Agenda Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

MAI

Sâmbătă, 1 mai

A întâmpinat în Catedrala Patriarhală Sfânta Lumină de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, adusă la Bucureşti de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

 

Duminică, 2 mai

În noaptea de Înviere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba Sfintei Învieri în pridvorul Reşedinţei Patriarhale, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi Preasfinţitul ­Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale, în prezenţa credincioşilor. Preafericirea Sa a oferit Sfânta Lumină de la Ierusalim ­ierarhilor şi preoţilor slujitori, apoi aceştia au oferit-o credin­cioşilor prezenţi, care au fost îndemnaţi să rămână la locurile lor, pentru a primi Sfânta Lumină.

La finalul slujbei, Preafericirea Sa a rostit cuvânt de învăţătură.

După slujba Sfintei Învieri, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfinţiţii Părinţi Varlaam Ploieşteanul şi Timotei Prahoveanul, înconjuraţi de soborul de clerici slujitori ai Catedralei Patriarhale.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de binecuvântare, în care a apreciat faptul că toţi credincioşii prezenţi au respectat atât solemnitatea sfintei slujbe, cât şi recomandările igienico-sanitare ale autorităţilor. De asemenea, Preafericirea Sa a mulţumit tuturor celor care au contribuit la organizarea slujbei Sfintei Învieri, în toate aspectele ei.

În încheiere, a dăruit tuturor credincioşilor prezenţi Pastorala de Sfintele Paşti intitulată „Învierea lui Hristos – începutul vieţii veşnice pentru omenire”, „Sfintele Paşti” (pâine sfinţită), o pască mică, un ou roşu şi câte o ico­niţă reprezentând Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

În prima zi a Sfintelor Paşti, Întâistătătorul Bisericii noastre a săvârşit Vecernia Învierii Domnului sau slujba Învierii a doua, la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar ­patriarhal, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi soborul ­Catedralei Patriarhale.

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, Patriarhul ­Bisericii Ortodoxe Române a adresat o scrisoare irenică Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori.

A adresat un mesaj de binecuvântare tuturor românilor, din ţară şi din străinătate, prin intermediul TRINITAS TV, Radio TRINITAS, al site-ului de ştiri BASILICA şi al site-ului Ziarului Lumina ale Patriarhiei Române.

De asemenea, Preafericirea Sa a adresat „preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Bucureştilor” Pastorala cu titlul: „Învierea lui Hristos – începutul vieţii veşnice pentru omenire”.

 

Vineri, 7 mai

În ziua sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Preafericitul ­Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, cu ocazia hramului.

 

Duminică, 9 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de condoleanțe, intitulat: „Slujitor smerit şi jertfelnic al credincioşilor săi”, la slujba de înmormântare a părintelui Ion Cătănescu (1956-2021), preot coslujitor la Parohia Bragadiru, Protoieria Ilfov Sud.

 

Luni, 10 mai

A adresat un mesaj de felicitare Majestăţii Sale ­Margareta, Custodele Coroanei române, cu ocazia Zilei Naţionale a Regalităţii.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat „Tezaur şi Iconostas al spiritualităţii populare româneşti”, cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti (1936-2021) şi la vernisajul expoziţiei Muzeul Satului şi Regalitatea. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh ­Daniel la acest eveniment a fost Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei ­Bucureştilor.

 

Marți, 11 mai

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală.

 

Miercuri, 12 mai

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita domnului Ovidiu Dranga, ambasadorul României în Polonia şi ambasa­dor-desemnat al României în Japonia.

 

Joi, 13 mai

A prezidat şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală.

 

Duminică, 16 mai

În Duminica 3-a după Paşti (a Mironosiţelor), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Femeile Mironosiţe – lumini pentru viaţa femeilor creştine în Biserică şi în societate”, cu prilejul Duminicii Mironosiţelor (Duminica Femeilor creștine).

 

Marţi, 18 mai

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita domnului Andrei Muraru, consilier prezidenţial, ambasador-desemnat al României la Washington, Statele Unite ale Americii.

