mănăstirea Putna cu prilejul manifestărilor ­spirituale şi culturale organizate sub genericul Serbările de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal, care au marcat împlinirea a 150 de ani de la „Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni” şi de la „Primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni” care au avut loc la Putna, în anul 1871.

 

Miercuri, 18 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Vineri, 20 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Duminică, 22 august

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat „Bine­cuvântare omagială pentru toți românii din afara României”, cu prilejul Duminicii migranţilor români.

 

Marţi, 24 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita domnului Lucian Bode, ministrul afacerilor interne, şi a domnului Nicolae Ciucă, ministrul apărării naţionale.

 

Joi, 26 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Vineri, 27 august

A adresat un mesaj de binecuvântare (înregistrat video) şi întărire duhovnicească a preoţilor şi credincioșilor ortodocși români aflați departe de țară, pe pământ american, cu prilejul Conferinței preoților din cele două eparhii ale Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, care s-a desfăşurat online, în zilele de 27-28 august 2021.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la slujba de sfinţire a două noi racle pentru fragmente din cinstitele moaşte ale Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, vineri, 27 august

A săvârşit, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic ­Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, slujba de sfinţire a două noi racle, în care au fost aşezate fragmente din cinstitele moaşte ale Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Cele două racle au confecţionate la Atelierele Patriarhiei Române, una pentru Reşedinţa Patriarhală şi una pentru Mănăstirea Plumbuita din Bucureşti.

Sfintele moaşte au fost oferite de preacuviosul arhimandrit Antipa Protopsaltul, stareţul Chiliei „Sfânta Ana” a Mănăstirii Iviru din Muntele Athos, prin mijlocirea preacuviosului ­arhimandrit Atanasie Prodromitul, stareţul Schitului ­Românesc „Prodromu” din Sfântul Munte Athos.

 

Duminică, 29 august

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 30 august

A primit în audienţă la Reşedinţa Patriarhală pe domnii Constantin Liviu Demeter, Gheorghe Petrila şi Ovidiu Gabor, artişti fotografi. Aceştia au prezentat un catalog cu fotografii realizate în comunitatea istroromânilor din Istria, Croaţia.

În semn de preţuire pentru eforturile depuse în realizarea acestui proiect, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit celor trei artişti fotografi Diploma omagială a anului 2021, „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României”, cu medalie.

 

Marţi, 31 august

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

A consemnat:

Arhimandrit Andrei Anghel

Consilier patriarhal, Cabinetul Patriarhal