 

Joi, 20 mai

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

A prezidat şedinţa de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală.

 

Vineri, 21 mai

În ziua serbării hramului istoric al Catedralei Patriarhale, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu mai mulți ierarhi din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi cei doi Episcopi-vicari patriarhali, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

La finalul serbării hramului istoric al Catedralei Patriarhale, Reşedinţa Patriarhală, vineri, 21 mai

 

După citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învăţătură.

La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul României a oferit Ordinul Crucea Maria Brâncoveanu doamnei Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, pentru sprijinirea constantă a Patriarhiei Române în organizarea marilor evenimente religioase de pe Colina Bucuriei, mai ales în contextul pandemiei.

De asemenea, Preafericirea Sa i-a premiat pe câştigătorii din Arhiepiscopia Bucureştilor ai Concursului Naţional Catehetic „Biserica: familia românilor de pretutindeni”. Părintele Patriarh şi-a exprimat regretul că, „din cauza pandemiei, nu au putut fi prezenți în Bucureşti toţi câştigătorii, cum au fost în alţi ani. Diplomele şi darurile în cărţi au fost trimise, urmând ca ierarhii din fiecare eparhie să le ofere într-un cadru solemn”.

 

Duminică, 23 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 24 mai

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Mihai Anghel, primarul comunei Snagov, judeţul Ilfov.

 

Marți, 25 mai

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Joi, 27 mai

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Vineri, 28 mai

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Alexandru Nazare, ministrul finanţelor publice.

 

Duminică, 30 mai

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat 30 mai 2021 – Ziua Românilor de Pretutindeni”, cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, care se serbează în ultima duminică a lunii mai.

 


IUNIE

 

Miercuri, 2 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Stelian Ion, ministrul justiţiei.

 

Joi, 3 iunie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei ­Occidentale şi Meridionale.

 

Vineri, 4 iunie

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Martirii lui Hristos – izvor de lumină şi sfinţenie peste veacuri”, cu prilejul manifestărilor organizate de Episcopia Tulcii la sărbătorirea a 50 de ani de la descoperirea moaștelor Sfinților Mucenici Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos, de la Niculițel.

A adresat un mesaj de felicitare Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul Aradului, cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani.

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

 

Duminică, 6 iunie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din ­Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: Duminica părinţilor şi copiilor – prilej de omagiere şi susţinere a familiei creștine, cu prilejul Duminicii Părinţilor şi ­Copiilor, serbată în prima duminică după data de 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului (cf. hotărârii nr. 629/12 martie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române).

A adresat un mesaj de binecuvântare, având titlul: „O nouă poartă a cerului, ctitorită de un ierarh – fiu al satului”, cu prilejul sfințirii noii biserici cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Cracăul Negru, județul Neamţ, satul în care s-a născut Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului şi Muscelului.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Bine­cuvântare şi bucurie la sfinţirea noii biserici din ­Parohia Lada, Protoieria Videle”, cu prilejul sfințirii noii biserici a Parohiei Lada, Protoieria Videle, judeţul ­Teleorman.

 

Marţi, 8 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit în audienţă pe părintele Radu Totelecan, preot paroh al Parohiei ortodoxe româneşti de la Nisa, Franţa.

 

Miercuri, 9 iunie

A primit la Reşedinţa Patriarhală în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa doamna Sofia Grammata, ambasadorul Greciei la Bucureşti.

 

Joi, 10 iunie

În ziua praznicului Înălţarea Domnului, zi dedicată şi ­pomenirii Eroilor români, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale şi a rostit cuvânt de învăţătură. Împreună cu Preafericirea Sa, au slujit Preasfinţiţii Părinţi Episcopi-vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul, înconjuraţi de soborul de slujitori ai Catedralei Patriarhale.

După Sfânta Liturghie, Patriarhul României a săvârşit slujba Parastasului pentru pomenirea eroilor neamului românesc.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la slujba Parastasului pentru pomenirea eroilor neamului românesc, după Sfânta Liturghie săvârşită la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, joi, 10 iunie

 

Vineri, 11 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative ­aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc.

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita Excelenţei Sale doamna Daniela-Laura Popescu, ambasadorul României la Londra.

 

Duminică, 13 iunie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de ­învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

A adresat un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Sfânta Parascheva «cea mult folositoare» este un mare dar pentru poporul român”, cu prilejul împlinirii a 380 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase ­Parascheva (13 iunie 1641 – 13 iunie 2021).

 

Marţi, 15 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Miercuri, 16 iunie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

 

Joi, 17 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului Naţional ­Bisericesc.

 

Duminică, 20 iunie

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), ­Prea­fericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta ­Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința ­Patriarhală.

A adresat tinerilor, în perioada susţinerii examenelor ­şcolare, un mesaj de binecuvântare, intitulat: „Bine­cuvântare şi încurajare pentru examene”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședinţa Patriarhală, duminică, 20 iunie

 

Luni, 21 iunie

În ziua praznicului Sfintei Treimi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.

A adresat un mesaj de condoleanţe, intitulat „Părintele Marius Zamfir (1965-2021) – biruitor prin suferință”, la slujba de înmormântare părintelui Marius Zamfir, preot paroh la Parohia Uniunea Voluntarilor, din orașul ­Voluntari, Protoieria Ilfov Nord.

 

Marţi, 22 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe preacucernicul părinte Sorin Şelaru, reprezentantul Patriarhiei Române pe lângă instituţiile europene – Bruxelles.

 

Miercuri, 23 iunie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit în dar, în Salonul „Sfinților Români” din Reședința Patriarhală, obiecte, veşminte şi cărţi liturgice pentru nou-înființata Parohie ortodoxă românească din Ljubljana, Slovenia. Acestea au fost înmânate părintelui Pavel Goreanu, preotul slujitor al noii parohii româneşti din Ljubljana.

A adresat un mesaj de felicitare Preasfinţitului ­Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului şi ­Sătmarului, cu prilejul împlinirii a 60 de ani.

 

Joi, 24 iunie

În ziua sărbătorii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură la Altarul de vară din incinta Reşedinţei Patriarhale, cu ocazia hramului.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de vară din incinta Reşedinţei Patriarhale, joi, 24 iunie

 

Vineri, 25 iunie

A primit la Reşedinţa Patriarhală vizita Excelenţei Sale domnul Cristian Bădescu, ambasador-desemnat al ­României pentru Norvegia.

A oferit în dar, în Salonul „Sfinţilor Români” din Reședința Patriarhală, un veşmânt care a acoperit moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de la Catedrala Patriarhală, pentru Parohia „Buna Vestire şi Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog” – Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău. Veşmântul a fost înmânat unei delegaţii venite de la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, formată din preacuviosul arhimandrit Pimen Costea, vicar-administrativ, şi preacucernicul preot Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti şi parohul Parohiei Mănăstirea Caşin II.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu membrii delegaţiei Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Reședința Patriarhală, vineri, 25 iunie

 

Duminică, 27 iunie

A participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de ­învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

 

Luni, 28 iunie

A primit la Reşedinţa Patriarhală pe domnul Lucian Bode, ministrul afacerilor interne.

 

Marţi, 29 iunie

În ziua pomenirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din ­Reşedinţa Patriarhală.

 

Miercuri, 30 iunie

A lecturat şi avizat rapoartele sectoarelor administrative aprobate apoi de Permanenţa Consiliului eparhial al ­Arhiepiscopiei Bucureştilor.

A adresat un mesaj de binecuvântare, având titlul: ­„Cuvântul bun luminează comunicarea”, cu prilejul Zilei Mondiale a Reţelelor de Socializare.

 

A consemnat:
Arhimandrit Andrei Anghel
Consilier patriarhal, Cabinetul Patriarhal